ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2020
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 641/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 4 iulie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 25 iulie 2019.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 67 pronunțată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și, în consecință, a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunțată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A., cetățean român deținut într-un penitenciar din Regatul Unit, a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, care își regăsește corespondența în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen.
S-a luat act că persoana transferabilă și-a exprimat acordul de a executa pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord într-un penitenciar din România.
A fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.
S-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive și durata executată începând cu data de 1 iunie 2016 la zi - 4 iulie 2019 și a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii din 25 iulie 2019.
Ulterior, prin Sentința penală nr. 5 pronunțată la data de 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia a dedus suplimentar perioada cuprinsă între data pronunțării Sentinței penale nr. 67/2019 și data predării efective, respectiv de la 4 iulie 2019 până la data de 22 august 2019, când persoana condamnată în Marea Britanie a fost încarcerată într-un penitenciar din România.
Prin contestația la executare formulată în cauză, condamnatul a invocat inițial nelămuriri cu privire la hotărârea de condamnare și existența unei cauze de micșorare a pedepsei, ipoteze prevăzute de art. 598 lit. c) și d) din C. proc. pen.
Ulterior, apărătorul ales a precizat că A. a criticat greșita adaptare a pedepsei în funcție de o încadrare juridică greșită, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., în condițiile în care victima împlinise 16 ani la data faptei, cu consecința reducerii maximului special al pedepsei închisorii la 10 ani. Totodată, s-a criticat pe fond soluția instanței britanice, contestându-se acuzațiile autorităților străine.
Procedându-se la verificarea Sentinței penale nr. 67/2019 a Curții de Apel Alba Iulia, s-a constat că prin aceasta a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunțată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003.
În concret, instanța britanică a reținut că, la data de 24 aprilie 2016, inculpatul, împreună cu B. (condamnat în aceeași cauză), a urmărit și condus pe minora C. în vârstă de 16 ani, pe o alee întunecoasă și îngustă, unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și amenințări cu moartea, a întreținut raporturi sexuale normale și acte sexuale orale cu persoana vătămată.
Curtea de Apel Alba Iulia a adaptat pedeapsa de 14 ani închisoare, potrivit art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, observând că legea penală română incriminează fapta inculpatului (raport sexual normal și act sexual oral) ca infracțiune unică (nu concurs de două infracțiuni ca și legislația penală britanică), iar limita maximă de pedeapsă prevăzută de legea penală română este de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen., sub limita de pedeapsă aplicată de instanța emitentă - 14 ani închisoare.
Încadrarea juridică - art. 218 alin. (3) lit. c) și f) din C. pen. - a fost făcută ținând cont că violul a fost comis asupra unei persoane vătămate minore, împreună cu coinculpatul B.. Pedeapsa prevăzută de C. pen. este închisoarea de la 5 la 12 ani închisoare și interzicerea unor drepturi.
S-a reținut că instanța română nu are nicio pârghie legală prin care să analizeze temeinicia acuzațiilor aduse condamnatului de către autoritățile britanice și are obligația să se pronunțe asupra solicitării de recunoaștere, având în vedere starea de fapt și încadrarea juridică reținută de autoritățile solicitante. Singura modalitate de intervenție se limitează la posibilitatea de adaptare a pedepsei în condițiile legale expuse pe larg în hotărârea contestată.
În aceste limite, s-a subliniat că pedeapsa de 12 ani închisoare se încadrează în limitele prevăzute de art. 218 alin. (3) lit. c) și f) din C. pen., că nu au fost aplicate pedepse complementare și accesorii întrucât instanța solicitantă nu a aplicat astfel de pedepse, deși potrivit legii române sunt obligatorii în cazul infracțiunii de viol, că pedeapsa aplicată de instanța străină a fost adaptată până la limita permisă de legislația română și că nu a fost reținută starea de recidivă postexecutorie (prin Sentința penală nr. 260 din 21 mai 2013 a Judecătoriei Caransebeș, definitivă la 4 iunie 2013, inculpatul fusese condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată pe un termen de 4 ani, astfel că infracțiunea comisă în străinătate apare ca fiind comisă în termenul de încercare), întrucât instanța străină nu a reținut cauza de agravare.
Toate aceste analize au avut drept scop explicarea temeiniciei hotărârii contestate, pentru o completă lămurire a condamnatului, întrucât acesta a invocat inițial pretinse nelămuriri cu privire la hotărârea pe care o execută. De altfel, condamnatul a înțeles că orice critică adusă hotărârii instanței britanice nu poate face obiectul analizei instanței române.
Pe de altă parte, s-a subliniat că Sentința penală nr. 67/2019 a Curții de Apel Alba Iulia a rămas definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, astfel că aplicarea pedepsei adaptate de 12 ani închisoare a dobândit autoritate de lucru judecat. Așadar, această pedeapsă nu poate suferi modificări sub aspectul cuantumului pe calea contestației la executare, în lipsa intervenției unei cauze de micșorare intervenită după rămânerea definitivă a hotărârii, conform art. 598 lit. d) din C. proc. pen.
În realitate, condamnatul a criticat, sub acest aspect, încadrarea juridică a faptei stabilită atât de autoritățile judiciare britanice, cât și de instanța solicitată română în procedura de recunoaștere și executare, aspecte soluționate cu titlu definitiv, care nu pot constitui cauze de micșorare a pedepsei.
Prin urmare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 67 din 4 iulie 2019 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă la data de 25 iulie 2019, având în vedere că nu există nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută și nici nu se invocă vreo cauză de micșorare a pedepsei.
Împotriva sentinței penale Sentinței penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație condamnatul A..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 2 iunie 2020.
În susținerea căii de atac, în esență, contestatorul A. a precizat că motivele formulate vizează, în principal, modalitatea de adaptare a pedepsei. S-a susținut că, în mod greșit, s-a reținut forma agravantă a infracțiunii, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., întrucât rezultă din actele de la dosar că victima avea 16 ani în momentul în care a fost săvârșită fapta și art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., întrucât, chiar dacă au fost mai mulți participanți, nu a existat vreo legătură între aceștia.
Analizând hotărârea contestată, în raport de susținerile contestatorului condamnat A. și de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:
Contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Invocând cazurile prevăzute de dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și lit. d) din C. proc. pen., în esență, contestatorul condamnat A. a susținut că, în mod greșit, s-a reținut forma agravantă a infracțiunii, respectiv art. 218 alin. (3) lit. c) din C. pen., întrucât din actele dosarului rezultă că victima avea 16 ani în momentul în care a fost săvârșită fapta și art. 218 alin. (3) lit. f) din C. pen., întrucât, chiar dacă au fost mai mulți participanți, nu a existat vreo legătură între aceștia.
Cazul de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 598 lit. c) din C. proc. pen. reglementează două posibile incidente ce pot interveni fie la momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești, fie pe parcursul executării sancțiunii penale - când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.
În jurisprudența națională au fost calificate ca nelămuriri ce pot forma obiectul contestației la executare omisiunile de indicare, în cazul dispoziției de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere, a organului care va exercita supravegherea sau a obligațiilor prevăzute de art. 93 alin. (2) lit. a) - d) din C. pen. sau înlocuirea entităților în cadrul cărora persoana condamnată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere va presta munca neremunerată în folosul comunității.
Referitor împiedicarea la executare, în jurisprudența națională au fost calificate ca astfel de situații: omisiunea instanței de a dispune arestarea persoanei extrădate în vederea predării, întrucât absența dispoziției de arestare împiedică executarea dispoziției de admitere a cererii de extrădare; existența unui caz suplimentar de amânare a predării, ivit ulterior rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în procedura specială a executării mandatului european de arestare; omisiunea anulării mandatului de executare a pedepsei închisorii pentru una dintre pedepsele aplicate printr-o hotărâre definitivă anterioară în urma contopirii mai multor pedepse; schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei.
Cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. cuprinde situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele aplicate nu se mai execută (amnistia, prescripția executării pedepsei, grațierea), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.
În cauză, prin Sentința penală nr. 67 pronunțată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, privind cererea de transfer într-un penitenciar din România a persoanei condamnate A., formulată de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și, în consecință, a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunțată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa de 14 ani (5.113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, care își regăsește corespondența în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen.
A fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen. și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 12 ani închisoare.
Prin contestația la executare formulată, contestatorul aduce critici referitor la raționamentul instanței avut în vedere la momentul recunoașterii sentinței penale din străinătate. Astfel, contestatorul A. a susținut că, în mod greșit, s-a reținut forma agravantă a infracțiunii, respectiv dispozițiile art. 218 alin. (3) lit. c) (victima este un minor) și lit. f) (fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună) din C. pen.
Înalta Curte constată că aceste critici puteau fi formulate doar în cursul judecării fondului cauzei, în primă instanță sau prin exercitarea căii de atac a apelului, neputând face obiectul contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) sau lit. d) din C. proc. pen.
Astfel cum s-a menționat anterior, contestația la executare poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără însă a putea fi analizate ori reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei.
Drept urmare, întrucât aspectele invocate de contestatorul A. reprezintă chestiuni de fond, care au intrat în puterea lucrului judecat prin rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 67 pronunțată la data de 4 iulie 2019 de Curtea de Apel Alba Iulia, definitivă prin neapelare la data de 25 iulie 2019 (prin care a fost recunoscută hotărârea nr. x pronunțată la data de 28 aprilie 2017 de Curtea Coroanei Northampton, definitivă la data de 28 aprilie 2017 și a fost adaptată pedeapsa de 14 ani (5113 zile) închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de viol, prevăzute de secțiunea 1(1) din Legea privind infracțiunile sexuale din 2003, prin aplicarea pedepsei de 12 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) și (3) lit. c) și f) din C. pen.), acestea nu pot fi încadrate în cazurile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) sau lit. d) din C. proc. pen., pentru a fi examinate pe calea contestației la executare.
În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, în dosarul nr. x/2020.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 37 din data de 21 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.