ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1727/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 585/ PI din 12 martie 2007, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis în parte contestația, astfel cum a fost precizată și completată, formulată de reclamanții S.C. și S. F. în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P. M. Timișoara și S.R., prin M.F. P., reprezentat de D.G.F.P. Timiș. A constatat că imobilul înscris în CF 12667 Timișoara, nr. top. 23207/2/5 de sub A + 117, teren în Calea Aradului, în suprafață de 5.000 mp a fost preluat prin expropriere, fără despăgubire de la antecesorii reclamanților, R.S. și R.C. A respins capetele de cerere având ca obiect: anularea Dispoziției nr. 850 din 09 martie 2005, emisă de P.M.

Timișoara; constatarea retrocedării în natură prin hotărâre judecătorească a suprafeței de 1088 mp teren și neacordarea de despăgubiri pentru suprafața de 3912 mp; atribuirea în natură a suprafeței de 3471 mp, înscrisă în CF 56543 Timișoara, nr. top 29621/1/1/1, cu titlu de compensare cu alte bunuri și servicii. A respins contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul S.R., prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Timiș, pentru lipsa calității procesuale pasive. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientele SC S. SRL Sibiu și SC S.A. SRL Timișoara. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că antecesorii reclamanților, R.C.

și R.S., au fost proprietarii imobilului înscris în CF nr. 15161 Timișoara, nr. top 23207/5/2, teren arabil in suprafață de 5000 mp, teren care a fost expropriat de S. R. prin efectul Decretului nr. 301/1981 și transcris în CF nr. 12667 Timișoara, unde a fost individualizat inițial la poziția A + 117 din foaia de avere. Totodată, dreptul de proprietate al statului a fost intabulat în foaia de proprietate a noii cărți funciare, la poziția B + 10, iar CF nr. 15161 Timișoara a fost sistată. Ulterior, o mare parte din parcelele topografice identificate în CF nr. 12667 Timișoara, printre care și cea cu nr. 23207/5/2, au fost supuse unui procedeu de comasare, prin includerea in zona de blocuri din Calea Aradului Vest, iar prin substituire, parcelele în discuție au fost renumerotate de la nr. 29544 la nr. 29798 și au fost înscrise în mai multe cărți funciare, printre care și CF nr. 56543 Timișoara.

Această operațiune a fost evidențiată scriptic prin mențiunile făcute sub B + 19 din cartea funciară arătată. Prin sentința civilă nr. 927/PI/2001, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Timiș a admis acțiunea reclamanților contestatori care, prevalându-se de calitatea de moștenitori legali ai foștilor proprietari tabulari, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.L. M. Timișoara, restituirea suprafeței de 1088 mp din totalul de 5000 mp expropriat, cu motivarea că porțiunea revendicată nu a fost afectată de utilități publice, fiind singura porțiune de teren liberă care a rămas în proprietatea statului. Tribunalul a reținut, pe baza unei expertize judiciare specialitatea topografie, că terenul de 1088 mp face parte din suprafața de 5000 mp, expropriată de la antecesorii reclamanților, fiind identificată în teren ca parte componentă a parcelei cu nr. top 29621/1/1, înscrisă în CF nr. 56543 Timișoara.

Prin urmare, Tribunalul a dispus dezmembrarea parcelei nr. 29621/1/1 în două parcele noi, respectiv nr. top 29621/1/1/1, în suprafață de 1088 mp, care a fost retrocedată reclamanților și nr. 29621/1/1/2, în suprafață de 3471 mp, rămasă în CF nr. 59543 Timișoara. Această ultimă parcelă de teren a făcut obiectul notificării formulate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată la unitatea deținătoare a imobilului sub nr. 289/09 august 2001, titularii solicitând plata de despăgubiri pentru imobilul notificat in suprafață de 3741 mp. Obiectul contestației de față îl reprezintă dispoziția administrativă prin care a fost respinsă notificarea, considerându-se că, deși sunt succesorii foștilor proprietari ai parcelei cu nr. top 23207/2/5 în suprafață de 5000 mp, reclamanții nu au făcut dovada că pentru imobilul notificat au calitatea de persoane îndreptățite.

Prin expertiza judiciară topografică dispusă în cauză, cu obiectivul identificării amplasamentului faptic al celor două parcele, respectiv cea care fusese înscrisă în CF nr. 12667 Timișoara, nr. top. 23207/2/5 și cea solicitată prin prezenta, din CF nr. 56543 Timișoara, nr. top. 29621/1/1/1, s-a stabilit, în urma măsurătorilor, că primul corp de proprietate menționat mai sus, expropriat de la antecesorii contestatorilor, a fost comasat cu alte parcele care, în urma renumerotării topografice, prin substituire, au primit nr. top 29544 - 29798 și au fost identificate în CF nr. 56512-56673.

A mai constatat expertul, fără a contrazice concluziile expertizei efectuate în dosarul anterior nr. 2408/04 mai 2001 al Tribunalului Timiș, că numai o porțiune din nr. top 23207/2/5 a fost înglobată în suprafața nr. top substituit 29621, respectiv parcela cu nr. top 29621/1/2, în suprafața de 1088 mp care a fost retrocedată contestatorilor prin sentința civilă nr. 927/2001 a Tribunalului Timiș. Restul suprafeței rămase din cei 5000 mp, ce a aparținut autorilor notificatorilor, a fost inclusă în alte numere topografice . Expertul a mai reținut că parcela topografică a cărei restituire în natură se solicită se suprapune peste nr. top vechi 23207/21/7, care a aparținut altor proprietari tabulari, iar primăria trebuie să-și exprime punctul de vedere în privința situației acestui teren.

Or, în contextul situației de fapt reținute de specialist, care concluzionează că terenul revendicat de contestatori nu se suprapune vechii parcele topografice ce a fost expropriată de la autorii notificatorilor, Tribunalul a constatat că asupra corpului de proprietate identificat cu nr. top 29621/1/1/1 din CF nr. 56543 Timișoara, ce a făcut obiectul notificării nr. 289 din 09 august 2001, notificatorii nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, dispoziția nr. 850 din 09 martie 2005 fiind legală și temeinică.

Prima instanță a apreciat că nu mai poate fi primită solicitarea făcută prin completarea de acțiune cu care reclamanții au învestit instanța după ce le-au fost cunoscute concluziile expertului, tinzând la atribuirea imobilului din CF nr. 56543 Timișoara, nr. top 29621/1/1/1, prin compensare cu alte bunuri și servicii, pentru diferența de teren expropriat de la antecesorii R.: reclamanții nu mai pot schimba obiectul notificării inițiale în cadrul procesual al contestației, deoarece ar fi încălcate dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în varianta sa republicată, potrivit cărora nerespectarea termenului de 6 luni (termen ce a fost prelungit cu încă 6 luni) de la data intrării în vigoare a legii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Pe de altă parte, solicitarea de compensare în discuție nu ar putea viza alte bunuri decât cele cuprinse în listele conținând bunurile disponibile la care se referă art. 1 alin. (5) din lege; așadar, singura entitate îndreptățită să analizeze dacă un bun proprietatea unității administrativ teritorială trebuie să fie menținut sau nu în proprietatea sa este chiar unitatea respectivă. Cererea de obligare a autorității publice locale de a include un anumit imobil pe tabelul bunurilor disponibile, conform art. 1 alin. (5) din lege, poate fi promovată de persoana îndreptățită într-un proces separat.

A mai reținut instanța că, și în cazul în care reclamanții ar fi făcut o identificare corectă a imobilului revendicat încă din conținutul notificării inițiale, solicitarea de acordare a corpului de proprietate în litigiu prin compensare cu alte bunuri și servicii, trebuia urmată de un proces în care unitatea deținătoare, în calitate de proprietară a parcelei cu nr. top 29621/1/1/1, să fie obligată la includerea acestui din urmă imobil pe lista specială a bunurilor disponibile, cadru procesual în care ar fi fost necesară analiza prealabilă a legalității H.G. nr. 1016/2005 și a HOL Timișoara nr. 145/2004, acte administrative prin care terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timișoara.

Instanța a reținut că petitul ce vizează constatarea trecerii imobilului înscris în CF nr. 12667 Timișoara, nr. top. 23207/2/5, în suprafață de 5000 mp în proprietatea statului, prin expropriere, fără despăgubire, de la antecesorii lor, este întemeiat, având în vedere autoritatea de lucru judecat a considerentelor sentinței civile nr. 927/PI/2001 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă și irevocabilă, în care se menționează că în procesul finalizat cu retrocedarea suprafeței de 1088 mp, cu nr. top 29621/1/1/2, nu s-au administrat probe pentru a se stabili dacă antecesorii reclamanților au primit sau nu despăgubiri. Sarcina unei asemenea probe revenea în procesul anterior S.R., reprezentat de C.L.

Timișoara, în condițiile art. 1169 C. civ. Deoarece faptul negativ al lipsei despăgubirilor (pretins de reclamanți) nu se probează, obligația procesuală de a face dovada despăgubirilor revenea în actualul proces entității învestite cu soluționarea notificării, așa cum rezultă din interpretarea art. 11 alin. (1) din legea specială reparatorie, entitate care, însă, a rămas în pasivitate.

Cat privește petitele accesorii prin care titularii contestației solicită instanței constatarea retrocedării în natură prin hotărâre judecătorească a suprafeței de 1088 mp teren și neacordarea de despăgubiri pentru terenul de 3912 mp, formulate probabil în încercarea de a justifica pretinsa calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor și pentru a repara modalitatea defectuoasă în care a fost redactată notificarea ce a declanșat procedura administrativă, tribunalul le-a respins, observând ca aceste cereri au făcut obiectul unei acțiuni în revendicare promovate anterior care, așa cum s-a arătat mai sus a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 927/PI/2001 a Tribunalului Timiș, astfel ca o cerere în constatare având aceeași finalitate apare nu numai ca inadmisibilă din perspectiva art. 111 C. proc.

civ. , cât și ca lipsită de interes. Situația de fapt ce se cere a fi constatată este consemnată în dispozitivul antemenționatei sentințe care constituie titlu executoriu. Ca o consecință a soluției pronunțate asupra cererii de chemare în judecată, implicit, asupra apărărilor intimaților referitoare la imobilul ce a făcut obiectul notificării contestatorilor, cererea de intervenție în interesul pârâților a fost admisă. Apelurile declarat de toate părțile au fost admise prin decizia nr. 527 din 29 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 3811/30/2005 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, cu consecința desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a apreciat că Tribunalul nu și-a exercitat rolul activ, în sensul că nu a solicitat expertului tehnic completarea raportului de expertiză pentru determinarea cu exactitate a parcelelor rămase libere, a proprietarilor acestora și a valorii parcelelor. S-a dispus în sarcina primei instanțe, cu ocazia rejudecării, a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Recursul declarat de către pârâți împotriva deciziei menționate a fost admis prin decizia civilă nr. 1427 din 12 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie ce a fost casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a avut în vedere că lipsa rolului activ al instanței în administrarea probatoriilor și necesitatea administrării de probe noi nu se circumscriu cazului de desființare a sentinței atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare prevăzut de art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., anume acela în care prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și, de altfel, nici instanța de apel nu a reținut acest lucru. Față de caracterul devolutiv al apelului în limita criticilor formulate, instanța de apel putea să dispună completarea probatoriului necesar pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292 C. proc.

civ. , dacă sunt considerate necesare pentru soluționarea cauzei, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 3811.1/30/2005, iar prin decizia nr. 98 din 29 aprilie 2009, această instanță a admis toate apelurile și a dispus din nou desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. În motivarea acestei decizii, s-a arătat că, reținând că reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru terenul expropriat de la antecesorii lor, prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1, 3, și 22 din Legea nr. 10/2001; totodată, apreciind ca tardivă precizarea acțiunii, formulată ulterior concluziilor expertului, nu a soluționat fondul cauzei.

Astfel, s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 927/ PI din 30 mai 2001 pronunțate de Tribunalul Timiș, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat că de la antecesorii reclamanților a fost expropriată suprafața de 5.000 mp teren înscrisă inițial în CF 12667 Timișoara nr. top 23207/2/5, că suprafața de 1088 mp, fiind liberă, poate fi restituită reclamanților cu titlu de moștenire, că restul terenului în suprafață de 3471 mp se reînscrie în CF 56543 Timișoara cu nr. top 29621/1/1/1 în proprietatea S.R. Faptul că printr-o nouă expertiză tehnică se ajunge la concluzia că terenul expropriat ar avea uri alt amplasament, nu poate fi opus, astfel, reclamanților.

Cată vreme statul a preluat imobilul de la antecesorii reclamanților și tot statul a procedat la dezmembrări, unificări, transcrieri și renumerotări de parcele, a opune reclamanților aceste operațiuni și a concluziona că aceștia sunt în culpă pentru că nu ar fi fost în măsură să identifice corect terenul solicitat echivalează cu lipsirea de finalitate, în ceea ce-i privește, a măsurilor reparatorii cuprinse în Legea nr. 10/2001. Chiar dacă ar rezulta că terenul avut în vedere de reclamanți la data formulării notificării și a cererii de chemare în judecată nu a aparținut antecesorilor reclamanților, câtă vreme această situație nu le poate fi imputată acestora, ei sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, astfel că prima instanță era ținută să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin preluarea terenului, proprietatea antecesorilor lor poate fi reparat.

Este adevărat că decizia de casare a dispus ca instanța de apel să procedeze la soluționarea fondului cauzei, însă trimiterea s-a dispus întrucât Curtea de Apel, ca instanță de apel, avea aptitudinea de a solicita expertului topo completarea raportului de expertiză și de a administra probe noi. Or, prin prezenta hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 și că, pornind de la această calitate, prima instanță era ținută să soluționeze fondul cauzei inclusiv prin prisma precizării de acțiune formulate de reclamanți la termenul din 26 iunie 2006 în dosarul primei instanțe, precum și a criticilor formulate pe calea apelurilor declarate de părți.

Împotriva deciziei menționate, au declarat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele: - soluția instanței de apel de desființare a hotărârii atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare nu se încadrează în dispozițiile art. 297 C. proc. civ., în condițiile în care prima instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei; - în ceea ce privește fondul cauzei, în mod nelegal, instanța de apel a admis capătul de cerere prin care s-a solicitat sa se constate că imobilul înscris în CF 12667 Timișoara, nr. top.

23207/2/5, a fost preluat de către S.R., prin expropriere, fără despăgubire, de la antecesorii reclamanților: nu a fost administrat niciun probatoriu pe aspectul plății despăgubirilor și s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 927/ PI din 30 ianuarie 2001, prin care s-a reținut că, deși scopul exproprierii a fost acela de a se folosi la sistematizarea orașului prin construirea unor blocuri, aceiași reclamanți nu au făcut dovada faptului că antecesorii acestora au primit sau nu despăgubiri pentru terenul înscris în CF 12667 Timișoara nr. top. 23207/2/5. - instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 11.2 din H.G. nr. 250/2007 privind aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pe temeiul cărora trebuia să se pună în vedere reclamanților prezentarea unei declarații autentificate prin care aceștia sa declare pe proprie răspundere că pentru imobilul respectiv nu s-au încasat despăgubiri.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat. În ciclul procesual anterior parcurs în cauză, prin decizia nr. 1427 din 12 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a analizat legalitatea soluției de desființare a sentinței civile nr. 585 din 12 martie 2007 și de trimitere a cauzei spre rejudecare, dispusă prin decizia nr. 527 din 29 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara. Astfel, instanța de casare a apreciat că nu sunt întrunite condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) teza I- a C. proc. civ., deoarece prima instanță a intrat în cercetarea fondului. Dezlegată fiind chestiunea de drept a modului de aplicare în cauză a normei de procedură menționate, dispozițiile deciziei de casare erau obligatorii pentru instanța de rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., care nu putea proceda din nou la desființarea aceleiași sentințe, pe același temei legal. Instanța de rejudecare a considerat că noua decizie de desființare nu încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, casarea din ciclul procesual anterior a fost dispusă în considerarea aptitudinii Curții de Apel de completare a probatoriului și de administrare a unor probe noi iar, pe de altă parte, prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, întrucât a constatat ca fiind tardivă precizarea acțiunii formulată de reclamanți la termenul din 26 iunie 2006. Înalta Curte apreciază că aceste considerente nu justifică nerespectarea dispozițiilor deciziei de casare, în raport de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Casarea dispusă prin decizia nr. 1427 din 12 februarie 2009 a avut în vedere posibilitatea administrării de probe în condițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., însă în raport de faptul că prima instanță a soluționat fondul pricinii, fiind, astfel, posibilă evocarea fondului în faza apelului. Ceea ce a intrat în puterea de lucru judecat este dezlegarea chestiunii soluționării fondului de către prima instanță, aspect ce nu putea fi reapreciat în etapa procesuală a rejudecării pricinii. Nici referirea din decizia recurată la precizarea de acțiune a reclamanților nu este aptă a contrazice constatările anterioare. Pentru a conchide în sensul nesoluționării fondului prin ignorarea cererii precizatoare, instanța de apel a tranșat în prealabil chestiunea calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul solicitat prin notificare.

Or, atare analiză echivalează cu evocarea fondului, ceea ce excludea soluția desființării sentinței pe temeiul art. 297 alin. (1) teza I - a C. proc. civ., întrucât instanța de apel a acceptat că, la rându- i, prima instanță intrase în cercetarea fondului pricinii. Soluția adoptată prin decizia recurată era viabilă doar în ipoteza în care cererea precizatoare ar fi fost socotită drept o cerere de sine- stătătoare, distinctă de cererea principală, respectiv contestația împotriva dispoziției nr. 850 din 9 martie 2005: aprecierea că prima instanță s- a pronunțat în fond asupra cererii principale, dar nu a soluționat cea de-a doua cerere, ar atrage desființarea în întregime a sentinței, pentru o judecată unitară, deoarece este inadmisibil ca aceeași sentință să fie desființată în parte și, concomitent, schimbată în parte.

Pe lângă faptul că reclamanții nu au intenționat formularea unei cereri distincte, ci a unei precizări a acțiunii introductive, nu a avut loc o dezbatere asupra eventualei calificări a cererii din această perspectivă și nici nu s-au formulat critici pe acest aspect de către reclamanți prin motivele de apel, instanța de rejudecare nici nu a avut în vedere ipoteza presupusă de raționamentul expus anterior. Dimpotrivă, a pornit de la premisa că a fost învestită cu o singură cerere, a cărei soluționare implică evaluarea atât a calității de persoană îndreptățită, infirmată prin dispoziția administrativă contestată în cauză, cât și a naturii măsurilor reparatorii cuvenite, inclusiv sub aspectul posibilității compensării cu alte bunuri sau servicii, prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, ținând cont și de conținutul motivelor de apel, cărora le sunt circumscrise limitele evocării fondului.

În acest sens, nici nu s-a pronunțat asupra tardivității precizării în aplicarea unor norme procesuale, în absența și a unui motiv de apel pe acest aspect, considerând că prima instanță era obligată să stabilească modalitatea în care prejudiciul cauzat prin preluarea terenului poate fi reparat. Or, din moment ce instanța de apel a considerat că este posibilă evocarea fondului, caracterul unitar al cererii de chemare în judecată nu permitea soluția desființării cu trimiterea cauzei spre rejudecare, impunându-se devoluarea fondului în calea ordinară de atac, în limitele motivelor de apel, cu atât mai mult cu cât, după cum s-a arătat, soluția a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. Drept urmare, constatându-se că, în mod greșit, nu s-a procedat la soluționarea în fond a apelului, Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, în aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții P.M. Timișoara, M. Timișoara, prin primar, împotriva deciziei nr. 98 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2010.