ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1413/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 iulie 2007 pe

rolul Tribunalului Maramureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele membre ale

Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului S.C.

În motivarea cererii s-a arătat că la 12

iulie 2007 pârâtul a fost returnat din Franța, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința civilă nr. 827 din 27 iulie

2007 Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis acțiunea și a dispus

restrângerea dreptului la libera circulație a pârâtului în Franța de la data de

27 iulie 2007 până la data de 31 decembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că pârâtul a fost returnat din Franța pentru motivele ce rezultă din declarația

acestuia, anexată acțiunii, astfel că sunt întrunite condițiile cerute de art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 pentru restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Maramureș a fost admis de Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă

nr. 261/A pronunțată la data de 4 septembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că în speță nu este incident art. 38 din Legea nr. 248/2005 deoarece

România nu mai este stat terț Uniunii Europene, care să justifice luarea unor

măsuri pentru combaterea migrației.

Chiar dacă s-ar

accepta incidența art. 38, restrângerea dreptului de liberă circulație este

supus unor limitări justificate de motive de ordine publică.

Potrivit art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, măsurile luate pentru protejarea ordinii publice trebuie

să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita

persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și

destul de gravă la adresa unui interes fundamental al societății

După aderarea la

Uniunea Europeană, România nu și-a modificat legislația internă privind dreptul

la liberă circulație, iar art. 38 și urm. din Legea nr. 248/2005 nu sunt în

concordanță cu dreptul comunitar. Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție,

dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au

prioritate reglementările internaționale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind

nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din

Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării

dreptului la libera circulație

în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

țara noastră are încheiat acord de readmisie.

Prin urmare,

autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine ci doar de a lua act de această măsură și de a pune în executare

prevederile corespunzătoare din legislația națională, în sensul restrângerii

exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde pârâtul a fost

returnat, respectiv Franța.

Recursul nu este

fondat.

Legea nr. 248 din 20

iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor

modificări a fost introdus art. 6 , potrivit căruia cartea de identitate

valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot

călători în statele membre ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din

Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu

1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii,

orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității,

statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele,

respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor

membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor

acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii

Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice

dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru

protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în

totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și

neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în

conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii

comunitare.

Î

n virtutea acestor principii, în domeniul liberei

circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în speță

Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu

legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în

mod direct și prioritar.

În acest sens, urmează

a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului

nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care

reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art.

27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță

publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se

baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând

cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le

conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în

măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată

prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului

S.C. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția

respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii,

în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile

prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE,

ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat

o hotărâre legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative

împotriva deciziei nr. 263/A din 4 septembrie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 martie 2008.