ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8181/2007

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, Direcția

Generală

de Pașapoarte București

a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța

pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului B.V.F.

În motivarea

cererii s-a arătat că la 26 decembrie 2006 pârâtul a fost

returnat din Franța în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această

țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Prin sentința

civilă nr. 279 din 9 martie 2007 Tribunalul Maramureș a respins cererea ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că și în situația în

care, înainte de 1 ianuarie 2007 s-ar fi reținut în sarcina pârâtului faptul că

nu are viză de ședere pe teritoriul Franței, după această dată restrângerea

dreptului la liberă circulație în

modalitatea solicitată de reclamantă nu este posibilă

atâta timp cât nu s-a dovedit

existența vreunui motiv de ordine, siguranță sau

sănătate publică.

Dacă după dreptul comunitar cetățenii români au aceleași drepturi ca și

cetățenii

oricărui stat membru, după dreptul intern ei nu se pot bucura de egalitate

de tratament, fiind astfel discriminați.

În speță, s-a dovedit doar faptul că pârâtul a plecat din țară după data

de 1

ianuarie 2007 iar readmisia

sa s-a făcut în mod ilegal.

Apelul

declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 213 A din 19 iunie 2007 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă, asigurări sociale, pentru minori

și familie.

În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în speță

problema este rezolvată prin prisma regulilor ce guvernează aplicarea în timp a

legii, ținând seama de împrejurarea că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și

deplasarea în

străinătate a

românilor, ca și șederea lor pe o perioadă sub 3 luni, au devenit posibile doar

în baza cărții de identitate valabilă, în lipsa altei formalități. Consecința

este că, ceea ce la data returnării pârâtului din 26 decembrie 2006 a

fost apreciată, indubitabil, ca o situație ilegală

în care acesta s-a aflat pe teritoriul

Franței,

o asemenea stare de fapt nu mai este susceptibilă de o atare calificare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele

aspecte:

Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se

circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din

Constituție.

Potrivit art.

25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă

circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține

de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care

cetățenii români pot circula în străinătate.

Libertatea

circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare potrivit unor reguli. Declarația

olografă a pârâtului, dată în punctul de

trecere a frontierei confirmă

faptul că acesta a conștientizat că a fost returnat pentru ședere ilegală pe

teritoriul Germaniei.

Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene,

în baza

unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către

cetățeanul

român cu privire la

care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că

doar acel stat membru al Uniunii Europene poate

cenzura legalitatea măsurii de

returnare.

Obligația statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român

returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean

român este expres

stipulată prin

art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat ca dezvoltarea

acestora

face

posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a

reținut că

recursul nu este

întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la

libera

circulație în statele

Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38

lit. a) măsura

se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire

la statul de

pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în

străinătate, de

către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor

judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le

poate fi restrâns dreptul

de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este

absolută, ea

trebuind

să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care

trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu

stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român,

trebuie să se dispună

restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să

angajeze

în

mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi

stipulat că

o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al

Uniunii are

dreptul

de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva

limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru

aplicarea

sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a

Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera

circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de

familie ai

acestora pe teritoriul

statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE,

75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004,

stabilește

că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine

publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii

Europene și

Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și

care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a

fost transpusă Directiva Consiliului

nr. 38/2004/CE.

Drept urmare,

normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu

normele de drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă,

instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite

cerințele

art.

304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc.

civ.

recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei

civile nr. 213 A din 19 iunie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă,

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2007.