ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7437/2007

Asupra recursului de față, constată: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a chemat în judecată pe pârâtul M.A.G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea dreptului acesteia la libera circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 28 decembrie 2006, pârâtul a fost returnat din Franța, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994. Fiind astfel învestit, Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 245 din 2 martie 2007, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că pârâtul a părăsit teritoriul național la 8 septembrie 2006 și la 16 decembrie 2006, a fost depistat în Franța, unde deși nu s-a probat săvârșirea unor fapte infracționale s-a luat măsura returnării acestuia. Față de lipsa unor fapte negative și caracterul facultativ al măsurii de restrângere, instanța de fond a apreciat că nu se impune luarea acestei măsurii față de pârât, de restrângere a dreptului său la libera circulație. Soluția instanței de fond a fost confirmată în totalitate de Curtea de Apel Cluj care, prin decizia civilă nr. 156 din 26 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Susține recurenta în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 din prevederile căruia rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. în această situație, în cauză se impunea restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statul de unde a fost returnat pârâtul, respectiv Franța. Recursul este nefondat. Este de observat că la data soluționării apelului România a devenit membră a Uniunii Europene, astfel că dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, și-au încetat aplicabilitatea.

Pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special, art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52, precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului. În temeiul dispozițiilor menționate, Cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia. Conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, statele membre ale Uniunii pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice.

De asemenea, la punctul 2 teza a II-a al aceluiași articol se prevede că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Drept urmare, în mod just instanța de apel a apreciat asupra conduitei pârâtului care nu se încadrează în nici una din situațiile menționate pentru întrunirea condițiilor de restrângere a libertăților de circulație fată de statul francez, pârâtul nesăvârșind pe teritoriul acestui stat fapte reprobabile care să justifice măsura solicitată de reclamantă. De altfel, în contextul noilor reglementări comunitare o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005 sunt aplicabile doar pentru statele care nu fac parte din Uniunea Europeană.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 156/A din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.