ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1412/2009

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, la data de 14 martie 2008, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării

dreptului la libera circulație în

Franța,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.I.P.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost retumat din Franța pentru ședere

ilegală, astfel cum reiese din talonul întocmit în punctul de trecere a

frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de

Frontieră, precum și din declarația

pârâtului din data de 5 februarie 2008, în

baza Acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, aprobat

prin

H.G. nr. 278/1994, iar în temeiul dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005,

poate fi dispusă restrângerea

exercitării dreptului la libera circulație cu privire

la persoana care a fost returnată dintr-un stat în

baza unui acord de readmisie

încheiat între România și

acel stat.

Totodată,

reclamanta a învederat că returnarea unui cetățean român se

dispune atunci când s-a încălcat ordinea

juridică interioară a respectivului stat

și măsura

returnării face dovada deplină că pârâtul nu a respectat condițiile de

călătorie în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către

autoritățile franceze competente.

Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 803 din 30

aprilie 2008, a respins cererea

reclamantei cu motivarea că aceasta a indicat ca motiv al limitării necesitatea

stopării migrației ilegale, motiv care nu se

încadrează în

sfera de aplicare a excepțiilor prevăzute de legislația comunitară ca

restricții ale libertății de circulație.

S-a reținut în

motivarea hotărârii și faptul că, cererea de chemare în

judecată

nu poate fi primită nici prin raportare la prevederile Convenției

Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor

Adiționale.

Astfel, prin prisma Protocolului nr. 4 la

Convenție drepturile care

compun libertatea

de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2

paragrafele 3 și 4, respectiv limitările

acestor drepturi trebuie să fie

prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o

societate democratică, necesitate analizată

prin

prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea

unei limitări a drepturilor individului și

mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Or, dispozițiile

cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind

restrângerea exercitării dreptului la

libera circulație pe o perioadă de cel mult

3 ani sunt de

natură a restrânge dreptul la libera circulație a individului, garantat de

Protocolul nr. 4 adițional la Convenție, ceea ce constituie o ingerință în

sensul Convenției.

Î

mpotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că

returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie,

se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la

care se

s

olicită returnarea. Măsura returnării

dispusă de autoritățile franceze este de natură să facă dovada că cetățeanul în

cauză nu a respectat condițiile de ședere în spațiul U.E. și, fiind în culpă

pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie

să suporte consecințele faptelor sale. Măsura returnării apare astfel ca fiind

pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care

exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie

avut în vedere faptul că acesta măsură trebuie să fie proporțională cu situația

care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere

dreptului.

Apelanta a arătat și faptul că art. 25

din Constituție prevede că dreptul la libera circulație este grantat și că

legea stabilește condițiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții

stabilite de lege. Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din

Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta

legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat

dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv,

în condițiile stabilite prin legislația acestuia și prin documentele

internaționale încheiate cu România.

Curtea de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr.

186/A din 10 iulie 2008, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că

în mod corect prima instanță s-a raportat la legislația comunitară și la

jurisprudența CJCE creată în interpretarea acesteia, din care se desprind

criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o măsură de restrângere a

exercițiului dreptului la liberă circulație a unui cetățean european.

Astfel, măsura de restrângere nu ar

putea fi dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost

returnată în baza unui acord de readmisie și, de altfel, nici art. 38 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 nu impune acest lucru, urmând a se circumstantia în

funcție de conduita concretă a respectivei persoane care este de natură a

justifica această restrângere și se relevă ca o măsură necesară, într-o

societate democratică, în special pentru securitatea națională, siguranța

publică și menținerea ordinii publice, limitări ce decurg din art. 27 din

Directivă, cu respectarea principiului proporționalității.

În acest context, a reținut instanța că

motivația apelantei că se tinde la stoparea migrației ilegale nu poate

reprezenta un argument viabil pentru adoptarea măsurii, în măsura în care are

un caracter de generalitate, nefiind direct legată de situația particulară a

persoanei vizate, așadar îmbrăcând forma unei măsuri de prevenție generală ce

nu este admisibilă în afara aprecierii conduitei personale a celui al cărui

drept este supus limitării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recursul reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând că îndepărtarea

pârâtului de pe teritoriul statului francez a fost consemnată de către

autoritățile franceze în decizia Prefectului din Meurthe-et-Moselle, acesta

fiind condamnat de către Tribunalul din Metz pentru săvârșirea infracțiunii de

furt prin circumstanțe agravante, la 30 de luni de închisoare, precum și pentru

alte delicte enumerate în decret. Prin urmare, măsura returnării a fost dispusă

de autoritățile franceze, cel în cauză constituind prin repetarea

comportamentului său delictual o gravă amenințare a ordinii publice.

Măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim,

respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în

acel stat și acest scop este circumscris unui scop mult mai important,

manifestat la nivel național și anume, asigurarea unei imagini pentru România

care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele U.E., în

acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezentând o cerință asumată de

statul român care se continuă și după momentul aderării.

Analizând recursul în limita

susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu

privire la persoana care a fost retumată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, măsura dispunându-se la

solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, potrivit prevederilor art. 39

pct. 1 din același act normativ.

Din redactarea textului rezultă că

singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra oportunității

instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie,

față de care se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea.

Prevederile legale menționate sunt în acord cu

art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă circulație în țară

și în străinătate este garantat. Legea stabilește însă condițiile exercitării

acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ea

trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea

unor condiții prevăzute de lege.

Astfel, art. 29 din Declarația Universală a

drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale,

fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în

scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și

libertăților sale.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4)

din din Protocolul nr. 4 al Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile

recunoscute în paragraful

I,

care se referă la libera

circulație a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute

de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva

38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă

libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de

ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă

principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe comportamentul

persoanei în cauză.

În speță, pârâtul a recunoscut prin

declarația din 5 februarie 2008 că a fost judecat de Tribunalul din Nancy

„pentru muncă la negru și fraudă în folosul comunității statului francez și

furt" (filele 3-4 din dosarul de fond).

Această declarație se coroborează cu hotărârea de

îndepărtare de pe teritoriul Franței, emisă de Prefectul din Meurthe-et-Moselle

la data de 6 martie 2008, depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în

judecată, în care se arată că pârâtul „este în prezent deținut în închisoarea

din Nancy din data de 21 octombrie 2006 unde ispășește o pedeapsă de 30 luni de

închisoare urmare a condamnării sale la 2 august 2007 de Tribunalul corecțional

din Metz pentru furt cu circumstanțe agravante;            a fost interogat pe

19 octombrie 2006 de serviciile de jandarmerie din Boulay la hotelul Formule 1

din Bouxieres aux dames în cadrul investigațiilor întreprinse urmare unui furt

prin efracție comis la firma HI SENSE de Faulquemont;....s-a făcut vinovat de

delicte pentru care este în prezent deținut în noaptea de 18 spre 19 octombrie

2006, adică în termen de 3 luni de la intrarea sa pe teritoriul francez;...a

fost condamnat pentru aceste fapte și pentru alte optsprezece comise începând

cu 29 mai 2006;...aceste fapte și repetarea comportamentului delictual

constituie o gravă amenințare a ordinii publice." (filele 7-8 din dosarul

de fond).

Această conduită a pârâtului este evident

contrară ordinii publice și justifică aplicarea măsuriii restrictive prevăzute

de art. 27 alin. (1) din Directivă și de art. 38 din Legea nr. 248/2005.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârile

pronunțate vor fi casate și, rejudecând, se va admite cererea reclamantei

Direcția Generală de Pașapoarte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul

Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva

deciziei nr. 186/A din 10 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Casează decizia menționată,

precum și sentința nr. 803 din 30 aprilie

2004 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă,

și rejudecând, admite

cererea formulată de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și dispune

restrângerea exercitării dreptului la liberă

circulație pentru pârâtul A.I.P.

pe teritoriul Franței pe o perioadă de

1 an.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 11 februarie 2009.