ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 143 din 03.02.2020 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată (15 acte materiale în perioada 20.07.2012 - 06.09.2012).

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, inculpatei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată: la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 a Curții de Apel Ploiești, la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curții de Apel Ploiești și la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art. 82 C. pen. din 1969, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curții de Apel Ploiești în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 26 coroborat cu art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. 1969 și a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 și a art. 5 C. pen. (3 acte materiale din perioada 02 - 09.10.2012)

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 288 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 și a art. 5 C. pen. (faptă din 03.10.2012)

- pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată în baza art. 396 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 a art. 74 alin. (1), lit. c) C. pen. 1969 și a art. 5 C. pen. (6 acte materiale din luna octombrie 2012)

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit conform disp. art. 862 C. pen. din 1969, aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017 în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea instigării la infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea instigării la infracțiunea de fals informatic în formă continuată, faptă din perioada 2008 - 2011;

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals informatic în formă continuată, faptă din perioada 2007 - 2010;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din perioada 2007 - 2010;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faptă din datele de 20.08.2012 și 23.08.2012;

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

S-a menținut dispoziția de anulare a suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, astfel cum s-a dispus prin Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

În temeiul art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curții de Apel Ploiești.

În temeiul art. 865 alin. (1) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatei prin Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 cu referire la art. 36 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curții de Apel Ploiești și prin Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor anterior, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare (urmare a pluralității de infracțiuni), în final inculpata A. executând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969.

S-au menținut celelalte dispoziții ale Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 101 din 29.01.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ale Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 263 din 12.03.2015 a Curții de Apel Ploiești și ale Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, definitivă prin neapelare la data de 16.05.2017.

În temeiul art. 25 C. proc. pen.. raportat la art. 397 C. proc. pen.. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. Anterior, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B., astfel cum a fost precizată și inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 38.000 de RON cu titlu de despăgubiri civile.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., inculpata A. a fost obligată la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Prin Decizia penală nr. 959 din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 143 din 03.02.2020 pronunțată de Judecătoria Ploiești, desființată, în parte, sentința penală apelată privind latura civilă a cauzei și, în rejudecare a constatat că inculpata A. a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile B. și a înlăturat dispoziția instanței de fond privind obligarea inculpatei A. la plata sumei de 38.000 RON către partea civilă B.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate, care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Studiind actele dosarului, Curtea a reținut că inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 emis la data de 25.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârșirea, în formă continuată - 15 acte materiale, a infracțiunii de delapidare - prev. de art. 2151 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen.. Totodată, instanța de control judiciar a constatat că infracțiunea pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești și Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 8 decembrie 2020; părții civile B., la data de 2 decembrie 2020. În ceea ce o privește pe inculpata A., din actele dosarului nu rezultă data la care aceasta a intrat efectiv în posesia deciziei motivate a instanței de apel, întrucât pe dovada de comunicare a actelor de procedură sunt bifate căsuțele potrivit cărora agentul s-a aflat în imposibilitatea comunicării actelor de procedură (decizia instanței de apel) și destinatarul nu mai locuiește la adresă. Verificând baza de date ANP a rezultat că aceasta a fost încarcerată la data de 27 octombrie 2020, situație în care, în lipsa altor date care să dovedească contrariul, se apreciază că aceasta este data la care inculpata a intrat efectiv în posesia deciziei instanței de apel și de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declararea căii extraordinare de atac.

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru procuror la data de 11 ianuarie 2021, iar la data de 4 ianuarie 2021 pentru partea civilă. Pentru inculpată termenul s-a împlinit la 27 noiembrie 2020.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpate A., la data de 27 noiembrie 2020.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată procurorului la data 8 decembrie 2020, iar la data de 11 decembrie 2020, părții civile B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 decembrie 2020. Prin referatul din data de 28 decembrie 2020, judecătorul de serviciu a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 26 ianuarie 2021.

Prin încheierea din data de 26 ianuarie 2021, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

A respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

A trimis cauza completului C7, în vederea judecării recursului în casație.

A fixat termen la data de 23 februarie 2021 pentru când se citează recurenta inculpată și partea civilă, cu asigurarea apărării.

Analizând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta este formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., iar decizia recurată nu face parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație, conform dispozițiilor art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții care exercită recursul în casație (A., hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 959 din 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie) și semnătura avocatului care îi reprezintă interesele.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a arătat că prin rezoluția nr. x/P/2010 din data de 02.12.2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fiind constatat un caz de conexitate, respectiv cel prevăzut de art. 34 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969.

Prin ordonanța nr. 356/P/2011 din data de 29.09.2014, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești.

Prin ordonanța nr. 290/D/P/2014 din data de 23.06.2016 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de recurenta condamnată inclusiv pentru anumite infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x întocmit la data de 24.06.2016 de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești (Dosar nr. x/2016 al Tribunalului Prahova) și pentru infracțiunile pentru care a fost condamnată în prezenta cauză. Prin ordonanța nr. 303/D/P/2016 DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, unde a fost înregistrat sub nr. x/2016.

Prin ordonanța nr. 727/P/2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele săvârșite în dauna persoanei vătămate SC C. SRL, respectiv infracțiunile pentru care a fost condamnată în cauza de față, fiind format Dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

În opinia recurentei, din situația anterior prezentată rezultă ca instanța competentă competența este tribunalul, întrucât, pe de o parte procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova care a efectuat urmărirea penală și-a verificat competența și a constatat că este competent, iar pe de altă parte, competent să conducă și să supravegheze urmărirea penală este procurorul de la parchetul corespunzător instanței care potrivit legii judecă, în primă instanță, cauza. Cum întreaga urmărire penală a fost efectuată de către DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, acțiunea penală fiind pusă în mișcare tot de către DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești, în opinia recurentei, competenta materială trebuia să aparțină Tribunalului și nu Judecătoriei, în raport de prevederile art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, recurenta a precizat că instanța de apel nu a constatat motivul de nelegalitate a sentinței primei instanțe cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. pen. prin care instanța era obligată să acorde un termen în vederea depunerii de înscrisuri, înscrisuri care să fie prezentate părților și care să fie avute în vedere cu ocazia deliberării, aspect care evident a influențat și latura penală. Un alt motiv de nelegalitate constă în faptul că nu a dispus desființarea înscrisurilor, respectiv instrumentele de plată, biletele la ordin indicate în actul de sesizare.

În conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., recurenta a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate precum și hotărârea primei instanțe și rejudecarea cauzei de către instanța competentă material, respectiv Tribunalul Prahova. Totodată, a solicitat suspendarea executării deciziei de condamnare cu respectarea măsurilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. proc. pen.

Înalta Curte a reținut că, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sun supuse casării când în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. A fost avută în vedere încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată (nu și competența teritorială), când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, întrucât încălcarea acestor dispoziții atrage incidența sancțiunii nulității absolute.

Prin urmare, în raport de considerentele expuse, având în vedere critica formulată de inculpata A., în sensul că, în mod greșit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Ploiești, întrucât competența materială revenea instanței superioare (Tribunalului Prahova), Înalta Curte a constatat că numai acest motiv din cele invocate în cererea de recurs în casație se circumscrie, formal, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Criticile privind nerespectarea de către instanță a dispozițiilor art. 377 alin. (2) C. proc. pen., precum și faptul că aceasta nu a dispus desființarea înscrisurilor, respectiv instrumentele de plată, biletele la ordin indicate în actul de sesizare, nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare invocat.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii de condamnare, se constată că dispozițiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menționat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței. Or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual, când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 23 februarie 2021, apărătorul ales al recurentei inculpate A. a susținut că în cursul judecății, nu a fost respectată competența după materie, cauza fiind soluționată de o instanță inferioară celei competente, respectiv de judecătorie, în locul tribunalului. Apărarea a arătat că, începând cu anul 2011, prin ordonanța Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești din data de 23.06.2016, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile pentru care a fost condamnată recurenta, astfel că, în cauză, competența trebuia să aparțină tribunalului și nicidecum judecătoriei, motiv pentru care, în raport de această situație, a solicitat, casarea deciziei și a sentinței penale pronunțate de Curtea de Apel Ploiești și de Judecătoria Ploiești și rejudecarea de către instanța competentă, respectiv Tribunalul Prahova.

Analizând recursul în casație potrivit art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea din data de 26 ianuarie 2021, Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 din C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Înalta Curte constată că recurenta A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. Atât cu ocazia dezbaterilor, cât și în conținutul motivelor scrise de recurs în casație, recurenta a susținut că, în mod greșit, a fost judecată cauza în fond de Judecătoria Ploiești, întrucât competența materială revenea instanței superioare (Tribunalului Prahova).

Făcând un istoric al cauzei, din actele și lucrările dosarului se reține că, prin rezoluția din data de 07.03.2011 a organelor de cercetare ale poliției Judiciare din cadrul IPJ Prahova - Poliția Comunală Păulești, confirmată la aceiași dată de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2010 privind pe A. ș.a.

Prin rezoluția nr. 2417/P/2011 din data de 15.04.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind plângerea formulată de către reprezentanții D., împotriva numitei A., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, motivându-se că la această unitate de parchet se instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări față de sus-numita pentru aceleași fapte.

Prin rezoluția nr. 12374/P/2010 din data de 02.12.2011, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe E. și A., foste angajate ale SC F. SRL, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în vederea unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție prin tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor vinovate în contextul întregii lor activități infracționale, motivându-se că la această unitate de parchet se instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări față de sus-numitele cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură și se constată cazul de conexitate prev. de art. 34 alin. (1), lit. d) din C. pen. de la 1969.

Prin rezoluția motivată din data de 19.11.2012 a organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus conexarea dosarelor penale nr. x/2011

Prin rezoluția din data de 19.11.2012 a organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor, confirmată la data de 20.11.2012 de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2011, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. de la 1969 și înșelăciune, prev de art. 215 alin. (1), (3) și 5 din C. pen. de la 1969, față de A., fostă A.

Prin rezoluția din data de 25.02.2013 a organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor, confirmată la data de 26.02.2013, de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. x/2012, sub aspectul săvârșirii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și intereselor publice, prev. de art. 31 din C. pen. de la 1969 raportat la art. 246 din C. pen. de la 1969, cu ref. la art. 248 din C, pen. de la 1969 și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. . 1 C. pen. de la 1969, față de A., fostă A.

Prin ordonanța nr. 14568/P/2012 din data de 16.07.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, privind pe A., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova (unde dosarul penal a fost înregistrat sub nr. x/2013), motivându-se că la această unitate de parchet instrumentează dosarul penal nr. x/2011, în care se efectuează cercetări față de sus-numita cu privire la săvârșirea unor fapte similare și se constată cazul de conexitate prevăzut de art. 34 alin. (1), lit. d) din C. pen. de la 1968.

Prin rezoluția motivată din data de 13.09.2013 a organelor de cercetare ale poliției judiciare din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a dispus conexarea dosarului penal nr. x/2013 la dosarul penal nr. x/2011, ambele privind pe A.

Prin ordonanța nr. 356/P/2011 din data de 29.09.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești.

Prin rechizitoriul nr. x/2014 întocmit la data de 24.06.2016, DIICOT- Serviciul Teritorial Ploiești a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum și disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de A. și alți suspecți.

La data de 24.06.2016, în cadrul aceleiași unități de Parchet s-a înregistrat dosarul penal nr. x/2016, în care prin ordonanța nr. 303/D/P/2016 din data de 05.12.2016, DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus clasarea cauzei, disjungerea și continuarea cercetărilor față de A. și alții. Totodată, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru continuarea cercetărilor față de mai multe persoane, printre care și față de inculpata A.

Astfel, s-a înregistrat dosarul penal nr. x/2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Prin ordonanța nr. 727/P/2016 din data de 23.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, având în vedere că urmărirea penală este completă cu privire la activitatea infracțională a inculpatei A. și a suspectei G., activitate prin care a fost prejudiciată persoana vătămată SC C. SRL, pentru desfășurarea cu celeritate a urmăririi penale, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele săvârșite în dauna acestei persoanei vătămate, din perioada iulie - septembrie 2012.

Dosarul penal astfel format a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. x/2018.

Analizând motivele invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., referitor la nerespectarea normelor de competență materială și judecarea cauzei de către o instanță inferioară celei legal competente, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Pentru a fi incident acest caz de casare, invocat de recurenta A., judecata trebuia efectuată de o instanță inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei -, iar nerespectarea acestor dispoziții să se realizeze în cursul judecății, sub sancțiunea nulității absolute potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din C. proc. pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului.

Prin urmare, o instanță judecătorească nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege. Competența judecării unei cauze este stabilită de legiuitor prin normele de procedură penală.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că acest caz de recurs în casație este incident atunci când judecata a fost făcută de o instanță inferioară celei legal competente, după materie sau după calitatea persoanei, nerespectarea dispozițiilor privind competența intervenind în cursul judecății (astfel cum s-a reținut prin Decizia nr. 480/2020 din 15/12/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Potrivit art. 438 alin. (2) din C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că inculpata A. nu a invocat aceste critici și cu ocazia judecății cauzei în apel, iar în cuprinsul hotărârii atacate instanța nu s-a pronunțat asupra cestor aspecte.

Astfel, se constată că în cauza de față inculpata A. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. x/2018 emis la data de 25.03.2019 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova pentru săvârșirea, în formă continuată - 15 acte materiale, a infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpata A. a fost condamnată definitiv de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constatându-se de către instanța de control judiciar că infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată prin Sentința penală nr. 816 din 02.09.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, Sentința penală nr. 3.386 din 21.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești și Sentința penală nr. 190 din 20.04.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Așadar, contrar susținerilor recurentei în sensul că nu a fost respectată competența după materie, dosarul fiind soluționat de o instanță inferioară celei competente, respectiv de judecătorie, în locul tribunalului, din istoricul cauzei se constată că o parte a urmăririi penale a fost efectuată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, însă, ca urmare a soluțiilor pronunțate de această unitate de parchet și subsecvent disjungerii cauzei, urmărirea penală a fost finalizată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova care a sesizat în mod corect judecătoria competentă (Judecătoria Ploiești).

Prin urmare, dosarul penal în care a fost cercetată recurenta A. a fost judecat în conformitate cu dispozițiile art. 35 C. proc. pen., în funcție de competența după materie (ratione materiae) și competența după calitatea persoanei (ratione personae), astfel încât, motivul de recurs în casație decurgând din art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. nu este întemeiat în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 959 din data de 26 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2021.

GGC - ED