ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 316/2019

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 29 din data de 03 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu privire la Sentința penală nr. 13 CC/09.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu persoana condamnată intimată A., în prezent aflat în Penitenciarul Graz-Karlau din Republica Austria.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Ploiești a reținut că la data de 22.11.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat contestație la executare cu privire la Sentința penală nr. 13 CC/09.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea contestației Parchetului s-a arătat că prin Sentința penală nr. 13 CC/09.05.2017 Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care a fost condamnat cetățeanul român A., la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, respectiv tentativă la vătămare corporală, vătămare corporală și vătămare corporală, prev. de §§ 15, 87 alin. (1) corespondent în infracțiunile de tentativă la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe, prev. de art. 32 rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. român și art. 193 alin. (2) din C. pen. român și a dispus executarea acestei pedepse în România.

De asemenea, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român și în condițiile Convenției.

Au fost deduse, din durata pedepselor de mai sus, perioada detenției preventive și perioada executată de condamnat, începând cu 05.12.2016 și până la zi.

Prin Decizia penală nr. 106/A din 20.04.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de persoana condamnată A., a desființat în parte sentința penală apelată numai în ceea ce privește deducerea perioadei detenției preventive și a perioadei executate de condamnat în sensul că a dedus perioada detenției preventive de la 02.05.2012 la 01.06.2012 și perioada executată începând cu 05.12.2016 la zi.

În cursul soluționării apelului s-a constatat că nu existau suficiente informații privind durata detenției preventive și data la care a început executarea pedepsei, certificatul prezentând lacune în acest sens.

Urmare informațiilor suplimentare solicitate, autoritățile din Republica Austria au comunicat că persoana condamnată a fost arestată preventiv în cauza nr. 142 Hv 65/12p în perioada 2.05.2012 -01.06.2016, iar executarea pedepsei pronunțată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p a început la data de 14.04.2017.

În aceste condiții, s-a apreciat că Sentința penală nr. 13/ C. civ. din 09.05.2017 a Curții de Apel Ploiești este nelegală, deoarece în mod greșit s-a dispus deducerea perioadei executate de la 05.12.2016 la zi, în loc de 14.04.2017 la zi.

În raport de cele expuse, parchetul a apreciat că în cauză este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. și a solicitat admiterea contestației la executare, cu privire la Sentința penală nr. 13/ C. civ. din 9.05.2017 a Curții de Apel Ploiești, modificată prin Decizia nr. 106/A/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, deducerea perioadei executate din pedeapsa pronunțată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p începând cu data de 14.04.2017 la zi, precum și anularea Mandatului de executare a pedepsei nr. 13/305/42/2017 din 23.04.2018 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă.

În vederea soluționării cauzei a fost atașat Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Ploiești.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploiești a reținut că prin Sentința penală nr. 13 CC/09.05.2017, Curtea de Apel Ploiești a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Republica Austria, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut Hotărârea nr. 24 Hv 8/16p, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care a fost condamnat cetățeanul român A., la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, respectiv tentativă la vătămare corporală, vătămare corporală și vătămare corporală, prevăzute de §§ 15, 87 alin. (1) din C. pen. austriac și de § 83 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte care au corespondent în infracțiunile de tentativă la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 32 rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. român și art. 193 alin. (2) din C. pen. român, și dispune executarea acestei pedepse în România.

Prin aceeași sentință, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, a fost recunoscută Hotărârea nr. 142 Hv 65/12p pronunțată la 01.06.2012 de Landesgericht für Strafsachen Wien, definitivă la data de 05.06.2012, prin care a fost condamnat cetățeanul român A. la pedeapsa de 182 zile de închisoare, pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la furt calificat, prevăzută de §§ 15, 127, 130 primul caz din C. pen. austriac, faptă care are corespondent în infracțiunea tentativă la furt, prevăzută de art. 32 rap. la art. 228 alin. (1) din C. pen. român, și dispune executarea acestei pedepse în România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român și în condițiile Convenției și s-a dedus din durata pedepselor de mai sus perioada detenției preventive și perioada executată de condamnat, începând cu 05.12.2016 și până la zi, precum și emiterea mandatului de executare a pedepsei de 1460 zile de închisoare pentru infracțiunile de mai sus, la rămânerea definitivă a sentinței.

În vederea pronunțării sentinței de recunoaștere a hotărârilor penale străine, Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere relațiile depuse la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești odată cu Ordonanța nr. 3222/II/5/2017 din data de 21 aprilie 2017, printre care și certificatele prevăzute de art. 4 din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI din data de 27.11.2008 pentru fiecare dintre sentințele recunoscute.

Atât în certificatul emis în baza Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, cât și în certificatul emis în baza Hotărârii nr. 142 Hv 65/12p s-a arătat că executarea pedepsei privative de libertate a început la data de 05.12.2016.

În aceste condiții, Curtea a reținut că cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești a fost soluționată pe baza și în conformitate cu înscrisurile depuse la dosar de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și cu relațiile obținute de această unitate de parchet de la autoritățile judiciare din Republica Austria.

S-a mai arătat că hotărârea de recunoaștere a hotărârilor penale străine a fost atacată cu apel numai de persoana condamnată A., iar pe parcursul soluționării apelului s-a constatat că nu existau suficiente informații privind durata detenției preventive și data la care a început executarea pedepsei.

În urma informațiilor suplimentare solicitate, Înalta Curte de Casație și Justiție a dedus din durata pedepsei aplicate condamnatului perioada detenției acestuia de la 02.05.2012 la 01.06.2016 și perioada executată începând cu 05.12.2016 la zi.

Aceeași instanță a reținut în motivarea deciziei că, prin informațiile suplimentare solicitate, autoritățile din Republica Austria au comunicat că executarea pedepsei din Sentința nr. 24 Hv 8/16p pronunțată de Tribunalul Regional Krems a început la data de 14.04.2017, sentința urmând a fi executată complet la data de 14.10.2020.

Deși a constatat acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu poate agrava situația condamnatului A., având în vedere că singurul apelant din cauză a fost acesta.

S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face, printre altele, și atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, însă în cauza de față, Curtea a reținut că nu există vreo nelămurire sau împiedicare la executarea Sentinței penale nr. 13 CC/09.05.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, prima instanță a reținut că pe calea contestației la executare nu pot fi invocate aspecte anterioare momentului rămânerii definitive a hotărârii, care nu se poate modifica fără a aduce atingere autorității de lucru judecat și stabilității raporturilor juridice. Ca principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă, deci în faza de executare a acesteia, în acest fel fiind respectat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și principiul securității raporturilor juridice.

Împotriva Sentinței penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat contestație Parchetul de pe lână Curtea de Apel Ploiești.

În susținerea contestației s-a arătat, în esență, că jurisprudența și doctrina au stabilit că pe calea contestației la executare pot fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, în ceea ce privește greșita deducere a arestului, fără ca pe această cale să se repună în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat. Astfel, omisiunea instanței de judecată de a computa unui inculpat sau condamnat aflat în stare de arest, durata reținerii sau arestării, or efectuarea greșită a computării, poate fi remediată prin utilizarea cazului de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.pen. anterior, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 167/2006, evitându-se astfel executarea unei perioade mai reduse a pedepsei, decât cea pe care condamnatul o avea de executat.

Analizând contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în raport de actele dosarului și de criticile formulate, Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a evaluat corect particularitățile cauzei și a constatat că nu există vreo nelămurire sau împiedicare la executarea Sentinței penale nr. 13/C. civ. din data de 09 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 106/A/20.04.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2017.

Prin Sentința penală nr. 13/ C. civ. din 9 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2017 s-a dispus, printre altele, recunoașterea Hotărârii nr. 24 Hv 8/16p, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1278 zile de închisoare, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, respectiv o tentativă la vătămare corporală și 2 infracțiuni de vătămare corporală, prevăzute de § 15, § 87 alin. (1) din C. pen. austriac și de § 83 alin. (1) din C. pen. austriac, fapte care au corespondent în infracțiunile de tentativă la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 32 raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen. român și art. 193 alin. (2) din C. pen. român, și s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel persoana condamnată A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 02.02.2018, sub numărul x/42/2017.

În vederea soluționării apelului, Înalta Curte a apreciat necesară obținerea unor informații suplimentare cu privire la data la care persoana condamnată A. a început executarea pedepsei aplicate prin Hotărârea nr. 24 Hv. 8/16p, pronunțată de Landesgericht Krems an der Donau, definitivă la data de 04.10.2016, întrucât din cuprinsul certificatului existent la dosar nu rezulta dacă aceasta a început sau nu executarea pedepsei aplicate prin hotărârea menționată.

Din răspunsul autorităților din Austria (aflat la Dosar nr. x/2017) rezultă că executarea sentinței 24 Hv 8/16p a început la data de 14 aprilie 2017 și că va fi complet executată la dat de 14 octombrie 2020.

Cu toate acestea, Înalta Curte, în baza principiului prevăzut de art. 418 C. proc. civ.pen., a apreciat că în calea de atac a apelului exercitată de condamnatul A., instanța de control judiciar nu-i poate crea acestuia o situație mai grea, prin deducerea din durata pedepselor aplicate perioada executată, începând cu data de 14 aprilie 2017, dată de la care condamnatul a început executarea Sentinței nr. 24 Hv 8/16p pronunțată de Tribunalul Regional Krems și, pe cale de consecință a menținut dispoziția din Sentința penală nr. 13 din 9 mai 2017 apelată, privind deducerea perioadei executate începând cu 5.12.2016 și până la zi.

În considerentele deciziei pronunțate de Înalta Curte s-a mai arătat că "[…] în cazul în care instanța este învestită numai cu soluționarea apelului inculpatului, aceasta nu-i poate agrava situația prin înlăturarea incidenței unor împrejurări favorabile acestuia, spre exemplu, în speță, prin neluarea în calcul a duratei măsurilor privative de libertate, ce se compută, conform legii, din durata pedepsei aplicate condamnatului ori prin deducerea unei perioade mai scurte decât cea reținută prin hotărârea apelată în cauză".

Împotriva acestei decizii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a formulat contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Din cuprinsul textului de lege menționat rezultă că acest caz de contestație la executare reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale.

În esență, deducerea prevenției ori detenției în faza executării nu echivalează cu micșorarea pedepsei, ci cu reducerea perioadei rămasă de executat, în considerarea aceluiași cuantum al pedepsei principale, astfel încât ar putea fi valorificată în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împiedicare la executare, iar nu în ipoteza ori cazul prevăzut art. 598 alin. (1) lit. d) cauză de micșorare a pedepsei.

Jurisprudența și doctrina au dat conținut celor două situații enumerate de text: art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și împiedicare la executare.

Nelămurire cu privire la hotărârea care se execută conturează contestația la titlu și presupune deslușirea limitelor, întinderii și efectelor hotărârii definitive ce se pune în executare.

Împiedicare la executare presupune existența ori acțiunea unor cauze ce exclud punerea în executare sau continuarea executării, altele decât cele referitoare la micșorarea pedepsei sau reevaluarea deducerii în favoarea condamnatului evaluate distinct în cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Jurisprudența anterioară a acceptat și pronunțat deducerea în defavoare în considerarea cazurilor enumerate de art. 461 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen. anterior (lit. c) împiedicare la executare sau d) orice alt incident ivit în cursul executării).

Într-adevăr potrivit jurisprudenței instanței supreme, anterior anului 2014 și în baza C. proc. pen. din 1968: deducerea greșită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță a fost scăzută o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage incidența cazului de contestație la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe calea contestației la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greșită a arestării preventive, fără a se repune în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că ulterior intrării în vigoare a C. proc. pen. (februarie 2014), jurisprudența s-a reorientat în sensul că deducerea din pedeapsă poate opera doar în favoarea persoanei condamnate și numai în considerarea cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Această orientare a plecat de la excluderea sintagmei orice alt incident ivit în cursul executării, inclus în enunțul cazului menționat anterior.

Înalta Curte mai reține că printr-o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată într-o cauză ce a avut ca obiect recunoașterea unei hotărâri penale străine și transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România (Dosar nr. x/A din 20.02.2019, Dosar nr. x/2018) s-a dispus deducerea corectă a perioadei de detenție, însă în realitate instanța de apel a corectat o eroare materială privind menționarea greșită a anului până la care persoana condamnată se aflase în detenție (22.02.2018, iar nu 22.02.2017 cum în mod greșit a menționat instanța de fond).

În cauză situația premisă vizează o deducere greșită ce presupune majorarea perioadei rămase de executat de către intimatul persoană condamnată, valorificată din perspectiva ipotezei împiedicare la executare.

Aspectele învederate de Ministerul Public, privitoare la deducerea perioadei executate de persoana condamnată A. din pedeapsa aplicată prin Hotărârea nr. 24 Hv 8/16, începând cu data de 14 aprilie 2017 la zi, au fost deja analizate și cenzurate de instanța supremă în cadrul procesual anterior, finalizat prin Decizia nr. 106/A din data de 20 aprilie 2018, soluția fiind pronunțată în considerarea principiului non reformatio in pejus.

Pasivitatea Ministerului Public în fața instanței de apel, nu poate fi acoperită prin formularea unei contestații la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., având în vedere că în cauză nu a intervenit nicio împiedicare privind executarea pedepsei recunoscută de instanțele naționale.

Pentru motivele arătate, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

În temeiul art. 275 alin. (3) și art. 275 alin. (6) C. proc. civ.pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 29 din data de 03 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul persoană condamnată A.

Cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul A., în sumă de 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2019.

Procesat de GGC - NN