ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1083 din data de 05 noiembrie 2024, Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 1266 din data 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/114/2021.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 23.07.2024, s-a înregistrat, pe rolul Curții de Apel Ploiești, contestația în anulare formulată de condamnatul A împotriva deciziei penale nr. 1266 din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/114/2021, în motivarea căreia s-a susținut, în esență, că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate în principiu. În drept, a fost invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 1266 din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, curtea de apel a reținut că, prin contestația în anulare promovată, condamnatul A a invocat dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b C. proc. pen., coroborat cu art. 431 C. proc. pen., și a solicitat examinarea cauzei în raport de momentul la care a fost săvârșită fapta, data condamnării definitive și data la care s-a emis mandatul de executare al pedepsei finale de 23 de ani și 8 luni, care a rezultat din contopirea mai multor pedepse, relevantă fiind decizia penală nr. 12/18.01.2008, pronunțată în apel, în cuprinsul căreia este descrisă situația pedepselor pe care le are de executat, pedeapsa de 23 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 205/13.11.2007 pronunțată de Tribunalul Buzău fiind cea mai aspră.

S-a mai reținut că, prin decizia penală nr. 1266 din data de 20 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/114/2021, printre altele, în baza art. 421 pct.1 lit. b C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A împotriva sentinței penale nr.11CC/17.09.2021 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Curtea de apel a constatat că, așa cum rezultă din argumentele aduse de către contestator în sprijinul căii sale extraordinare de atac, acesta își întemeiază contestația în anulare pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b C. proc. pen., incident atunci când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, reținând dispozițiile prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., art. 426 alin. (1) lit. b, art. 16 alin. (1) lit. e și art. 396 alin. (6) din același cod, curtea de apel a constatat, în primul rând, că decizia penală nr. 1266/20.12.2021, invocată de către contestator în argumentarea contestației în anulare, a fost pronunțată în calea de atac extraordinară a revizuirii, astfel că este exclusă din sfera cauzelor împotriva cărora se poate formula contestație în anulare, deoarece prin aceasta nu s-a dat o dezlegare fondului.

Analizând și decizia nr. 12/18.01.2008, decizia prin care s-a soluționat în mod definitiv acuzația penală, curtea a constatat că s-a reținut în sarcina contestatorului A săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 lit. a C. pen. din 1969.

Or, în această situație, examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, curtea de apel a reținut că susținerile contestatorului nu sunt fondate privind existența acestui caz de contestație în anulare, deoarece simpla invocare a unui caz de contestație în anulare dintre cele prevăzute expres și limitativ de lege, nu poate atrage de plano admisibilitatea în principiu a căii extraordinare de atac, fără efectuarea de minime verificări din care să rezulte temeinicia motivelor invocate.

Contestația în anulare, reprezentând o cale extraordinară de atac de retractare, se poate promova doar pentru motive care vizează îndeplinirea unor acte procedurale cu încălcarea legii, anularea având drept efect repunerea cauzei în aceeași etapă a judecății în care aceasta s-a aflat înainte de rămânerea definitivă a hotărârii.

Or, deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se referă strict la dispozițiile art. 155 alin. (1) din Noul C. pen., nefiind incidente, așadar, în cauza contestatorului.

Mai mult decât atât, în cuprinsul Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională a arătat că dispozițiile referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale cuprinse în vechiul C. pen. îndeplinesc exigențele calității legii, stabilind în paragraful 34 că: „Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”.

În considerarea argumentelor sus evocate, curtea de apel a apreciat că, prin raportare la oricare dintre deciziile penale menționate de contestator, calea de atac extraordinară de față este inadmisibilă, întrucât, așa cum prevede art. 431 C. proc. pen., motivele pe care se sprijină contestația sunt invocate numai formal în categoria celor prevăzute de lege.

Împotriva deciziei penale nr. 1083 din data de 05 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat apel condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală la data de 10.12.2024, sub nr. x/42/2024.

Examinând, cu prioritate, excepția inadmisibilității căii de atac formulată de condamnatul A, invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte este învestită cu soluționarea apelului exercitat de condamnatul A împotriva unei decizii pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a contestației în anulare, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

Înalta Curte notează că potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., calea ordinară de atac a apelului poate fi exercitată exclusiv împotriva sentințelor și încheierilor pronunțate în primă instanță.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora „Sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.”, jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 C. proc. pen.

În acest sens sunt relevante argumentele expuse de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 5/2015, având ca obiect incidența dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu a contestației în anulare. Astfel, deși dezlegarea vizează ipoteza pronunțării unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată împotriva unei sentințe definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu apel, considerentele sunt valabile, mutatis mutandis, în toate situațiile în care instanța respinge contestația în anulare ca inadmisibilă. De altfel, instanța supremă reține în decizia amintită că hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, așa cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare ulterior admiterii în principiu.

Ca atare, decizia atacată de contestator este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată. Or, hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva deciziei penale nr. 1083 din data de 05 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de persoana condamnată A împotriva deciziei penale nr. 1083 din data de 05 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2025.