ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6419/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4 din

11.0.2006, Tribunalul Timiș a respins contestația formulată de L.R. împotriva

dispoziției nr. 1886 din 25 iulie 2005 a Primarului Municipiului Timișoara, în

contradictoriu cu Consiliul Local Timișoara și Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P.

S-a reținut că prin cererea adresată

Tribunalului Timiș, L.R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să îi oblige pe pârâți la restituirea în natură a suprafeței de 177 mp

teren situat în Timișoara, precizată ulterior ca fiind înscrisă în C.F. 274

Timișoara nr. top 558 și la acordarea de despăgubiri bănești pentru diferența

de teren, până la concurența suprafeței de 502 mp, situată la aceeași adresă,

asupra căreia s-a edificat un bloc de locuințe.

În motivarea contestației, petenta a

susținut că terenul de 177 mp este liber de construcții, motiv pentru care a

solicitat să-i fie restituit în natură și în subsidiar să i se dea un teren în

schimb în aceeași suprafață.

Prin dispoziția nr. 1886 din 25

iulie 2005, primarul municipiului Timișoara a respins notificarea privind

restituirea în natură a terenului, motivat de faptul că întreaga suprafață de

502 mp este ocupată de construcții supraterane și subterane. În privința suprafeței

de 177 mp teren, delimitat prin expertiza extrajudiciară A.C., dispoziția

contestată a statuat că aceasta este afectată de construcții subterane.

Pentru aceste considerente, petentei

i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent valoric de 25.389.670 lei.

Tribunalul a apreciat în raport de

art. 11 alin. (4) și (8) din Legea nr. 10/2001 că despăgubirile acordate prin

dispoziția nr. 1886/2005 a primarului municipiului Timișoara se încadrează

perfect în modalitatea de reparație a prejudiciului adus petentei prin

expropriere.

Având în vedere că actul

administrativ de autoritate contestat este emis de primarul municipiului

Timișoara și nu de ceilalți intimați, Tribunalul Timiș a admis excepția lipsei

calității procesuale a Statului Român și a Consiliului Municipal al

Municipiului Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 520 A din 27 noiembrie 2006, a respins ca nefondat apelul

declarat de L.R..

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel a susținut pe baza expertizei topo efectuată în cauză, că din suprafața

totală revendicată de 502 mp teren, suprafața de 230 mp deși nu este acoperită

de construcții de locuințe ci numai de rețele de termoficare, apă, canal și

cabluri electrice a căror mutare, pe cheltuiala petentului a fost aprobată de Primăria

Timișoara, este parțial ocupată de construcțiile unor garaje, fapt nediscutat

de către expert și în plus, întreaga suprafață de 502 mp formează o curte

interioară, situată între blocul 6, blocul 6 „C” și blocul 6 „A”- intrare

subsol, centrale termice și latura de garaje.

În interpretarea art. 11 pct. 3 din

Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Timișoara a considerat că acest teren ocupat

de construcții terane și subterane și care formează curtea interioară între mai

multe blocuri, nu poate fi utilizat în bune condițiuni de către petentă,

apreciind astfel că în mod corect prin dispoziția contestată au fost acordate

despăgubiri prin echivalent, sub forma titlurilor de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale

tranzacționate pe piața de capital.

Împotriva deciziei a declarat recurs

L.R., invocând mai multe aspecte de nelegalitate ale deciziei Curții de Apel

Timișoara, pe care le-a încadrat în dispozițiunile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ..

- Față de acordul de restituire al

terenului, instanța nu putea respinge acțiunea, inventând motive care nu au

fost puse în discuția părților cu ocazia soluționări apelului.

- Instanța invocă, pentru a

obstrucționa restituirea în natură a terenului, existența cablurilor electrice,

deși R.E. Banat a dat aviz favorabil pentru mutarea acestora, prin adresa nr.

12019/2006 a Direcției de Urbanism.

- Un alt argument adus de instanță

și neinvocat de vreuna din părți se referă la faptul că terenul de 230 mp,

reprezintă o curte interioară, deși acest spațiu nu este închis și întrunește

cerințele legale pentru restituirea în natură.

- Nici existența celor două garaje

din bateriade garaje, poziționate de expert pe terenul în litigiu nu constituie

un motiv temeinic pentru respingerea apelului, deoarece ele nu constituie

utilități publice supraterane care să nu permită restituirea, în afară de

faptul că proprietarii acestora și-au asumat riscul pentru cazul în are terenul

va fi restituit.

- Instanța a dat o interpretare

greșită dispozițiilor art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul

fiind folosit parțial pentru scopul exproprierii, diferența nefolosită trebuie

restituită și în speță, aceasta se impune, deoarece primăria a avizat favorabil

mutarea utilităților subterane pe cheltuiala reclamantei.

Recursul este întemeiat astfel cum

se va arăta în cele ce urmează.

În speță, terenul de 502 mp

aparținând autorilor contestatoarei a fost expropriat iar lucrările pentru care

s-a dispus exproprierea ocupă parțial acest teren. Expertiza topo efectuată în

faza procesuală a apelului, evidențiază că suprafața liberă de construcții

supraterane este de 230 mp și că din bateria de garaje, două din acestea se

află pe acest teren.

Deși prin contestație L.R. a

solicitat restituirea în natură a suprafeței de 177 mp din cei 502 mp

expropriați, urmare a expertizei efectuate în apel, în temeiul art. 132 alin.

(2) pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ. și-a

majorat pretențiunile la suprafața de 230 mp teren (pag.75 dos.1956/2006). Este

adevărat că art. 132 C. proc. civ. are în vedere numai cererea de chemare în

judecată, dar textul trebuie interpretat în sensul că se aplică oricărei

cereri, de vreme ce apelul este o cale de atac, care presupune rejudecarea

fondului, deci a acelor elemente avute în vedere la darea sentinței.

În temeiul art. 11 pct. 3 din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral

demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial

terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin

echivalent.

În speță, într-adevăr Primăria

Timișoara și-a dat acordul la restituirea în natură a terenului de 230 mp sub

condiția devierii pe cheltuiala contestatoarei a conductei de apă, gaze și

canalizare, dar acest acord trebuie să se înscrie pe coordonatele art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 care în situația vizată de art. 11 pct. 3 se aplică

în mod corespunzător.

Din acest punct de vedere,

instanțele de fond și apel nu au manifestat cuvenita preocupare, ci s-au limitat

a obstrucționa restituirea în natură a terenului, făcând referire la alte

aspecte care nu au fost puse în discuția părților și care nu-și găsesc suport

probator (că terenul reprezintă o curte interioară și că este ocupată de

construcțiile unor garaje, fapt nediscutat de către expert).

Norma cuprinsă în alin. (3) al art.

10 din lege coroborat cu art. 10.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 incidente în temeiul art. 11 pct. 3 din lege, instituie

obligativitatea restituirii în natură a terenurilor, în ipoteza în care pe

acestea se află edificate ilegal fie construcții, indiferent de natura

acestora, fie construcții ușoare demontabile. În aceste cazuri, entitatea

investită cu soluționarea notificării va analiza regimul juridic al construcțiilor

deja edificate și în ipoteza în care va constata că acestea au fost construite

sau după caz amplasate fără autorizările legale, va emite decizia de restituire

în natură persoanei îndreptățite.

Contrar afirmațiilor din decizia

instanței de apel, în raportul de expertiză se face mențiunea existenței unei

baterii de garaje, din care două din ele amplasate pe terenul de 230 mp.

Printre altele, în considerarea

existenței acestor garaje, se refuză restituirea în natură către contestatoare

a terenului, fără însă ca instanța de apel să se preocupe de verificarea

aspectelor care reprezintă coordonatele art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

și ale art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare aprobate de H.G. 250/2007

și data edificării garajelor, dacă construcția acestora a fost autorizată, dacă

autorizația este temporară și dacă acestea sunt construcții ușoare,

demontabile.

Numai în raport de lămurirea acestor

aspecte esențiale și obligatorii în aplicarea art. 11 alin. (3) coroborat cu

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și a art. 10.4 din normele de aplicare

a legii (H.G. nr. 250/2007) se poate decide asupra îndreptățirii recurentei la

restituirea în natură a terenului liber de construcții.

Față de cele ce preced și în temeiul

art. 313 C. proc. civ., recursul declarat de L.R. este întemeiat, impunându-se

casarea deciziei nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara cu

trimitere spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

L.R. împotriva deciziei civile nr. 520 A din 27 noiembrie 2006 a Curții de Apel

Timișoara, pe care o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2007.