ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 202/2023

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 598 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A., în prezent aflat în stare de deținere în Penitenciarul Mărgineni, împotriva Sentinței penale nr. 2 C. civ./11.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2021.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că petentul A. a formulat contestație la executare prin intermediul căreia a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. prin raportare la Legea nr. 302/2004 adaptarea pedepsei aplicate de statul solicitant de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare, la legislația penală din România, respectiv pentru fapta de viol, care în România este prevăzută de art. 218 alin. (1) rap. la art. 38 alin. (1) din C. pen. și este de 3 la 10 ani închisoare.

S-a mai reținut că, în motivarea contestației, petentul a invocat incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate, de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare dată prin Sentința penală nr. x din 24.02.2020 a Curții Coroanei Guildford pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol. Potrivit legii privind infracțiunile sexuale din 2003 din Regat și legislația română care, pentru comiterea infracțiunii de viol conform art. 218 alin. (1) din C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. În acest sens, instanța a apreciat că incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate și legislația română, există în cazul în care durata pedepsei privative de libertate prin hotărârea de condamnare depășește limitele maxime ale pedepsei reglementate în legislația penală română. A lecturat sentințele respective și a constatat că nu și-a dat acordul condamnatul. Deși a fost expulzat pentru că este cetățean român și are domiciliu în România, solicită totuși a se ține cont și de chestiunea asta pentru că în Regat el făcea detenție mai puțină, deoarece este altă legislație de liberare condiționată și avea o reducere mai mare față de România care are o altă legislație în ceea ce privește liberarea condiționată.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la contestația la executare formulată, curtea a constatat că, prin Sentința penală nr. 2 C. civ./11.01.2021 a Curții de Apel Ploiești s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, la solicitarea autorităților judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii, privind persoana condamnată A..

În baza art. 166 și urm. din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a Sentinței nr. x a Curții Coroanei Guildford din data de 24.02.2020, rămasă definitivă la aceeași dată, prin care a fost aplicată pedeapsa de 5114 zile închisoare, persoanei condamnate A. pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind Infracțiunile Sexuale din 2003, potrivit legii penale române, faptele persoanei condamnate fiind prevăzute de art. 218 alin. (1) din C. pen.,l cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

S-a luat act că persoana condamnată A. nu și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare britanice, într-un penitenciar de pe teritoriul României.

S-a luat act că expirarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare va avea loc la data de 03.03.2033.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5114 zile închisoare, aplicată prin hotărârea sus - menționată.

De asemenea, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 5114 zile închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, iar în baza art. 141 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus deducerea din pedeapsă a perioadei deja executate de 633 zile și a perioadei de la 25.11.2020 la zi.

Această sentință a fost atacată cu apel de persoana transferabilă, Înalta Curte, prin Decizia penală nr. 288/A din data de 24 noiembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 respingând, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A..

Totodată, Curtea de Apel Ploiești a reținut, în ceea ce privește motivul de contestație la executare invocat, referitor la incompatibilitatea între durata pedepsei aplicate, de 5114 zile, respectiv 14 ani închisoare, dată prin Sentința penală nr. x din 24.02.2020 a Curții Coroanei Guildford pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol că, potrivit legii privind infracțiunile sexuale din 2003 din Regat și legislația română care, pentru comiterea infracțiunii de viol conform art. 218 alin. (1) din C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani, acesta nu este fondat, deoarece, în conformitate cu legislația din România, infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, iar în condițiile în care contestatorul a fost condamnat pentru trei infracțiuni de viol, și în România ar fi putut primi pedeapsă care să depășească 14 ani.

Cu privire la acordul persoanei să execute pedeapsa în România, curtea a constatat că acesta a fost expulzat din Regatul Unit iar, în conformitate cu art. 167 alin. (1) lit. d), din Legea nr. 302/2004, "consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau deși nu trăiește pe teritoriul României va fi expulzată în România."

Cu privire la faptul că petentul contestator a fost condamnat de Curtea Coroanei Guildford pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol pentru infracțiuni sexuale din 2003 din Regat, deși nu existau probe la dosar, Curtea de Apel Ploiești a constatat că nu se poate reanaliza pe calea contestației la executare dacă existau sau nu probe la dosarul unei cauze definitive pentru condamnarea petentului și nu se pot readministra probe și administrarea de alte probe noi.

Cu privire la intervenirea amnistiei, prescripției sau grațierii, instanța a apreciat că nu poate reține această susținere, deoarece pretinsa incidență a instituției prescripției răspunderii penale, astfel cum a fost reconfigurată prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, nu poate opera în acest cadru procesual sub niciuna dintre ipotezele prevăzute de norma egală invocată, anume art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Totodată, curtea a constatat că incidența prescripției răspunderii penale, în cazul omisiunii discutării în cursul judecății, poate fi analizată doar prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare, în condițiile art. 426 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., aceasta fiind o cale de atac de retractare, ce conferă instanței care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, să anuleze hotărârea, în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. presupunând o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, pentru care existau probe în cauză.

Drept urmare, fiind un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, în cadrul contestației la executare nu se poate analiza incidența prescripției răspunderii penale.

Analizând și amnistia sau grațierea, prima instanță a constatat că nu există decrete sau alte reglementări legale pentru a constata că a intervenit amnistia sau faptul că petentul contestator ar fi fost grațiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație, în termen legal, contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 06 februarie 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat aleatoriu completului C10.

La termenul din data de 09 martie 2023 s-a acordat cuvântul în dezbateri, concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator și ale reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând sentința penală contestată prin prisma dispozițiilor legale și raportat la criticile formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte arată, cu referire la contestația la executare, că aceasta reprezintă o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale.

Înalta Curte amintește că pe calea unei contestații la executare nu se pot invoca aspecte ce țin de judecata pe fond a cauzei, ci doar aspecte care privesc executarea hotărârilor.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Aceste dispoziții legale sunt incidente atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

Analizând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate de acesta nu pot fi subsumate cazului de contestație la executare invocat, ci pun în discuție legalitatea hotărârii în baza căreia se face executarea.

Astfel contestatorul critică Sentința penală nr. 2 C. civ./11.01.2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2021 definitivă prin Decizia penală nr. 288/A din data de 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curți, secția penală, prin care instanța a recunoscut condamnarea acestuia la pedeapsa de 5114 zile închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de viol, prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, aplicată de Curtea Coroanei Guildford, din Regatul Unit al Marii Britanii, solicitând adaptarea pedepsei. Or, posibilitatea instanței naționale de a proceda la adaptarea pedepsei aplicate persoanei solicitate prin hotărârea autorităților judiciare străine este o chestiune de competența exclusivă a instanței învestite cu recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din statul de condamnare și are ca premisă incompatibilitatea dintre sancțiunea aplicată prin hotărârea străină și cea prevăzută de legea română pentru infracțiunile corespondente.

Totodată, instanța supremă arată că, pe calea contestației la executare nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, cererea formulată de contestator, prin prisma motivelor expuse, excedează limitelor în care o instanță poate fi învestită în cursul executării

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 340 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 118 din data 06 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 340 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2023.

GGC - NN