ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7954/2007

Asupra recursului civil de față din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 octombrie

2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul N.C., solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-i restrângă pârâtului dreptul

la liberă circulație în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult

3 ani.

Prin sentința civilă nr. 1322 din 6

noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea și a

restrâns dreptul pârâtului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii

Europene, cu excepția celor cu privire la care pârâtul face dovada dreptului de

intrare, pe o perioadă de un an de la data pronunțării hotărârii.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul a fost returnat din Franța

la data de 13 august 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, pentru motivul că pârâtul a

depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Franței.

În drept, tribunalul a reținut

aplicabilitatea art. 38 din Legea nr. 248/2005, precum și a art. 2 alin. (4)

din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

sensul că măsura se impune a fi luată pentru ca România să stopeze migrația

ilegală.

Prin decizia civilă nr. 377A din 6

iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de pârât împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în tot, respingând

acțiunea ca nefondată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede limitativ doar trei situații în

care statul ar putea să restrângă dreptul la liberă circulație al persoanelor,

respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății

publice.

Măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să

se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză, care trebuie să constituie o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes general

al societății.

Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt legate direct de caz sau care

sunt legate de considerații de prevenție generală.

Simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea

franceză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean

român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică.

Respectând principiul inaplicabilității normelor dreptului național

contrare dreptului comunitar și principiul supremației celui din urmă, curtea

de apel a concluzionat că restrângerea dreptului la liberă circulație nu se

poate face decât pentru unul din motivele prevăzute în norma comunitară.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea cererii, recurenta arată că

pârâtul a fost returnat din Franța la data de 13 august 2006, în baza Acordului

de readmisie încheiat de România cu această țară.

Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se

circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din

Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema migrației ilegale din România spre statele europene

prezintă interes atât pe plan extern, cât și pe plan intern.

Astfel, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului

la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încalcă prevederile din

Constituție sau din alte instrumente juridice internaționale, cum ar fi

Convenția Europeană a Drepturilor Omului sau Tratatul de aderare ratificat prin

Legea nr. 157 din 24 mai 2005, prin care s-a negociat o perioadă de tranziție

de 2 până la 7 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2007, astfel că unele state

membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state.

Față de situația concretă a pârâtului care a încălcat deja legislația

unui stat membru referitoare la regimul juridic al străinilor, măsura

restrângerii dreptului său la liberă circulație are un scop legitim și este

proporțională cu scopul urmărit.

Intimatul nu a depus la dosar

întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Curtea de apel a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație

este un drept garantat de legea națională, dar și de dreptul comunitar,

aplicabil și în România de la data de 1 ianuarie 2007, când aceasta a devenit

membră a Uniunii Europene; totodată, a reținut că acest drept poate fi supus

anumitor limitări, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea

acestei măsuri.

Curtea de apel nu a reținut că măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație a persoanelor care au fost returnate în baza unui acord de readmisie

este în sine contrară Constituției sau altor instrumente juridice referitoare

la dreptul la liberă circulație, ci doar că returnarea unei persoane în baza

unui astfel de acord nu este suficientă pentru justificarea măsurii solicitate

de reclamantă.

Într-adevăr, simpla returnare a pârâtului din Franța la data de 13

august 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe

viitor a dreptului acestuia la libera circulație în acest stat al Uniunii

Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca

fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație

a respectivului cetățean, o asemenea interpretare și aplicare a normei interne

ar contraveni Directivei 2004/38/CE, care prevede că o astfel de măsură se

poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de

sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării

pârâtului din Franța, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să

restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme

reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita acestuia

una din valorile mai sus menținonate.

Dobândind statutul de țară membră a

Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului

comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a

statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor lor este reglementat prin Tratatul

de instituire a comunităților

europene, precum

și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Cum reclamanta nu a fost în măsură

să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de

scopul urmărit, mărginindu-se să invoce un interes de ordin general, referitor

la obiectivul stopării migrației ilegale, recursul declarat de aceasta este

nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 377 A din 6 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie

2007.