ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2022

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 52/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 02 februarie 2022

Deliberând asupra contestației penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, s-a admis contestația declarată de condamnata A. împotriva sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. S-a desființat sentința penală atacată și, rejudecând:

S-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A..

S-a descontopit pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare și restul de 5 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, urmând ca, în final, contestatoarea să execute pedeapsa de 13 ani, 1 lună și 4 zile închisoare.

S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Pitești și nr. 57 din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin decizie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în fond și în calea de atac au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 130 RON, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost calificată sesizarea formulată de petenta A. ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de contopire formulată de A. împotriva deciziei nr. 209/A din data de 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penale, pronunțate în dosarul x/2015 A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de fond a constatat că persoană condamnată a sesizat instanța cu o cerere având ca obiect o contestație împotriva deciziei nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin sentința penală nr. 111/F/2017, Curtea de Apel Pitești a declinat competența soluționării cauzei privind pe contestatoarea A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanță care, la rândul său, prin sentința nr. 665 pronunțată la 23 noiembrie 2017, a trimis dosarul la Curtea de Apel Pitești spre competentă soluționare, reținând, în esență, că, deși cererea formulată a fost intitulată "contestație la executare", aceasta nu privește lămurirea dispozițiilor deciziei penale nr. 209/A/2016 a instanței supreme, ci modificarea unor pedepse aplicate.

În raport cu cele susținute de către petentă, Curtea a calificat sesizarea formulată de aceasta ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate.

În acest cadru, examinând actele dosarului, respectiv fișa de cazier a petentei, Curtea a constatat că aceasta a fost condamnată la mai multe pedepse cu închisoarea care au fost contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă.

Ulterior, petenta a solicitat contopirea acestei pedepse cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, sentință definitivă prin decizia nr. 209/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea a constatat că, din actele existente, rezultă că faptele pentru care petenta a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente. Astfel, cele două fapte săvârșite în concurs de către petentă, pentru care aceasta a fost condamnată prin sentința nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedepsele care fuseseră pronunțate anterior. În consecință, s-a apreciat că pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentință a fost stabilită potrivit dispozițiilor legale privind recidiva. Totodată, instanța de fond a constatat, că perioada executată de către inculpată a fost dedusă în mod corect prin hotărârea mai sus-pronunțată. Ca urmare, considerând că faptele pentru care contestatoarea a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente, instanța de fond a respins cererea formulată de către aceasta, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând admiterea cererii de contopire a pedepselor la care a fost condamnată prin sentințele penale nr. 48/2017 a Tribunalului Prahova și nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, anularea formelor anterioare de executare și emiterea unui nou mandat în acest sens.

Verificând cauza prin prisma motivelor invocate și prin raportare la dispozițiile art. 425

1

C. proc. pen.. și art. 585 C. proc. pen.., Înalta Curte a apreciat întemeiată contestația formulată de petenta A..

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 585 alin. (1) C. proc. pen.., pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive existența concursului de infracțiuni (lit. a), recidivei (lit. b), a) pluralității de infracțiuni (lit. c) ori a unor acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni (lit. d).

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (1) C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. În plus, conform prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Examinând, în acest context, actele și lucrările dosarului, s-a constatat că prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 60 C. pen.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.

Totodată, a fost condamnat aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 9 luni ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. proc. pen.., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani și 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

S-a dispus ca pedeapsa principală să fie executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 60 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că inculpata se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Ulterior, prin decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinței penale nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând, printre altele, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentința penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani, 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călărași, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile, în condiții de privare de libertate, conform art. 60 C. pen.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei durata pedepsei executate, din data de 15 ianuarie 2015 la zi.

Ca urmare, Curtea de Apel Pitești a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016.

Prin această ultimă hotărâre, s-a reținut că infracțiunile de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești au fost săvârșite de petenta A., la 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași. Prin urmare, s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, executare începută la 16 iunie 2011 ce urmează a fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, 4 luni și 4 zile, ce trebuia adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni aplicată în cauză, rezultând un total 8 ani, 1 lună și 4 zile închisoare.

Pe de altă parte, s-a constatat că, prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestației prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor, așa cum a fost precizată de către petenta A..

S-a constatat că infracțiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracțiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentința penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014.

S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă aplicabilă petentei C. pen. din 1969.

Ca urmare, a fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de minori în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni) și sporul de 5 ani închisoare.

Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (traficul de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (traficul de minori în formă continuată); 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. 1969 (proxenetismul); 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracțional organizat); 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.. 1968 (proxenetismul), aplicată de Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 25/2012; 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracțional organizat), aplicată de Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 25/2012;

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, intrat în autoritatea de lucru judecat, urmând ca petenta A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 35 alin. (1), (2) și (3) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), (3) C. pen. 1969 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. 1969, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. 1969, s-a aplicat petentei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 104.200 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), măsură dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. 1969 și măsura de siguranță privind suma de 600.000 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), sumă confiscată de la petentă alături de numiții B., C., D., E., F., G., H. și I..

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către petenta A.: perioada reținerii din data de 16 decembrie 2005 și din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călărași, și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentințelor penale nr. 556/F din data de 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, și nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în măsura în care nu contravin hotărârii.

În baza acestei hotărâri a fost emis de către Tribunalul Prahova mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 57 din 15 mai 2017.

În aceste condiții, s-a observat că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Or, așa cum a rezultat din actele dosarului, prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile privind recidiva au fost aplicate numai în raport cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, hotărârea de contopire a tuturor pedepselor la care fusese condamnată inițial pentru infracțiunile concurente intervenind ulterior, în anul 2017.

Ca urmare, Înalta Curte a constatat incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. și a apreciat că se impune admiterea cererii de contopire formulată de petenta A. și aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind sancționarea recidivei, în sensul ca, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să fie adăugat restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat la 15 ianuarie 2015 (data săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești) din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestație persoana condamnată A..

În motivele scrise de contestație adresate Curții de Apel Pitești, condamnata a solicitat admiterea contestației formulate în sensul modificării pedepsei de 13 ani, 1 lună și 4 zile închisoare în executarea căreia se află în prezent. A precizat că în mandatul de executare nr. x din 25.05.2018 emis în baza sentinței nr. 25/F din 27.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, definitivă prin decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu a fost dedusă perioada executată de la 14.01.2011 la 08.02.2011 și de la 16.06.2011 la 15.01.2015, ci doar deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei executate de la 15.01.2015 la zi.

La data de 21.12.2021, Curtea de Apel Pitești a înaintat contestația formulată de persoana condamnată A. pentru a fi soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen.

Examinând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie și a criticilor formulate de condamnata A., Înalta Curte constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

În speță, contestatoarea A. a invocat, ca temei de drept al contestației la executare deduse judecății, prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută".

În ceea ce privește competența de soluționare a cererilor de contestație la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, art. 111 alin. (6) din hotărârea nr. 1375/2015 a C.S.M. (M.Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015), aparține instanței care a pronunțat hotărârea atacată pentru înlăturarea eventualelor nelămuriri intervenite la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești/pentru a se putea proceda la punerea în executare a acestora.

Astfel, cum hotărârea care se solicită a fi lămurită este decizia penală nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, competența de a lămuri dispozițiile hotărârii judecătorești aparține instanței supreme.

Se constată că prin decizia atacată nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeași decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 și 08 februarie 2011, precum și intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.

Reținând parcursul juridic al condamnatei, Înalta Curte constată că, prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2015, a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate. Totodată, a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 9 luni ani închisoare. În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani și 9 luni închisoare, prin privare de libertate.

Prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul parchetului, s-a desființat, în parte, sentința penală și, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentința penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călărași, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani, o lună și 4 zile, în condiții de privare de libertate.

Prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestației prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor constatându-se că infracțiunile pentru care A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracțiunile pentru care petenta a fost condamnată prin sentința penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014.

A fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani și 6 luni închisoare; 9 ani închisoare; 9 ani închisoare și în sporul de 5 ani închisoare. Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare; 9 ani închisoare; 5 ani închisoare; 7 ani închisoare; 6 ani închisoare; 6 ani închisoare; s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, urmând ca A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

S-au dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către A.: perioada reținerii din data de 16 decembrie 2005 și din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călărași, și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În atare condiții, Înalta Curte constată că demersul judiciar al contestatoarei condamnate A. privind lămurirea hotărârii care se execută, respectiv decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., perioada solicitată de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi a fost deja valorificată în calculul restului de pedeapsă de executat și nu mai pot fi deduse încă o dată din pedeapsa de executat pentru faptele săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, la data de 15.01.2015, întrucât s-ar deduce de două ori perioade deja executate.

Astfel, prin decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite la 15 ianuarie 2015 în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror pedepse au fost, ulterior, contopite prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Prin aceeași decizie nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi (aceasta se afla în executarea mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, care, ulterior, a fost contopită cu alte pedepse prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în dosarul nr. x/2016 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, stabilindu-se pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare), iar perioadele cuprinse între 14 ianuarie 2011 și 08 februarie 2011, precum și intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 au fost valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat (10 ani, 4 luni și 4 zile) adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. cu referire la dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 505 din data de 24 mai 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 februarie 2022.