ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4405/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată instanței, reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele R.N.P.R. - Direcția Silvică Constanța și pe R.N.P. Romsilva București, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtelor la vânzarea activului pe care îl deține în baza contractului de închiriere din 14 ianuarie 2005, respectiv atelierul de prelucrat lemn situat în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Prin sentința civilă nr. 3955 din 23 iunie 2006, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei și a dispus vânzarea activului compus din magazie de produse finite, anexă magazie - vestiar, birou, identificat în planul de situație întocmit de SC C. SRL.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 346/2004, fiind îndeplinite toate cerințele legale ce o îndreptățesc pe reclamantă să obțină vânzarea, prin negociere directă, a spațiilor comerciale închiriate. În ce privește prețul, instanța a apreciat că acesta urmează să fie negociat conform art. 12 din Legea nr. 364/2004, plecându-se de la prețul stabilit prin expertiză, din care se vor deduce investițiile efectuate. Prin Decizia nr. 18 din 24 ianuarie 2007, Curții de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul principal declarat de pârâta R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Constanța, precum și apelul incidental formulat de SC A.P. SRL, apreciind ca legală soluția primei instanțe, aceasta fiind rezultatul unei interpretări corecte a situației de fapt și a raporturilor juridice născute între părți.

Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei a fost admis prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care a casat în parte decizia și sentința nr. 3955 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Constanța și a trimis cauza la această instanță pentru a se pronunța asupra prețului vânzării, menținând restul dispozițiilor sentinței. Recursul declarat de pârâta R.N.P. Romsilva prin Direcția Silvică Constanța a fost respins ca nefondat. În considerentele deciziei, Înalta Curte a reținut că art. 12 din Legea nr. 346/2004 reglementează modalitatea de stabilire a prețului de vânzare a activelor ce îndeplinesc cerințele art. 13 din Legea nr. 346/2004 și art. 3 din Legea nr. 99/1999.

În considerarea acestei decizii și a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, prin sentința nr. 3158/COM/2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a stabilit ca preț de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta, suma de 32.643,859 lei, rezultat prin actualizarea cu aplicarea indicelui de inflație și a coeficientului de uzură conform art. 12 din lege, la nivelul sumei de 36.340 lei. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 49 din 4 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a luat în considerare cele reținute prin decizia de casare, faptul că potrivit art. 12 din lege, activul disponibilizat de reclamantă poate fi vândut - la solicitarea locatarului la prețul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de expertul acceptat de părți, după deducerea îmbunătățirilor efectuate de locatar și că, în aceste condiții, instanțele au stabilit în mod greșit că nu ar putea stabili prețul deoarece ar suplini acordul de voință al părților. S-a avut în vedere că, în rejudecare, instanța de fond - în urma efectuării raportului de expertiză de specialitate - a stabilit în mod corect prețul de pornire al negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare, conformându-se deciziei de casare.

Împotriva deciziei, reclamanta SC A.P. SRL a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., aducând în susține următoarele argumente: - Decizia atacată este nelegală pentru că s-a adăugat la lege prin menționarea sintagmei „preț de pornire” a negocierii valorii prețului, în condițiile în care legea nu vorbește de un preț de pornire. Recurenta consideră că reglementarea respectivă se referă la prețul rezultat în urma unui raport de expertiză, efectuat de un expert agreat de părți, care va evalua activul, va scădea valoarea inventarului și va stabili prețul, iar părțile au de negociat doar modalitatea de plată a acestuia, respectiv: plata integrală la vânzare, plata în rate sau leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.

De asemenea, se susține că intimata nu dorește să respecte dispozițiile legii, iar negocierea ar trena la infinit și nu s-ar mai putea atinge scopul pentru care a fost edictată reglementarea respectivă, reclamanta fiind nevoită să apeleze la instanță tocmai datorită comportamentului intimatei ce a constat în refuzul respectării reglementărilor incidente în cauză. Reluând pe larg istoricul relațiilor contractuale derulate între părți, corespondența dintre acestea cu privire la activul în litigiu și redând conținutul prevederilor legale incidente în cauză, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei apelate și admiterea apelului așa cum a fost formulat. - Decizia instanței de apel nu este motivată, în contextul în care conține doar enumerarea celor reținute în fazele procesuale anterioare, fără ca instanța de apel să aducă o argumentare proprie.

- Instanța anterioară nu a respectat Decizia de casare nr. 2531 din 26 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut că art. 12 din Legea nr. 346/2004 reglementează modalitatea de stabilire a prețului de vânzare a activelor ce îndeplinesc cerințele art. 13 din Lege și art. 3 din Legea nr. 99/1999. Prin întâmpinare, intimata R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Constanța solicită respingerea recursului ca nefondat îndeosebi pentru faptul că prețul stabilit prin expertiză este foarte mic față de valoarea reală a activului. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, instanța a menținut soluția cu privire la obligarea intimatei de a vinde activul disponibil către reclamantă.

Singurul aspect pentru care a dispus casarea în parte a deciziei a vizat aprecierea greșită a instanțelor potrivit căreia dacă s-ar fi stabilit prețul ar fi suplinit acordul de voință al părților ceea ce nu ar fi fost de acceptat. S-a reținut în decizia menționată că, în condițiile în care legiuitorul a menționat expres modalitatea de stabilire a prețului negociat prin art. 12 din Lege, instanțele aveau obligația de a decide încheierea contractului de vânzare - cumpărare la prețul astfel stabilit. De asemenea, în dispozițiile aceleiași decizii s-a dispus în clar trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța pentru a se pronunța asupra prețului vânzării. Față de cele arătate anterior este evident că, în contextul în care, în rejudecare, instanța a stabilit prețul de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta s-a procedat nelegal, încălcându-se dispozițiile art. 315 C. proc.

civ. Potrivit prevederilor menționate, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În atare situație, instanța de apel avea a observa că prima instanță nu s-a conformat acestei dispoziții deși avea obligația legală să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței de recurs, ceea ce atrage casarea hotărârii atacate. În condițiile în care instanța de recurs a stabilit în mod neechivoc sensul dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 346/2004, faptul că prevederile respective reglementează modalitatea de stabilire a prețului, precum și obligația instanței - în rejudecare - să stabilească „prețul vânzării”, iar nu „prețul de pornire a negocierilor”, instanțele aveau obligația de a se conforma celor statuate.

Cum, în cauză nu se poate reține o nemotivare a deciziei atacate și cum, ignorarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. atrage casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare, nefiind posibilă modificarea hotărârii întrucât s-ar antama chestiuni de fapt ce ar intra în contradicție cu atribuțiile instanței de recurs, Înalta Curte va admite recursul ca nefondat. În rejudecare, instanța de apel se va conforma rezolvărilor date de instanța de recurs prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu, împotriva Deciziei Curții de Apel Constanța nr. 49 din 4 mai 2009, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2010.