ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 585/ PI din 12 martie 2007,

Tribunalul Timiș,

secția civilă, a admis în

parte contestația, astfel cum a fost precizată și

completată, formulată de reclamanții S.C. și S.

F. în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P.

M. Timișoara și S.R., prin M.F.

P.,

reprezentat de D.G.F.P. Timiș.

A constatat că

imobilul înscris în CF 12667 Timișoara, nr. top.

23207/2/5 de sub A + 117, teren în Calea Aradului, în

suprafață de 5.000 mp a fost preluat prin expropriere, fără despăgubire de la

antecesorii reclamanților, R.S. și R.C.

A respins

capetele de cerere având ca obiect: anularea Dispoziției

nr. 850 din 09 martie 2005, emisă de P.M.

Timișoara; constatarea retrocedării în natură prin hotărâre judecătorească a

suprafeței de 1088 mp teren și neacordarea de

despăgubiri pentru

suprafața de 3912

mp; atribuirea în natură a suprafeței de 3471 mp,

înscrisă în CF 56543

Timișoara, nr. top 29621/1/1/1, cu titlu de compensare cu alte bunuri și

servicii.

A respins contestația formulată în contradictoriu

cu pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de

D.G.F.P.

Timiș, pentru lipsa calității

procesuale pasive.

A admis cererea de intervenție

accesorie formulată de

intervenientele SC S.

SRL Sibiu și SC S.A. SRL Timișoara.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a reținut că antecesorii

reclamanților, R.C. și R.S., au fost proprietarii

imobilului înscris în CF nr. 15161 Timișoara, nr. top

23207/5/2, teren

arabil in suprafață

de 5000 mp, teren care a fost expropriat de S.

R. prin efectul Decretului

nr. 301/1981 și transcris în CF nr.

12667

Timișoara, unde a fost individualizat inițial la poziția A + 117 din

foaia

de avere. Totodată, dreptul de proprietate al statului a fost

intabulat în foaia de proprietate a noii cărți

funciare, la poziția B + 10,

iar CF nr. 15161 Timișoara a fost sistată.

Ulterior, o mare

parte din parcelele topografice identificate în CF

nr. 12667 Timișoara, printre care și

cea cu nr. 23207/5/2, au fost

supuse unui

procedeu de comasare, prin includerea in zona de blocuri

din Calea Aradului Vest, iar prin substituire,

parcelele în discuție au

fost

renumerotate de la nr. 29544 la nr. 29798 și au fost înscrise în mai

multe cărți funciare, printre care și CF nr. 56543

Timișoara. Această

operațiune a fost

evidențiată scriptic prin mențiunile făcute sub B + 19

din cartea

funciară arătată.

Prin sentința civilă nr. 927/PI/2001,

definitivă și irevocabilă,

Tribunalul Timiș

a admis acțiunea reclamanților contestatori care,

prevalându-se de calitatea de moștenitori legali

ai foștilor proprietari tabulari, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.L.

M. Timișoara, restituirea suprafeței de 1088 mp

din totalul

de 5000 mp expropriat, cu motivarea că porțiunea revendicată

nu a

fost afectată de utilități publice,

fiind singura porțiune de teren liberă

care a rămas în proprietatea

statului.

Tribunalul a

reținut, pe baza unei expertize judiciare specialitatea

topografie, că

terenul de 1088 mp face parte din suprafața de 5000 mp,

expropriată de

la antecesorii reclamanților, fiind identificată în teren ca

parte componentă a parcelei cu nr. top

29621/1/1, înscrisă în CF nr.

56543

Timișoara. Prin urmare, Tribunalul a dispus dezmembrarea

parcelei nr. 29621/1/1

în două parcele noi, respectiv nr. top 29621/1/1/1, în suprafață de 1088 mp,

care a fost retrocedată reclamanților și nr. 29621/1/1/2, în suprafață de 3471

mp, rămasă în CF nr. 59543 Timișoara.

Această ultimă parcelă de teren a

făcut obiectul notificării

formulate de

reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la

unitatea

deținătoare a imobilului sub nr. 289/09 august  2001, titularii

solicitând plata de despăgubiri pentru imobilul

notificat in suprafață de

3741 mp.

Obiectul contestației de față îl

reprezintă dispoziția

administrativă prin

care a fost respinsă notificarea, considerându-se că,

deși sunt

succesorii foștilor proprietari ai parcelei cu nr. top

23207/2/5 în suprafață de 5000 mp, reclamanții nu au făcut dovada că

pentru imobilul notificat au calitatea de

persoane îndreptățite.

Prin expertiza judiciară topografică

dispusă în cauză, cu

obiectivul

identificării amplasamentului faptic al celor două parcele,

respectiv cea care fusese înscrisă în CF nr. 12667

Timișoara, nr. top. 23207/2/5 și cea solicitată prin prezenta, din CF nr. 56543

Timișoara,

nr. top. 29621/1/1/1, s-a stabilit, în urma măsurătorilor, că

primul

corp de proprietate menționat mai

sus, expropriat de la antecesorii

contestatorilor, a fost comasat cu

alte parcele care, în urma

renumerotării

topografice, prin substituire, au primit nr. top 29544 -

29798 și au fost

identificate în CF nr. 56512-56673.

A mai constatat

expertul, fără a contrazice concluziile expertizei

efectuate în dosarul anterior nr. 2408/04

mai  2001 al Tribunalului Timiș, că numai o porțiune din nr. top 23207/2/5 a

fost înglobată în suprafața nr. top substituit 29621, respectiv parcela cu nr. top

29621/1/2, în suprafața de 1088 mp care a fost retrocedată

contestatorilor prin sentința civilă nr. 927/2001

a Tribunalului Timiș. Restul suprafeței rămase din cei 5000 mp, ce a aparținut

autorilor

notificatorilor, a fost

inclusă în alte numere topografice .

Expertul a mai

reținut că parcela topografică a cărei restituire în

natură se solicită se suprapune peste nr.

top vechi 23207/21/7, care a aparținut altor proprietari tabulari, iar primăria

trebuie să-și exprime punctul de vedere în privința situației acestui teren.

Or, în contextul

situației de fapt reținute de specialist, care

concluzionează că terenul

revendicat de contestatori nu se suprapune

vechii parcele topografice ce a fost expropriată de la

autorii

notificatorilor, Tribunalul a

constatat că asupra corpului de proprietate

identificat cu nr. top

29621/1/1/1 din CF nr. 56543 Timișoara, ce a

făcut

obiectul notificării nr. 289 din 09 august 2001, notificatorii nu au făcut

dovada calității de persoane îndreptățite, dispoziția

nr. 850 din 09 martie 2005

fiind legală și temeinică.

Prima instanță a

apreciat că nu mai poate fi primită solicitarea

făcută prin completarea de acțiune cu care reclamanții au

învestit

instanța după ce le-au fost

cunoscute concluziile expertului, tinzând la

atribuirea imobilului din

CF nr. 56543 Timișoara, nr. top 29621/1/1/1, prin compensare cu alte bunuri și

servicii, pentru

diferența de teren

expropriat de la antecesorii R.: reclamanții nu mai

pot schimba obiectul

notificării inițiale în cadrul procesual al

contestației,

deoarece ar fi încălcate dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, în varianta sa republicată, potrivit

cărora nerespectarea

termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit cu

încă 6 luni) de la

data intrării în vigoare

a legii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii

în natură sau prin echivalent.

Pe de altă parte,

solicitarea de compensare în discuție nu ar putea

viza alte bunuri decât cele cuprinse

în listele conținând bunurile disponibile la care se referă art. 1 alin. (5)

din lege; așadar, singura

entitate

îndreptățită să analizeze dacă un bun proprietatea unității

administrativ teritorială trebuie să fie menținut

sau nu în proprietatea

sa este chiar unitatea respectivă. Cererea de

obligare a autorității

publice locale de a

include un anumit imobil pe tabelul bunurilor

disponibile, conform art. 1 alin. (5) din lege, poate fi promovată de

persoana

îndreptățită într-un proces separat.

A mai reținut

instanța că, și în cazul în care reclamanții ar fi făcut

o identificare corectă a imobilului

revendicat încă din conținutul

notificării

inițiale, solicitarea de acordare a corpului de proprietate în litigiu prin

compensare cu alte bunuri și servicii, trebuia urmată de un proces în care

unitatea deținătoare, în calitate de proprietară a parcelei

cu nr. top

29621/1/1/1, să fie obligată la includerea acestui din urmă

imobil pe lista specială a bunurilor disponibile,

cadru procesual în care ar fi fost necesară analiza prealabilă a legalității H.G.

nr. 1016/2005 și a

HOL Timișoara nr.

145/2004, acte administrative prin care terenul în

litigiu a fost inclus în domeniul public al

Municipiului Timișoara.

Instanța a reținut că petitul ce

vizează constatarea trecerii imobilului înscris în CF nr. 12667 Timișoara, nr. top.

23207/2/5, în

suprafață de 5000 mp în

proprietatea statului, prin expropriere, fără despăgubire, de la antecesorii

lor, este întemeiat, având în vedere

autoritatea

de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr.

927/PI/2001 a Tribunalului Timiș, rămasă

definitivă și irevocabilă, în care se menționează că în procesul finalizat cu

retrocedarea suprafeței

de 1088 mp, cu nr. top 29621/1/1/2, nu s-au

administrat probe

pentru a se stabili dacă

antecesorii reclamanților au primit sau nu

despăgubiri.

Sarcina unei asemenea probe revenea în

procesul anterior

S.R., reprezentat de C.L.

Timișoara, în condițiile

art. 1169 C.

civ. Deoarece faptul negativ al lipsei despăgubirilor

(pretins de reclamanți) nu se probează, obligația

procesuală de a face

dovada

despăgubirilor revenea în actualul proces entității învestite cu

soluționarea notificării, așa cum rezultă din

interpretarea art. 11 alin. (1)

din

legea specială reparatorie, entitate care, însă, a rămas în pasivitate.

Cat privește petitele accesorii prin

care titularii contestației

solicită

instanței constatarea retrocedării în natură prin hotărâre

judecătorească

a suprafeței de 1088 mp teren și neacordarea de despăgubiri pentru terenul de

3912 mp, formulate probabil în

încercarea

de a justifica pretinsa calitatea de persoane îndreptățite a

contestatorilor și pentru a repara modalitatea

defectuoasă în care a fost

redactată

notificarea ce a declanșat procedura administrativă, tribunalul le-a respins,

observând ca aceste cereri au făcut obiectul unei acțiuni în

revendicare promovate anterior care, așa cum s-a

arătat mai sus a fost

soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 927/PI/2001

a Tribunalului Timiș, astfel ca o cerere în constatare având aceeași

finalitate apare nu numai ca inadmisibilă din perspectiva

art. 111 C. proc. civ.

, cât și ca

lipsită de interes. Situația de fapt ce se cere a fi constatată este consemnată

în dispozitivul antemenționatei sentințe

care constituie titlu

executoriu.

Ca o consecință

a soluției pronunțate asupra cererii de chemare

în judecată, implicit, asupra

apărărilor intimaților referitoare la imobilul

ce a făcut obiectul notificării

contestatorilor, cererea de intervenție în

interesul pârâților a fost admisă.

Apelurile

declarat de toate părțile au fost admise prin decizia nr.

527 din 29

noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3811/30/2005 de Curtea de

Apel Timișoara, secția

civilă, cu consecința desființării sentinței și a

trimiterii cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a dispune

astfel, instanța de apel a apreciat că Tribunalul

nu și-a exercitat

rolul activ, în sensul că nu a solicitat expertului tehnic

completarea

raportului de expertiză pentru determinarea cu exactitate a

parcelelor rămase

libere, a proprietarilor acestora și a valorii parcelelor. S-a dispus în

sarcina primei instanțe, cu ocazia rejudecării, a calității de

persoane

îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Recursul

declarat de către pârâți împotriva deciziei menționate a

fost admis prin

decizia civilă nr. 1427 din 12 februarie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație

și Justiție, decizie ce a fost casată, cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a dispune astfel, instanța de

recurs a avut în vedere că lipsa rolului activ al instanței în administrarea probatoriilor

și

necesitatea administrării de probe noi

nu se circumscriu cazului de desființare a sentinței atacate și de trimitere a

cauzei spre rejudecare

prevăzut de art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ., anume

acela în care prima instanță a

rezolvat procesul fără a intra în cercetarea

fondului și, de altfel, nici instanța de apel nu a reținut acest lucru.

Față de caracterul devolutiv al

apelului în limita criticilor

formulate,

instanța de apel putea să dispună completarea probatoriului necesar pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri legale și temeinice, precum și administrarea probelor noi propuse

în condițiile art. 292 C. proc. civ.

, dacă

sunt considerate necesare pentru soluționarea

cauzei, potrivit art. 295 alin.

(2) C. proc. civ.

Cauza a fost

reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr.

3811.1/30/2005,

iar prin decizia nr. 98 din 29 aprilie 2009, această instanță a

admis toate apelurile și a dispus din

nou desființarea sentinței și

trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

În motivarea

acestei decizii, s-a arătat că, reținând că reclamanții

nu au calitatea

de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru

terenul

expropriat de la antecesorii lor, prima instanță a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 1, 3, și

22 din Legea nr. 10/2001;

totodată,

apreciind ca tardivă precizarea acțiunii, formulată ulterior

concluziilor expertului, nu a soluționat fondul

cauzei.

Astfel, s-a

încălcat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr.

927/ PI din 30 mai 2001 pronunțate de

Tribunalul Timiș, definitivă și

irevocabilă,

prin care s-a constatat că de la antecesorii reclamanților a

fost

expropriată suprafața de 5.000 mp teren înscrisă inițial în CF 12667 Timișoara nr.

top 23207/2/5, că suprafața de 1088 mp, fiind liberă, poate fi restituită

reclamanților cu titlu de moștenire, că restul

terenului în suprafață de 3471 mp se reînscrie în CF 56543 Timișoara

cu

nr. top 29621/1/1/1 în proprietatea S.R.

Faptul că

printr-o nouă expertiză tehnică se ajunge la concluzia

că terenul expropriat ar avea uri alt

amplasament, nu poate fi opus, astfel, reclamanților.

Cată vreme statul a preluat imobilul

de la antecesorii reclamanților și tot statul a procedat la dezmembrări,

unificări,

transcrieri și renumerotări de

parcele, a opune reclamanților aceste operațiuni și a concluziona că aceștia

sunt în culpă pentru că nu ar fi

fost în măsură să identifice corect

terenul solicitat echivalează cu

lipsirea de

finalitate, în ceea ce-i privește, a măsurilor reparatorii

cuprinse în

Legea nr. 10/2001.

Chiar dacă ar

rezulta că terenul avut în vedere de reclamanți la

data formulării notificării și a

cererii de chemare în judecată nu a

aparținut

antecesorilor reclamanților, câtă vreme această situație nu le

poate fi imputată acestora, ei sunt persoane

îndreptățite în sensul Legii

nr. 10/2001, astfel că prima instanță era

ținută să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin preluarea

terenului, proprietatea antecesorilor lor poate fi reparat.

Este adevărat că

decizia de casare a dispus ca instanța de apel să

procedeze la

soluționarea fondului cauzei, însă trimiterea s-a dispus întrucât Curtea de

Apel, ca instanță de apel, avea aptitudinea de a solicita expertului topo

completarea raportului de expertiză și de a

administra probe noi.

Or, prin prezenta hotărâre, instanța a

reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.

10/2001 și că,

pornind de la această

calitate, prima instanță era ținută să soluționeze

fondul cauzei inclusiv prin prisma precizării de

acțiune formulate de

reclamanți la termenul din 26 iunie 2006 în dosarul

primei instanțe,

precum și a criticilor

formulate pe calea apelurilor declarate de părți.

Împotriva deciziei menționate, au

declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

și susținând, în

esență, următoarele:

- soluția

instanței de apel de desființare a hotărârii atacate și a

trimiterii cauzei

spre rejudecare nu se încadrează în dispozițiile art. 297

C. proc. civ.,

în condițiile în care prima instanța s-a pronunțat

pe fondul cauzei;

- în ceea ce

privește fondul cauzei, în mod nelegal, instanța de

apel a admis

capătul de cerere prin care s-a solicitat sa se constate că

imobilul înscris în CF 12667

Timișoara, nr. top. 23207/2/5, a fost

preluat

de către S.R., prin expropriere, fără despăgubire, de la

antecesorii reclamanților: nu a fost administrat

niciun probatoriu pe

aspectul plății

despăgubirilor și s-a încălcat autoritatea de lucru judecat

a sentinței civile nr. 927/ PI din 30 ianuarie 2001,

prin care s-a reținut că, deși

scopul

exproprierii a fost acela de a se folosi la sistematizarea orașului

prin construirea unor blocuri, aceiași reclamanți

nu au făcut dovada faptului că antecesorii acestora au primit sau nu

despăgubiri pentru

terenul înscris în

CF 12667 Timișoara nr. top. 23207/2/5.

- instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 11.2 din H.G. nr.

250/2007 privind

aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, pe

temeiul cărora trebuia să se pună în vedere reclamanților prezentarea unei

declarații autentificate prin care aceștia sa declare pe

proprie răspundere că pentru imobilul

respectiv nu s-au încasat despăgubiri.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta

Curte constată că recursul este fondat.

În ciclul

procesual anterior parcurs în cauză, prin decizia nr.

1427 din 12

februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

analizat legalitatea soluției de

desființare a sentinței civile nr.

585 din 12

martie 2007 și de trimitere a cauzei spre rejudecare, dispusă prin

decizia nr. 527 din 29 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Timișoara.

Astfel, instanța

de casare a apreciat că nu sunt întrunite condițiile

de aplicare a

dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza

I-

a C. proc. civ., deoarece prima

instanță a intrat în cercetarea fondului.

Dezlegată fiind chestiunea de drept a

modului de aplicare în

cauză a normei de

procedură menționate, dispozițiile deciziei de casare

erau obligatorii pentru instanța de rejudecare,

conform art. 315 alin. (1)

C. proc.

civ., care nu putea proceda din nou la desființarea

aceleiași sentințe,

pe același temei legal.

Instanța de

rejudecare a considerat că noua decizie de desființare

nu încalcă

prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, pe

de o parte,

casarea din ciclul procesual anterior a fost dispusă în

considerarea

aptitudinii Curții de Apel de completare a probatoriului și

de administrare a unor probe noi iar,

pe de altă parte, prima instanță

nu a

soluționat fondul cauzei, întrucât a constatat ca fiind tardivă

precizarea acțiunii formulată de reclamanți la

termenul din 26 iunie 2006.

Înalta Curte apreciază că aceste

considerente nu justifică

nerespectarea

dispozițiilor deciziei de casare, în raport de prevederile

art. 315 alin.

(1) C. proc. civ.

Casarea dispusă prin decizia nr. 1427

din 12 februarie 2009 a avut în

vedere

posibilitatea administrării de probe în condițiile art. 295 alin. (2)

C.

proc. civ., însă în raport de faptul că prima instanță a

soluționat fondul pricinii, fiind, astfel,

posibilă evocarea fondului în

faza apelului.

Ceea ce a intrat în puterea de lucru

judecat este dezlegarea

chestiunii soluționării

fondului de către prima instanță, aspect ce nu

putea fi reapreciat în etapa procesuală a rejudecării pricinii.

Nici referirea

din decizia recurată la precizarea de acțiune a

reclamanților nu este aptă a

contrazice constatările anterioare.

Pentru a conchide în sensul

nesoluționării fondului prin

ignorarea

cererii precizatoare, instanța de apel a tranșat în prealabil

chestiunea calității reclamanților de persoane

îndreptățite la măsuri

reparatorii pentru imobilul solicitat prin

notificare.

Or, atare analiză echivalează cu

evocarea fondului, ceea ce

excludea soluția

desființării sentinței pe temeiul art. 297 alin. (1) teza

I

-

a C. proc. civ.,

întrucât instanța de apel a acceptat că, la rându-

i, prima instanță

intrase în cercetarea fondului pricinii.

Soluția adoptată

prin decizia recurată era viabilă doar în ipoteza în care cererea precizatoare

ar fi fost socotită drept o cerere de sine-

stătătoare, distinctă de cererea principală, respectiv

contestația

împotriva dispoziției nr. 850

din 9 martie 2005: aprecierea că prima instanță s-

a pronunțat în fond

asupra cererii principale, dar nu a soluționat cea

de-a doua cerere, ar atrage desființarea în întregime a sentinței,

pentru

o judecată unitară, deoarece

este inadmisibil ca aceeași sentință să fie desființată în parte și,

concomitent, schimbată în parte.

Pe lângă faptul

că reclamanții nu au intenționat formularea unei cereri distincte, ci a unei

precizări a acțiunii introductive, nu a avut loc

o dezbatere asupra eventualei

calificări a cererii din această perspectivă

și nici nu s-au formulat critici pe

acest aspect de către reclamanți prin

motivele de apel, instanța de rejudecare nici nu a avut

în vedere ipoteza

presupusă

de raționamentul expus anterior.

Dimpotrivă, a pornit de la premisa că

a fost învestită cu o

singură cerere, a

cărei soluționare implică evaluarea atât a calității de

persoană

îndreptățită, infirmată prin dispoziția administrativă contestată în cauză, cât

și a naturii măsurilor reparatorii cuvenite, inclusiv sub aspectul

posibilității compensării cu alte bunuri sau

servicii,

prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ținând cont și de

conținutul

motivelor de apel, cărora le sunt circumscrise limitele evocării fondului.

În acest sens,

nici nu s-a pronunțat asupra tardivității precizării în

aplicarea unor norme procesuale, în

absența și a unui motiv de apel pe acest aspect, considerând că prima instanță

era obligată să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin

preluarea terenului poate fi reparat.

Or, din moment

ce instanța de apel a considerat că este posibilă

evocarea

fondului, caracterul unitar al cererii de chemare în judecată

nu permitea

soluția desființării cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

impunându-se

devoluarea fondului în calea ordinară de atac, în limitele

motivelor de apel,

cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, soluția

a fost adoptată cu încălcarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare,

constatându-se că, în mod greșit, nu s-a procedat

la soluționarea

în fond a apelului, Înalta Curte va admite recursul și va

casa decizia, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de

apel, în

aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâții P.M.

Timișoara, M. Timișoara, prin primar,

împotriva deciziei nr. 98

din 29

aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.