ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 257/2019

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă contestația declarată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A fost desființată sentința penală atacată și, rejudecând, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A.

A fost descontopită pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare și restul de 5 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, urmând ca, în final, contestatoarea să execute 13 ani, 1 lună și 4 zile închisoare.

S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Pitești și nr. 57 din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin prezenta decizie.

Totodată, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în fond și în calea de atac au rămas în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 130 RON, s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că petenta A., persoană condamnată aflată în detenție, a sesizat Curtea de Apel Pitești cu o cerere având ca obiect o contestație împotriva Deciziei nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, prin Sentința penală nr. 111/F/2017, s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, la rândul său, prin Sentința nr. 665 pronunțată la 23 noiembrie 2017, a trimis dosarul la Curtea de Apel Pitești spre competentă soluționare, reținând, în esență, că, deși cererea formulată a fost intitulată "contestație la executare", aceasta nu privește lămurirea dispozițiilor Deciziei penale nr. 209/A/2016 a instanței supreme, ci modificarea unor pedepse aplicate.

În aceste condiții, Curtea de Apel Pitești a calificat sesizarea formulată ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate.

Examinând actele dosarului, respectiv fișa de cazier a petentei, Curtea a constatat că aceasta a fost condamnată la mai multe pedepse cu închisoarea care au fost contopite prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă. Ulterior, petenta a solicitat contopirea acestei pedepse cu cea aplicată prin Sentința penală nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin Decizia nr. 209/A/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă, Curtea a constatat că faptele pentru care s-a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente întrucât cele două fapte săvârșite în concurs, pentru care a fost condamnată prin Sentința nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie în raport cu pedepsele pronunțate anterior, apreciindu-se că pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentință a fost stabilită potrivit dispozițiilor legale privind recidivă.

Totodată, s-a constatat, că perioada executată de către inculpată a fost dedusă în mod corect prin hotărârea mai sus pronunțată.

Ca urmare, considerând că faptele pentru care contestatoarea a solicitat contopirea pedepselor nu sunt concurente, prin Sentința penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost calificată sesizarea formulată de petenta A. ca fiind o cerere de contopire a pedepselor aplicate, cerere care a fost respinsă, ca nefondată, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație petenta A., criticând-o sub aspectul netemeiniciei și solicitând admiterea cererii de contopire a pedepselor la care a fost condamnată prin Sentințele penale nr. 48/2017 a Tribunalului Prahova și nr. 19/2016 a Curții de Apel Pitești, anularea formelor anterioare de executare și emiterea unui nou mandat în acest sens.

Examinând, în acest context, actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2015, printre altele, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare, dispunându-se ca aceasta să fie executată prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 60 C. pen., fiind aplicate pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, precum și, în baza art. 65 alin. (1) C. pen., pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturilor pe durata executării pedepsei principale privative de libertate.

Totodată, a fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 9 luni ani închisoare.

În baza art. 38 alin. (2), art. 39 C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 2 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare, urmând să execute în total 2 ani și 9 luni închisoare, prin privare de libertate, în condițiile prevăzute de art. 60 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

De asemenea, s-a constatat că inculpata se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Ulterior, prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul parchetului, s-a desființat, în parte, sentința penală și, în temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind recidiva postcondamnatorie, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatei A., prin sentința penală apelată, restul de pedeapsă de 5 ani 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat, din pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28.03.2013 a Tribunalului Călărași, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 8 ani o lună și 4 zile, în condiții de privare de libertate, conform art. 60 C. pen., s-a dedus durata pedepsei executate, din data de 15 ianuarie 2015 la zi, fiind emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 29 din 19 mai 2016.

Prin această ultimă hotărâre, s-a reținut că cele două infracțiuni (de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești) au fost săvârșite de petenta A., la 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași.

Prin urmare, s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, executare începută la 16 iunie 2011 ce urmează a fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, patru luni și 4 zile, ce trebuia adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni aplicată în cauză, rezultând un total 8 ani, o lună și 4 zile închisoare.

Pe de altă parte, s-a constatat că, prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 (rămasă definitivă prin respingerea contestației prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie), a fost admisă cererea de modificare a pedepselor, așa cum a fost precizată de către petenta A., constatându-se că infracțiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din 12 decembrie 2014, sunt concurente cu infracțiunile pentru care petenta a fost condamnată prin Sentința penală nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014. S-a constatat ca fiind lege penală mai favorabilă aplicabilă petentei C. pen. din 1969.

Ca urmare, a fost descontopită pedeapsa principală de 13 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) teza I, alin. (4) teza a III-a din Legea nr. 678/2001 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 79/2005), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 19 din Legea nr. 682/2002 (trafic de minori în formă continuată); 9 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 alin. (1), (2) C. pen. (1969) (asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni), și în sporul de 5 ani închisoare.

Totodată, a fost descontopită pedeapsa principală de 9 ani închisoare, în următoarele pedepse componente: 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1), alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 4 alin. (2) C. pen. (1969) (traficul de persoane în formă continuată); 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (traficul de minori în formă continuată); 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) (proxenetismul); 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracțional organizat); 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. (1968) (proxenetismul), aplicată de Tribunalul Călărași, prin Sentința penală nr. 25/2012; 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (constituire a unui grup infracțional organizat), aplicată de Tribunalul Călărași, prin Sentința penală nr. 25/2012;

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 ani închisoare, intrat în autoritatea de lucru judecat, urmând ca petenta A. să execute pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

În temeiul prevederilor art. 35 alin. (1), (2) și 3 C. pen. (1969), s-a aplicat petentei pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), (3) C. pen. (1969) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (1969), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul prevederilor art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), s-a aplicat petentei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei principale.

Totodată, a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale a sumei de 104.200 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), măsură dispusă în temeiul art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969) și măsura de siguranță privind suma de 600.000 euro (în echivalent în RON la data punerii în executare a măsurii), sumă confiscată de la petentă alături de numiții B., C., D., E., F., G., H. și I.

În temeiul prevederilor art. 36 alin. (3) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare următoarele perioade executate de către petenta A.: perioada reținerii din data de 16 decembrie 2005 și din data de 17 decembrie 2005, perioada arestării preventive de la data de 14 ianuarie 2011 la data de 8 februarie 2011 și perioada executată de la data de 16 iunie 2011 la zi.

Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 172 din data de 2 iunie 2014, emis de Tribunalul Călărași, și Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 310 din data de 12 decembrie 2014 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au fost menținute restul dispozițiilor Sentințelor penale nr. 556/F din data de 2 iulie 2013 a Tribunalului București, modificată parțial prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, și nr. 47 din data de 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din data de 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în măsura în care nu contravin hotărârii.

În baza acestei hotărâri a fost emis de către Tribunalul Prahova Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 57 din 15 mai 2017.

În aceste condiții, s-a observat că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

Or, prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile privind recidiva au fost aplicate numai în raport cu pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, hotărârea de contopire a tuturor pedepselor la care fusese condamnată inițial pentru infracțiunile concurente intervenind ulterior, în anul 2017.

Ca urmare, Înalta Curte constatând incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 585 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a apreciat că se impune admiterea cererii de contopire formulată de petenta A. și aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., privind sancționarea recidivei, în sensul ca, la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să fie adăugat restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat la 15 ianuarie 2015 (data săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul Dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Pitești) din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești.

În baza Sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 26 din 25 mai 2018.

La data de 27 iunie 2018, condamnata A. s-a adresat Tribunalului Prahova cu o contestație la executare împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și arătând că, din pedeapsa finală stabilită prin sentință, nu s-a dedus și perioada executată de la 16 iunie 2011 până la 15 ianuarie 2015.

Cererea a fost înregistrată sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Prahova, care, prin Sentința penală nr. 360 din 9 octombrie 2018, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (2) și art. 50 C. proc. pen., a declinat competența de soluționare contestației la executare formulată de condamnata A. cu privire la Sentința penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel Pitești, ca instanță care a pronunțat hotărârea care se execută.

Prin Sentința penală nr. 29/F din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe condamnata A. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât această instanță s-a pronunțat, prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 asupra perioadei deduse și, ca urmare, este competentă să soluționeze contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Examinând, în baza actelor și lucrărilor dosarului, contestația la executare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte constată că acesta este nefondată pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că, în actuala reglementare, contestația la executare (art. 598 C. proc. pen.) se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta. Ca urmare, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, nu se poate modifica o astfel de hotărâre, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice.

Cu rang de principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.

Totodată, Înalta Curte arată că, inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se impune respectarea principiului securității raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (cauza Brumărescu împotriva României).

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat ca temei al contestației la executare dedusă judecății, împotriva executării unei hotărâri penale definitive se poate face contestație "când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare".

Analizând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că, așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a reținut că faptele pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost săvârșite de aceasta în stare de recidivă în raport cu toate celelalte infracțiuni pentru care fusese anterior condamnată și ale căror sancțiuni au fost, ulterior, contopite prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare.

În plus, și prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a reținut că infracțiunile de favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă ce au format obiectul acestei cauze au fost săvârșite de petenta A., la data de 15 ianuarie 2015, în stare de recidivă postcondamnatorie, aceasta aflându-se în executarea Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași. Prin urmare, s-a reținut că, la data de 15 ianuarie 2015, inculpata A. se afla în executarea pedepsei de 9 ani închisoare, care a început la 16 iunie 2011 și va fi finalizată la 20 mai 2020, având de executat un rest de pedeapsă de 5 ani, patru luni și 4 zile.

Așadar, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, în speță, sunt incidente dispozițiile privind sancționarea recidivei, respectiv cele ale art. 43 alin. (2) C. pen.

Or, potrivit textului de lege menționat, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Aceasta înseamnă că, în ceea ce privește perioada ce se impune a fi dedusă din pedeapsa aplicată pentru întreaga pluralitate de infracțiuni sub forma recidivei, contopirea efectuată conform art. 43 alin. (2) C. pen. are ca efect deducerea exclusivă din pedeapsa finală a perioadei executate de la data comiterii infracțiunii în stare de recidivă la zi, cea executată anterior fiind luată în calcul la determinarea intervalului deja executat și, implicit, a restului de pedeapsă inclus în operațiunea de contopire.

Pe de altă parte, se observă că, prin Decizia nr. 505 din 24 mai 2018, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei A. perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi, întrucât la data săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă (15 ianuarie 2015, fapte în privința cărora, prin Decizia penală nr. 209/A din data de 18 mai 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a constatat că au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie), aceasta se afla în executarea unei pedepse ce a făcut obiectul contopirii în cauză (adică a Mandatului de executare a pedepsei nr. 172 din 2 iunie 2014 emis pentru o pedeapsă de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași), perioadele cuprinzând reținerea din 16 - 17 decembrie 2005, arestarea preventivă de la 14 ianuarie 2011 la 08 februarie 2011 și perioada executată din intervalul 16 iunie 2011 - 15 ianuarie 2015 fiind valorificate în calculul restului de pedeapsă de executat.

În aceste condiții, nu se poate da eficiență susținerilor contestatoarei întrucât, dacă s-ar proceda în sensul solicitat, s-ar deduce de două ori perioadele deja executate.

În consecință, constatând că în cauză nu există nicio nelămurire cu privire la executarea Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată condamnata A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală o va obliga pe contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnata A. împotriva Deciziei penale nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 mai 2019.

Procesat de GGC - NN