ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.03.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.03.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Gherla, la data de 11.10.2023, sub nr. x/2023.

Prin sentința penală nr. 1174 din 03.11.2023 pronunțată în dosarul sus-menționat, Judecătoria Gherla a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A., stabilind că după data de 30.06.3034, acesta va putea reitera cererea.

Împotriva acestei sentințe, la data de 21.11.2023, în timp ce se afla în Penitenciarul Gherla, a formulat contestație condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 572 din 20.12.2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 16.01.20204, ambele pronunțate în dosarul penal nr. x/2023, în temeiul art. 47 alin. (2) rap. la art. 50 rap. la art. 587 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul Cluj – secția penală a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Cluj a reținut că, în condițiile în care dispozițiile art. 587 alin. (3) C. proc. pen. instituie o excepție în favoarea instanței superioare în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al persoanei (care pretinde liberarea condiționată) la data formulării contestației, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mehedinți, în a cărui circumscripție teritorială se află Penitenciarul Drobeta Turnu Severin în care era deținut contestatorul A. la data formulării căii de atac.

Prin decizia penală nr. 75 din 22.02.2024 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Mehedinți a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Totodată, constatând ivit conflict negativ de compentență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, făcând trimitere la sfera dată noțiunii de "instanță în a cărei circumscripție se află locul de deținere" prin Decizia nr. 15/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, Tribunalul Mehedinți a reținut, în esență, că dispozițiile art. 587 alin. (3) C. proc. pen. nu instituie o excepție de la regula generală stabilită prin art. 425

1

alin. (5) C. proc. pen., motiv pentru care competența de soluționare a contestației formulate împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de liberare condiționată revine instanței ierhic superioare instanței de fond în a cărei circumscripție se afla locul de detenție al contestatorului la momentul formulării cererii inițiale, iar nu a contestației.

****

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11.03.2024, formând obiectul dosarului nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 21 martie 2024.

Analizând conflictul negativ de competență ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei cu privire la care s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Mehedinți este reprezentat de contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 1174 din 03.11.2023 prin care Judecătoria Gherla a respins cererea de liberare condiționată formulată de acesta.

Prin urmare, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă contestația prevăzută de art. 587 alin. (3) C. proc. pen. formulată de condamnatul A. împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în temeiul art. 587 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind exercitată împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță în materia executării, contestația formulată de condamnatul A. este guvernată de dispozițiile comune (în materia executării hotărârilor penale) prevăzute de art. 597 alin. (7) C. proc. pen., care stabilesc că, "Hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.".

Prin această normă se instituie, în materia executării hotărârilor penale, regula generală statuată, cu titlu de principiu, prin dispozițiile art. 425

1

alin. (5) C. proc. pen., conform căreia contestația împotriva hotărârii de primă instanță se soluționează de instanța ierarhic superioară în a cărei circumscripție se află instanța care a pronunțat-o.

Aplicând această regulă generală la datele particulare ale speței, Înalta Curte constată că Tribunalului Cluj îi revine competența de soluționare a contestației formulate de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 1174 din 03.11.2023 a Judecătoriei Gherla, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Dispozițiile art. 587 alin. (3) C. proc. pen., care reglementează calea de atac a contestației în materia liberării condiționate, nu derogă de la regula generală sus-menționată întrucât stabilește că instanța competentă să soluționeze contestația este tribunalul în a cărei circumscripție se află locul de deținere, adică instanța ierhic superioară (competentă funcțional și material) judecătoriei competente stabilite conform alin. (1) al aceluiași text, respectiv cea în a cărei circumscripție se afla locul de deținere a contestatorului la data formulării cererii.

Această interpretare își găsește fundament în dezlegarea de principiu dată de Înalta Curte prin Decizia nr. 15/2018 pronunțată în recurs în interesul legii: "instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate", care a avut drept argument determinant împrejurarea că transferarea persoanei condamnate, ulterior datei formulării cererii, într-un alt penitenciar, nu are aptitudinea de a modifica instanța competentă și nu poate avea ca efect declinarea competenței.

Or, dacă transferarea persoanei condamnate ulterior formulării cererii nu operează modificări în competența teritorială a instanței de fond, în mod evident, nu poate avea astfel de efecte nici în ceea ce privește competența instanței de control judiciar, argument care legitimează interpretarea sus-menționată dată dispozițiilor art. 587 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Tribunalului Cluj, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul condamnat A. în favoarea Tribunalului Cluj, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă