ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 31/2022

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea petentului A. .

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 206 din 5 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Judecătoria Slobozia a admis, în temeiul art. 47 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 585 alin. (2) din același cod, excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea privind alte modificări ale pedepsei, formulată în raport de prevederile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., de petentul condamnat A., în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Slobozia a reținut următoarele:

Petentul A., deținut în Penitenciarul Slobozia, a solicitat modificarea pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 72/2018, pronunțată la data de 28.06.2018, de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 177/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06.07.2020, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani și 4 luni.

Acesta a învederat faptul că, prin sentința penală menționată, instanța a constatat că infracțiunile deduse judecății, pentru care a primit pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare, sunt concurente cu infracțiunea de dare de mită, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 din vechiul C. pen., prin Sentința penală nr. 54 din 28.04.2016, pronunțată de Tribunalul Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și cu infracțiunea de trafic de influență, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, în stabilirea regimului sancționator al pluralității de infracțiuni, instanța a aplicat un spor de 4 luni reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, dispusă prin Sentința penală nr. 54/28.04.2016 a Tribunalului Buzău, definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curții de Apel Ploiești. În opinia contestatorului condamnat, în mod eronat a fost reținut acest spor, în condițiile în care dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) fac referire la o condamnare anterioară, iar în cauză, ulterior condamnării la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, contestatorul a fost condamnat la 3 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta din urmă fiind condamnarea ulterioară în sensul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969). Totodată, contestatorul a mai subliniat faptul că, prin sentința penală ultim menționată, a fost condamnat la 3 ani cu executare, fiind liberat condiționat prin Sentința penală nr. 1515/2018 a Judecătoriei Ploiești, iar până la momentul liberării condiționate, pedeapsa de 1 an închisoare a fost avută în vedere de către instanța ce a dispus condamnarea la 3 ani închisoare. În consecință, în opinia contestatorului, prin anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, acesta este obligat să execute ceea ce deja a executat și se încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Deciziei penale nr. 413/2018 a Tribunalului Prahova.

Potrivit contestatorului, faptul că, prin Sentința penală nr. 98/14.10.2020 a Curții de Apel Ploiești, au fost deduse perioada reținerii, arestului la domiciliu, arestării preventive și a arestării în executarea pedepsei, de la 19.11.2014 la 20.11.2014, de la 21.11.2014 la 17.04.2015, de la 18.04.2015 la 15.05.2015 și de la 01.11.2016 la 06.08.2018, demonstrează că pedepsele de 1 an și 3 ani închisoare au fost executate.

O ultimă critică de nelegalitate privind sporul de 4 luni închisoare a constat în aceea că, la momentul anulării suspendării condiționate, se împlinise termenul de încercare.

În ceea ce privește sporul de 1 an aferent pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul a precizat că, la momentul liberării sale condiționate din executarea acestei pedepse, rămăsese un rest neexecutat de 256 de zile, astfel că, în cauză, erau incidente dispozițiile art. 60 C. pen. (1969).

La termenul din data de 21.04.2021, Judecătoria Slobozia a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, instanța rămânând în pronunțare cu privire la excepția invocată.

În drept, au fost reținute dispozițiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen.

Totodată, a fost avut în vedere că, potrivit Deciziei nr. 15/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deținere este reprezentat de penitenciarul stabilit inițial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate.

Din punct de vedere teritorial, deși textul de lege, respectiv art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., face referire la două categorii de instanțe, competența nu este alternativă, stabilirea acesteia depinzând de starea în care se afla condamnatul la momentul formulării cererii (în libertate sau în stare de deținere).

Pe cale de consecință, dacă la momentul formulării cererii petentul este în stare de deținere, cum este cazul în speță, competența de soluționare a cererii nu va aparține instanței de executare, ci, conform art. 597 alin. (6) din C. proc. pen., instanței corespunzătoare instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Judecătoria a arătat că, în cauză, la data formulării cererii, petentul executa pedeapsa închisorii în Penitenciarul Slobozia, instanța de executare fiind Curtea de Apel Ploiești, însă, din punct de vedere teritorial, instanța competentă este Curtea de Apel București, ca instanță corespunzătoare în grad instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Totodată, s-a constatat că, față de natura infracțiunilor pentru care a fost condamnat petentul (dare de mită, trafic de influență), instanța de executare este, conform art. 553 din C. proc. pen. raportat la art. 35 din același cod, curtea de apel.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 11.05.2021, sub nr. x/2021.

Analizând lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., "pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni."

Din textul redat mai sus rezultă caracterul special și derogatoriu al instituției reglementate de art. 585 C. proc. pen., în sensul că, în anumite condiții, este permisă modificarea parțială a unor hotărâri definitive de condamnare. Esența acestei proceduri este dată de necesitatea aplicării regulilor privitoare la pluralitatea infracțională (concurs de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară) ori pluralitatea de fapte (acte ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni - unitate legală de infracțiuni). Ca atare, modificarea poate fi numai parțială, neaducându-se atingere autorității de lucru judecat și nici pedepselor deja aplicate, ci doar urmărindu-se a se realiza o aplicare corectă a normelor penale în ceea ce privește sancționarea pluralității infracționale, pentru a se evita un cumul matematic al pedepselor puse în executare prin mai multe mandate de executare a pedepsei, deopotrivă active.

Această procedură este una specială, nu doar din considerentul că afectează, într-o anumită măsură, pedeapsa finală pe care petentul o are de executat, ci mai ales prin raportare la momentul la care operează și condițiile în care se poate aplica: în primul rând, textul de lege amintit mai sus precizează în mod clar că modificarea în baza art. 585 din C. proc. pen. poate interveni numai dacă, fie la punerea în executare a hotărârii, fie în timpul executării pedepsei, se constată existența pluralității infracționale. Ca atare, o primă cerință este aceea ca situația juridică reală a persoanei condamnate cu privire la pluralitatea infracțională să nu fie cunoscută organului judiciar mai devreme de momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare. Altfel spus, ipoteza este aceea că instanța de judecată nu are cunoștință despre pluralitatea de infracțiuni cu ocazia judecării și condamnării petentului, iar abia la un moment ulterior, al punerii în executare a hotărârii de condamnare, se descoperă pluralitatea de infracțiuni, de unde rezultă că hotărârea de condamnare nu a făcut aplicarea prevederilor privind pluralitatea, deși situația petentului ar fi impus acest lucru, deoarece instanța nu avea cunoștință despre respectiva pluralitate infracțională. Această concluzie rezultă limpede din dispozițiile art. 585 alin. (1) C. proc. pen., unde se arată că abia în momentul punerii în executare a hotărârii sau ulterior, în cursul executării pedepsei, se constată existența pluralității de infracțiuni sau de fapte, ceea ce înseamnă, per a contrario, că până la acel moment, pluralitatea de infracțiuni sau de fapte era necunoscută.

În prezenta cauză, s-a reținut că, prin Sentința penală nr. 72/28.06.2018 a Curții de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 177 din 06.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost rezolvată situația juridică a petentului A., constatându-se existența concursului de infracțiuni și contopindu-se mai multe pedepse cu închisoarea aplicate acestuia, atât pentru faptele deduse judecății, cât și pentru infracțiuni definitiv judecate în alte cauze penale. Prin aceeași sentință, s-a aplicat și un spor de 1 an și 4 luni închisoare față de petent.

Ca atare, s-a constatat că toate aspectele vizând situația juridică a petentului au fost definitiv judecate, hotărârea definitivă sus-menționată bucurându-se de autoritate de lucru judecat, astfel încât nu mai pot fi repuse în discuție, cu eventuala consecință a înlăturării sporului de pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare.

A fost avut în vedere că aceeași concluzie se desprinde și din considerentele Sentinței penale nr. 102/F/2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, prin care a fost respinsă o cerere de modificare a pedepselor similară, formulată de același petent condamnat.

Împotriva Sentinței penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, a formulat contestație condamnatul A., pentru motivele expuse în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar și prezentate pe larg în încheierea de ședință din data de 16.12.2021.

În esență, contestatorul, prin apărător ales, a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 585 din C. proc. pen., solicitând, prin urmare, admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de modificare a pedepsei aplicate prin Sentința penală nr. 72 din 28 iunie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, din pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare, în pedeapsa de 9 ani și 4 luni închisoare, cu consecința punerii sale de îndată în libertate.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 octombrie 2021.

Examinând contestația formulată în cauză, prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații:

a) concursul de infracțiuni;

b) recidiva;

c) pluralitatea intermediară;

d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Textul prevăzut de art. 585 C. proc. pen. se referă la situațiile în care, fie la punerea în executare a unei hotărâri, fie în cursul executării pedepsei, se constată că persoana condamnată a mai suferit condamnări definitive pentru infracțiuni concurente sau pentru alte acte materiale care ar intra în conținutul aceleiași infracțiuni, ori fapta pentru care a fost condamnat se află în pluralitate intermediară cu alte fapte pentru care a fost condamnat definitiv ori constituie al doilea termen al recidivei. Pe calea acestei proceduri nu pot fi modificate dispoziții din hotărârile penale definitive, deoarece se încalcă autoritatea de lucru judecat.

Alineatul 2 al aceluiași articol statuează că instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În speță, Curtea de Apel București, secția I penală, (instanța competentă în raport de prevederile legale anterior menționate), analizând cererea condamnatului A. (deținut în Penitenciarul Slobozia), privind modificarea pedepsei, a constatat în mod just că aceasta este inadmisibilă.

Se reține în acest sens că, prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-au hotărât următoarele:

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul anului 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din prima jumătate a anului 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din perioada ianuarie - aprilie 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (1) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă de la începutul lunii mai 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2011.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. rap. la art. 67 alin. (2) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din cursul anului 2010.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. (1) din vechiul C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu aplicarea art. 81 și următoarele din vechiul C. pen., prin Sentința penală nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și cu infracțiunea de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., pentru care același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, prin Sentința penală nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 coroborat cu art. 85 alin. (1) din vechiul C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, mai sus menționată.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 45 alin. (2), (3) lit. a) și 5 din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând o pedeapsă de 10 ani și 8 luni închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-au aplicat dispozițiile art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 32 din 01.11.2016, emis de către Curtea de Apel Brașov și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu dispozițiile prezentei hotărâri.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 54 din 28.04.2016 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 745 din 06.06.2016 a Curții de Apel Ploiești și ale Sentinței penale nr. 26 din 03.05.2016 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 423 din 01.11.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015, inclusiv și de la data de 01.11.2016 la zi.

Așadar, prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă, s-a procedat la contopirea pedepselor cu închisoarea aplicate petentului condamnat A., atât pentru faptele deduse judecății, cât și pentru infracțiuni definitiv judecate în alte cauze penale, stabilindu-se și un spor de 1 an și 4 luni închisoare, situația juridică a acestuia fiind lămurită.

De asemenea, se reține că, prin Sentința penală nr. 98 din 14 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a luat act de retragerea contestației la executare formulate de contestatorul condamnat A. cu privire la executarea Sentinței penale nr. 72 din 28.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată, din oficiu, de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești și, în consecință, s-a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2015, definitivă, să se deducă perioada reținerii, arestului la domiciliu, arestării preventive și arestării în executarea pedepsei, de la data de 19.11.2014 la data de 20.11.2014, de la data de 21.11.2014 la data de 17.04.2015, de la data de 18.04.2015 la data de 15.05.2015 și de la data de 01.11.2016 la data de 06.08.2018, inclusiv, cu consecința anulării M.E.P.I. nr. x/2015 din 06.07.2020, emis de Curtea de Apel Ploiești și a eliberării unui nou M.E.P.I.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 98 din data de 14 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, s-a desființat, în parte, sentința contestată și, în rejudecare, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare, aplicată de Curtea de Apel Ploiești prin Sentința penală nr. 72/28.06.2018, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A/06.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și perioada de la 07.07.2020 la zi, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile formulate de apărare în susținerea prezentei contestații, în sensul că sporul anterior menționat, de 1 an și 4 luni închisoare, aplicat prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă, ar fi nelegal, impunându-se înlăturarea acestuia și emiterea unui nou mandat, pentru executarea pedepsei de 9 ani și 4 luni închisoare, cu consecința punerii în libertate a petentului condamnat, aceste aspecte fiind deja supuse anterior analizei instanței și soluționate definitiv, în mod legal.

În atare condiții, soluția dispusă de instanța de fond, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii formulate de contestatorul condamnat în temeiul dispozițiilor art. 585 C. proc. pen., este temeinică și legală.

Nu în ultimul rând, se impune a fi avută în vedere și împrejurarea că, prin Sentința penală nr. 102/F din data de 27 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a respins o cerere similară, formulată de același petent condamnat, privind modificarea pedepsei aplicate, hotărârea în discuție rămânând definitivă prin Decizia nr. 848 din 14 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 597 alin. (8) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 121/F din 15 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2022.

GGC - ED