ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 18/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1042
din 15 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de
reclamantul A.G., prin care acesta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul
Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în
rezistența anticomunistă, anularea deciziei nr. 2021/2000 din 11 ianuarie 2006,
constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă și obligarea
autorității competente (comisia) la emiterea unei decizii prin care să i se
acorde calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, în temeiul O.U.G. nr.
214/1999.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada susținerilor
sale potrivit cărora a fost privat de libertate din motive politice, în sensul
cerut de O.U.G. nr. 214/1999, astfel că în mod just pârâtul Ministerul
Justiției a emis decizia nr. 2012/2000, prin care a respins solicitarea
reclamantului, cu motivarea că nu se încadrează în prevederile art. 1-3 din
O.U.G. nr. 214/1999, sentința civilă depusă, cu nr. 1452 din 3 aprilie 1977,
neputând constitui temei legal în sensul prevederilor menționate, întrucât prin
aceasta, reclamantul a fost numai obligat să presteze munca pe timp de 1 an în
cadrul întreprinderii Produse Prefabricate Progresul București și nu a suferit
o condamnare pentru o infracțiune săvârșită din motive politice.
Împotriva acestei hotărâri,
în termen legal a declarat recurs, reclamantul A.G., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat, astfel, ca temei legal al recursului promovat.
În esență, prin motivele de
recurs formulate, recurentul-reclamant a învederat că printr-o hotărâre
judecătorească anterioară, definitivă și irevocabilă, i-a fost recunoscut și
acordat beneficiul drepturilor prevăzute de Decretul - lege nr. 118/1990,
privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate, din motive politice,
de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, astfel că nu este de
înțeles de ce nu îi sunt recunoscute și drepturile acordate în baza
prevederilor O.U.G. nr. 214/1999.
În plus, în cadrul probei cu
acte încuviințate, ca și prin notele scrise, recurentul-reclamant a susținut că
din documentele înfățișate rezultă că în perioada 1968 - 1989, împreună cu
soția sa, au fost urmăriți de organele de securitate, cercetați și persecutați
în perioada 1969 - 1974, iar pe 14 mai 1971 au fost expulzați și deportați în
Austria, cu cei doi copii minori, datorită participării la mișcarea „Goma”
pentru drepturile omului din primăvara anului 1977, fiind recunoscută și pe
cale judecătorească de altfel, (a se vedea în acest sens sentința nr. 670 din
29 iulie 2002, a Tribunalului Municipiului București, secția a V-a, definitivă
și irevocabilă), calitatea lor de semnatari ai scrisorii deschise din 1977, la
pozițiile 20 și 21.
Examinând actele și
lucrările dosarului, ca și sentința atacată, în raport cu prevederile legale
incidente și conform art. 304
1
C. proc. civ., ca și prin prisma
criticilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că recursul de față
este fondat și urmează a fi admis, cu consecința modificării hotărârii atacate,
în sensul admiterii acțiunii reclamantului A.G., astfel cum a fost ea formulată,
pentru cele în continuare prezentate.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr.
214/1999, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă,
persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau
supuse din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6
martie 1945 - 14 decembrie 1989, actul normativ indicat precizând și arătând în
cuprinsul său care sunt infracțiunile săvârșite din motive politice și
enumerând măsurile administrative abuzive care pot constitui temei pentru
constatarea, la cerere, a calității de luptător în rezistența anticomunistă.
Din această perspectivă,
Înalta Curte apreciază că atât comisia pârâtă, cât și prima instanță au făcut o
eronată interpretare a probelor și înscrisurilor prezentate, în raport cu
prevederile legale incidente, întrucât în cauză rezultă, fără echivoc, că în
perioada 1969 - 1979, atât recurentul-reclamant, cât și soția sa au fost
periodic urmăriți, cercetați și anchetați de organele de securitate,
înscrisurile depuse și în faza soluționării recursului, ce atestă
interceptările telefonice, notele întocmite de organele de securitate și
ridicarea pașapoartelor, pe motiv că au semnat scrisoarea lui P.G., fiind,
astfel, pe deplin elocvente.
Această situație de fapt, pe
deplin dovedită și constatată, de altfel, cu putere de lucru judecat și în
hotărâri judecătorești anterioare, reprezintă, astfel după cum reține Înalta Curte,
în sensul O.U.G. nr. 214/1999, măsuri administrative abuzive, nefiind incidentă
în speță ipoteza prevăzută de art. 2 din același act normativ, privitoare la
infracțiunile săvârșite din motive politice, cum greșit s-a apreciat de către instanța
de fond.
În fine, constatând că
recurentul-reclamant a făcut și dovada faptului că împreună cu familia, pentru
motivele arătate, a fost expulzat din România, la mai puțin de o lună de la
condamnarea anterioară la muncă forțată pe o perioadă de 1 an, Înalta Curte apreciază
că recurentul-reclamant este legal îndreptățit la acordarea statutului și
drepturilor prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, în temeiul art. 1 cu referire la art.
3 lit. e) din acest act normativ, fiind, astfel, îndeplinită și cerința art. 7,
în sensul că persoanele care au calitatea de luptător în rezistența
anticomunistă, beneficiază de drepturile prevăzută de Decretul - lege nr. 118/1990.
În fine, Înalta Curte nu
poate să nu rețină și împrejurarea că anterior soluționării recursului de față,
Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 2572 din 25 octombrie 2006,
care în adevăr nu este irevocabilă, a stabilit că soția recurentului, respectiv
d-na A.R.N. este îndreptățită la acordarea calității de luptător în rezistența
anticomunistă, făcând aplicarea acelorași prevederi din O.U.G. nr. 214/1999.
În considerarea tuturor
celor mai sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul de față și, modificând sentința atacată, pe fond, va admite acțiunea
reclamantului în sensul anulării deciziei nr. 2012/2000 din 11 ianuarie 2006,
emise de intimatul-pârât, care va fi obligat la emiterea unei noi decizii de
recunoaștere a calității de luptător în rezistența anticomunistă, conform
O.U.G. nr. 214/1999 a recurentului-reclamant A.G.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamantul A.G. împotriva sentinței civile nr. 1042 din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința
atacată și, în fond, admite acțiunea reclamantului A.G.
Anulează decizia nr. 2012/2000
din 11 ianuarie 2006, emisă de Ministerul Justiției - Comisia pentru
constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, pe care o obligă
să emită petentului, o decizie de recunoaștere a calității de luptător în
rezistența anticomunistă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 ianuarie 2007.