ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2019

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

S-a admis în parte contestația la executare formulată de către contestatorul A.

În baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 s-a constatat un număr de 204 (două sute patru) zile închisoare ca fiind suplimentar executate zilelor deja efectiv executate din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, stabilită condamnatului prin Sentința penală nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016, zile suplimentare calculate aferente perioadei de 1031 de zile în care condamnatul A. a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă.

A fost respinsă în rest, ca nefondată contestația la executare, în ceea ce privește petitul contestatorului A. de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penală nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016 și de a se emite un nou mandat de executare a pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că la data de 16.10.2018 a fost înregistrată contestația la executare formulată de condamnatul A. - liberat condiționat din executarea unor pedepse contopite prin Sentința penală nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016, prin care s-au dispus următoarele:

"În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..pen., admite cererea de contopire de pedepse formulată de condamnatul A., în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești și în consecință:

În baza art. 36 rap.la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. anterior, constatând concurența infracțiunilor, contopește pedepsele definitive aplicate condamnatului A. astfel:

- 4 ani și 8 luni închisoare pedeapsă principală și interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară, conform Sentinței penale nr. 493 din 11 dec. 2014 a Judecătoriei Târgoviște definitivă prin Decizia penală nr. 425 din 22 aprilie 2015 a Curții de Apel Ploiești;

- 2 ani închisoare pedeapsă principală conform Sentinței penale nr. 3/P/26 martie 2015 a Curții de Apel Constanța definitivă prin Decizia penală nr. 242/A din 2 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea de 4 ani și 8 luni închisoare care va fi executată de condamnat în regim de detenție precum și pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. anterior pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

Cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. anterior.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. anterior deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare duratele reținerilor din 9 martie 2011, 9 august 2013, arestării preventive din perioada 10 august 2013 - 27 iunie 2014 precum și partea executată din pedeapsă începând cu data de 23 aprilie 2015 - la zi.

Anulează Mandatele de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 1331/23 aprilie 2015 al Judecătoriei Târgoviște și nr. 2/2 iunie 2016 al Curții de Apel Constanța și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe."

Condamnatul A. a fost liberat condiționat potrivit Deciziei penale nr. 209/3.05.2017 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul nr. x/2017

Astfel, condamnatul a fost pus în libertate după executarea unui număr efectiv de 1063 de zile din cele 1705 zile de închisoare stabilite prin Sentința penală nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016, la care s-au adăugat un număr de 107 zile - perioadă considerată ca executată urmare a muncii prestate, rezultând un total de 1170 de zile considerate ca fiind executate.

Prin contestația la executare formulată, condamnatul a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, să se constate efectiv executate din pedeapsă, suplimentar, un număr de 204 zile închisoare aferente perioadei în care condamnatul A. a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă, un număr de 1031 (una mie treizecișiuna) zile închisoare.

Astfel, pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, aplicată condamnatului A. prin Sentința penală nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016, a fost în întregime executată, cu un număr de 204 de zile, reprezentând zilele câștigate ca efect al dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, durată care să fie avută în vedere la recalcularea restului rămas neexecutat din totalul pedepsei aplicate de 1705 zile de închisoare.

Curtea a constatat că recalcularea ar putea avea incidență atât în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor referitoare la revocarea beneficiului liberării condiționate, a dispozițiilor referitoare la eventuala stare de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, dar și a dispozițiilor privitoare la calcularea termenului de reabilitare, acesta din urmă fiind motivul invocat de către contestator.

Apreciind că este vorba de un caz de micșorare a pedepsei (termenul de reabilitare fiind prin natura sa o perioadă în care condamnatul suportă efecte ale răspunderii penale angajate în virtutea unei hotărâri penale emise de către de către instanță independentă, care se supune numai legii), contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Instanța a constatat că prin Legea nr. 169/2017 a fost modificată Legea nr. 254/2013 care reglementează executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare calculându-se începând cu 24 iulie 2012.

Totodată, în cuprinsul art. II - VI din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, legiuitorul a stipulat procedura și mecanismul de acordare a compensației acordate condamnaților în cazul cazării în condiții necorespunzătoare.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii, Curtea a constatat, din expunerea de motive a Legii nr. 169/2017, că intenția legiuitorului a urmărit două deziderate: reducerea suprapopulării din penitenciare și compensarea vătămării drepturilor ce rezultă din acest aspect.

Acest mecanism s-a dorit a fi conceput ca un instrument juridic potrivit căruia, în vederea calculării termenului de reabilitare, în calculul pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată să se includă, ca măsură compensatorie, executarea pedepsei într-un spațiu necorespunzător. Pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în spațiu necorespunzător, urmau a fi considerate, suplimentar, 3 zile din pedeapsa aplicată.

În procesul decizional, proiectul de act normativ a suferit modificări substanțiale astfel că măsura compensatorie (pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) s-a transpus ca pedeapsă efectiv executată.

Mai mult, Legea nr. 169/2017 nu a restrâns sfera de aplicare a sa numai la persoanele condamnate care se află în penitenciar, dând astfel posibilitatea să beneficieze de măsura compensatorie și condamnaților care au executat parte din pedeapsă în condiții necorespunzătoare și care au fost liberați condiționat.

Curtea a apreciat, raportat la forma actuală a Legii nr. 169/2017, că nu există niciun argument juridic pentru care să se instituie o diferență de tratament între condamnatul care se află încă în penitenciar și cel care a executat parte din pedeapsă în spații neconforme, dar a fost liberat condiționat, iar termenul la care se consideră executată pedeapsa nu s-a împlinit.

Jurisprudența Curții Constituționale analizează frecvent respectarea exigențelor constituționale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituție potrivit căruia "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

În decizii mai vechi, instanța de contencios constituțional a reținut că, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, par. penultim).

De asemenea, potrivit jurisprudenței recente a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014, par. 55).

În esență, nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea normei care instituie un privilegiu ori o discriminare.

În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenței sale, discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept/beneficiu (Decizia Curții Constituționale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Curtea apreciază că este admisibilă contestația la executare prin care condamnatul A. solicită constatarea ca pedeapsă efectiv executată a perioadei în care a fost cazat în penitenciar în condiții necorespunzătoare, conform modalității de calcul reglementată de art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Drept consecință, a respins ca nefondată excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Conform art. 598 C. proc. pen. contestația la executare se poate formula când se invocă o cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei sau orice alt incident ivit în cursul executării, o nelămurire cu privire la executare, în situația în care se pune în executare o sentință care nu este definitivă sau în situația în care persoana în contra căreia se execută hotărârea penală nu este aceeași cu persoana condamnată.

Din actele dosarului și relațiile comunicate de către administrațiile locului de deținere, condamnatul A. a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă, un număr de 1031 (una mie treizecișiuna) zile închisoare, din cele total executate efectiv de 1063 de zile, potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Raportat la condițiile prevăzute de la art. 55

1

alin. (1) și alin. (5) lit. a) teza II din Legea nr. 254/2013, Curtea a constatat efectiv executate din pedeapsă un număr suplimentar de 204 (două sute patru) zile închisoare.

În ceea ce privește solicitarea condamnatului contestator de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza Sentinței penale nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016, Curtea a constatat, în acord cu poziția manifestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, că această cerere este nefondată, nesubzistând niciun motiv pentru care să se emită un nou mandat de executare a pedepsei, dat fiind faptul că nu s-a invocat și nici nu se desprinde vreun motiv de nelegalitate la momentul emiterii celui din urmă mandat de executare, respectiv cel emis în baza Sentinței penale nr. 109/21.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016

Mai mult, contestatorul a fost liberat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei a cărui anulare o cere.

Cu atât mai puțin se impune emiterea unui nou mandat motivat de incidența disp. art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în această cauză. Efectele judiciare ale aplicării art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, se transpun în practică, în dispoziții ale instanței care fac aplicarea acestor dispoziții, atunci când sunt incidente, însă în acest caz, efectul constatării unui număr de zile suplimentar executate nu se circumscrie vreunui motiv de nulitate, desființare sau modificare a mandatului de executare, cu atât mai puțin a emiterii unui nou mandat de executare.

Împotriva Sentinței penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a formulat contestație de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, solicitându-se admiterea contestației, desființarea sentinței contestate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea contestației la executare formulată de condamnatul A., ca inadmisibilă.

În motivarea contestației, [invocându-se dispozițiile art. I pct. 3, art. VI alin. (2), art. VII din Legea nr. 169 din 14 iulie 2017, pentru modificarea și completarea legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal] se argumentează că hotărârea primei instanțe este nelegală dat fiind că beneficiul instituit de legea menționată se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate; or, în cauză, contestatorul nu se mai află în executarea pedepsei privative de libertate din data de 03.05.2017 - dată la care a fost liberat condiționat, cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 571/18.07.2017).

Se susține că ipoteza aplicării beneficiului instituit de legea menționată doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate reiese și din Decizia nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancționator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012 - perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiționată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condițiilor de detenție necorespunzătoare" se arată că, inclusiv în situația analizată prin această decizie, persoana care beneficiază de dispozițiile legii privind recursul compensatoriu este o persoană aflată în executarea unei pedepse privative de libertate care, fiind anterior în executarea unei alte pedepse privative de libertate a fost liberată condiționat și, în cursul termenului de supraveghere, în stare de recidivă, comite o nouă infracțiune, pentru care i se aplică tot o pedeapsă privativă de libertate.

Criticând hotărârea atacată, se mai arată că la instituția pedepsei principale a închisorii se face referire prin dispozițiile art. 53 lit. c) C. pen., în timp ce la instituția reducerii termenului de supraveghere în vederea calculării termenului de reabilitare nu se face referire nici prin dispozițiile legii generale - C. pen., nici prin cele ale Legii nr. 169/2017, concluzia fiind aceea că dispozițiile privind recursul compensatoriu nu se aplică pentru calcularea termenului de reabilitare prin reducerea termenului de supraveghere, apreciindu-se eronată constatarea contrară a primei instanțe; în condițiile în care legiuitorul ar fi înțeles ca dispozițiile Legii nr. 169/2017 să se aplice și în situația existentă în speță, ar fi prevăzut-o în mod expres.

Analizând contestația, raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind legală, pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face "când se invocă amnistia, prescripția grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".

La data de 16.10.2018, pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. a solicitat aplicarea art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în sensul de a se constata efectiv executate din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare (1705 zile) suplimentar un număr de 204 zile aferente perioadei de 1031 zile închisoare în care acesta a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă, iar zilele astfel câștigate să fie avute în vedere la recalcularea restului rămas neexecutat din totalul pedepsei aplicate.

În momentul formulării acestei solicitări, condamnatul A. nu se mai afla în executarea pedepsei privative de libertate, fiind liberat condiționat prin Decizia nr. 209 din data de 3.05.2017 pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2017.

Dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introduse prin Legea nr. 169/2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiții necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenție ori de reținere și arestare preventivă lipsite de condițiile impuse de standardele europene.

În esență, această măsură presupune considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24.07.2012, cu consecințe asupra cuantumului pedepsei executate efectiv și, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (invocată în motivarea contestației de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești) s-a reținut că "aplicând dispozițiile art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, instanța de judecată trebuie să recalculeze "partea efectiv executată" din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pe baza recalculării, instanța de judecată determină partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii și reduce în mod corespunzător durata restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii."

Deși situația analizată prin decizia menționată, privește determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt aplicabile și în situația în care se pune doar problema recalculării părții executate efectiv din pedeapsa aplicată cu consecința modificării restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

În același sens, respectiv că măsura compensatorie are ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii în cazul persoanelor deja liberate condiționat la momentul intrării în vigoare a legii, sunt și considerentele Deciziei nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că "în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) din C. pen., prin pedeapsa "executată sau considerată ca executată", ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55

1

din Legea nr. 254/2013".

În contextul celor expuse, contrar concluziilor reprezentantului Ministerului Public în sensul inadmisibilității contestației la executare formulată de către condamnatul A., Înalta Curte reține că, în cauză, recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa din executarea căreia condamnatul a fost liberat condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, ca urmare a considerării ca executate suplimentar a unui număr de 204 zile închisoare, are ca efect reducerea restului rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă, ipoteză care intră în sfera noțiunii de "cauză de micșorare a pedepsei" în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești, în sensul că beneficiul măsurii compensatorii se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate în condițiile în care, legiuitorul nu distinge, în cuprinsul dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și persoanele liberate condiționat.

Astfel, din considerentele aceleiași decizii nr. 7/2018, reiese că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată, ci și persoanele care au fost liberate condiționat anterior acestui moment, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, concluzionând că, "în absența unui temei legal, persoanele liberate condiționat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (2) din C. pen. privitoare la revocarea liberării condiționate."

Ca atare, în cauză, pentru identitate de raționament, Înalta Curte apreciază că, în absența unui temei legal, persoanele liberate condiționat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013.

În consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2019.

Procesat de GGC - GV