ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2024

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
07.02.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 07 februarie 2024

Analizând conflictul negativ de competență, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1522 din data de 23 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Tulcea, secția civilă și penală a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea invocată din oficiu și, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. raportat la art. 50 din C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de A., în prezent deținut în Penitenciarul Tulcea, în favoarea Judecătoriei Slobozia.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 340 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Tulcea, pentru avocat B..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 06.09.2023, petentul A. a solicitat deducerea din pedeapsa de 2 ani și 3 luni pe care o execută în prezent, a perioadei arestului preventiv: de la 17.12.2021 când a fost arestat, până la 17.03.2022, când a expirat mandatul de arestare.

La solicitarea instanței, s-au atașat la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: cazierul judiciar și mandatul de executare nr. x din 18.11.2022 emis de Judecătoria Slobozia.

La termenul de judecată din 09.11.2023 instanța a calificat cererea ca fiind o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Tulcea.

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocate și a dispozițiilor legale incidente, Judecătoria Tulcea a reținut că, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) din C. proc. pen.: "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Față de precizările formulate, Judecătoria Tulcea a constatat că obiectul contestației la executare deduse judecății este reprezentat de nemulțumirea petentului că Judecătoria Slobozia, la pronunțarea sentinței penale nr. 287/26.05.2022, ce stă la baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 420/2022, nu a avut în vedere perioada executată cu titlu de arest preventiv, respectiv 17.12.2021-17.03.2022.

Prin urmare, Judecătoria Tulcea a apreciat că, față de dispozițiile art. 50 și art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., competența de soluționare a contestației la executare aparține Judecătoriei Slobozia are a pronunțat sentința penală nr. 287/26.05.2022.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 06 decembrie 2023.

Prin sentința penală nr. 44 din data de 17 ianuarie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Slobozia, în baza art. 47 din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

În baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Tulcea, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

În baza art. 51 alin. (1) din C. proc. pen., a constatat existența conflictului negativ de competență cu Judecătoria Tulcea.

În baza art. 51 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru soluționarea conflictului de competență.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Suma ce reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegației pentru asistența judiciară obligatorie atașată la dosar, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Ialomița.

În esență, Judecătoria Slobozia a reținut că, prin cererea formulată de petentul condamnat A., acesta a solicitat deducerea perioadei de reținere și arest preventiv (17.12.2021 - 17.03.2022), măsuri care au fost dispuse într-un alt dosar, din pedeapsa pe care o execută în prezent. În drept, cererea nu a fost motivată.

De asemenea, instanța a constatat că, potrivit adresei Penitenciarului Tulcea nr. x din data de 22.12.2023, petentul condamnat se află în executarea MEPI nr. 420 din data de 18.11.2022, emis de către Judecătoria Slobozia, în baza sentinței penale nr. 287 din data de 26.05.2022, pronunțată de către Judecătoria Slobozia, definitivă prin decizia penală nr. 1551/A/18.11.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.

La termenul din data de 17.01.2024, instanța a pus în discuție și a recalificat obiectul cererii ca fiind contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., având în vedere că, în fapt, petentul solicită o micșorare a pedepsei prin deducerea perioadei de reținere și arest preventiv (17.12.2021 - 17.03.2022), măsuri care au fost dispuse într-un alt dosar de urmărire penală, respectiv în dosarul nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia.

La același termen s-a invocat, din oficiu, excepția de necompetenă teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Analizând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Slobozia a constatat că petentul, la data formulării cererii, respectiv 01.09.2023, conform mențiunilor de pe plicul prin care a fost expediată cererea și din fișa mutări de la dosarul Judecătoriei Tulcea, executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Tulcea.

Astfel, în condițiile în care obiectul cererii îl reprezintă contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Judecătoria Slobozia a constatat că este competentă să soluționeze cererea instanța de executare sau, conform art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., instanța corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

De asemenea, a reținut că, potrivit Deciziei nr. 15/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

La data formulării cererii, petentul A. executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Tulcea, care se află în circumscripția Judecătoriei Tulcea.

Față de aceste considerente, Judecătoria Slobozia a declinat competența de soluționare a contestației la executare formulată de către petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Tulcea, a constatat existența conflictului negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța ierarhic superioară comună, pentru soluționarea acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 februarie 2024.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Tulcea și Judecătoria Slobozia, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prioritar, trebuie subliniat că problema competenței suscită discuții în raport de calificarea juridică a cererii formulate de către petentul condamnat A., precum și de normele procesual penale care reglementează competența de soluționare a acestei cereri.

Analizând cererea formulată de petent, Înalta Curte reține că acesta a solicitat deducerea perioadei de 3 luni în care a fost arestat preventiv, respectiv de la data de 17.12.2021 până la data de 17.03.2022, fără a indica vreun temei de drept.

De asemenea, în fața Judecătoriei Tulcea, la termenul de judecată din data de 09.11.2023, petentul A. a arătat că este nemulțumit de faptul că instanța care a emis mandatul pe care îl execută în prezent nu a dedus perioada în care a fost arestat preventiv, precizând că a fost arestat într-un alt dosar, nu în cel în care i s-a aplicat pedeapsa .

Înalta Curte constată, totodată, că prin sentința penală nr. 287 din 26 mai 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Slobozia, s-au hotărât următoarele:

"În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 337 din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnă pe inculpatul A., zis Țari cetățenie română, studii - 8 clase, stare civilă - necăsătorit (concubinaj), fără ocupație și fără loc de muncă, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen., faptă comisă la data de 17.07.2019.

Constată că, prin sentința penală nr. 530/18.12.2020 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 11.01.2021, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioada de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 48 raportat la art. 205 alin. (1) și alin. (3) lit. b), faptă săvârșită la data de 04.11.2015.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., dispune anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 530/18.12.2020 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 11.01.2021.

Constată că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta hotărâre și cea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 530/18.12.2020 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 11.01.2021, sunt concurente.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., contopește pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele concurente și dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea aplicată, (9 luni închisoare), astfel că inculpatul A. va executa o pedeapsă totală de 2 ani și 3 luni închisoare.

Dispune executarea pedepsei prin privare de liberate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 530/18.12.2020 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin neapelare la data de 11.01.2021.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., obligă pe inculpatul C. la plata sumei de 500 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat."

Înalta Curte constată că petentul condamnat A. a invocat, prin contestația la executare formulată, împrejurări anterioare pronunțării sentinței penale nr. 287 din 26 mai 2022 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin decizia penală nr. 1551/A din 18 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, împrejurări care constau într-o nelămurire cu privire la perioada ce urmează a fi executată în concret de acesta. Or, așa cum în mod corect a reținut și Judecătoria Tulcea, aceste motive se circumscriu cazului de contestație la executare reglementat de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

În ceea ce privește instanța competentă, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., "În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă să judece contestația la executare formulată de petentul A. este, conform art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., instanța care a pronunțat hotărârea cu privire la care s-a ivit nelămurirea, respectiv Judecătoria Slobozia.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul condamnat A. în favoarea Judecătoriei Slobozia, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 04 aprilie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Slobozia și Judecătoria Tulcea, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139 din 02.02.2023 pronunțată de Judecăto
ÎCCJ 2023-07-27
0,96
ÎCCJ, Secția penală
23 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. x/2022, cererea formulată de petentul condamnat A.. Prin sentința nr. 366 din 12 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza art. 47 din C. proc. pen., s-a admis excep
ÎCCJ 2024-05-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 9 mai 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Tulcea și Judecătoria Oltenița, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea, la data de 13.0
ÎCCJ 2025-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 14 mai 2025 Deliberând asupra conflictului de competență de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 169 din 06 februarie 2025 pronunțată de Judecătoria Tulce
ÎCCJ 2023-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală
cătoria Fetești, la pronunțarea Sentinței penale nr. 144/05.10.2022, definitivă la data de 01.11.2022 prin neapelare, a omis să deducă perioada executată cu titlu de arest preventiv. Prin urmare, văzând că instanța de executare este Judecăt
Sursă