ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7292/2007

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 iunie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Maramureș să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul S.V. a dreptului la liberă circulație în Franța, pe o perioadă de până la 3 ani. Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Franța la 12 decembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 341 din 16 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că în lipsa unei legislații interne compatibile normelor comunitare, cetățenilor români le pot fi aplicate prevederile Tratatului de Instituire a Comunității Europene, ale Regulamentului Consiliului nr. 1612/1968, ale Directivei 2004/38/CE și ale Regulamentului 562/2006 al Parlamentului și Consiliului European. În speță, s-a dovedit doar faptul că pârâtul a plecat din țară, iar readmisia sa s-a făcut în mod ilegal. Cum admiterea cererii ar duce la încălcarea normelor comunitare, față de principiul efectului direct și a supremației dreptului comunitar, instanța de fond a respins cerere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a solicitat schimbarea sentinței apelate, admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație față de pârâtul S.V. pe o perioadă de cel mult 3 ani, invocând în esență prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, deciziile Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006 și 901 din 5 decembrie 2006, art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul nr.4 la convenție. A mai arătat că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat.

Măsura expulzării este de natură să facă dovada că pârâtul nu a respectat condițiile de intrare și ședere în Franța. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 231/A/2006 din 19 iunie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte. Pentru a decide astfel, curtea a reținut, în esență, următoarele: Libera circulație a persoanelor în cadrul comunității europene a fost definită prin Acordul Unic European, ca una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței comune. Esența acestei libertăți constă în eliminarea discriminărilor între cetățenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceștia și cetățenii celorlalte state membre.

Aceste discriminări se pot referi la condițiile de intrare, ședere, deplasare, muncă, angajare sau remunerare. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului European, opozabilă României, reglementează condițiile de exercitare a dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre de către cetățenii Uniunii Europene, precum și restrângerea acestui drept pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În considerentele deciziei, instanța de apel a analizat apoi prevederile art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE și ale art. 18 din Tratatul Comunității Europene, apreciind că norma internă intră în conflict cu norma comunitară. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, prin care a solicitat casarea hotărârilor de mai sus și pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Dezvoltând critica de nelegalitate, a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că nu s-a observat că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. S-a susținut că prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în art. 25 din Constituția României, art. 29 din Declarația Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 paragraful 4 din Protocolul Adițional la Convenție. Recursul nu este fondat.

În esență, curtea de apel a analizat dispozițiile legale din dreptul intern comparativ cu normele dreptului comunitar în materie și a statuat că simpla returnare și nu expulzare, nu este suficientă prin ea însăși pentru a se lua măsura limitării exercitării dreptului la liberă circulație, în timp ce recurenta, după arătarea conținutului unor texte legale, s-a limitat la a susține că faptul returnării constituie temei suficient pentru luarea măsurii. Or, pentru corecta aplicare a legii este necesar a se stabili faptele care au determinat returnarea persoanei în baza acordului de readmisie și dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau cel comunitar precum și existența unui raport de proporționalitate între faptele săvârșite și măsura propusă.

Aceasta pentru că însuși textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 exclude simplul fapt al returnării ca unic și suficient temei pentru luarea măsurii folosind sintagma „instanța poate...”. Neexistând corelație între considerentele deciziei atacate și motivele de recurs, cel din urmă va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 231/A din 19 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2007.