Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.06.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4788/2007

HOTĂRÂRE
12.06.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4788/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: A.V.A.S., prin decizia nr. 12 din 7 ianuarie 2005 a acordat petentului M.O. măsuri reparatorii în cuantum de 245.500.000 lei pentru suprafața de 398 mp teren situat în Timișoara, înscris în C.F. 1116 nr.top. 7238/2. Primarul municipiului Timișoara, prin dispoziția nr. 68 din 18 ianuarie 2005 a stabilit ca valoare echivalentă a terenului în suprafață de 119 mp, situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1116, nr.top. 7238/1 cuvenită petentului M.O. suma de 58.905.000 lei. Prin aceeași dispoziție a fost respinsă cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate, situate în Timișoara, înscrise în C.F.

1116, nr.top. 7238. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1717 din 15 septembrie 2005, definitivă, a admis apelul declarat de petentul M.O. împotriva sentinței civile nr. 746 din 25 aprilie 2005 a Tribunalului Timiș pe care a schimbat-o în sensul că a admis contestația, în parte, a anulat în parte dispoziția nr. 68 din 18 ianuarie 2005 emisă de primarul municipiului Timișoara pe care l-a obligat să emită o dispoziție suplimentară de ofertă de despăgubiri pentru construcțiile demolate în Timișoara, C.F. 1116, nr.top. 7238 și nr. 7238/1, în condițiile Legii nr. 10/2001. Primarul municipiului Timișoara, în executarea hotărârii judecătorești definitive, prin decizia nr. 12 din 7 ianuarie 2005 a acordat petentului M.O.

pentru construcțiile demolate ce au fost situate la adresa menționată anterior măsuri reparatorii în cuantum de 83.427.950 lei. Această ultimă decizie a fost contestată de petent sub aspectul cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent. Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1639/PI, din 20 iunie 2006 a respins contestația. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 19 din 18 ianuarie 2007 a admis apelul declarat de către petentul M.O. împotriva sentinței civile nr. 1639/PI din 20 iunie 2006 a Tribunalului Timiș, secția civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația și a modificat dispoziția nr. 2716 din 19 decembrie 2005 emisă de primarul municipiului Timișoara în sensul că a stabilit drept temei de calcul al despăgubirilor propuse dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

S-a reținut că, potrivit art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 valoarea construcțiilor expropriate și demolate se stabilește potrivit valorii de piață la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, a declarat recurs primarul municipiului Timișoara, a solicitat modificarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că: conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 a propus acordarea de despăgubiri în cuantum de 83.427.950 lei petentului; 2. conform art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deciziile Comisiei centrale pot fi atacate pe calea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Primarul municipiului Timișoara prin dispoziția nr. 2716 din 19 februarie 2005 a propus acordarea de despăgubiri petentului M.O. în condițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în cuantum de 83.427.950 lei pentru construcțiile demolate situate în Timișoara, înscrise în C.F. 1116 Timișoara, nr.top. 7238. Potrivit art. 24 alin. (3 1 ) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005 decizia motivată poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității investite cu soluționarea notificării.

Curtea de apel a reținut corect că se impun a fi avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor dispozițiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora valoarea construcțiilor expropriate se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare în funcție de volumul de informații puse la dispoziția evaluatorului. Obiectul prezentului litigiu nu îl constituie contestația împotriva unei dispoziții adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care, într-adevăr nu poate fi atacată decât cu contestație în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Față de considerentele menționate, CURTEA va respinge recursul ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6419/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4 din 11.0.2006, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de L.R. împotriva dispoziției nr. 1886 din 25 iulie 2005 a Prim
ÎCCJ 2007-11-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8118/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 1189/C/2006 din 6 februarie 2006, reclamanții I.I. și I.O. au solicitat instanței în contradictoriu
ÎCCJ 2007-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4846/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 martie 2007 reclamanta L.D.R. a chemat în judecată C.C.S.D. din cadrul Guvernului României, contestând decizia din 28 feb
ÎCCJ 2007-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 314/2007
Asupra recursurilor de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 656 din 12 aprilie 2005 Tribunalul Timiș a admis în parte contestația formulată și precizată de reclamantul P.S.O. împot
ÎCCJ 2007-09-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5787/2007
Asupra recursului de față: Deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1049 din 2 mai 2006 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de M.C., N.C. și W.P.E. împotriva dispoziției nr. 1359 din 18 mai 2005 emisă de Primaru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă