ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11 din data de 19 ianuarie 2024, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 2 din 11.01.201 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut că prin sentința penală nr. 2 C. civ. din data de 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 288/A/24.11.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la solicitarea autorităților judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, privind persoana condamnată A..

În baza art. 166 și urm. din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței nr. T20197050 a Curtii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care a fost aplicată pedeapsa de 5114 zile închisoare, persoanei condamnate A. pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infracțiunile Sexuale din 2003, potrivit legii penale române, faptele persoanei condamnate fiind prevăzute de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a luat act că persoana condamnată A. nu și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare britanice, într-un penitenciar de pe teritoriul României.

S-a luat act că expirarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare va avea loc la data de 03.03.2033.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare, aplicată prin hotărârea sus - menționată.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 5114 zile închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 141 alin. (9) din Legea 302/2004, s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei deja executate, de 633 zile si a perioadei de la 25.11.2020, la zi.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, prin adresa nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a solicitat instanței de judecată ca în temeiul Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală, care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, să se dispună transferarea într-un penitenciar din România, a cetățeanului român A., în vederea executării unei pedepse de 5114 zile, aplicată pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infracțiunile Sexuale din 2003, aplicata prin sentința nr. T20197050 a Curtii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată.

S-a arătat în acest sens că, prin adresa din 16.12.2020 Ministerul Justiției din România - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, după ce a efectuat controlul de regularitate, a transmis lucrarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru continuarea procedurii și sesizarea Curții de Apel Ploiești, urmând ca această instanță să hotărască asupra recunoașterii hotărârii străine și cu privire la punerea lor în executare.

Verificând lucrarea, procurorul a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Deciziei cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului referitoare la aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, precum și dispozițiile Titlului VI, capitolul II, secțiunea a II-a, art. 165 - 170 din Legea nr. 302/2004.

În cadrul măsurilor premergătoare sesizării instanței, conform art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, procurorul a efectuat următoarele verificări: privind identificarea persoanei condamnate, rezultând următoarele date de identificare: A., - a se vedea fișa de evidență obținută prin interogarea bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date; privind motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 alin. (1) din Legea 302/2004, rezultatul fiind negativ; persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 5114 zile închisoare într-un penitenciar din Marea Britanie. Din durata pedepsei urmează a se deduce 633 de zile, si a perioadei de la 25.11.2020 la zi. Conform dreptului intern al statului emitent al certificatului, pedeapsa va fi executată complet la data de 03.03.2033.

Din documentele transmise de statul emitent s-a arătat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, așa cum s-a menționat și în certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului, fiind notificată cu privire la transmiterea hotărârii și certificatului, dar nu a fost de acord cu completarea formularului. Autoritățile judiciare din Marea Britanie, prin Ordinul de deportare din data de 13.10.2020, au stabilit ca numitul A. să părăsească teritoriul și i-au interzis acestuia să mai intre în Regatul Unit atât timp cât acest ordin este în vigoare-Legea Imigrației 1971 si 1988.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat A. sunt prevăzute și pedepsite de art. 218 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

În vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârilor judecătorești, autoritățile judiciare din Marea Britanie au transmis următoarele înscrisuri: Certificatul menționat la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut și de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, în limba engleza si traducerea in limba romana; sentința nr. T20197050 a Curții Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, în limba engleză și traducerea în limba română, Rechizitoriul întocmit în cauză, în limba engleză și traducerea în limba română, adresa din 16.12.2020 a Ministerului Justiției-Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară, Ordin de detenție din 24.02.2020 în limba engleză și traducerea în limba română, Ordin de deportare din 13.10.2020 în limba engleza și traducerea în limba română, copie de pe cazierul judiciar.

Examinând solicitarea procurorului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel a apreciat că este întemeiată, în speță, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) și prevederile art. 165-166 din Legea nr. 302/2004.

S-a reținut că prin sentința nr. T20197050 a Curtii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 5114 zile pentru comiterea a 3 infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infractiunile Sexuale din 2003.

În motivarea sentinței s-a reținut că numitul A., împreună cu numitul B., a exercitat, împotriva voinței victimei, acte sexuale normale, anale și orale, în mod premeditat.

De asemenea, s-a reținut că faptele numitului A. au corespondent în legea română în art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a admis cererea de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești formulată de autoritățile judiciare străine, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispunând transferul persoanei condamnate în România pentru a executa pedeapsa aplicată de instanțele din Marea Britanie.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație în anulare condamnatul A., criticând, în esență, injusta sa condamnare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, având în vedere inexistența probelor care să susțină acuzația organelor judiciare din Marea Britanie și solicitând admiterea în principiu a căii sale extraordinare de atac. Contestația nu a fost întemeiată în drept.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare de față, Curtea a reținut faptul că, potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea lor conform legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi examinate, căile de atac și ierarhia lor, termenele de declarare pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procesuală prin care se împiedică efectuarea unui act pe care legea nu îl prevede sau îl interzice.

Conform art. 426 C. proc. pen., care reglementează cazurile de contestație în anulare, "împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă".

Referitor la cazul de contestație în anulare invocat de către contestatorul A., Curtea a reținut faptul că acesta presupune o error in procedendo constând în eroarea procesuală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză, iar nu o error in iudicata, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greșita interpretare și aplicare a legii în ipoteza în care instanța a dezbătut și analizat prezența cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, s-a constatat incidența acestui caz de contestație în anulare în situația în care, deși existau probe la dosar sau date din care să rezulte existența situațiilor impeditive prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) C. proc. pen., prima instanță sau instanța de apel, comițând o eroare de drept procesual, nu a analizat din oficiu ori ca urmare a apărărilor formulate de părți efectele acestor impedimente, dispunând o soluție de condamnare (cu executarea pedepsei în regim de detenție ori cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia), renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

S-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează admiterea în principiu a contestației în anulare, instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților, iar conform art. 431 alin. (2) C. proc. pen., instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 2 C. civ. din data de 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul De Pe Lângă Curtea De Apel Ploiești, la solicitarea autorităților judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, privind persoana condamnată A., corelativ cu recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței nr. T20197050 a Curtii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care a fost aplicată pedeapsa de 5114 zile închisoare, persoanei condamnate A. pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infracțiunile Sexuale din 2003, potrivit legii penale române, faptele persoanei condamnate fiind prevăzute de art. 218 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin decizia nr. 288/A/24.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 2 C. civ. din data de 11 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în același dosar penal.

Având în vedere însă solicitarea contestatorului de admitere în principiu a căii extraordinare de atac declarate, Curtea a constatat faptul că, în cauză, condamnarea contestatorului a fost dispusă prin sentința nr. T20197050 a Curții Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, iar nu prin sentința penală supusă prezentei contestații în anulare, prin intermediul căreia s-a dispus doar recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a sentinței penale ante-menționate, emisă de autoritatea britanică, astfel încât nu se poate dispune, în prezentul cadru procesual, încetarea procesului penal pentru infracțiunea la care a fost condamnat conestatorul de instanțele din Marea Britanie.

Astfel, obiectul cauzei supuse prezentei contestații în anulare este constituit de hotărârea de executare a unei hotărâri străine, hotărâre care, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se recunoaște și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile acestei legi, dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravine ordinii publice a statului român, ceea ce nu echivalează însă cu o soluție prin care să se fi rezolvat acțiunea penală sau cea civilă cu privire la contestator.

Într-o altă ordine de idei, s-a constatat faptul că a fost criticată de către contestator modalitatea în care autoritățile britanice au instrumentat dosarul său penal, constatând, pe baza unor probe inexistente în opinia sa, că se face vinovat de săvârșirea a 3 infracțiuni de viol pentru care a și fost condamnat prin sentința nr. T20197050 a Curtii Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, aspect care nu se circumscrie însă motivelor de contestație în anulare limitativ prevăzute în cuprinsul art. 426 din C. proc. pen.

Așadar, dat fiind faptul că hotărârea a cărei anulare se solicită nu reprezintă o hotărâre prin care să se fi dispus condamnarea contestatorului, ci este o hotărâre prin care a fost recunoscută o pedeapsă dispusă de către o instanță străină, Curtea a constatat inadmisibilitatea contestației în anulare, ca urmare a faptului că în prezentul cadrul procesual, nu există posibilitatea adoptării unei soluții de încetare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel contestatorul persoană condamnată C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 08.02.2024, fiind fixat termen pentru judecată la data de 14.02.2024, cu citarea apelantului contestator la locul de deținere și cu asigurarea apărării obligatorii a acestuia.

Examinând calea de atac promovată de contestatorul persoană condamnat A., prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlul preliminar, Înalta Curte amintește că, inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În ceea ce privește inadmisibilitatea căii ordinare de atac a apelului aceasta intervine, în principal, în două situații și anume, când apelul nu este obiectiv prevăzut de lege, hotărârea atacată făcând parte din cele care nu sunt supuse nici unei căi de atac, precum și atunci când a fost declarat de o persoană care nu are calitate procesuală de a apela.

În cauza de față, se reține că a fost declarat apel împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 19 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în etapa admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac a contestației în anulare, hotărâre care este definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, însă aceste dispoziții reglementează procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 5 din 04 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015) s-a statuat că, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

(...) hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Considerentele hotărârii instanței supreme anterior evocate, pronunțate în procedura de unificare a practicii judiciare, susțin imposibilitatea atacării hotărârii pronunțată în procedura de admisibilitate în principiu a contestației în anulare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin încheierea apelată în cauză s-a examinat exclusiv admisibilitatea în principiu a contestației în anulare promovate împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 19 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost recunoscută o pedeapsă aplicată contestatorului de autoritățile judiciare străine și s-a dispus transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru executarea pedepsei închisorii.

Față de aceste considerente, instanța de control judiciar constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. întrucât contestația în anulare formulată nu a întrunit exigențele depășirii etapei admisibilității în principiu, drept pentru care calea de atac este inadmisibilă.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că apelantul contestator persoană condamnată C. a formulat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea acestei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 19 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 11 din data de 19 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2024.