ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2053/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3657 din 11

noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5900/30/c/2002 Tribunalul Timiș, secția

civilă, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantului R.I. pentru acordare

despăgubiri pentru imobil expropriat anterior anului 1989.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș

în dosar nr. 5900/30/2008, la data de 5 iulie 2007, reclamantul R.I. a

solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta

Primăria Municipiului Timișoara prin Primar, să fie obligată aceasta la

emiterea unei dispoziții în sensul despăgubirii pentru suprafața de 324 mp din C.F.

3821 Timișoara nr. top. 30216.

În motivarea cererii sale,

reclamantul a arătat că în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost despăgubit pentru

terenul de 363 mp înscris în aceeași carte funciară, însă pentru suprafața de

324 mp ocupată în prezent de un bloc, nu a fost despăgubit. S-a mai arătat că,

anterior construirii blocului, antecesorii reclamantului au fost proprietarii

unei construcții edificate pe suprafața în litigiu, care însă nu a fost

demolată, fără a se primi vreo despăgubire în acest sens.

Acțiunea reclamantului nu a fost

întemeiată în drept. Ulterior, acesta a precizat ca temei juridic Legea nr. 112/1995.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria

municipiului Timișoara prin Primar a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii de față, dat fiind că acesta nu a uzat de prevederile Legii nr.

10/2001 aplicabilă în speță.

Față de prevederile art. 137 C.

proc. civ., instanța a analizat cu precădere excepția invocată și care a fost

admisă pentru următoarele considerente.

În adevăr, așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, reclamantul a uzat de prevederile primei legi

reparatorii adoptate după anul 1989, cea cu nr. 112/1995, obținând despăgubiri

pentru imobilul înscris în C.F. 3821 Timișoara nr. top. 30216 construcție și

teren aferent în suprafață de 363 mp situat administrativ în Timișoara, în

speță nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi atacat hotărârea nr. 818 din 11

septembrie 1997 de acordare a acestor despăgubiri în condițiile Legii nr.

112/1995, context în care reclamantul nu ar mai putea apela la dispozițiile

acestei legi pentru a obține despăgubiri pentru diferențe de teren în întindere

de 324 mp, așa cum tinde a acredita ideea prin precizarea de acțiune depusă la

acest termen de judecată.

Demersul judiciar al reclamantului

nu poate fi primit și pentru că, ulterior adoptării Legii nr. 112/1995, a

intrat în vigoare o altă lege cu caracter reparator, aceea cu nr. 10/2001 care

reglementa situația juridică a imobilelor preluate de stat, de organizațiile

cooperatiste sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, este evident că această lege, deși specială față de

dispozițiile codului civil sau ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 231/1998, are

aplicabilitate generală în materia reparării în natură a daunelor produse prin

preluarea abuzivă a bunurilor imobile (sau prin echivalent dacă restituirea în

natură a imobilelor nu este posibilă) acoperind prin dispozițiile art. 2 toate

situațiile posibile. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul

în litigiu intrând în sfera de aplicare a acesteia, reclamantul era îndreptățit

să solicite măsuri reparatorii (în natură sau prin echivalent) numai în

condițiile legii speciale, fiind obligat să recurgă la procedura administrativă

prealabilă prevăzută de lege. Or, acesta nu a înțeles să inițieze această

procedură grațioasă prin remiterea unei notificări persoanei juridice

deținătoare a imobilului, în cuprinsul căreia să solicite restituirea în natură

și a diferenței de 324 mp sau măsuri reparatorii în echivalent pentru

construcția demolată și pentru terenul ocupat în prezent de o altă construcție.

Nu se poate spune nici că

reclamantul nu a avut asigurat accesul la justiție, în sensul art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta vreme cât acestuia i s-a

asigurat o cale specială de urmat în vederea redobândirii dreptului de

proprietate asupra imobilului de care au fost spoliați antecesorii săi, iar

termenul de depunere a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 a fost

prelungit succesiv, tocmai pentru a da posibilitatea celor aflați în situația

reclamantului de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea

menționată, singurele posibile după intrarea în vigoare a acesteia. Stabilirea

unui termen în care foștii proprietari sau moștenitorii acestora, puteau

solicita retrocedarea imobilelor ce au făcut obiectul Legii nr. 10/2001 a fost

de natură să asigure respectarea principiului securității și stabilității

raporturilor juridice în materia proprietății.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termen legal reclamantul, solicitând schimbarea ei și în

consecință admiterea acțiunii, considerându-se că ea reprezintă o greșită

interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății.

Reclamantul și-a motivat apelul prin

aceea că, din totalul suprafeței ce i-a fost expropriat anterior anului 1989,

el a fost despăgubit în baza Legii nr. 112/1995 doar pentru construcție și

pentru terenurile 363 mp, nu și pentru restul de suprafață de 324 mp care a

aparținut antecesorilor săi și de a cărui folosință și posesie a fost și este

lipsit și în prezent.

S-a menționat că a așteptat ca

statul să-l despăgubească și pentru această diferență de teren și că nu a mai

formulat o altă acțiune în justiție pentru că ar fi fost obligat să plătească

la stat o cotă de 10% din despăgubirile ce urmau să-i fie acordate, suma pe

care nu o putea plăti, fiind pensionar și având o pensie mică.

Reclamantul a susținut de asemenea,

că statul a omis, cu rea-credință, să-i plătească despăgubirile și pentru

diferența de teren și că neformularea notificării la Legea nr. 10/2001 – din cauza unei imposibilități absolute – nu împiedică formularea unei

acțiuni în despăgubiri întemeiate pe dreptul comun, din moment ce preluarea

terenului de la antecesorii săi a fost abuzivă și din moment ce, în acest fel,

s-a încălcat dreptul său de proprietate prevăzut de art. 1 alin. (1) al

Protocolului adițional (nr. 1) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă nr. 44 A din 9 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantul R.I.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de

Apel a reținut următoarele:

Imobilul din C.F. 3821 Timișoara în

litigiu (format, inițial, din două nr. top. 2894 de 267 mp și 2895 de 420 mp –

în total 687 mp) a fost proprietatea antecesorilor reclamantului și că în anul

1956, în baza Decretului nr. 92/1950, el a fost preluat de stat, pe o parte din

el fiind construit ulterior un bloc de locuințe și căi de acces.

Fiind vorba de un bun imobil ce face

parte din categoria celor ce au constituit obiectul legilor speciale de

reparație, proprietara tabulară a recurs la procedura Legii nr. 112/1995,

(prima în materie în ordine cronologică), care s-a finalizat prin emiterea

hotărârii nr. 818 din 11 septembrie 1997 a Comisiei Județene Timiș pentru

aplicarea acestei legi, prin care, reclamantului și celeilalte moștenitoare, R.S.,

i-au fost acordate despăgubiri pentru casa preluată de stat și pentru terenul

de 363 mp reînscris în C.F. 3821 Timișoara sub nr. top. 30216 (f. 11 – 12 dosar

fond).

Această hotărâre a fost comunicată

reclamantului care, dacă ar fi avut nemulțumiri legate de modul de soluționare

al cererii sale, ar fi putut să o atace în instanță, în termenul legal, lucru

pe care nu l-a făcut, după cum nu a recurs nici la procedura specială a Legii

nr. 10/2001 (care a urmat celei anterior menționate), astfel cum acesta

recunoaște în mod constant.

În pofida a ceea ce a afirmat,

reclamantul nu a făcut dovada împrejurărilor care l-ar fi obstrucționat în mod

obiectiv în a utiliza de reglementările speciale în materie, faptul că nu a

recurs la acestea pentru că ar fi fost nevoit să plătească taxe judiciare la

valoarea pretențiilor sale, neputând avea o astfel de natură, știut fiind că prin

prevederi exprese conținute în aceste legi, orice acțiuni în justiție inițiate

în baza lor, au fost scutite de la plata unor astfel de taxe.

Prin urmare, omisiunea deliberată de

utilizare, în termenele stipulate, a procedurilor de reparație materială

prevăzute de legile speciale se opune, cu putere de evidență, formulării unei

cereri de restituire în baza dreptului comun, aspect prevăzut de art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 213/1998 și consacrat și în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, într-un

recurs în interesul legii în această materie.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul care a susținut următoarele critici de nelegalitate:

Decizia Curții de Apel Timișoara

este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii; nu s-a ținut cont că

s-a adresat autorităților în vederea acordării de despăgubiri pentru întreg

imobilul, dar s-a omis cu rea-credință acordarea acestora pentru suprafața de

687 mp.

Se mai susține că se încalcă dreptul

său de proprietate, garantat de art. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și de asemenea, că instanța nu a ținut cont de faptul că reclamantul nu

a putut formula cerere pe Legea nr. 10/2001.

Analizând decizia recurată prin

prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

În mod corect Curtea de Apel

Timișoara, prin decizia civilă nr. 44/A din 9 martie 2009 a respins apelul declarat de reclamantul R.I., împotriva sentinței civile nr. 3657 din 11

noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, prin care s-a respins acțiunea

reclamantului având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilul

expropriat anterior anului 1989.

Criticile formulate de recurentul –

reclamant nu pot fi primite. Instanțele de judecată au procedat la

interpretarea și aplicarea în mod just a dispozițiilor incidente, considerând

că acțiunea reclamantului nu poate fi primită deoarece reclamantul a uzat de

prevederile Legii nr. 112/1995 obținând despăgubiri pentru imobilul înscris în C.F.

nr. 3821 Timișoara nr. top. 30216 construcție și teren aferent în suprafața de

363 mp, dar nu a solicitat despăgubiri și pentru suprafața de 324 mp (diferența

de teren ce face obiectul prezentei cauze), și nici nu a formulat acțiune

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 – lege specială, cu caracter

reparatoriu, ce reglementează situația juridică a imobilelor preluate de stat

de organizațiile cooperatiste, sau de alte persoane juridice în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Motivele de recurs invocate de

recurentul – reclamant privind omiterea de către autorități a acordării de

despăgubiri pentru suprafața de teren de 324 mp nu pot conduce la reținerea

nelegalității deciziei recurate. După apariția Legii nr. 10/2001 reclamantul

avea la îndemână acțiunea prin care să solicite măsuri reparatorii (în natură

sau prin echivalent) numai în condițiile acestei legi speciale, dar acesta nu a

uzat de această posibilitate conferită de lege pentru restituirea imobilelor

preluate abuziv.

Nu se poate reține nici încălcarea

dreptului de proprietate garantat de Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a avut asigurat accesul la justiție în

sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

fiindu-i asigurată posibilitatea legală de a se adresa autorității competente

pentru a solicita măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, dar nu a

înțeles să inițieze această procedură prin care să solicite restituirea în natură

sau prin echivalent a diferenței de teren de 324 mp și a construcției demolate.

Pentru aceste considerente, nefiind

incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va

menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul R.I. împotriva deciziei nr. 44 A din 9 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 martie 2010

.