ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5465/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

La data de 11

decembrie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâtul D.A.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele Uniunii

Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că la data de 8 noiembrie 2007 pârâtul a fost

returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat între România cu

această tară, ratificat prin H.G. nr. 278/1994. în temeiul art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate, modificată și completată de O.U.G. nr. 5/2006, restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi

dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România

și acel stat, iar în conformitate cu art. 52 din aceeași lege, până la aderarea

României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, trebuie să se refere la teritoriile tuturor Statelor

Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face

dovada că are drept de intrare.

Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr. 49 din 15 ianuarie 2007 a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut și motivat că șederea ilegală a pârâtului în

Franța nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei

ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia. In

acest sens, instanța a considerat aplicabile dispozițiile art. 39 din Tratatul

Comunității Europene.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins prin decizia nr. 177

din 5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

-a

civilă.

Împotriva deciziei dată în apel a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor care a invocat următoarele critici:

autoritățile române nu au competența de a cerceta și a se pronunța asupra

legalității și temeiniciei actului de returnare săvârșit de autoritățile

străine, ci doar de a lua act de această măsură; acțiunea trebuia admisă pentru

că din prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura

condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație

în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie; potrivit art. 25 din Constituție,

condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege,

astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice

în care cetățenii români pot circula în străinătate.

Recursul nu este

fondat.

Legea nr. 248

din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în

străinătate a fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a

acestor modificări a fost introdus art. 6

1

, potrivit căruia cartea

de identitate valabilă constituie document de călătorie

pe

baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii

Europene.

Potrivit art.

17 din Tratatul de constituire a Comunității Europene, aplicabil României

începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean

al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.

Așa cum s-a apreciat

în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității,

statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor, respectiv o ordine

juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la

intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al

dreptului comunitar conferă acestuia competența generală de a completa cu

drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii

Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice

dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru

protecția unui drept conferit de acestea.

Strâns legat de

principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale

presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în

totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și

neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în

conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii

comunitare.

În virtutea

acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi

supuși legislației naționale, în speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în

care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar aceasta

din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

În acest sens,

urmează a se observa că, la art. 2, Directiva Parlamentului European și a

Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile

care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile

acestui drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Potrivit art.

27 alin. (1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță

publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se

baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând

cu 1 ianuarie 2007, membră a Uniunii Europene și potrivit legislației

comunitare menționate, toți

românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce

le conferă dreptul de liberă circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în

măsura în care dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată

prin O.G. nr. 5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului

D.A. îi creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția

respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii,

în condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile

prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.

2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.

Întrucât reclamanta

nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele

de limitare prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre

legală, dată cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente.

În raport de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

împotriva deciziei nr. 177 din 5 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.