ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7265/2008

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 45170/3/2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.V., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 2 noiembrie 2007, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin H.G. nr. 278/1994. Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu privire la persoana care a fost returnată în baza unui acord de readmisie încheiat între România și alt stat.

Articolul 5 din același act normativ arată care sunt obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii în străinătate. Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației Statului Român, precum și a tratatelor și convențiilor la care Românie este parte. Prin sentința civilă nr. 46 din 11 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea, reținând că reclamanta nu a făcut dovada că, pe perioada șederii sale în Franța, pârâtul a adus atingere drepturilor sau libertăților altor cetățeni, nici că a migrat ilegal în Franța și că față de pârât, niciunul dintre cele două state, nu a luat măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței.

Luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului este de natură a încălca un drept fundamental al acestuia recunoscut și ocrotit atât în legislația internă, cât și în cea europeană. Între fapta săvârșită de pârât, potrivit declarației sale și sancțiunea care se solicită a fi aplicată se încalcă raportul de proporționalitate, sancțiunea fiind mult prea împovărătoare. Măsura readmisiei are, prin ea însăși, caracter corecționar și de prevenție. În absența acestor probe, tribunalul a reținut că nu poate stabili dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului și nici nu poate aprecia asupra duratei unei astfel de măsuri, neavând niciun criteriu de apreciere.

S-a mai reținut, că prin restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului s-ar încălca și dispozițiile art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la C.E.D.O. Prin decizia civilă nr. 63/A din 25 martie 32008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, reținând, în esență, că între legea internă și dispozițiile dreptului comunitar referitoare la drepturile fundamentale ale cetățeanului se aplică cu prioritate dispozițiile dreptului comunitar potrivit art. 20 alin. (1) și (2) din Constituția României. Principiul de bază în materie este acela al libertății de circulație a oricărei persoane, aceasta implicând și posibilitatea de a părăsi oricând teritoriul statului al cărui cetățean este, așa cum prevede paragr.

1 și 2 din art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Excepțiile de la acest principiu sunt prevăzute în paragrafele 3 și 4 din același articol și se referă la situația în care exercițiul dreptului la liberă circulație poate fi restrâns, iar pentru a opera aceste excepții trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții și anume: excepțiile să fie prevăzute de lege; să constituie măsuri necesare, într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și să fie justificate de interesul public într-o societate democratică, în acest caz restrângerea dreptului putând fi dispusă numai pentru anumite teritorii determinate.

În ceea ce privește prima condiție, instanța de apel a apreciat că este întemeiată față de prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, însă, în ceea ce privește celelalte două condiții, a apreciat că nu sunt îndeplinite, întrucât informațiile referitoare la pârât, care a fost expulzat de pe teritoriul Franței pentru lipsa actelor de ședere și de angajare, nu constituie circumstanțe suficiente pentru a considera că se încadrează în categoria excepțiilor referitoare la libertatea de circulație. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să indice nici un motiv de recurs, arată următoarele: Intimatul D.V.

a fost returnat din Franța, la data de 2 noiembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, iar temeiul prezentei acțiuni l-a constituit măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005. Autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile franceze, fără a putea cenzura măsura returnării intimatului. Articolul 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată, prevede că „până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unuia acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 40, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Art. 25 din Constituție prevede că legea stabilește condițiile exercitării dreptului la libera circulație, ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută și că trebuie să se desfășoare potrivit anumitor cerințe speciale stabilite de Legea nr. 248/2005, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate. Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din această lege se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Se precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Legea nr. 248/2005 asigură implementarea atât a prevederilor constituționale, cât și a art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată pentru înlăturarea diverselor abateri. De asemenea, s-a arătat că prin Legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, s-a reglementat, prin anexa VII, posibilitatea ca statele membre, inclusiv Statul Român, să deroge de la dispozițiile art. 2 din Directivă.

Această derogare poate viza acele dispoziții ce preiau prevederile Directivei nr. 68/360/CEE privind eliminarea restricțiilor de a circula și locui în cadrul Comunității Uniunii Europene pentru locuitorii statelor membre și care nu pot fi disociate de dispozițiile din Regulamentul CEE nr. 1612/1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul comunității. Cu alte cuvinte, se arată că prin această prevedere legală se oferă vechilor state membre ale Uniunii Europene posibilitatea de a refuza accesul resortisanților români pe piața forței de muncă din respectiva țară. Analizând recursul în limita susținerilor întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu aderare României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară. Or, dreptul la libertatea de circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directivă, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare. Or, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimat este disproporționată în raport cu scopul urmărit.

Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. Față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar fi respectat principiul proporționalității cu scopul legitim urmărit.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante în sensul că dreptul la liberă circulație a cetățenilor noilor state membre ale Uniunii Europene a fost suspendat după data aderării, potrivit Tratatului de Aderare, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005 – Anexa VII, este nefondată, deoarece potrivit acestor dispoziții legale, până la sfârșitul unei perioade de doi ani după data aderării, actualele state membre vor aplica măsuri de drept intern sau măsuri rezultate din acordurile bilaterale, care reglementează accesul resortisanților români pe piața forței de muncă din fiecare din aceste state. Deci, anumite state ale Uniunii Europene pot să aplice restricții pentru cetățenii noilor state membre ale Uniunii , după aderare, pe o perioadă de 2 ani, cu privire la exercitarea dreptului de muncă și nu la exercitarea dreptului la liberă circulație.

Pentru aceste considerente, instanța va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 63 A din 25 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008 .