ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 15/2008

Asupra recursului

de față,

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 iunie

2007 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția civilă de muncă și asigurări

sociale pentru minori și familie, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale Uniunii

Europene, pentru o perioadă de cel mult 5 ani, a pârâtului S.F.G.

În motivarea cererii s-a arătat că la 2

iunie 2006 pârâtul a fost returnat din Franța, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința civilă nr. 744 din 20

iunie 2007 Tribunalul Maramureș, secția civilă, a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, în esență, că față de prevederile legii interne speciale și ale

prevederilor comunitare, inclusiv soluțiile jurisprudențiale ale organelor

Convenției, acțiunea este neîntemeiată, măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație fiind disproporționată în raport cu scopul

urmărit prin adoptarea acestei măsuri.

Apelul declarat de Direcția Generală de

Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 239/A

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie, la 26 iulie 2007.

În considerentele hotărârii instanța de

apel a arătat în esență că față de prevederile Tratatului de înființare a

Comunității Europene, ale Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulație și ședere

pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor

acestora, cât și ale Regulamentului (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European

și al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra

regulilor ce stau la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere

(codul Frontierelor Schengen), de la data de 1 ianuarie 2007 față de cetățenii

români nu se mai pot aplica prevederile legale invocate de reclamantă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece

din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005,

rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a

returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat

acord de readmisie.

Prin urmare, autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de

această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din

legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Franța.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost

modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificări a fost

introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea de identitate valabilă

constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători

în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de

constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie

2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice

persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește

cetățenia națională, ci o completează.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența

Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un

drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică

proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în

vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar

conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații

noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește

dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din

tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui

drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului

direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea

de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru

protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei

prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul

comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în

domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației

naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este

concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă

aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens, urmează a se observa că,

la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din

data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea

dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de

către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Art. 27 alin. (1) din Directivă,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru

motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a

individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie

2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate,

toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă

circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în măsura în care

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr.

5/2006 potrivit cu care, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului O.M. îi

creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării

dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în

condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile

prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.

2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speța.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Pentru aceste considerente, decizia

recurată este legală și în consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 239/A din 26 iulie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 ianuarie 2008.