ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2020

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
28.05.2020
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatorul a formulat cerere având ca obiect contestație la executare formulată de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, prin care a solicitat, în esență, reanalizarea situației sale juridice și aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., privind infracțiunea continuată.

Prin Sentința penală nr. 873 din 8 aprilie 2020 a Judecătoriei Medgidia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Slobozia.

S-a reținut că, din adresa nr. x/29 aprilie 2020 a Penitenciarului Slobozia rezultă că petentul se afla în executarea mandatului nr. x/2017 din 22 februarie 2018 emis de Judecătoria Slobozia în baza Sentinței penale nr. 739 din 15 noiembrie 2017 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin Decizia penală nr. 22 din 21 februarie 2018 a Tribunalului Ialomița.

Această competență nu este alternativă, ci exclusivă, în sensul că, dacă persoana condamnată este arestată, competența de soluționare a cererii revine instanței de executare - dacă locul de deținere se află în raza teritorială a acesteia - și respectiv, instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere - dacă locul de deținere nu se află în raza teritorială a instanței de executare.

Prin loc de deținere, instanța consideră că legea se referă la centrul de detenție unde petentul a fost repartizat să execute pedeapsa, și nu locul unde se află în tranzit pentru afaceri judiciare, o interpretare contrară ar putea da posibilitatea condamnatului să eludeze regimul de executare a pedepsei închisorii prin inițierea de afaceri judiciare.

Astfel, s-a apreciat că o altă interpretare contravine scopului legii și conduce la încurajarea practicii unora dintre persoanele lipsite de libertate de a sesiza alte instanțe decât cea competentă teritorial pentru a fi transferate sau menținute într-un alt loc de deținere decât cel în care au fost repartizate să execute pedeapsa închisorii.

Prin urmare, alăturat dispozițiilor art. 597 alin. (6) C. proc. pen., trebuie analizată și obligația impusă condamnaților prin disp. art. 81 lit. l) din Legea nr. 254/2013 ("Persoanele condamnate au următoarele obligații: l) să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza acestora și din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului."), fiind avute în vedere actele administrative (dispoziții, decizii etc.) prin care condamnatul este repartizat să execute pedeapsa închisorii într-un anumit loc de deținere și care, printr-o interpretare izolată a disp. art. 597 alin. (6) C. proc. pen., ar putea fi eludate prin inițierea de către deținut de afaceri judiciare fictive ca urmare a înaintării unor cereri de chemare în judecată către alte instanțe de judecată decât cea în circumscripția căreia se află locul de deținere unde acesta a fost repartizat să execute pedeapsa închisorii.

Având în vedere data plicului - 12 martie 2020, la care petentul a fost mutat la Penitenciarul Slobozia, s-a apreciat că este competentă în soluționarea contestației la executare Judecătoria Slobozia.

Prin Sentința penală nr. 205 din 13 mai 2020 a Judecătoriei Slobozia, în baza art. 47 C. proc. pen., a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia invocată din oficiu.

În baza art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Medgidia, județul Constanța.

În baza art. 51 C. proc. pen., s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută."

Astfel, având de-a face cu o contestație la executare formulată de un petent aflat în stare de deținere, cum este cazul în față, competența de soluționare a cererii va aparține instanței de executare sau, conform art. 597 alin. (6) C. proc. pen., instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Totodată, potrivit Deciziei nr. 15/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Cererea petentului este datată 11 martie 2020, iar pe ștampila aplicată pe plicul prin care cererea a fost trimisă Judecătoriei Medgidia este menționată data de 12 martie 2020, ca dată de expediție, localitatea de expediție fiind Poarta Albă. Aceeași localitate este menționată și de petent la rubrica privind datele expeditorului, localitatea de expediție fiind Poarta Albă, județul Constanța .

Mai mult decât atât, fiind prezent la termenul de judecată din data de 8 aprilie 2020, la Judecătoria Medgidia, petentul condamnat a declarat că a formulat cererea la data de 12 martie 2020, dată când a fost transferat la Penitenciarul Slobozia. Totodată, și în fața Judecătoriei Slobozia, petentul a precizat că a formulat cererea în data de 12 martie 2020, la Penitenciarul Poarta Albă -Constanța, înainte să fie transferat la Penitenciarul Slobozia.

Astfel, din înscrisurile existente la dosar și mențiunile petentului condamnat rezultă că cererea a fost depusă de petent la poștă în data de 12 martie 2020, la Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, înainte de a fi transferat la Penitenciarul Slobozia.

În baza acestor considerente și având în vedere faptul că instanța de executare este judecătoria, iar penitenciarul în care condamnatul executa pedeapsa închisorii la data formulării cererii este Penitenciarul Constanța - Poarta Albă, s-a reținut că instanța competentă să soluționeze cererea petentului este Judecătoria Medgidia, în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii. Faptul că în data de 12 martie 2020, petentul a fost transferat la Penitenciarul Slobozia nu afectează competența Judecătoriei Medgidia de a soluționa cererea, în condițiile în care cererea a fost depusă la Penitenciarul Constanța - Poarta Albă înainte de plecare.

În ceea ce privește argumentele Judecătoriei Medgidia din sentința prin care a fost declinată cauză, în ceea ce privește faptul că trebuie avute în vedere actele administrative prin care condamnatul a fost repartizat să execute pedeapsa închisorii într-un anumit loc de deținere, este contrară celor stabilite prin Deciziei 15/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care și Judecătoria Medgidia face referire.

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Slobozia și Judecătoria Medgidia.

Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată de petentul condamnat, s-a solicitat reanalizarea situației sale juridice și aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) C. pen., privind infracțiunea continuată.

Analizând motivele petentului, se constată că acestea se încadrează formal în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale în cazul de la lit. c), se) face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută sau, potrivit art. 597 alin. (6) C. proc. pen., la instanța corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În acest sens, s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 15/2018, publicată în M. Of. nr. 885/22.10.2018, prin care a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

În fața instanței, petentul condamnat a precizat personal că, la momentul formulării cererii, era deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanța, aspect ce rezultă și din înscrisurile existente la dosar.

În raport de conținutul cererii petentului condamnat, actele dosarului și criteriile legale rezultă că, în cauză, competența de soluționare a contestației la executare revine Judecătoriei Medgidia, în a cărei circumscripție se află locul de deținere, la data formulării cererii.

Împrejurarea că, după formularea cererii, în aceeași zi, 12 martie 2020, petentul a fost transferat la Penitenciarul Slobozia, nu poate eluda reglementările legale referitoare la competența teritorială.

Față de considerentele mai sus-arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 de RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă