ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 457/2019

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de către contestatoarea condamnată A. împotriva Deciziei penale nr. 133 din 12 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2016, dispunându-se totodată obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel Ploiești a reținut că persoana privată de libertate A. a formulat contestație la executare, solicitând să se facă aplicarea Legii nr. 169/2017 cu privire la recursul compensatoriu. În motivarea contestație, s-a mai arătat că a fost arestată de la data de 16 iunie 2011 și până în prezent dar nu i s-au dedus zilele corespunzătoare perioadelor în care a executat detenție în condiții improprii.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a constatat că în prezent contestatoarea execută Mandatul nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Pitești, în cadrul Penitenciarul de Femei Târgșor, competența soluționării prezentei contestații aparținând astfel Curții de Apel Ploiești.

Totodată, prima instanță a reținut următoarele:

"Condamnata A. a fost arestată preventiv la data de 16 iunie 2011 și depusă în Penitenciarul Constanța Poarta Albă la data de 8 iulie 2011 în baza Mandatului de arestare preventivă nr. 29 din 16 iunie 2011 emis de Tribunalul Călărași. Ulterior, la data de 19 octombrie 2011 s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 al Tribunalului Călărași.

În data de 1 iunie 2012 a fost emis Mandatul nr. x/2012 în baza Sentinței penale nr. 25 din 21 februarie 2012 a Tribunalului Călărași, Dosar nr. x/2012 prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 39/2003, fiind anulat Mandatul de arestare preventivă nr. x/2011 emis de Tribunalul Călărași (fapta săvârșită în perioada 2010 - 2011). Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 18 octombrie 2011 și urma să expire în termen la data de 17 octombrie 2017.

La data de 2 iunie 2014 a fost emis Mandatul nr. x/2013 în baza Sentinței penale nr. 47 din 28 martie 2013 prin care a fost aplicată o pedeapsă de 9 ani pentru comiterea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 678/2001, fiind contopită și pedeapsa de 6 ani stabilită prin Sentința penală nr. 25/2012 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpata să execute o pedeapsă rezultantă de 9 ani. Pedeapsa a început la data de 16 iunie 2011 și urma să expire în termen la data de 20 mai 2020 întrucât s-a dedus perioada executată de la 14 ianuarie 2011 la 8 februarie 2011.

La data de 2 iulie 2013, fiind trimisă în judecată în calitate de inculpată în Dosarul nr. x/2000, numita A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani închisoare prin Sentința penală nr. 556 din 2 iulie 2013, sentința rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 1560 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel fiind emis Mandatul nr. x din 12 decembrie 2014 de Tribunalul București, secția I Penală. Instanța a constatat că respectivele pedepse sunt concurente cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 25/2012, motiv pentru care acestea au fost contopite.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 2 luni pentru săvârșirea, în stare de recidivă, a infracțiunilor de favorizare a infractorului prevăzută de art. 269, alin. (1) C. pen. și mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 C. pen. (fapta săvârșită în data de 15 ianuarie 2015), modificată prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a ICCJ, fiind emis Mandatul nr. x din 19 mai 2016 al Curții de Apel Pitești care a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 2 ani și 7 luni pentru infracțiuni prevăzute de art. 269 și 273 C. pen. (2 ani și 2 luni pentru art. 269 alin. (1) C. pen. și 1 an și 9 luni pentru art. 273 alin. (1) C. pen.) la care s-a adăugat un spor de 7 luni închisoare urmând să execute în final 2 ani și 9 luni închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 43 alin. (2) C. pen., prin recidivă postcondamnatorie s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 5 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, urmând ca inculpata să execute în final pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile. Pedeapsa a fost pusă în executare începând cu data de 15 ianuarie 2015 și urma să expire în termen la data de 18 februarie 2023.

Prin Sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017, Tribunalul Prahova a admis cererea de modificare a pedepsei și a constatat faptul că infracțiunile pentru care petenta A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 556/F din 2 iulie 2013 a Tribunalului București, secția II Penală sunt concurente cu infracțiunile pentru care aceasta a fost condamnată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași. În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) s-a aplicat petentei pedeapsa cea mai grea de 9 ani la care s-a adăugat un spor de 5 ani, urmând să execute 14 ani. S-au anulat Mandatele nr. x/2014 și 310/12 decembrie 2014. Sentința penală nr. 48 a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești și s-a emis Mandatul nr. x din 15 mai 2017. Pedeapsa a fost pusă în executare începând cu data de 16 iunie 2011 și urma să expire în termen la data de 18 mai 2025 întrucât se deduce reținerea din 16 - 17 decembrie 2005, arestul preventiv de la 14 ianuarie 2011 - 8 februarie 2011 și de la 16 iunie 2011 la zi.

Prin Sentința penală nr. 25/F din 27 februarie 2018 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulate de inculpată și s-a emis Mandatul nr. x din 25 mai 2018 de către Curtea de Apel Pitești prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 13 ani, 1 luna și 4 zile pentru comiterea infracțiunii prevăzută de Legea nr. 678/2001. S-au anulat Mandatele nr. x din 19 mai 2016 al Curții de Apel Pitești și nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 și urma să expire în termen la data de 18 februarie 2028, dată ce a fost devansată ca urmare a zilelor câștig pe Legea nr. 169/2017. La data prezentei, respectiv, 12 aprilie 2019, pedeapsa urmează să expire în termen la data de 12 mai 2027.

În data de 6 iunie 2018, în baza Sentinței penale nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, desființată și definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ, s-a emis Mandatul nr. x din 6 iunie 2018 de către Tribunalul Prahova prin care inculpata a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 13 ani, 1 lună și 4 zile pentru comiterea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 678/2001. S-au anulat Mandatele nr. x din 19 mai 2016 al Curții de Apel Pitești și nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 și urma sa expire în termen la data de 18 februarie 2028. Urmare a adresei administrației Penitenciarului Târgșor (având în vedere ca inculpata avea de executat două pedepse cu închisoarea de 13 ani, l lună și 4 zile emise în baza aceleiași Decizii penale nr. 505 din 24 mai 2018 a ICCJ) în data de 27 iunie 2018 s-a emis Sentința penală nr. 264/2018 de către Tribunalul Prahova, prin care s-a anulat Mandatul nr. x din 6 iunie 2018 al Tribunalului Prahova.

În prezent, persoana privată de libertate A. are în executare Mandatul nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Pitești. Pedeapsa a fost pusă în executare la data de 15 ianuarie 2015 și urmează să expire în termen la data de 12 mai 2027 (întrucât s-au scăzut 282 zile ca urmare a aplicării art. 55

1

alin. (1) din Legea nr. 169/2017), dată care poate fi devansată ca urmare a aplicării Legii nr. 169/2017.

S-a menționat că în perioada 24 iulie 2012 - 14 ianuarie 2015 a executat un număr de 789 zile în condiții improprii, rezultând un număr de 156 zile considerate ca executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017, zile care, la data intrării în penitenciar a Mandatului nr. x din 25 mai 2018 au fost anulate întrucât data de început a pedepsei este 15 ianuarie 2015 (așa cum menționează Mandatul nr. x din 25 mai 2018 al Curții de Apel Pitești); În perioada 15 ianuarie 2015 și până la data prezentei a executat un număr de 1417 zile în condiții improprii, rezultând un număr de 282 de zile considerate executate suplimentar în baza Legii nr. 169/2017."

Așadar, contestatoarea se află în executarea unei pedepse privative de libertate, iar prima instanță a apreciat că aspectele privind hotărârile prin care a fost condamnată definitiv și faptul că nu a beneficiat de prevederile Legii nr. 169/2017 nu pot fi reglementate pe calea contestației la executare deoarece s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. S-a mai menționat că situația ar fi fost diferită dacă prezenta cauză s-ar fi aflat pe rol, în faza procesuală a fondului sau a apelului la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie ce cuprinde o hotărâre prealabilă în interpretarea art. 55

1

Legea nr. 254/2013 pentru cauzele aflate pendinte.

Totodată, instanța a apreciat în sensul că situația juridică a petentei va face obiectul soluționării pe cale administrativă de către Comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului, la respectivul moment contestatoarei urmând a i se scădea și zilele executate în condiții corespunzătoare din restul neexecutat de 379 zile închisoare.

În concluzie, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea A..

Prin încheierea din data de 4 iunie 2019, în baza art. 278 C. proc. pen., a fost admisă din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul Sentinței penale nr. 49 din 8 mai 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 în sensul că alin. (1) al minutei este:

"Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de către contestatoarea condamnată A., și nu:

"Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de către contestatoarea condamnată A., împotriva Deciziei penale nr. 133 din 12 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016", iar împotriva sentinței penale mai sus menționate se poate formula contestație în 3 zile de la comunicare și nu este definitivă cum din eroare s-a menționat.

*****

Împotriva Sentinței penale nr. 49 din 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2019, în termen legal, a formulat contestație condamnata A..

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28 iunie 2019 când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 27 septembrie 2019, ocazie cu care s-au luat concluziile părților atât asupra admisibilității prezentei căi de atac cât și pe fondul contestației.

Examinând contestația formulată în cauză, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește admisibilitatea căii de atac de față, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen. potrivit cărora, hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Prin urmare, se apreciază admisibilă contestația formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 49/08 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în Dosarul nr. x/2019.

În speță, se constată că prin cererea formulată de contestatoarea condamnată A. la data de 11 februarie 2019, s-a solicitat, pe calea contestației la executare, aplicarea Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu și prin urmare, s-a solicitat admiterea contestației la executare și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după scăderea zilelor prevăzute de art. 55 din Legea nr. 254/2013.

Înalta Curte, în acord cu judecătorul primei instanțe, constată că solicitarea condamnatei A. formulată pe calea prezentei contestații la executare, nu constituie o cauză de micșorare a pedepsei și prin urmare nu se încadrează în cazul de contestație la executare reglementat de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte, similar primei instanțe, constată că, în prezent, contestatoarea condamnată A., aflată în stare de deținere la Penitenciarul de Femei Târgșor, se află în executarea Mandatului nr. x/2018 din data de 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2017 .

Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 26/2018 din data de 25 mai 2018 al Curții de Apel Pitești, a fost emis în baza Sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 505 din 24 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul cu același număr.

Astfel, se reține că prin Decizia nr. 505/24 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din Dosarul dos x/2017, a fost admisă contestația declarată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 25/F din 27 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. A fost desființată sentința penală atacată și, rejudecând, a fost admisă cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnata A..

A fost descontopită pedeapsa de 8 ani, 1 lună și 4 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 19/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Pitești, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 18 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare și restul de 5 ani, 4 luni și 4 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 47 din 28 martie 2013 a Tribunalului Călărași, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1865 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare restul de pedeapsă de 10 ani, 4 luni și 4 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 48 din 14 februarie 2017 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 133 din 12 mai 2017 a Curții de Apel Ploiești, urmând ca, în final, contestatoarea să execute 13 ani, 1 lună și 4 zile închisoare.

S-a interzis contestatoarei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis contestatoarei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost anulate Mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. x9 din 19 mai 2016 emis de Curtea de Apel Pitești și nr. y din 15 mai 2017 emis de Tribunalul Prahova, dispunându-se emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa stabilită prin această decizie.

Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată contestatoarei perioada executată de la 15 ianuarie 2015 la zi.

Astfel, contestatoarea condamnată A. A. se află în executare Mandatului nr. x din 25 mai 2018 emis de Curtea de Apel Pitești, iar în speță, în concret, se reține că, pe calea contestației la executare de față, în temeiul cazului de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., aceasta a criticat faptul că nu i s-au scăzut din pedeapsă și zilele executate în condiții necorespunzătoare.

În acest cadru, instanța reține că, potrivit legii contestația la executare reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, de asemenea, nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Scopul acestui mijloc procesual este asigurarea punerii în executare a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și de drept procesual penal care se referă la executarea unei condamnări penale. Astfel, pe calea contestației la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat.

În continuare, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată și completată prin Legea nr. 169/2017, "la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată."

Așadar, dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, introduse prin Legea nr. 169/2017, au drept efect considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spațiu de cazare determinat de legiuitor, reprezentând o compensație adecvată față de încălcarea normelor minime de cazare (spațiul vital insuficient și/sau a condiții materiale precare de deținere).

Or, această măsură cu caracter compensatoriu nu conduce la modificarea pedepsei, respectiv la micșorarea acesteia, în sensul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Măsura în discuție are caracter administrativ - jurisdicțional și se pune în executare de către administrația penitenciarului, neputând fi contestată pe calea procedurii prevăzute de art. 598 C. proc. pen.

Așa fiind, se constată că în mod corect prima instanță a apreciat că situația juridică a petentei va face obiectul soluționării pe cale administrativă de către Comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului.

Mai mult, dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 au fost introduse prin Legea nr. 169/2017, iar în expunerea de motive s-a arătat că "Proiectul de lege își propune un dublu scop: de a acorda o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și de a contribui în același timp la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberare condiționată dacă îndeplinesc condițiile stabilite prin proiect. (...) Se are în vedere în primul rând ca acest mecanism să opereze în cadrul liberării condiționate, cu mențiunea însă că aceasta va fi o vocație și nu un drept recunoscut condamnatului care de plano să beneficieze de reducerea pedepsei pentru executarea în condiții necorespunzătoare. Astfel, mecanismul este conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea acordării liberării condiționate, în calculul pedepsei ce poate fi considerată ca executată potrivit legii, se include ca măsură compensatorie executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător.’’

Așadar, în raport de scopul urmărit de legiuitor anterior enunțat, nu se poate reține că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind recursul compensatoriu, reglementează un caz de modificare a pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanța de judecată.

Prin urmare, voința legiuitorului a fost aceea de a acorda zile câștig ca măsură compensatorie în vederea dobândirii unei vocații la liberarea condiționată ca urmare a îndeplinirii fracției necesare, iar nu de a reduce pedeapsa executată prin scăderea zilelor câștig.

În consecință, aplicarea dispozițiilor legale menționate nu constituie o cauză de reducere a pedepsei și nu poate fundamenta o cerere de contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru motivele expuse, constatând ca fiind legală și temeinică hotărârea penală atacată, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge contestația formulată de condamnata A. împotriva sentinței penale nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatoarea condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM