ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 martie 2025

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentința penală nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 141 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a fost recunoscută, în parte, hotărârea penală pronunțată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, respectiv sentința penală din 01.06.2022, pronunțată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, prin care condamnatului A. i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 11 ani și 9 luni închisoare, pentru fapte care, potrivit legii penale române, constituie infracțiunile de:

- două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021);

- hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 11 ani și 9 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa de 11 ani și 9 luni închisoare perioada executată de condamnatul A. în Marea Britanie, de la 29.11.2021 la zi, precum și în continuare, până la data transferării efective în România.

În baza art. 555 din C. proc. pen. și art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dată la care hotărârea și un exemplar al mandatului de executare se vor comunica autorității competente a statului emitent, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în conformitate cu dispozițiile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a solicitat recunoașterea sentinței penale din 01.06.2022, pronunțată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, privind pe condamnatul A. și transferarea acestuia, pentru continuarea executării pedepsei, într-un penitenciar din România.

Din analiza actelor dosarului, Curtea a constatat că, prin sentința penală mai sus menționată, s-a dispus condamnarea persoanei transferabile A. la pedeapsa de 11 ani și 9 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de:

- viol, prevăzută în secțiunea I (l) din Legea Infracțiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzația nr. 1 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, cu intenție, a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimțit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimțise;

Această acuzație reflectă un incident de viol în cadrul dormitorului.

- viol, prevăzută în secțiunea I (l) din Legea Infracțiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzația nr. 2 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, într-o altă ocazie decât cea de la acuzația nr. 1, cu intenție a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimțit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimțise;

- comportament controlat și coercitiv într-o relație intimă sau de familie, prevăzută în secțiunea 76 (l) și (11) a Legii infracțiunilor grave din 2015 (acuzația nr. 5 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-06.11.2021, la un moment în care era conectat personal cu B., s-a implicat într-un comportament față de aceasta care era controlat și coercitiv, care a avut un efect grav asupra acesteia și anume i-a cauzat B. alarmare sau supărare gravă, care a avut un efect advers substanțial asupra activităților de zi cu zi ale lui B., la un moment la care el a știut sau trebuia să fi știut că acel comportament va avea efect serios asupra lui B.

Această acuzație reprezintă comportamentul controlat și coercitiv al inculpatului față de reclamantă incluzând utilizarea sexului, tentative de a controla cu cine se întâlnea aceasta, verificându-i telefonul și locul în care se afla, abuz verbal extensiv și adresarea de apelative obscene;

- pândire ce a implicat alarmare și supărare gravă, prevăzută în secțiunea 4A(l) (A) (B) (iii) și (5) a Legii privind Protecția față de Hărțuire 1997 (acuzația nr. 6 din rechizitoriu) constând în aceea că între 05.11.2017-29.11.2021, a urmat o conduită care s-a cumulat în urmărirea lui B. și i-a cauzat alarmare și supărare gravă care a avut un efect advers asupra activităților de zi cu zi ale acesteia, atunci când A. a știut sau trebuia să fi știut, că acel comportament va avea un astfel de efect asupra lui B..

Potrivit legislației penale din România aceste fapte constituie infracțiunile de:

- două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021;

- hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

Autoritățile judiciare din Marea Britanie au solicitat recunoașterea acestei hotărâri penale și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate, sens în care au transmis, prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției:Cererea de transferare formulată de Serviciul Majestății Sale pentru Penitenciare & Probațiune din Marea Britanie, în temeiul Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983/adresa de înaintare nr. x/13.05.2024; Decizia din 01.06.2022 a Curții din Bristol - dosar nr. x; Ordinul nr. P1712754 emis de Ministerul de Interne, privind expulzarea și interdicția de a intra în Regatul Unit al Marii Britanii; Declarația condamnatului privind acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România; Rechizitoriul (extras) cu privire la numitul A.; Ordin de detenție/01.06.2022; Extras legislație; Informații privind sentința; Declarația reprezentantului oficial al Serviciului Majestății Sale pentru Penitenciare & Probațiune din Marea Britanie prin care atestă că documentele trimise sunt copii conforme cu originalele; Declarația reprezentantului oficial al Serviciului Majestății Sale pentru Penitenciare & Probațiune din Marea Britanie prin care atestă că decizia este finală și nu există căi de atac în curs.

Curtea a reținut că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că persoana transferabilă a fost arestată preventiv de la data de 29.11.2021 până la data de 01.06.2022 iar de la data de 02.06.2022 a început executarea efectivă a pedepsei ce i-a fost aplicată.

S-a mai reținut că, fiind audiată de autoritățile judiciare din Marea Britanie, persoana condamnată A. a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România.

Analizând condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, prevăzute de art. 141 din Legea nr. 302/2004, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite în cauză, întrucât: hotărârea este definitivă și executorie, iar faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracțiuni și în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, respectiv infracțiunile de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) alin. (3) lit. b) C. pen. și hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.

S-a mai reținut că sancțiunea aplicabilă pentru fiecare dintre infracțiunile de viol este închisoarea de la 7 ani 12 ani iar pentru infracțiunea de hărțuire este închisoarea de la 3 la 6 luni sau amenda iar conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. (se aplică pedeapsa cea mai grea sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse) pedeapsa maximă aplicabilă, potrivit legislației interne, persoanei condamnate A. pentru infracțiunile comise ar fi fost de 16 ani și 2 luni închisoare, astfel încât pedeapsa aplicată prin sentința a cărei recunoaștere se solicită corespunde naturii și duratei pedepsei prevăzute de legea penală română.

De asemenea, s-a reținut că persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 140 alin. (2) din lege, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, persoana condamnată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 martie 2025, când s-a stabilit termen pentru soluționarea contestației la data de 12 martie 2025.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță, instanța a fost învestită în procedura de recunoaștere și executare a hotărârii străine de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, prevăzută de art. 140 - 142 din Legea 302/2004 republicată, și în conformitate cu dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate (Strasbourg, 21 martie 1983), pe care România a ratificat-o prin legea nr. 76 din 12 iulie 1996, publicată în M.O. nr. 154 din 19 iulie 1996.

Condițiile privind transferarea persoanelor condamnate, deținute în state terțe, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România sunt prevăzute în Capitolul II - Recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine, Secțiunea 1, art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004.

La art. 142 din Legea nr. 302/2004 se prevede că:

(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Înalta Curte constată că în cauză prima instanță a analizat judicios actele dosarului și a concluzionat întemeiat că sunt îndeplinite condițiile legale pentru recunoașterea hotărârii străine de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare britanice, dispunând executarea pedepsei stabilite prin hotărârea definitivă recunoscută în cauză privind pe apelantul A. într-un penitenciar din România, în mod corect reținându-se în speță ca fiind îndeplinite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine prevăzute de art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004.

Similar primei instanțe, Înalta Curte constată că prin sentința penală de condamnare a cărei recunoaștere s-a dispus în cauză, din 01.06.2022, pronunțată în cazul nr. T20210350, emisă de Curtea Coroanei Bristol, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de: viol, prevăzută în secțiunea I (l) din Legea Infracțiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzația nr. 1 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, cu intenție, a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimțit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimțise; viol, prevăzută în secțiunea I (l) din Legea Infracțiunilor Sexuale 2003 din Marea Britanie (acuzația nr. 2 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-05.11.2021, într-o altă ocazie decât cea de la acuzația nr. 1, cu intenție a penetrat cu penisul său vaginul persoanei vătămate B., care nu a consimțit la acea penetrare, iar A. nu a crezut în mod rezonabil că B. consimțise; comportament controlat și coercitiv într-o relație intimă sau de familie, prevăzută în secțiunea 76 (l) și (11) a Legii infracțiunilor grave din 2015 (acuzația nr. 5 din rechizitoriu) constând în aceea că între 01.11.2017-06.11.2021, la un moment în care era conectat personal cu B., s-a implicat într-un comportament față de aceasta care era controlat și coercitiv, care a avut un efect grav asupra acesteia și anume i-a cauzat B. alarmare sau supărare gravă, care a avut un efect advers substanțial asupra activităților de zi cu zi ale lui B., la un moment la care el a știut sau trebuia să fi știut că acel comportament va avea efect serios asupra lui B.; pândire ce a implicat alarmare și supărare gravă, prevăzută în secțiunea 4A(l) (A) (B) (iii) și (5) a Legii privind Protecția față de Hărțuire 1997 (acuzația nr. 6 din rechizitoriu) constând în aceea că între 05.11.2017-29.11.2021, a urmat o conduită care s-a cumulat în urmărirea lui B. și i-a cauzat alarmare și supărare gravă care a avut un efect advers asupra activităților de zi cu zi ale acesteia, atunci când A. a știut sau trebuia să fi știut, că acel comportament va avea un astfel de efect asupra lui B..

În cauză, s-a constatat că faptele astfel descrise au corespondent în legislația română în două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) alin. (3) lit. b) C. pen. (fapte din perioada 01.11.2017 - 05.11.2021 și hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen. (faptă din perioada 05.11.2017 - 29.11.2021).

Astfel, prima instanță a reținut în mod legal întrunirea tuturor condițiilor pentru admiterea cererii de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile din Marea Britanie, respectiv: caracterul definitiv și executoriu al hotărârii, existența dublei incriminări (faptele comise de apelantul persoana condamnată A. având corespondent în legislația română în infracțiunile de viol, prevăzute de art. 218 alin. (1) și (3) alin. (3) lit. b) C. pen. și hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen.), acordul persoanei condamnate care a consimțit la executarea pedepsei în România, precum și neincidența vreunuia dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune recunoașterea și executarea pedepsei în România, prevăzute de art. 140 - 142 din Legea nr. 302/2004 și de asemenea, că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare a unei hotărâri judecătorești străine, iar executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a apelantului persoană condamnată, având în vedere așa cum s-a arătat, faptul că acesta este cetățean român, cu domiciliul în România și că, în ceea ce îl privește, autoritățile britanice au luat măsura expulzării de pe teritoriul Regatului Unit.

În consecință, Înalta Curte constată că, în mod legal, prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și continuarea executării pedepsei de 11 ani și 9 luni închisoare, recunoscută în cauză, într-un penitenciar din România, neexistând, așadar, motive de nelegalitate care să impună reformarea sentinței penale apelate.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 94/F din data de 25 iunie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul-persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2025.