ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5935/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 30 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul V.A.D., solicitând restrângerea exercitării dreptului acesteia la liberă circulație în Franța pe o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, întemeiate pe art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, reclamanta a susținut că la 9 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Franța, conform Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 139 din 9 februarie 2007, a respins cererea, pe considerentul că România este membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, iar potrivit legislației acestei uniuni, care prevalează asupra legislației naționale, libertatea de circulație nu poate fî restrânsă decât pentru anumite motive, limitativ prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie, prin decizia nr. 100 din 10 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, reținând că: - odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acestei comunități, respectiv Directiva 2004/38/CE; - art. 27 din această directivă prevede că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii numai pentru anumite motive, care nu se regăsesc în speță. Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri și, pe fond, admiterea cererii și restrângerea exercitării dreptului pârâtului la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susținut că soluția instanței de apel ar fi contrară art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005. Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este nefondată deoarece: - de la 1 ianuarie 2007, consecutiv aderării României la Uniunea Europeană, dreptul cetățenilor români la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii este reglementat de Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, care prevalează față de Legea nr. 248/2005 și tratatele de readmisie anterioare; - potrivit art. 6 alin. (1) și art. 27 din această directivă, cetățenii Uniunii au dreptul de ședere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult trei luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică; - totodată, ultimul text mai prevede că motivele menționate nu pot fi invocate în scopuri economice și că măsurile luate în primele două cazuri trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză; - or, în declarația dată la re turnare, pârâtul a susținut că la 21 iulie 2006 a plecat spre Franța, unde a lucrat în construcții până în luna noiembrie 2006, când a fost reținut de autoritățile franceze, care apoi l-au expulzat pentru expirarea vizei de ședere; - la rândul său,

reclamanta nu a contrazis afirmațiile pârâtului și nu a făcut dovada existenței vreunuia dintre motivele de restrângere a libertății de circulație și ședere prevăzute de art. 27 din precizata directivă. În consecință, instanțele de fond și apel au stabilit și interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în speță, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. impunându-se respingerea prezentului recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 100/A din 10 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.