ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2531/2007

Asupra recursurilor, din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la nr. 2498/ COM din 29 septembrie 2005 pe rolul Tribunalului Constanța, secția

comercială și de contencios administrativ, reclamanta SC A.P. SRL Mihail

Kogălniceanu a chemat în judecată pe pârâta R.N.P.R. – D.S. Constanța și R.N.P.R.

București solicitând obligarea pârâtelor în temeiul Legii nr. 346/2004 și O.U.G.

nr. 88/1997 la vânzarea activului pe care reclamanta îl deține în baza

contractului de închiriere nr. 3/14 ianuarie 2005 (atelier de prelucrat lemn)

situat în Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța.

În motivarea acțiunii se

susține, în esență, că din 1997 reclamanta folosește spațiul închiriat, iar

prin contractul nr. 3 din 14 ianuarie 2005 închirierea s-a prelungit cu încă 1

an până la 1 ianuarie 2006 și potrivit dispozițiilor Legii nr. 364/2004 privind

stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii

coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, modificată și completată prin

Legea nr. 137/2002 a solicitat pârâtelor încheierea contractului de vânzare

cumpărare, însă pârâtele nu au dat curs acestei solicitări legale.

Prin sentința civilă nr. 3955/

COM din 23 iunie 2006, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis

acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu R.N.P.R. București și R.N.P.R.

– D.S. Constanța și a obligat pârâta să vândă reclamantei activul situat în

comuna Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța, compus din magazie de produse

finite, anexă magazie – vestiar, birou, identificat în planul de situație

întocmit de SC C. SRL cu nr. 4,3 și respectiv 8. Au fost obligate pârâtele la

plata către reclamantă a sumei de 612 lei cheltuieli de judecată. A fost

încuviințată cererea de majorare a onorariului formulată de dna. Expert C.C. cu

suma de 900 lei, în sarcina pârâtei.

Pârâta R.N.P.R. București,

prin D.S. Constanța a declarat apel împotriva acestei sentințe, iar reclamanta

a aderat la acest apel și în consecință Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat decizia nr. 18/ COM din 24 ianuarie 2007 prin care:

S-a respins, ca nefondată,

excepția inadmisibilității aderării de către intimata SC A.P. SRL la apelul

exercitat de către apelanta reclamantă R.N.P.R. prin D.S. Constanța.

S-a respins, ca nefondat,

apelul formulat de pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanța împotriva sentinței

civile nr. 3955/ COM din 23 iunie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2498/COM/2005

al Tribunalului Constanța, secția comercială.

S-a respins, ca nefondat,

apelul incidental formulat de către SC A.P. SRL și a fost obligată apelanta

principală R.N.P.R. prin D.S. Constanța către apelanta intimată SC A.P. SRL la

plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

decizie, curtea de apel a reținut, în esență, că cererea reclamantei cu privire

la prețul activului nu este o cerere nouă și în consecință în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 294 C. proc. civ., invocate de pârâtă, privind

inadmisibilitatea acestei cereri.

Pe fondul apelului pârâtei

curtea a reținut că întrucât reclamanta și-a manifestat intenția de cumpărare a

spațiului atât anterior cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 364/2004,

prin corespondență cu pârâta și introducerea acțiunii la data de 29 septembrie

2005, în condițiile în care contractul de închiriere era încheiat până la data

de 1 ianuarie 2006, în mod nelegal pârâta apelantă susține că acest contract ar

fi încetat de drept în baza unui pact comisoriu agreat de ambele părți.

De asemenea, curtea a mai

reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 364/2004, însă a

respins apelul incidental al reclamantei cu motivarea că „instanța de judecată

nu poate să suplinească în nici o modalitate și nici să se substituie părților

în vederea realizării acordului de voință la stabilirea prețului activului în

litigiu”.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanta și pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanța, criticând-o

pentru nelegalitate.

În recursul reclamantei se

susține, în esență că, în mod nelegal curtea de apel a apreciat că instanța nu

are competența de a stabili prețul vânzării, deoarece potrivit art. 12 din

Legea nr. 364/2004, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici și

mijlocii în baza contractului de închiriere încheiat cu regiile autonome vor fi

vândute, la solicitarea LOCATARULUI la prețul negociat, stabilit pe baza

raportului de evaluare întocmit de un expert acceptat de părți, după deducerea

investițiilor efectuate în activ, de către LOCATAR și în consecință curtea

trebuie să stabilească prețul vânzării pe baza raportului de expertiză efectuat

în cauză și necontestat de pârâtă.

Față de acest motiv

reclamanta solicită modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

incidental și menținerii soluției de respingere a apelului pârâtei.

În recursul declarat de

pârâta R.N.P.R. prin D.S. Constanța se susține, în esență, că activul

disponibil supus procesului de privatizare este Atelierul de prelucrat lemn, în

integralitatea sa, așa cum s-a decis prin Hotărârea nr. 4/2005 a Consiliului de

Administrație și în consecință numai cu aplicarea greșită a legii, tribunalul a

hotărât vânzarea pe bucăți a acestui activ, iar curtea de apel a menținut

această soluție. De asemenea, pârâta susține că instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 13 din Legea nr. 364/2004 care definește subunitățile care

pot avea o funcționare independentă raport la patrimoniul regiei autonome și a

considerat că în cauză activul se poate vinde separat.

Pârâta precizează în

recursul său că în art. 9 din contractul de închiriere se stipulează expres că

acest contract își încetează valabilitatea în caz de privatizare a activului și

în consecință în momentul adoptării hotărârii de scoatere la privatizarea

activului, contractul de închiriere a încetat de drept, fără nici o altă

formalitate și în care reclamanta nu poate beneficia de facilitățile oferite de

Legea nr. 364/2004, ca urmare a acestei condiții rezolutorii de care este

afectat contractul.

În raport de aceste motive

pârâta solicită modificarea deciziei și respingerea cererii reclamantei, ca

nefondată.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs ale ambelor

părți constată că între reclamantă în calitate de LOCATAR și pârâtă în calitate

de LOCATOR s-au încheiat mai multe contracte de închiriere, succesive, începând

cu contractul nr. 2158 din 1 noiembrie 1995, până la contractul nr. 3 din 14

ianuarie 2005, cu o valabilitate de un an (14 ianuarie 2006) având ca obiect

magazie produse finite 100 m

2

, anexă magazie – vestiar, 61 m

2

,

birou 71 m

2

și terenul amenajat 85 m

2

; din 1995 până în

prezent reclamanta a desfășurat activitate economică în aceste spații, care așa

cum se constată și în expertiza efectuată în cauză pot funcționa în mod

independent de restul activității pârâtei, constituind activ conform art. 13

din Legea nr. 364/2004 și art. 3 din Legea nr. 99/1999.

În aceeași expertiză

întocmită la data de 17 mai 2006 s-a stabilit atât valoarea activului, 36.340

lei noi (RON), la care se va adăuga taxa de concesionare asupra terenului

aferent construcțiilor cât și valoarea investițiilor efectuate în spațiu de

către reclamantă din anul 1997 până la zi, și asume 24.137 lei noi (RON).

Prin adresa nr. 4847 din 1

septembrie 2000 pârâta face o ofertă de vânzare a spațiului, ca urmare a

cererii reclamantei privind cumpărarea activului închiriat, însă ulterior

pârâta refuză perfectarea actului de vânzare-cumpărare și în temeiul Hotărârii nr.

4 din 18 aprilie 2005 emisă de C.A.R.N.P.R. decide vânzarea activului în condițiile

legii, a activului – atelier de prelucrare a lemnului prin licitație publică.

Astfel fiind rezultă că, pe

de parte, timp de 10 ani (1995 - 2005) pârâta a desfășurat activitate economică

independentă în spațiul în litigiu, iar pe de altă parte și în raportul de

expertiză se precizează că spațiile pot fi folosite independent fiind

îndeplinite prevederile Legii nr. 364/2004 și 99/1999 și în consecință în mod

nelegal pârâta susține în recurs că activul – atelier de prelucrare a lemnului,

compus din 9 clădiri nu poate fi folosit decât în integralitatea lui, deși timp

de 10 ani a închiriat doar aceste clădiri, în condițiile în care potrivit Notei

privind propunerile de vânzare a unor active din patrimoniul D.S. Constanța,

emisă de R.N.P.R., înregistrată la nr. 2360 din 23 mai 2005 se precizează că la

atelierul de prelucrare a lemnului din localitatea Mihail Kogălniceanu

activitatea a fost sistată în anul 1996, iar activul a fost scos la licitație

în anii 2000 și 2001 dar nu a fost adjudecat din lipsă de oferte.

În consecință, în mod

nelegal pârâta susține încetarea valabilității contractului în temeiul art. 9,

în condițiile în care refuză să respecte dispozițiile Legii nr. 364/2004

referitoare la vânzarea spațiilor închiriate de reclamantă deși aceste spații nu

le mai folosea de 10 ani și nici nu se vânduseră la cele două licitații

organizate în anii 2000 și 2001.

Osebit de cele învederate

mai sus, potrivit art. 12 din Legea nr. 364/2004, precitat, activul disponibil

utilizat de reclamantă poate fi vândut, la solicitarea locatarului, la prețul

negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare de expertul acceptat de

părți; după deducerea investițiilor efectuate de LOCATAR și în consecință în

mod nelegal atât tribunalul cât și curtea de apel au apreciat că instanța nu

poate stabili prețul negociat căci ar suplini acordul de voință al părților

privind prețul, astfel încât motivul de recurs formulat de reclamantă este

fondat.

Potrivit principiului ubi

lex non distinquit, nec nos distinguere debemus în situația în care legiuitorul

a menționat expres modalitatea de stabilire a prețului negociat, în art. 12 din

Legea nr. 364/2004 curtea de apel avea obligația de a decide încheierea

contractului de vânzare cumpărare la prețul astfel stabilit.

Față de cele ce preced, Înalta

Curte constată că motivele recursului pârâtei sunt nefondate și în consecință

urmează să respingă acest recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul de recurs formulat

de reclamantă fiind fondat, pentru aceleași considerente, urmează ca în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se admită recursul, să se caseze în parte

decizia și în parte sentința nr. 3955 din 23 iunie 2006 a Tribunalului

Constanța, secția comercială, și să se trimită dosarul la tribunal pentru a se

pronunța asupra prețului vânzării; celelalte dispoziții ale sentinței vor fi

menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC A.P. SRL Mihail Kogălniceanu împotriva deciziei nr. 18/ COM din

24 ianuarie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă, comercială,

fluvială, de contencios administrativ, casează în parte decizia și în parte

sentința nr. 3955 din 23 iunie 2006 a Tribunalului Constanța, secția comercială

și trimite cauza la Tribunalul Constanța pentru a se pronunța asupra prețului

vânzării.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Respinge, ca nefondat,

recursul pârâtei R.N.P.R. – D.S. Constanța împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2007.