ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 27 martie 2025
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 10 octombrie 2024, sub nr. x/2024, petentul-condamnat A. a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., solicitând deducerea perioadei de arestare preventivă din anul 2020.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați, raportat la faptul că petentul a fost condamnat de către Judecătoria Sectorului 5 București, la pedeapsa rezultantă de 4 ani, 6 luni și 20 zile închisoare.
Prin sentința penală nr. 1731 din data de 25 noiembrie 2024 a Judecătoriei Galați, secția Penală, în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe petentul-condamnat A., deținut în Penitenciarul Galați, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I Penală.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Galați a reținut, în esență, că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. întrucât, prin cererea formulată, petentul a solicitat deducerea perioadei de arestare preventivă, pe care a executat-o în anul 2020, din pedeapsa la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1384 din data de 20 mai 2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1106/A/2024 a Curții de Apel București, aspect ce cade sub incidența prevederilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.
Implicit, Judecătoria Galați, a apreciat că instanța competentă să judece contestația la executare este instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, fiind competență exclusivă, respectiv Judecătoria Sectorului 5 București, secția I Penală.
Prin sentința penală nr. 293/2025 din 07 februarie 2025 a Judecătoriei Sectorului 5, secția I Penală, în baza art. 47 raportat la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 50 din C. proc. pen., s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Galați.
Totodată, în baza art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat existența conflictului negativ de competență cu Judecătoria Galați, fiind sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin contestația formulată, petentul condamnat a solicitat deducerea unei perioade executate, astfel că a calificat obiectul cererii ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.
A constatat că, la data formulării cererii, conform mențiunilor de pe plicul prin care a fost expediată cererea, petentul executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Galați.
Astfel, având de-a face cu o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Judecătoria Sector 5 București a constatat că, dacă la momentul formulării contestației petentul este în stare de deținere, cum este în cazul în față, competența de soluționare a cererii va aparține instanței de executare sau, conform art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Totodată, a reținut că, potrivit Deciziei nr. 15/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate, iar la data formulării cererii, A. executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Galați, care se află în circumscripția Judecătoriei Galați.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 20 martie 2025, formând obiectul dosarului nr. x/2024
Analizând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Galați și Judecătoria Sectorului 5 București, Înalta Curte constată următoarele:
Obiectul cauzei asupra căruia poartă conflictul negativ de competență îl reprezintă contestația la executare formulată de numitul A. prin care se solicită instanței deducerea perioadei de arestare preventivă din anul 2020.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c) ori atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșoare a pedepsei (lit. d).
Stabilind instanța competentă să soluționeze contestația la executare, dispozițiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. statuează că, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d) al aceluiași articol cererea se introduce, după caz, la instanța de executare ori la instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere, iar în cazul prevăzut la lit. c) la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că, în principiu, când prin cererea de contestație se invocă o omisiune a instanței de a se pronunța asupra deducerii perioadei arestării preventive sau a perioadei executate din pedeapsa în a cărei executare se află, devine incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. Contestația la executare ce are ca obiect deducerea arestului preventiv sau a perioadei executate se circumscrie cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., referitor la existența unei cauze de micșorare a pedepsei, doar atunci când perioada arestului preventiv sau a perioadei executate care se impune sau nu a fi dedusă a fost invocată după rămânerea definitivă a hotărârii în care s-a aplicat pedeapsa care se execută.
În aceste coordonate normative de principiu, Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 1766 din 26 noiembrie 2021 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 538/A din 11 aprilie 2022 a Curții de Apel Galați, contestatorul A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare, ca modalitate de executare stabilindu-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, potrivit dispozițiilor art. 91 din C. pen.. Din pedeapsă a fost dedusă durata reținerii și a arestării preventive de la data de 04 iunie 2020 la data de 24 decembrie 2020.
Ulterior, prin sentința penală nr. 761 din data de 12 mai 2023 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Instanța, constatând că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1766/2021 a aceleiași instanțe, a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa rezultantă și contopirea celor două pedepse.
De asemenea, a constatat că inculpatul a fost reținut în data de 07 martie 2022 și arestat preventiv în perioada 08 martie 2022-11 decembrie 2022.
Prin sentința penală nr. 1384 din 20 mai 2024 a Judecătoriei Sectorului 5 București același contestator a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, pedeapsa aplicată fiind contopită cu pedepsele stabilite prin sentințele penale antemenționate.
Totodată, s-a dispus deducerea reținerii și arestării preventive de la 07 martie 2022 la 11 decembrie 2022.
În contextul factual reținut, Înalta Curte, pe calea regulatorului de competență, stabilește că, în speță, competența de soluționare a contestației la executare formulată de petentul A. revine Judecătoriei Galați.
În acest sens Înalta Curte are în vedere că instanța a fost învestită cu solicitarea petentului de a fi dedusă, din durata pedepsei în executarea căreia se află, perioada în care s-a aflat sub măsuri preventive dispuse în altă cauză (perioada reținerii și a arestării preventive de la data de 04 iunie 2020 la data de 24 decembrie 2020 cu privire la care s-a pronunțat, în mod definitiv, Judecătoria Galați, prin sentința penală nr. 1766 din 26 noiembrie 2021) asupra căreia instanțele au omis să se pronunțe prin hotărârile de condamnare ulterioare, împrejurare ce reprezintă o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, ce se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., nu o nelămurire la executarea sentinței penale nr. 1384 din 20 mai 2024 a Judecătoriei Sectorului 5 București, ce s-ar fi încadrat în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.
Dat fiind faptul că petentul A. se află în executarea unei pedepse cu închisoarea în regim de detenție, competența aparține instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, relevantă fiind în acest sens Decizia nr. 15 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că "instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate."
Așadar, se constată că, la data formulării cererii, respectiv 08 octombrie 2024, petentul A. se afla în Penitenciarul Galați, situat în raza de competență a Judecătoriei Galați, împrejurare ce atrage competența teritorială a acestei instanțe.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe persoana condamnată A. în favoarea Judecătoriei Galați, instanță căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2025.