ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8181/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului B.V.F. În motivarea cererii s-a arătat că la 26 decembrie 2006 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994. Prin sentința civilă nr. 279 din 9 martie 2007 Tribunalul Maramureș a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că și în situația în care, înainte de 1 ianuarie 2007 s-ar fi reținut în sarcina pârâtului faptul că nu are viză de ședere pe teritoriul Franței, după această dată restrângerea dreptului la liberă circulație în modalitatea solicitată de reclamantă nu este posibilă atâta timp cât nu s-a dovedit existența vreunui motiv de ordine, siguranță sau sănătate publică. Dacă după dreptul comunitar cetățenii români au aceleași drepturi ca și cetățenii oricărui stat membru, după dreptul intern ei nu se pot bucura de egalitate de tratament, fiind astfel discriminați. În speță, s-a dovedit doar faptul că pârâtul a plecat din țară după data de 1 ianuarie 2007 iar readmisia sa s-a făcut în mod ilegal.

Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 213 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă, asigurări sociale, pentru minori și familie. În considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că în speță problema este rezolvată prin prisma regulilor ce guvernează aplicarea în timp a legii, ținând seama de împrejurarea că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, și deplasarea în străinătate a românilor, ca și șederea lor pe o perioadă sub 3 luni, au devenit posibile doar în baza cărții de identitate valabilă, în lipsa altei formalități. Consecința este că, ceea ce la data returnării pârâtului din 26 decembrie 2006 a fost apreciată, indubitabil, ca o situație ilegală în care acesta s-a aflat pe teritoriul Franței, o asemenea stare de fapt nu mai este susceptibilă de o atare calificare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte: Măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate. Libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli. Declarația olografă a pârâtului, dată în punctul de trecere a frontierei confirmă faptul că acesta a conștientizat că a fost returnat pentru ședere ilegală pe teritoriul Germaniei.

Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare. Obligația statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005. Analizând criticile formulate, Înalta Curte a apreciat ca dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii, și a reținut că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză. Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept. În legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE. Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern. Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 213 A din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă, asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2007.