ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6419/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4 din 11.0.2006, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de L.R. împotriva dispoziției nr. 1886 din 25 iulie 2005 a Primarului Municipiului Timișoara, în contradictoriu cu Consiliul Local Timișoara și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. S-a reținut că prin cererea adresată Tribunalului Timiș, L.R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să îi oblige pe pârâți la restituirea în natură a suprafeței de 177 mp teren situat în Timișoara, precizată ulterior ca fiind înscrisă în C.F. 274 Timișoara nr. top 558 și la acordarea de despăgubiri bănești pentru diferența de teren, până la concurența suprafeței de 502 mp, situată la aceeași adresă, asupra căreia s-a edificat un bloc de locuințe.

În motivarea contestației, petenta a susținut că terenul de 177 mp este liber de construcții, motiv pentru care a solicitat să-i fie restituit în natură și în subsidiar să i se dea un teren în schimb în aceeași suprafață. Prin dispoziția nr. 1886 din 25 iulie 2005, primarul municipiului Timișoara a respins notificarea privind restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că întreaga suprafață de 502 mp este ocupată de construcții supraterane și subterane. În privința suprafeței de 177 mp teren, delimitat prin expertiza extrajudiciară A.C., dispoziția contestată a statuat că aceasta este afectată de construcții subterane. Pentru aceste considerente, petentei i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent valoric de 25.389.670 lei.

Tribunalul a apreciat în raport de art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001 că despăgubirile acordate prin dispoziția nr. 1886/2005 a primarului municipiului Timișoara se încadrează perfect în modalitatea de reparație a prejudiciului adus petentei prin expropriere. Având în vedere că actul administrativ de autoritate contestat este emis de primarul municipiului Timișoara și nu de ceilalți intimați, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei calității procesuale a Statului Român și a Consiliului Municipal al Municipiului Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 520 A din 27 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de L.R..

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a susținut pe baza expertizei topo efectuată în cauză, că din suprafața totală revendicată de 502 mp teren, suprafața de 230 mp deși nu este acoperită de construcții de locuințe ci numai de rețele de termoficare, apă, canal și cabluri electrice a căror mutare, pe cheltuiala petentului a fost aprobată de Primăria Timișoara, este parțial ocupată de construcțiile unor garaje, fapt nediscutat de către expert și în plus, întreaga suprafață de 502 mp formează o curte interioară, situată între blocul 6, blocul 6 „C” și blocul 6 „A”- intrare subsol, centrale termice și latura de garaje.

În interpretarea art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Timișoara a considerat că acest teren ocupat de construcții terane și subterane și care formează curtea interioară între mai multe blocuri, nu poate fi utilizat în bune condițiuni de către petentă, apreciind astfel că în mod corect prin dispoziția contestată au fost acordate despăgubiri prin echivalent, sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. Împotriva deciziei a declarat recurs L.R., invocând mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei Curții de Apel Timișoara, pe care le-a încadrat în dispozițiunile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.. - Față de acordul de restituire al terenului, instanța nu putea respinge acțiunea, inventând motive care nu au fost puse în discuția părților cu ocazia soluționări apelului. - Instanța invocă, pentru a obstrucționa restituirea în natură a terenului, existența cablurilor electrice, deși R.E. Banat a dat aviz favorabil pentru mutarea acestora, prin adresa nr. 12019/2006 a Direcției de Urbanism. - Un alt argument adus de instanță și neinvocat de vreuna din părți se referă la faptul că terenul de 230 mp, reprezintă o curte interioară, deși acest spațiu nu este închis și întrunește cerințele legale pentru restituirea în natură.

- Nici existența celor două garaje din bateriade garaje, poziționate de expert pe terenul în litigiu nu constituie un motiv temeinic pentru respingerea apelului, deoarece ele nu constituie utilități publice supraterane care să nu permită restituirea, în afară de faptul că proprietarii acestora și-au asumat riscul pentru cazul în are terenul va fi restituit. - Instanța a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul fiind folosit parțial pentru scopul exproprierii, diferența nefolosită trebuie restituită și în speță, aceasta se impune, deoarece primăria a avizat favorabil mutarea utilităților subterane pe cheltuiala reclamantei. Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

În speță, terenul de 502 mp aparținând autorilor contestatoarei a fost expropriat iar lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial acest teren. Expertiza topo efectuată în faza procesuală a apelului, evidențiază că suprafața liberă de construcții supraterane este de 230 mp și că din bateria de garaje, două din acestea se află pe acest teren. Deși prin contestație L.R. a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 177 mp din cei 502 mp expropriați, urmare a expertizei efectuate în apel, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. și-a majorat pretențiunile la suprafața de 230 mp teren (pag.75 dos.1956/2006). Este adevărat că art. 132 C. proc.

civ. are în vedere numai cererea de chemare în judecată, dar textul trebuie interpretat în sensul că se aplică oricărei cereri, de vreme ce apelul este o cale de atac, care presupune rejudecarea fondului, deci a acelor elemente avute în vedere la darea sentinței. În temeiul art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, într-adevăr Primăria Timișoara și-a dat acordul la restituirea în natură a terenului de 230 mp sub condiția devierii pe cheltuiala contestatoarei a conductei de apă, gaze și canalizare, dar acest acord trebuie să se înscrie pe coordonatele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care în situația vizată de art. 11 pct. 3 se aplică în mod corespunzător. Din acest punct de vedere, instanțele de fond și apel nu au manifestat cuvenita preocupare, ci s-au limitat a obstrucționa restituirea în natură a terenului, făcând referire la alte aspecte care nu au fost puse în discuția părților și care nu-și găsesc suport probator (că terenul reprezintă o curte interioară și că este ocupată de construcțiile unor garaje, fapt nediscutat de către expert).

Norma cuprinsă în alin. (3) al art. 10 din lege coroborat cu art. 10.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007 incidente în temeiul art. 11 pct. 3 din lege, instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de natura acestora, fie construcții ușoare demontabile. În aceste cazuri, entitatea investită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite sau după caz amplasate fără autorizările legale, va emite decizia de restituire în natură persoanei îndreptățite. Contrar afirmațiilor din decizia instanței de apel, în raportul de expertiză se face mențiunea existenței unei baterii de garaje, din care două din ele amplasate pe terenul de 230 mp.

Printre altele, în considerarea existenței acestor garaje, se refuză restituirea în natură către contestatoare a terenului, fără însă ca instanța de apel să se preocupe de verificarea aspectelor care reprezintă coordonatele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare aprobate de H.G. 250/2007 și data edificării garajelor, dacă construcția acestora a fost autorizată, dacă autorizația este temporară și dacă acestea sunt construcții ușoare, demontabile. Numai în raport de lămurirea acestor aspecte esențiale și obligatorii în aplicarea art. 11 alin. (3) coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.4 din normele de aplicare a legii (H.G.

nr. 250/2007) se poate decide asupra îndreptățirii recurentei la restituirea în natură a terenului liber de construcții. Față de cele ce preced și în temeiul art. 313 C. proc. civ., recursul declarat de L.R. este întemeiat, impunându-se casarea deciziei nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei civile nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.