Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4291/2007

HOTĂRÂRE
28.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4291/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 17 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul T.N.G. solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a acestuia, în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/205, reclamanta a arătat că la data de 11 noiembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994 pentru ședere ilegală.

Prin sentința nr. 113 din data de 22 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea, cu motivarea că returnarea pârâtului din Franța, în baza unui Acord încheiat între România și această țară, privind readmisia persoanelor aflate într-o situație ilegală, nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în îngrădirea libertății de circulație a pârâtului. S-a apreciat că restrângerea dreptului la liberă circulație contravine flagrant drepturilor prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituție. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Astfel, reclamanta a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului București arătând că instanța a respins cererea de chemare în judecată, cu încălcarea unor reguli stabilite pentru șederea legală pe teritoriul altor țări, nesocotind condițiile legale de intrare și ședere pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europeane. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a declarat apel, a formulat critici privind nelegalitatea și netemeinicia sentinței de fond și a învederat că dreptul la liberă circulație are corelativ și o serie de obligații referitoare la respectarea regulilor stabilite de legislația țării respective, încălcate de pârât. Apelantele au solicitat anularea apelurilor, schimbarea sentinței Tribunalului București și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului.

Prin decizia nr. 189/A din 26 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondate apelurile, păstrând soluția și motivarea instanței de fond. Decizia din apel a făcut obiectul recursului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului și Administrației și Internelor, prin care aceasta a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. S-a susținut că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii și că, în temeiul art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, acțiunea trebuia admisă. Recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Prin Legea nr. 248/2005 a fost reglementat regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Potrivit art. 38 din această lege, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat. Rezultă, din dispoziția legală enunțată, că instanța poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație numai în condițiile și cu privire la persoanele amintite, în funcție de împrejurările de fapt ale fiecărei pricini.

Aplicarea prevederilor art. 38 din Legea nr. 248/2005 trebuie făcută prin coroborare cu dispozițiile art. 2 pct. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu cele din Directiva Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29 aprilie 2004. Potrivit acestor reglementări, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar condițiile de restrângere a dreptului fundamental privind libertatea de circulație se referă la asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea libertăților altora.

Pentru aplicarea unor măsuri de restrângere a dreptului fundamental la libera circulație ori chiar de expulzare dintr-un stat membru al Uniunii Europene este necesar ca statul respectiv să respecte principiul proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al persoanei în cauză care trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. Din actele dosarului rezultă doar că pârâtul a fost returnat, la data de 11 noiembrie 2001, din Franța. Nu a fost depusă la dosar nici o dovadă că pârâtul prin activitatea pe care a desfășurat-o sau urma să o desfășoare în străinătate, ar fi adus atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și statul din care a fost returnată.

Nu s-a dovedit nici că pârâtul, prin comportamentul individual, ar fi reprezentat o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății. În raport cu înscrisurile existente în dosar, instanța de apel, a aplicat corect prevederile Legii nr. 248/2005 atunci când a confirmat sentința primei instanțe prin care a fost respinsă cererea de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 189/A din 26 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6350/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 februarie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul P.M.
ÎCCJ 2008-03-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1531/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 23 martie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul I.F.
ÎCCJ 2007-03-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2625/2007
din urmă hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, criticând soluția instanței de apel ca fiind nelegală, susținând, în esență că, dispoziți
ÎCCJ 2008-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6959/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 ianuarie 2008 reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat re
ÎCCJ 2008-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5465/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 11 decembrie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârât
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă