ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 99/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC R. SA

București a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Otopeni solicitând obligarea

acesteia la plata sumei de 22.207.950.490 lei contravaloare prestări servicii,

penalități de întârziere în cuantum de 100.000.000 lei; actualizată și

100.000.000 lei daune materiale.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 8290 din 13 octombrie 2006, a admis acțiunea, a obligat

pe pârâtă la contravaloarea lucrărilor executate în sumă de 2.220.795 lei, a

luat act de renunțarea la daunele materiale solicitate, a respins capătul de

cerere privind penalitățile și a obligat pe pârâtă la 9403,45 lei cheltuieli de

judecată.

Instanța de fond a reținut

în esență că între părți a intervenit o convenție privind investiția efectuată

de reclamantă pentru construcția și amenajarea birourilor în clădirea pârâtei

ce urma să fie compensată cu chiria asupra spațiului ocupat însă reclamanta a

fost evacuată și obligată la plata lipsei de folosință, la 13 iulie 2002, prin

sentința civilă nr. 8964 din 28 iunie 2002 a Tribunalului București. Dreptul la

acțiune s-a născut la momentul când, pârâta, după evacuarea reclamantei a

refuzat restituirea costului investițiilor iar valoarea acestora, așa cum a

fost evaluată de expertizele judiciare, nedecontate de pârâta este de

22.207.950.490 ROL.

Curtea de Apel București,

soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia comercială nr. 225 din 2

mai 2007, a respins, ca neîntemeiat, apelul considerând că termenul de

prescripție a acțiunii a început să curgă din anul 2002 când reclamanta, care

avea reprezentarea unui contract pe durata a 20 de ani, a fost evacuată.

Compensarea invocată nu poate opera întrucât nu s-au făcut dovezi în acest

sens, iar evocarea dispozițiilor art. 17 din contract se referă la amenajarea

spațiului închiriat conform profilului de activitate nu la lucrările necesare

utilizării generale a oricărei construcții.

Instanța de apel a mai

reținut că raportul de expertiză a luat în calcul lucrările executate de

apelantă și cheltuielile efectuate ca urmare a închirierii unor utilaje precum

și suma plătită cu titlu de TVA.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanțele de fond au interpretat greșit actul dedus judecății concluzionând că

reclamanta ar fi cunoscut existența prejudiciului la momentul recepționării

refuzului de plată a investițiilor făcute pentru că a avut reprezentarea

derulării unui contract pe termen de 20 de ani.

Art. 17 din același contract,

prevedea că spațiile închiriate au fost predate în stare corespunzătoare de

folosință iar lucrările de adaptare vor fi suportate de R. SA, așa încât

excepția prescripției dreptului la acțiunea trebuia admisă.

Pe de altă parte instanțele

de fond au considerat greșit că a existat o convenție referitoare la

compensarea investiției și că înțelesul art. 17 din același contract, ar fi

acela că nu ar fi acoperit lucrările realizate de reclamantă. Dovezile asupra

acestei situații de fapt se află în posesia reclamantei ce trebuie obligată să

le înfățișeze instanței.

Mai susține recurenta că

lucrările de edificare a construcției au fost făcute din surse de finanțare

proprii, iar îmbunătățirile executate de reclamantă nu au fost făcute cu

acordul proprietarului și nu erau necesare folosirii spațiului. Proprietarul nu

poate fi obligat să restituie reclamantei sumele investite cât timp nu a existat

o convenție pentru aceasta.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Prin contractul de

închiriere nr. 501 din 31 iulie 2007, pârâta închiria reclamantei pe o perioadă

de 20 de ani, hala de producție industrială, clădirea administrativă, rampe CF

auto și curtea aferentă construcțiilor, cu prețul de 2,5 dolari S.U.A./mp/lună

până la 1 august 1999, de 3,5 dolari S.U.A./mp/lună până la 31 iulie 2002

urmând a fi negociat pentru următoarea perioadă.

Prin actul adițional,

încheiat la aceeași dată, pârâta își asuma obligațiile contractuale ale

contractului de închiriere, având în vedere sumele avansate de SC R. SA către

SC I. SA.

Sentința civilă nr. 8964 din

28 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin decizia nr. 230

din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București a declarat nul contractul de

închiriere, iar reclamanta, chiriașă, a fost obligată la plata folosinței

spațiului închiriat.

Instanțele de fond au

reținut în mod judicios, în raport și de prevederile art. 4 din contract, că din

momentul pronunțării hotărârii judecătorești de evacuare începe să curgă

termenul de prescripție al acțiunii, întrucât la acea dată reclamanta a

cunoscut întinderea prejudiciului său.

Susținerea prescripției

extinctive a acțiunii, întemeiate pe art. 17 din același contract, este

nepertinentă, cheltuielile

de adaptare

a

spațiilor închiriate fiind de fapt efectuate pentru amenajarea cu caracter

necesar a construcțiilor, astfel cum raportul de expertiză le analizează.

De altfel, temeiul acțiunii,

astfel cum a fost caracterizat de instanțele de fond rezultă dintr-un fapt

cvasi contractual. La momentul constatării nulității contractului de

închiriere, reclamantei nu-i mai era deschisă posibilitatea cumpărării

spațiului la prețul de 375 dolari S.U.A./mp și nici a negocierii chiriei în

raport cu înțelegerea părților.

Încercarea recurentei de a

dovedi o situație de fapt prin obligarea părții potrivnice de a depune

înscrisuri scapă controlului de legalitate impus de prevederile imperative ale

motivelor de recurs.

Pe de altă parte, susținerea

potrivit căreia, pârâta a edificat construcțiile cu surse de finanțare proprii

este infirmată de actul adițional din 31 iulie 1997.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 285

din 2 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC I. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr.

225 din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2008.