ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.07.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
24.07.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 24 iulie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 309 din data de 17 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Oravița, în baza art. 47 alin. (3), rap. la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oravița cu privire la soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul A., deținut în Penitenciarul Gherla, și, în baza art. 50 rap. la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Gherla.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și onorariul avocatului desemnat din oficiu au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Oravița a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 8.10.2024 pe rolul Judecătoriei Oravița sub nr. x/2024, petentul-condamnat A. a solicitat a se dispune asupra art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că fapta din anul 2018 și fapta din anul 2022 sunt concurente. A mai solicitat deducerea perioadei de 3 ani închisoare precum și deducerea perioadei executate în condiții necorespunzătoare A menționat că sunt concurente perioada executată de la data de 29.10.2018 la data de17.05.2020 precum și de la data de 19.09.2022 la zi, fără a indica vreun temei de drept.

Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Oravița invocată din oficiu, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât motivul invocat de petent în susținerea contestației la executare se încadrează în art. 598 alin. (1) lit. d) teza I din C. proc. pen., deoarece instanța constată că dacă la momentul formulării contestației petentul este în stare de deținere, cum este în cazul în față, competența de soluționare a cererii va aparține instanței de executare sau, conform art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, la data de 29.01.2025, sub nr. x/2024.

Prin sentința penală nr. 205 din data de 3 martie 2025, Judecătoria Gherla, în temeiul articolului 47 alin. (3) raportul la alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competența în favoarea Judecătoriei Oravița, în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestatorul A., deținut în Penitenciarul Gherla, a constatat conflictul negativ de competență cu Judecătoria Oravița și, în vederea soluționării conflictului de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Gherla a reținut următoarele:

Art. 598 C. proc. pen. - Contestația la executare

(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Judecătoria Oravița la termenul din data de 13.11.2024, a declarat terminată cercetarea judecătorească. Exceptia de necompetență teritorială a fost invocată ulterior la data de 11.12.2024, prin încheierea de amânare de pronunțare, după repunerea pe rol.

Astfel, s-a reținut că este competentă Judecătoria Oravița.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Gherla, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că pentru stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare a cererii formulate de condamnatul A. este esențială calificarea juridică a căii de atac în raport de motivul invocat și scopul urmărit.

Analizând conținutul cererii introductive, se observă că petentul condamnat a solicitat deducerea perioadei de 3 ani închisoare precum și a perioadei executate în condiții necorespunzătoare A mai menționat că sunt concurente perioada executată de la data de 29.10.2018-17.05.2020 precum și de la data de 19.09.2022 la zi, fără a indica vreun temei de drept.

Obiectul cererii formulate de condamnatul A. îl reprezintă, așa cum a reținut Judecătoria Oravița, contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., condamnatul solicitând, în esență, să fie micșorată pedeapsa în executarea căreia se află.

Potrivit art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) (instanța de executare) sau alin. (6) (instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. (...).

Prin Decizia nr. 15 din 17.09.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a statuat, referitor la sintagma "loc de deținere", că instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Înalta Curte apreciază că, în ce privește determinarea competenței de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., criteriul unic este acela al locului încarcerării condamnatului la momentul învestirii instanței.

Se constată că la data formulării cererii, 18.09.2024, contestatorul se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla, aflat în circumscripția Judecătoriei Gherla.

Drept urmare, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, precum și la Decizia nr. 15/2018 pronunțată în recurs în interesul legii, competența de a soluționa cererea formulată de condamnatul A. aparține Judecătoriei Gherla, întrucât aceasta este instanța în a cărei circumscripție se afla locul de deținere a contestatorului la momentul formulării cererii.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpatul A. în favoarea Judecătoriei Gherla, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 iulie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă