ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 79/2022

Prin Sentința penală nr. 120 din 15 noiembrie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a și d) din C. proc. pen. a respins contestația la executare formulată de către petentul condamnat A., ca nefondată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 30.06.2021 s-a înregistrat contestația la executare formulată de condamnatul petent A. în temeiul art. 598 din C. proc. pen. cu privire la pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 98/2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/2020.

Prin încheierea penală din data de 29.07.2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, judecătorul desemnat cu soluționarea cauzei a calificat actul de sesizare formulat de persoana condamnată A. ca fiind contestație la executare întemeiată pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. (împiedicare la executare) și, în consecință, a scos cauza de pe rolul completului 7FPa și a înaintat-o compartimentului Registratură în vederea repartizării aleatorii între completurile secției penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel Ploiești .

Cauza a fost înregistrată la data de 28.07.2021 pe rolul completului 15 FPa sub nr. x/2021.

Petentul condamnat A. a arătat că a formulat prezenta contestație la executare în temeiul art. 589 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., motivat de faptul există un impediment la executare, respectiv pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare a fost stabilită în mod nelegal de către Curtea de Apel Ploiești prin Sentința penală nr. 98/2020.

În consecință, instanța a constatat faptul că prin formularea prezentei contestații, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., condamnatul a invocat, atât nelegalitatea soluționării contestației la executare prin pronunțarea Sentinței penale nr. 98/14.10.2020 de către Curtea de Apel Ploiești, cât și nelegalitatea aplicării pedepsei de 10 ani și 8 luni închisoare, pedeapsă în executarea căreia se află condamnatul A.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța a reținut următoarele:

Petentul condamnat A. se află în executarea pedepsei de 10 ani și 8 luni închisoare, conform MEPI nr. 105 din 26.01.2021 emis de Curtea de Apel Ploiești în baza Sentinței penale nr. 98 din 14.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Sentința penală nr. 98 din 14.10.2020, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., a admis contestația la executare formulată din oficiu de judecătorul delegat la executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești și, în consecință, a dispus ca din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2015, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018 să se deducă durata măsurilor preventive și a arestării în executarea pedepsei privitor la condamnatul A.

Prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 98 din 14.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020, a desființat în parte sentința contestată și, rejudecând, a dedus din pedeapsa rezultantă de 10 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 72 din 28.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 177/A din 06.07.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și perioada de la 07.07.2020 la zi, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În continuare, s-a arătat că cererea de contestație la executare este mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestația la executare privește numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat.

Față de motivul invocat privind recalcularea pedepsei aplicate - prin înlăturarea sporurilor greșit aplicate, contestația la executare nu poate fi admisă având în vedere că prin aceasta se tinde a se soluționa o problemă de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat.

O contestație la executare făcută în afara cazurilor expres prevăzute de lege este inadmisibilă. Pe această cale nu se poate invoca nevinovăția, greșita încadrare juridică a faptei, reindividualizarea judiciară a pedepsei sau alte aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei și care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Prin contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Cazurile care țin de stingerea ori micșorarea pedepsei trebuie să apară ulterior dobândirii autorității de lucru judecat, iar instanța de executare să nu fi fost în măsură să ia cunoștință de acestea la data soluționării cauzei, situație ce nu se regăsește în prezenta speță.

Totodată, instanța a avut în vedere faptul că instanța de control judiciar, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021 asupra legalității Sentinței penale nr. 98 din 14.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020.

Cu privire la deducerea unui număr de 150 de zile în baza recursului compensatoriu, instanța a avut în vedere adresa nr. x din 26.10.2021 înaintată la dosarul cauzei de către Penitenciarul Ploiești, prin care se comunică faptul că în prezent deținutul A. nu mai are scăzute din MEPI nr. 105 din 26.01.2021 al Curții de Apel Ploiești cele 138 zile considerate executate în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, deoarece acesta a beneficiat o dată de scăderea acestora în MEPI nr. 32 din 01.11.2016 emis ca urmare a rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 26F din 03.05.2016 în Dosarul nr. x/2015 a Curții de Apel Brașov .

Prin aceeași adresă s-a comunicat faptul că pentru perioada 20.11.2014 - 11.02.2015, conform Sentinței nr. 98 din 14.10.2020 a Curții de Apel Ploiești, contestatorul A. beneficiază de un număr de 12 zile executate suplimentar conform art. 551 din Legea nr. 169/2017.

În analiza cererii formulate de condamnatul A. privind deducerea unui număr de 150 de zile în baza recursului compensatoriu, instanța a constatat că acesta beneficiază de un număr de 12 zile executate suplimentar, în condițiile în care restul de 138 de zile i-au fost deja scăzute în MEPI nr. 32 din 01.11.2016 emis ca urmare a rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 26F din 03.05.2016 în Dosarul nr. x/2015 a Curții de Apel Brașov.

Totodată, instanța a avut în vedere Decizia nr. 242/08.04.2021 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curți - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală - sunt neconstituționale.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control constituțional a reținut în considerentele hotărârii de referință, cu privire la obiectul de reglementare a dispozițiilor criticate, că acestea se referă la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condițiilor de acordare a liberării condiționate (parag. 62).

Efectele intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 se reflectă în obligația Biroului evidență și organizarea muncii din cadrul fiecărei unități de a efectua calculul zilelor câștigate, în raport, cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție, în raport de art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 (parag. 64).

Instanța de control constituțional a reținut că prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor.

În consecință, în ceea ce privește pedeapsa cu închisoarea în executarea căreia se află condamnatul A., calculul zilelor câștigate, în raport, cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție reprezintă atributul Biroului evidență și organizarea muncii din cadrul locului de detenție.

Cele 12 zile acordate suplimentar ca și beneficiu pentru executarea unei părți din pedeapsa închisorii în condiții necorespunzătoare urmează a fi avute în vedere în procedura amintită de către administrația locului de detenție.

Împotriva Sentinței penale nr. 120 din data de 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat contestație contestatorul A., în cauză fiind stabilit termen, în mod aleatoriu, la data de 10 februarie 2022.

În motivarea contestației, contestatorul condamnat, prin apărător ales, a reiterat argumentele aduse în fața instanței de fond, susținerile acestuia și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația la executare, astfel cum este reglementată în prezent (art. 598 din C. proc. pen.), se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional de rezolvare a situațiilor referitoare la executarea hotărârii definitive prin care este soluționată, sub toate aspectele, cauza ce a făcut obiectul procesului penal. Prin rămânerea definitivă a hotărârii se încheie activitatea procesuală ordinară a judecării conflictului de drept penal, iar sub aspect executiv, hotărârea intră în puterea de lucru judecat.

Prin intermediul contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat, cu alte cuvinte, pe această cale pot fi invocate numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii definitive în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea pedepsei, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în autoritatea de lucru judecat, contestația la executare nu poate fi uzitată decât în cazurile și condițiile prevăzute de lege, astfel că, în cadrul său, nu se pot repune în discuție aspecte de nelegalitate sau netemeinicie.

Cazurile în care un condamnat poate formula contestație la executare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen.

Printre cazurile ce pot fi invocate ca temei al contestației la executare se numără și cele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., respectiv atunci "când se ivește vreo împiedicare la executare", prin împiedicare la executare înțelegându-se existența unor cauze legale pentru care nu se poate pune în executare sau nu poate continua executarea hotărârii și cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv atunci "când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei", caz ce trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speță, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins contestația la executare promovată de condamnatul A., motivele invocate în susținerea acesteia neputându-se subsuma noțiunilor de împiedicare la executare sau intervenire a unei situații ce determină micșorarea cuantumului pedepsei.

Legat de primul motiv al contestației care vizează nelegalitatea sentinței atacate, în motivarea căii de atac, contestatorul invocând necompetența teritorială a Curții de Apel Ploiești în soluționarea prezentei contestații la executare, dar și nelegalitatea Sentinței penale nr. 98 din 2020 a aceleiași instanțe, prin care s-a analizat o contestație la executare formulată anterior de condamnatul A., Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, din actele dosarului rezultă, așa cum s-a expus mai sus, că, în cadrul acestui motiv de contestație, contestatorul solicită să se constate nulitatea absolută a hotărârii atacate, prin prisma lipsei de competență teritorială a Curții de Apel Ploiești în soluționarea cauzei pendinte. Or, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., încălcarea dispozițiilor privind competența materială sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente atrag nulitatea absolută a actelor astfel întocmite.

Prin urmare, deși se invocă nulitatea absolută prin raportare la competența de soluționare a contestației la executare, în cauză nu s-a dovedit și nu există nicio împrejurare care să ateste încălcarea dispozițiilor legale privind competența.

În ceea ce privește aspectele invocate în susținerea încălcării dispozițiilor legale ce atrag constatarea nulității absolute a actului astfel întocmit, vizând Sentința penală nr. 98 din 14 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că această neregularități nu pot fi deduse judecății în prezenta cale de atac.

Un al doilea motiv de contestație vizează recunoașterea nelegală a aplicării sporurilor de 4 luni și de 1 an la pedeapsa de 9 ani și 4 luni pronunțată prin Sentința nr. 72 din 2018.

Înalta Curte amintește că prin contestația la executare nu se poate modifica o hotărâre, aducându-se atingere autorității de lucru judecat. Pe această cale se pot invoca numai aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Or, susținerile contestatorului nu vizează modificări ce au intervenit ulterior pronunțării hotărârii de recunoaștere și transfer, care să aibă drept consecință micșorarea cuantumului pedepsei ce se execută. În realitate, este pusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea.

Scopul urmărit de legiuitor prin instituția contestației la executare este acela de a da posibilitatea soluționării unor eventuale incidente ivite, fie la punerea în executare a unei sentințe penale definitive, fie pe parcursul executării unei asemenea sentințe, fără însă ca prin aceasta să se aducă atingere autorității de lucru judecat a sentinței penale respective.

Or, prin intermediul motivelor expuse de contestator, se tinde la o reanalizare a modalității de calcul a pedepsei stabilite, definitiv, prin Sentința penală nr. 98 din 14 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești.

În procedura contestației la executare, care nu are natura juridică a unei căi de atac, nu se poate modifica pe fond o hotărâre rămasă definitivă și nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepsei, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, astfel că, și sub acest aspect, contestația formulată de contestatorul A. este nefondată.

Totodată, instanța supremă are în vedere faptul că instanța de control judiciar, s-a pronunțat prin Decizia penală nr. 44 din 26.01.2021 asupra legalității Sentinței penale nr. 98 din 14.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2020.

Prin cererea formulată, contestatorul a mai invocat critici vizând calcularea perioadei de recurs compensatoriu, apreciind necesitatea reținerii unei perioade de timp ce ar urma a fi scăzută din pedeapsa aplicată, ca beneficiu al dispozițiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013.

Referitor la această critică, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu au fost reglementate de legiuitor ca și o cauză de reducere a pedepsei pentru a se putea analiza aplicarea legii penale mai favorabilă și continuarea producerii acestor efecte pe toată durata executării pedepsei, ci au fost acordate ca și măsuri compensatorii pentru perioada executată în condiții necorespunzătoare.

Prin urmare, acesta este caracterul lor, de măsuri compensatorii și nu de cauză de reducere a pedepsei și acest caracter rezultă în mod neechivoc din denumirea marginală pe care acest articol a avut-o - compensarea în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.

În acest sens sunt și considerentele Deciziei nr. 242 din 08 aprilie 2021 a Curții Constituționale, care a constatat că dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

Astfel, în parag. 65, instanța de contencios constituțional a reținut că:" din perspectiva instituției liberării condiționate, intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 are ca rezultat calcularea fracțiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate (pentru a avea vocație pentru liberare condiționată), inclusiv prin aplicarea dispozițiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. Aplicarea modalității de calcul instituite prin dispozițiile art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are însă ca efect anularea celorlalte condiții prevăzute de art. 99 si art. 100 din C. pen. Liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului pedepsei rămâne în continuare un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept, astfel că aplicarea dispozițiilor art. 551 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu are ca efect admiterea automată a cererii/propunerii de liberare condiționată a persoanei condamnate. În acest sens, în expunerea de motive la Legea nr. 169/2017 s-a precizat că acest mecanism va opera "în cadrul instituției liberării condiționate, cu mențiunea însă că acesta va fi o vocație si nu un drept recunoscut condamnatului care, de plano, să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea acesteia în condiții necorespunzătoare".

De asemenea, în paragraful nr. 66 a reținut că "dispozițiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată.", aceste dispoziții legale referindu-se la instituirea unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condițiilor de acordare a liberării condiționate.

În consecință, în ceea ce privește pedeapsa cu închisoare în executarea căreia se află condamnatul A., calculul zilelor câștigate, în raport, cu perioada executării pedepsei în condiții necorespunzătoare de detenție pot fi avute în vedere într-o altă fază procesuală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 120 din data de 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Reținând culpa sa procesuală în ceea ce privește declanșarea netemeinică a noului cadru procesual, în temeiul art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 120 din data de 15 noiembrie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 februarie 2022.

GGC - ED