ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 30 martie 2007 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția civilă

de muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele

membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 5 ani, a pârâtului

S.F.G.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 15 iunie 2006 pârâtul a fost returnat din Franța, în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința

civilă nr. 399 din 30 martie 2007 Tribunalul Maramureș, secția civilă, a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că față de prevederile legii

interne speciale și ale prevederilor comunitare, inclusiv soluțiile

jurisprudențiale ale organelor convenției, acțiunea este neîntemeiată, măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație fiind disproporționată

în raport cu scopul urmărit prin adoptarea acestei măsuri.

Apelul declarat

de Direcția Generală de Pașapoarte București a fost respins ca nefondat prin

decizia civilă nr. 241/A pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de

muncă și asigurări sociale pentru minori și familie, la 14 august 2007.

În

considerentele hotărârii instanța de apel a arătat în esență că față de

prevederile Tratatului de înființare a Comunității Europene, ale Directivei

2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004

privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre

pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, cât și ale

Regulamentului (EC) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului

din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau

la baza liberei circulații a persoanelor peste frontiere (codul Frontierelor

Schengen), de la data de 1 ianuarie 2007 față de cetățenii români nu se mai pot

aplica prevederile legale invocate de reclamantă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o

ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin.

(1) din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin urmare,

autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare

prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost

returnat, respectiv Franța.

Recursul nu este

fondat.

Legea nr. 248

din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a

acestor modificări a fost introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea

de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia

cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din

Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu

1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii,

orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește

cetățenia națională, ci o completează.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității,

statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele,

respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor

membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor

acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii

Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice

dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru

protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de principiul

efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune

aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea

sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea

oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu

dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor

principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși

legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care

aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta din

urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens,

urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile

care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor

lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică sau

sănătate publică.

Art. 27 alin. (1) din

Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive

de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului

proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a

individului în cauză.

România este

începând cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le

conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare,

în măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

modificată prin O.G. nr. 5/2006 potrivit cu care, recurenta Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație a pârâtului S.F.G. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi

conferă garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de

cetățean al Uniunii, în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut

vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European

și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în

speță.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 241/A din 14

august 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 ianuarie

2008.