ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1042

din 15 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

reclamantul A.G., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în

rezistența anticomunistă, anularea deciziei nr. 2021/2000 din 11 ianuarie 2006,

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și obligarea

autorității competente (comisia) la emiterea unei decizii prin care să i se

acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul O.U.G. nr.

214/1999.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor

sale potrivit cărora a fost privat de libertate din motive politice, în sensul

cerut de O.U.G. nr. 214/1999, astfel că în mod just pârâtul Ministerul

Justiției a emis decizia nr. 2012/2000, prin care a respins solicitarea

reclamantului, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1-3 din

O.U.G. nr. 214/1999, sentința civilă depusă, cu nr. 1452 din 3 aprilie 1977,

neputând constitui temei legal în sensul prevederilor menționate, întrucât prin

aceasta, reclamantul a fost numai obligat să presteze munca pe timp de 1 an în

cadrul întreprinderii Produse Prefabricate Progresul București și nu a suferit

o condamnare pentru o infracțiune săvârșită din motive politice.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs, reclamantul A.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, astfel, ca temei legal al recursului promovat.

În esență, prin motivele de

recurs formulate, recurentul-reclamant a învederat că printr-o hotărâre

judecătorească anterioară, definitivă și irevocabilă, i-a fost recunoscut și

acordat beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990,

privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice,

de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, astfel că nu este de

înțeles de ce nu îi sunt recunoscute și drepturile acordate în baza

prevederilor O.U.G. nr. 214/1999.

În plus, în cadrul probei cu

acte încuviințate, ca și prin notele scrise, recurentul-reclamant a susținut că

din documentele înfățișate rezultă că în perioada 1968 - 1989, împreună cu

soția sa, au fost urmăriți de organele de securitate, cercetați și persecutați

în perioada 1969 - 1974, iar pe 14 mai 1971 au fost expulzați și deportați în

Austria, cu cei doi copii minori, datorită participării la mișcarea „Goma”

pentru drepturile omului din primăvara anului 1977, fiind recunoscută și pe

cale judecătorească de altfel, (a se vedea în acest sens sentința nr. 670 din

29 iulie 2002, a Tribunalului Municipiului București, secția a V-a, definitivă

și irevocabilă), calitatea lor de semnatari ai scrisorii deschise din 1977, la

pozițiile 20 și 21.

Examinând actele și

lucrările dosarului, ca și sentința atacată, în raport cu prevederile legale

incidente și conform art. 304

1

C. proc. civ., ca și prin prisma

criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul de față

este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate,

în sensul admiterii acțiunii reclamantului A.G., astfel cum a fost ea formulată,

pentru cele în continuare prezentate.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr.

214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,

persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau

supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6

martie 1945 - 14 decembrie 1989, actul normativ indicat precizând și arătând în

cuprinsul său care sunt infracțiunile săvârșite din motive politice și

enumerând măsurile administrative abuzive care pot constitui temei pentru

constatarea, la cerere, a calității de luptător în rezistența anticomunistă.

Din această perspectivă,

Înalta Curte apreciază că atât comisia pârâtă, cât și prima instanță au făcut o

eronată interpretare a probelor și înscrisurilor prezentate, în raport cu

prevederile legale incidente, întrucât în cauză rezultă, fără echivoc, că în

perioada 1969 - 1979, atât recurentul-reclamant, cât și soția sa au fost

periodic urmăriți, cercetați și anchetați de organele de securitate,

înscrisurile depuse și în faza soluționării recursului, ce atestă

interceptările telefonice, notele întocmite de organele de securitate și

ridicarea pașapoartelor, pe motiv că au semnat scrisoarea lui P.G., fiind,

astfel, pe deplin elocvente.

Această situație de fapt, pe

deplin dovedită și constatată, de altfel, cu putere de lucru judecat și în

hotărâri judecătorești anterioare, reprezintă, astfel după cum reține Înalta Curte,

în sensul O.U.G. nr. 214/1999, măsuri administrative abuzive, nefiind incidentă

în speță ipoteza prevăzută de art. 2 din același act normativ, privitoare la

infracțiunile săvârșite din motive politice, cum greșit s-a apreciat de către instanța

de fond.

În fine, constatând că

recurentul-reclamant a făcut și dovada faptului că împreună cu familia, pentru

motivele arătate, a fost expulzat din România, la mai puțin de o lună de la

condamnarea anterioară la muncă forțată pe o perioadă de 1 an, Înalta Curte apreciază

că recurentul-reclamant este legal îndreptățit la acordarea statutului și

drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în temeiul art. 1 cu referire la art.

3 lit. e) din acest act normativ, fiind, astfel, îndeplinită și cerința art. 7,

în sensul că persoanele care au calitatea de luptător în rezistența

anticomunistă, beneficiază de drepturile prevăzută de Decretul - lege nr. 118/1990.

În fine, Înalta Curte nu

poate să nu rețină și împrejurarea că anterior soluționării recursului de față,

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2572 din 25 octombrie 2006,

care în adevăr nu este irevocabilă, a stabilit că soția recurentului, respectiv

d-na A.R.N. este îndreptățită la acordarea calității de luptător în rezistența

anticomunistă, făcând aplicarea acelorași prevederi din O.U.G. nr. 214/1999.

În considerarea tuturor

celor mai sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și, modificând sentința atacată, pe fond, va admite acțiunea

reclamantului în sensul anulării deciziei nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006,

emise de intimatul-pârât, care va fi obligat la emiterea unei noi decizii de

recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă, conform

O.U.G. nr. 214/1999 a recurentului-reclamant A.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.G. împotriva sentinței civile nr. 1042 din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantului A.G.

Anulează decizia nr. 2012/2000

din 11 ianuarie 2006, emisă de Ministerul Justiției - Comisia pentru

constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe care o obligă

să emită petentului, o decizie de recunoaștere a calității de luptător în

rezistența anticomunistă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 ianuarie 2007.