ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4405/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4405/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată instanței, reclamanta
SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele
R.N.P.R. - Direcția Silvică Constanța
și pe R.N.P. Romsilva București, solicitând instanței să dispună obligarea
pârâtelor la vânzarea activului pe care îl deține în baza contractului de
închiriere din 14 ianuarie 2005, respectiv atelierul de prelucrat lemn situat
în localitatea
Mihail
Kogălniceanu, județul Constanța.
Prin sentința civilă nr.
3955 din 23 iunie 2006, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei și a
dispus vânzarea activului compus din magazie de produse finite, anexă magazie -
vestiar, birou, identificat în planul de situație întocmit de SC C. SRL.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 346/2004, fiind
îndeplinite toate cerințele legale ce o îndreptățesc pe reclamantă să obțină
vânzarea, prin negociere directă, a spațiilor comerciale închiriate.
În ce privește prețul, instanța a
apreciat că acesta urmează să fie negociat conform art. 12 din Legea nr. 364/2004,
plecându-se de la prețul stabilit prin expertiză, din care se vor deduce
investițiile efectuate.
Prin Decizia nr. 18
din 24 ianuarie 2007, Curții de Apel Constanța a respins ca nefondat apelul
principal declarat de pârâta
R.N.P. Romsilva - Direcția Silvică Constanța, precum și
apelul incidental formulat de
SC A.P. SRL, apreciind ca legală soluția primei
instanțe, aceasta fiind
rezultatul unei interpretări corecte a situației de fapt și a raporturilor
juridice născute între părți.
Recursul declarat de
reclamantă împotriva deciziei a fost admis prin Decizia nr. 2531 din 26 iunie
2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care a casat în
parte decizia și sentința nr. 3955 din 23 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul
Constanța și a trimis cauza la această instanță pentru a se pronunța asupra
prețului vânzării, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Recursul declarat de
pârâta
R.N.P.
Romsilva prin Direcția Silvică Constanța a fost respins ca nefondat.
În considerentele
deciziei, Înalta Curte a reținut că art. 12 din Legea nr. 346/2004
reglementează modalitatea de stabilire a prețului de vânzare a activelor ce
îndeplinesc cerințele art. 13 din Legea nr. 346/2004 și art. 3 din Legea nr. 99/1999.
În considerarea
acestei decizii și a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză,
prin sentința nr. 3158/COM/2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea și a
stabilit ca preț de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de
vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta, suma de 32.643,859 lei,
rezultat prin actualizarea cu aplicarea indicelui de inflație și a
coeficientului de uzură conform art. 12 din lege, la nivelul sumei de 36.340
lei.
Apelul declarat de
reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 49 din 4
mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,
contencios administrativ și fiscal.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de apel a luat în considerare cele reținute prin decizia de
casare, faptul că potrivit art. 12 din lege, activul disponibilizat de
reclamantă poate fi vândut - la solicitarea locatarului la prețul negociat,
stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de expertul acceptat de părți,
după deducerea îmbunătățirilor efectuate de locatar și că, în aceste condiții,
instanțele au stabilit în mod greșit că nu ar putea stabili prețul deoarece ar
suplini acordul de voință al părților.
S-a avut în vedere
că, în rejudecare, instanța de fond - în urma efectuării raportului de
expertiză de specialitate - a stabilit în mod corect prețul de pornire al
negocierilor pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare,
conformându-se deciziei de casare.
Împotriva deciziei,
reclamanta
SC
A.P. SRL a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ., aducând în susține următoarele argumente:
- Decizia atacată
este nelegală pentru că s-a adăugat la lege prin menționarea sintagmei „preț de
pornire” a negocierii valorii prețului, în condițiile în care legea nu vorbește
de un preț de pornire.
Recurenta consideră
că reglementarea respectivă se referă la prețul rezultat în urma unui raport de
expertiză, efectuat de un expert agreat de părți, care va evalua activul, va
scădea valoarea inventarului și va stabili prețul, iar părțile au de negociat
doar modalitatea de plată a acestuia, respectiv: plata integrală la vânzare,
plata în rate sau leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare.
De asemenea, se
susține că intimata nu dorește să respecte dispozițiile legii, iar negocierea
ar trena la infinit și nu s-ar mai putea atinge scopul pentru care a fost
edictată reglementarea respectivă, reclamanta fiind nevoită să apeleze la
instanță tocmai datorită comportamentului intimatei ce a constat în refuzul
respectării reglementărilor incidente în cauză.
Reluând pe larg
istoricul relațiilor contractuale derulate între părți, corespondența dintre
acestea cu privire la activul în litigiu și redând conținutul prevederilor
legale incidente în cauză, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea
deciziei apelate și admiterea apelului așa cum a fost formulat.
- Decizia instanței
de apel nu este motivată, în contextul în care conține doar enumerarea celor
reținute în fazele procesuale anterioare, fără ca instanța de apel să aducă o
argumentare proprie.
- Instanța anterioară
nu a respectat Decizia de casare nr. 2531 din 26 iunie 2007 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, care a reținut că art. 12
din Legea nr. 346/2004
reglementează modalitatea de stabilire a prețului de vânzare a activelor ce
îndeplinesc cerințele art. 13 din Lege și art. 3 din Legea nr. 99/1999.
Prin întâmpinare,
intimata
R.N.P.
Romsilva - Direcția Silvică Constanța solicită respingerea recursului ca
nefondat îndeosebi pentru faptul că prețul stabilit prin expertiză este foarte
mic față de valoarea reală a activului.
Recursul este fondat
pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2531
din 26 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,
instanța a menținut soluția cu privire la obligarea intimatei de a vinde
activul disponibil către reclamantă.
Singurul aspect
pentru care a dispus casarea în parte a deciziei a vizat aprecierea greșită a
instanțelor potrivit căreia dacă s-ar fi stabilit prețul ar fi suplinit acordul
de voință al părților ceea ce nu ar fi fost de acceptat.
S-a reținut în
decizia menționată că, în condițiile în care legiuitorul a menționat expres modalitatea
de stabilire a prețului negociat prin art. 12 din Lege, instanțele aveau
obligația de a decide încheierea contractului de vânzare - cumpărare la prețul
astfel stabilit.
De asemenea, în
dispozițiile aceleiași decizii s-a dispus în clar trimiterea cauzei la
Tribunalul
Constanța
pentru a se pronunța asupra prețului vânzării.
Față de cele arătate
anterior este evident că, în contextul în care, în rejudecare, instanța a
stabilit prețul de pornire a negocierilor pentru încheierea contractului de
vânzare - cumpărare la care a fost obligată pârâta s-a procedat nelegal,
încălcându-se dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor
menționate, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor
de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În atare situație,
instanța de apel avea a observa că prima instanță nu s-a conformat acestei
dispoziții deși avea obligația legală să procedeze numai în sensul și în
limitele stabilite prin hotărârea instanței de recurs, ceea ce atrage casarea
hotărârii atacate.
În condițiile în care
instanța de recurs a stabilit în mod neechivoc sensul dispozițiilor art. 12 din
Legea nr. 346/2004, faptul că prevederile respective reglementează modalitatea
de stabilire a prețului, precum și obligația instanței - în rejudecare - să
stabilească „prețul vânzării”, iar nu „prețul de pornire a negocierilor”,
instanțele aveau obligația de a se conforma celor statuate.
Cum, în cauză nu se
poate reține o nemotivare a deciziei atacate și cum, ignorarea prevederilor art.
315 C. proc. civ. atrage casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare,
nefiind posibilă modificarea hotărârii întrucât s-ar antama chestiuni de fapt
ce ar intra în contradicție cu atribuțiile instanței de recurs, Înalta Curte va
admite recursul ca nefondat.
În rejudecare,
instanța de apel se va conforma rezolvărilor date de instanța de recurs prin Decizia
nr. 2531 din 26 iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de
reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu, împotriva Deciziei Curții de Apel
Constanța nr. 49 din 4 mai 2009, pe care o casează și trimite cauza spre
rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi,
15 decembrie 2010.