ÎCCJ, decizie (scj.ro #153031)

Contestație la executare. Compensare în cazul cazării în condiții necorespunzătoare. Cauză de micșorare a pedepsei. Condamnat liberat condiționat

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

contestație la executare

-

compensare în cazul cazării în condiții necorespunzătoare

-

cauză de micșorare a pedepsei

C. proc. pen.,

art. 598 alin. (1) lit. d)

Legea nr. 254/2013,

art. 55

1

Zilele prevăzute, ca măsură compensatorie, în dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, care se consideră executate în cazul cazării persoanei condamnate în condiții necorespunzătoare, intră în sfera noțiunii de „cauză de micșorare a pedepsei” în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și pot fi acordate, pe calea contestației la executare, persoanei condamnate liberate condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 nefiind aplicabile exclusiv persoanei condamnate aflate în executarea pedepsei privative de libertate.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 172 din 21 martie 2019

Prin sentința nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

S-a admis, în parte, contestația la executare formulată de către contestatorul A.

În baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, s-a constatat un număr de 204 zile închisoare ca fiind suplimentar executate zilelor deja efectiv executate din pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare, stabilită condamnatului prin sentința penală nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, zile suplimentare calculate aferente perioadei de 1.031 zile în care condamnatul A. a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă.

A fost respinsă în rest, ca nefondată, contestația la executare, în ceea ce privește petitul contestatorului A. de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și de a se emite un nou mandat de executare a pedepsei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că la data de 16 octombrie 2018 a fost înregistrată contestația la executare formulată de condamnatul A. - liberat condiționat din executarea unor pedepse contopite prin sentința penală nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Condamnatul A. a fost liberat condiționat potrivit deciziei penale nr. 209 din 3 mai 2017 a Tribunalului Prahova.

Astfel, condamnatul a fost pus în libertate după executarea unui număr efectiv de 1.063 de zile din cele 1.705 zile de închisoare stabilite prin sentința penală nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, la care s-a adăugat un număr de 107 zile - perioadă considerată ca executată urmare a muncii prestate, rezultând un total de 1.170 de zile considerate ca fiind executate.

Prin contestația la executare formulată, condamnatul a solicitat, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, să se constate efectiv executate din pedeapsă, suplimentar, un număr de 204 zile închisoare aferente perioadei în care condamnatul A. a fost cazat, în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă, un număr de 1.031 zile închisoare.

Curtea de apel a constatat că recalcularea ar putea avea incidență atât în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor referitoare la revocarea beneficiului liberării condiționate, a dispozițiilor referitoare la eventuala stare de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, dar și a dispozițiilor privitoare la calcularea termenului de reabilitare, acesta din urmă fiind motivul invocat de către contestator.

Apreciind că este vorba de un caz de micșorare a pedepsei (termenul de reabilitare fiind prin natura sa o perioadă în care condamnatul suportă efecte ale răspunderii penale angajate în virtutea unei hotărâri penale emise de către o instanță independentă, care se supune numai legii), contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Instanța a constatat că prin Legea nr. 169/2017 a fost modificată Legea nr. 254/2013 care reglementează executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, modificată, la calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată, perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții necorespunzătoare calculându-se începând cu 24 iulie 2012.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii, curtea de apel a constatat, din Expunerea de motive a Legii nr. 169/2017, că intenția legiuitorului a urmărit două deziderate: reducerea suprapopulării din penitenciare și compensarea vătămării drepturilor ce rezultă din acest aspect.

În procesul decizional, proiectul de act normativ a suferit modificări substanțiale, astfel că măsura compensatorie (pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată) s-a transpus ca pedeapsă efectiv executată.

Mai mult, Legea nr. 169/2017 nu a restrâns sfera de aplicare a sa numai la persoanele condamnate care se află în penitenciar, dând astfel posibilitatea să beneficieze de măsura compensatorie și condamnaților care au executat parte din pedeapsă în condiții necorespunzătoare și care au fost liberați condiționat.

Curtea de apel a apreciat, raportat la forma actuală a Legii nr. 169/2017, că nu există niciun argument juridic pentru care să se instituie o diferență de tratament între condamnatul care se află încă în penitenciar și cel care a executat parte din pedeapsă în spații neconforme, dar a fost liberat condiționat, iar termenul la care se consideră executată pedeapsa nu s-a împlinit.

Jurisprudența Curții Constituționale analizează frecvent respectarea exigențelor constituționale consacrate de art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.”

În decizii mai vechi, instanța de contencios constituțional a reținut că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994).

De asemenea, potrivit jurisprudenței recente a Curții Constituționale, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 644 din 2 septembrie 2014, paragraf 55).

Drept consecință, a respins, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești.

Din actele dosarului și relațiile comunicate de către administrațiile locului de deținere, condamnatul A. a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă un număr de 1.031 zile închisoare, din cele total executate efectiv de 1.063 de zile, potrivit art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Raportat la condițiile prevăzute în art. 55

1

alin. (1) și alin. (5) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 254/2013, curtea de apel a constatat efectiv executate din pedeapsă un număr suplimentar de 204 zile închisoare.

În ceea ce privește solicitarea condamnatului contestator de a se anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, curtea de apel a constatat, în acord cu poziția manifestată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, că această cerere este nefondată, nesubzistând niciun motiv pentru care să se emită un nou mandat de executare a pedepsei, dat fiind faptul că nu s-a invocat și nici nu se desprinde vreun motiv de nelegalitate la momentul emiterii celui din urmă mandat de executare, respectiv cel emis în baza sentinței penale nr. 109 din 21 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Mai mult, contestatorul a fost liberat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei a cărui anulare o cere.

Împotriva sentinței nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a formulat contestație de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, solicitându-se admiterea contestației, desființarea sentinței contestate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea contestației la executare formulată de condamnatul A., ca inadmisibilă.

În motivarea contestației, se argumentează că hotărârea primei instanțe este nelegală dat fiind că beneficiul instituit de legea menționată se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate; or, în cauză, contestatorul nu se mai află în executarea pedepsei privative de libertate din data de 3 mai 2017 - dată la care a fost liberat condiționat, cu mult înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 (publicată în M. Of. nr. 571 din 18 iulie 2017).

Analizând contestația, raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este nefondată, hotărârea primei instanțe fiind legală, pentru următoarele considerente:

Conform art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face „când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.”

La data de 16 octombrie 2018, pe calea contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., condamnatul A. a solicitat aplicarea art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în sensul de a se constata efectiv executate din pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni închisoare (1.705 zile) suplimentar un număr de 204 zile aferente perioadei de 1.031 zile închisoare în care acesta a fost cazat în condiții necorespunzătoare în centre de deținere sau reținere și arestare preventivă, iar zilele astfel câștigate să fie avute în vedere la recalcularea restului rămas neexecutat din totalul pedepsei aplicate.

În momentul formulării acestei solicitări, condamnatul A. nu se mai afla în executarea pedepsei privative de libertate, fiind liberat condiționat prin decizia penală nr. 209 din 3 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, introduse prin Legea nr. 169/2017, reglementează o măsură compensatorie în favoarea persoanelor care au executat pedepse ori măsuri preventive privative de libertate în condiții necorespunzătoare, prin cazarea în centre de detenție ori de reținere și arestare preventivă lipsite de condițiile impuse de standardele europene.

În esență, această măsură presupune considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, cu consecințe asupra cuantumului pedepsei executate efectiv și, implicit, asupra restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

În acest sens, în considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reținut că, „aplicând dispozițiile art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, instanța de judecată trebuie să recalculeze

partea efectiv executată

din durata pedepsei închisorii, considerând executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012.

Pe baza recalculării, instanța de judecată determină partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii și reduce în mod corespunzător durata restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii.”

Deși situația analizată prin decizia menționată privește determinarea restului rămas neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară în vederea aplicării tratamentului sancționator în caz de recidivă postcondamnatorie, ceea ce presupune, ca situație premisă, existența unui proces penal pendinte, considerentele deciziei sunt aplicabile și în situația în care se pune doar problema recalculării părții executate efectiv din pedeapsa aplicată cu consecința modificării restului de pedeapsă rămas neexecutat, în ipoteza liberării condiționate.

În același sens, respectiv că măsura compensatorie are ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii în cazul persoanelor deja liberate condiționat la momentul intrării în vigoare a legii, sunt și considerentele Deciziei nr. 15/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că, „în interpretarea dispozițiilor art. 43 alin. (1) și (5) C. pen., prin pedeapsa

executată sau considerată ca executată

, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.”

În contextul celor expuse, contrar concluziilor reprezentantului Ministerului Public în sensul inadmisibilității contestației la executare formulată de către condamnatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în cauză, recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa din executarea căreia condamnatul a fost liberat condiționat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, ca urmare a considerării ca executate suplimentar a unui număr de 204 zile închisoare, are ca efect reducerea restului rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă, ipoteză care intră în sfera noțiunii de „cauză de micșorare a pedepsei” în sensul dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, în sensul că beneficiul măsurii compensatorii se aplică doar persoanelor ce se află în executarea unei pedepse privative de libertate, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt neîntemeiate, în condițiile în care legiuitorul nu distinge, în cuprinsul dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și persoanele liberate condiționat.

Astfel, din considerentele aceleiași Decizii nr. 7/2018, reiese că în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 intră nu doar persoanele aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată, ci și persoanele care au fost liberate condiționat anterior acestui moment, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, concluzionând că, „în absența unui temei legal, persoanele liberate condiționat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, în ipoteza în care sunt incidente dispozițiile art. 104 alin. (2) C. pen. privitoare la revocarea liberării condiționate.”

Ca atare, în cauză, pentru identitate de raționament, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în absența unui temei legal, persoanele liberate condiționat anterior momentului intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 nu pot fi excluse din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013.

În consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești împotriva sentinței nr. 139 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.