ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1042 din 15 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de reclamantul A.G., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea deciziei nr. 2021/2000 din 11 ianuarie 2006, constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și obligarea autorității competente (comisia) la emiterea unei decizii prin care să i se acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul O.U.G.

nr. 214/1999. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor sale potrivit cărora a fost privat de libertate din motive politice, în sensul cerut de O.U.G. nr. 214/1999, astfel că în mod just pârâtul Ministerul Justiției a emis decizia nr. 2012/2000, prin care a respins solicitarea reclamantului, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1-3 din O.U.G. nr. 214/1999, sentința civilă depusă, cu nr. 1452 din 3 aprilie 1977, neputând constitui temei legal în sensul prevederilor menționate, întrucât prin aceasta, reclamantul a fost numai obligat să presteze munca pe timp de 1 an în cadrul întreprinderii Produse Prefabricate Progresul București și nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune săvârșită din motive politice.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, reclamantul A.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, astfel, ca temei legal al recursului promovat. În esență, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a învederat că printr-o hotărâre judecătorească anterioară, definitivă și irevocabilă, i-a fost recunoscut și acordat beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice, de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, astfel că nu este de înțeles de ce nu îi sunt recunoscute și drepturile acordate în baza prevederilor O.U.G.

nr. 214/1999. În plus, în cadrul probei cu acte încuviințate, ca și prin notele scrise, recurentul-reclamant a susținut că din documentele înfățișate rezultă că în perioada 1968 - 1989, împreună cu soția sa, au fost urmăriți de organele de securitate, cercetați și persecutați în perioada 1969 - 1974, iar pe 14 mai 1971 au fost expulzați și deportați în Austria, cu cei doi copii minori, datorită participării la mișcarea „Goma” pentru drepturile omului din primăvara anului 1977, fiind recunoscută și pe cale judecătorească de altfel, (a se vedea în acest sens sentința nr. 670 din 29 iulie 2002, a Tribunalului Municipiului București, secția a V-a, definitivă și irevocabilă), calitatea lor de semnatari ai scrisorii deschise din 1977, la pozițiile 20 și 21. Examinând actele și lucrările dosarului, ca și sentința atacată, în raport cu prevederile legale incidente și conform art. 304 1 C. proc.

civ., ca și prin prisma criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamantului A.G., astfel cum a fost ea formulată, pentru cele în continuare prezentate. Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989, actul normativ indicat precizând și arătând în cuprinsul său care sunt infracțiunile săvârșite din motive politice și enumerând măsurile administrative abuzive care pot constitui temei pentru constatarea, la cerere, a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că atât comisia pârâtă, cât și prima instanță au făcut o eronată interpretare a probelor și înscrisurilor prezentate, în raport cu prevederile legale incidente, întrucât în cauză rezultă, fără echivoc, că în perioada 1969 - 1979, atât recurentul-reclamant, cât și soția sa au fost periodic urmăriți, cercetați și anchetați de organele de securitate, înscrisurile depuse și în faza soluționării recursului, ce atestă interceptările telefonice, notele întocmite de organele de securitate și ridicarea pașapoartelor, pe motiv că au semnat scrisoarea lui P.G., fiind, astfel, pe deplin elocvente. Această situație de fapt, pe deplin dovedită și constatată, de altfel, cu putere de lucru judecat și în hotărâri judecătorești anterioare, reprezintă, astfel după cum reține Înalta Curte, în sensul O.U.G.

nr. 214/1999, măsuri administrative abuzive, nefiind incidentă în speță ipoteza prevăzută de art. 2 din același act normativ, privitoare la infracțiunile săvârșite din motive politice, cum greșit s-a apreciat de către instanța de fond. În fine, constatând că recurentul-reclamant a făcut și dovada faptului că împreună cu familia, pentru motivele arătate, a fost expulzat din România, la mai puțin de o lună de la condamnarea anterioară la muncă forțată pe o perioadă de 1 an, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant este legal îndreptățit la acordarea statutului și drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în temeiul art. 1 cu referire la art. 3 lit. e) din acest act normativ, fiind, astfel, îndeplinită și cerința art. 7, în sensul că persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, beneficiază de drepturile prevăzută de Decretul - lege nr. 118/1990.

În fine, Înalta Curte nu poate să nu rețină și împrejurarea că anterior soluționării recursului de față, Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2572 din 25 octombrie 2006, care în adevăr nu este irevocabilă, a stabilit că soția recurentului, respectiv d-na A.R.N. este îndreptățită la acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, făcând aplicarea acelorași prevederi din O.U.G. nr. 214/1999. În considerarea tuturor celor mai sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și, modificând sentința atacată, pe fond, va admite acțiunea reclamantului în sensul anulării deciziei nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006, emise de intimatul-pârât, care va fi obligat la emiterea unei noi decizii de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă, conform O.U.G.

nr. 214/1999 a recurentului-reclamant A.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinței civile nr. 1042 din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantului A.G. Anulează decizia nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006, emisă de Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe care o obligă să emită petentului, o decizie de recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2007.