ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2024
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 328/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 23 aprilie 2024
Deliberând asupra contestației formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, constată următaorele:
Prin sentința penală nr. 133/F din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 554 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a admis contestația la executare formulată cu privire la condamnatul A.. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2023 din data de 17.08.2023, emis pe numele persoanei condamnate A., în baza sentinței penale nr. 94/F din 20.07.2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 16.08.2023. S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea penală nr. T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, certificată privind caracterul definitiv la data de 24.05.2023 și recunoscută prin sentința penală nr. 94/F din 20.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 16.08.2023, pentru săvârșirea a patru infracțiuni (tâlhărie, 2 (două) infracțiuni de rănire cu intenția de a cauza o vătămare corporală gravă, o infracțiune de agresare a unei persoane prin vătămare corporală) prevăzute de Secțiunea 8(1) din Legea Furtului din 1968, Secțiunea 18 a Legii Infracțiunilor contra Persoanei din 1861 (care au corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. b) și f) și alin. (3) C. pen. român).
S-a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, precum și perioada executată de la 26.09.2023 la zi.
În temeiul art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a constatat că persoana condamnată A. nu beneficiază de regula specialității. În temeiul art. 272 C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 340 RON, va fi virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. Căpătan Daniel).
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2023 din 02.10.2023, Penitenciarul București-Rahova a sesizat această instanță, în temeiul art. 554 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu privire la existența unei nelămuriri ivite pe parcursul executării sentinței penale nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați.
În vederea soluționării cererii, instanța a dispus atașarea la prezenta cauză a dosarului nr. x/2023 în care a fost prounțată sentința penală nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, având ca obiect transferul persoanei condamnate A.. A fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea, hotărârea penală nr. T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, certificată privind caracterul definitiv la data de 24.05.2023, privind pe persoana condamnată A.. S-a mai constatat că numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală cu numărul de referință T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, certificată privind caracterul definitiv la data de 24.05.2023, la pedeapsa principală de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni (tâlhărie, 2 (două) infracțiuni de rănire cu intenția de a cauza o vătămare corporală gravă, o infracțiune de agresare a unei persoane prin vătămare corporală) prevăzute de Secțiunea 8(1) din Legea Furtului din 1968, Secțiunea 18 a Legii Infracțiunilor contra Persoanei din 1861. S-a reținut că, potrivit legii penale române, activitatea infracțională pentru care numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală cu numărul de referință T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, are corespondent într-o infracțiune prevăzută în C. pen. român, respectiv tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. b) și f) și alin. (3) C. pen. român. În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 11 ani închisoare. A fost dedusă din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (197 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), și perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, pedeapsa considerându-se a fi executată complet, în temeiul legii statului emitent la data de 08.02.2037.
Potrivit art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a constatat că persoana transferabilă A. nu beneficiază de regula specialității. S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Sentința penală nr. 94/F din 20.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați a rămas definitivă prin neapelare la data de 16.08.2023 iar la data de 17.08.2023 s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2023.
Persoana condamnată a fost transferat din Marea Britanie la data de 26.09.2023 și încarcerat în Penitenciarul Rahova.
Potrivit relațiilor comunicate de Penitenciarul Rahova executarea pedepsei de 11 ani închisoare ar urma să expire la data de 12.06.2032 și nu la data de 08.02.2037 cum s-a menționat în sentința nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați, iar perioada de arest preventiv ce trebuie dedusă din durata pedepsei (31.03.2021-14.10.2021) este de 198 zile și nu de 197 zile, cum s-a constatat că într-adevăr, perioada de arest preventiv cuprinsă în intervalul 31.03.2021-14.10.2021 este de 198 zile și nu 197 zile, cum s-a menționat în sentința nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați.
Cât privește momentul la care urmează să expire durata pedepsei, data de 08.02.2037, s-a menționat că este cea indicată de autoritățile britanice în cuprinsul certificatului transmis . Această dată înglobează și cei 5 ani de supraveghere extinsă, după executarea celor 11 ani de închisoare ce au făcut obiectul recunoașterii. Cum însă executarea pedepsei urmează a se face potrivit legii române, data la care urmează să expire durata pedepsei cu închisoarea recunoscută de curtea de apel va fi calculată de reprezentanții penitenciarului.
S-a apreciat că unele dintre aspectele sesizate constituie o nelămurire ivită cu prilejul executării sentinței nr. 94/F din 20.07.2023 a Curții de Apel Galați.
Față de cele expuse în temeiul art. 554 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 100/2023 din data de 17.08.2023, emis pe numele persoanei condamnate A. în baza sentinței penale nr. 94/F din 20.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 16.08.2023.
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei de 11 ani închisoare, aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea penală nr. T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, certificată privind caracterul definitiv la data de 24.05.2023 și recunoscută prin sentința penală nr. 94/F din 20.07.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, definitivă prin neapelare la data de 16.08.2023, pentru săvârșirea a patru infracțiuni (tâlhărie, 2 (două) infracțiuni de rănire cu intenția de a cauza o vătămare corporală gravă, o infracțiune de agresare a unei persoane prin vătămare corporală) prevăzute de Secțiunea 8(1) din Legea Furtului din 1968, Secțiunea 18 a Legii Infracțiunilor contra Persoanei din 1861 (care au corespondent în infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. b) și f) și alin. (3) C. pen. român).
S-a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, precum și perioada executată de la 26.09.2023 la zi.
Potrivit art. 169 lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a constatat că persoana condamnată A. nu beneficiază de regula specialității.
Împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, contestatorul A. a formulat contestație.
Contestatorul a solicitat admiterea contestației, precizând se impune deducerea perioadei din 24.05.2023 până la data de 26.09.2023
Examinând contestația formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Preliminar, contestația la executare este un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.
În sistemul de drept procesual românesc se poate formula contestație la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen.: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Înalta Curte constată că prin cererea formulată contestatorul a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) din C. proc. pen.
Referitor la nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută, caz de contestație la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., acesta trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată.
Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că inițial a fost dedusă din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (197 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), și perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, pedeapsa considerându-se a fi executată complet, în temeiul legii statului emitent la data de 08.02.2037.
Ulterior, prin sentința contestată s-a dedus din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, precum și perioada executată de la 26.09.2023 la zi.
Prin motivele de contestație, contestatorul a solicitat deducerea perioadei din 24.05.2023 până la data de 26.09.2023.
Având în vedere relațiile transmise de Biroul Interpol, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., contestația formulată de contestatorul A. se încadrează în situațiile prevăzute de textul de lege și prin urmare este întemeiată.
Înalta Curte, în raport de informațiile transmise, constată că prima instanță nu a menționat în mod expres perioada de 50 de zile, respectiv de la 11.02.2021 până la 30.03.2021- perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării și nu a dedus perioada petrecută în detenție din data de 25.05.2023 la zi, ci a dedus în mod greșit din data de 26.09.2023 la zi, având în vedere că în perioada 25.05.2023 până la zi contestatorul s-a aflat în detenție, în executarea pedepsei de 11 ani.
Prin sentința penală nr. 94/F/20.07.2023 a Curții de Apel Galați, rămasă definitivă prin neapelare, a fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea, hotărârea penală nr. T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, certificată privind caracterul definitiv la data de 24.05.2023, privind pe persoana condamnată A., prin care a fost condamnat la pedeapsa principală de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea a patru infracțiuni de tâlhărie, 2 (două) infracțiuni de rănire cu intenția de a cauza o vătămare corporală gravă, o infracțiune de agresare a unei persoane prin vătămare corporală) prevăzute de Secțiunea 8(1) din Legea Furtului din 1968, Secțiunea 18 a Legii Infracțiunilor contra Persoanei din 1861.
Potrivit legii penale române, activitatea infracțională pentru care numitul A. a fost condamnat prin hotărârea penală cu numărul de referință T2017097, pronunțată de Curtea Penală Centrală din Luton, Regatul Unit la data de 14.10.2021, are corespondent într-o infracțiune prevăzută în C. pen. român, respectiv tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. (1) lit. b) și f) și alin. (3) C. pen. român.
În temeiul art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 11 ani închisoare. A fost dedusă din pedeapsa de 11 ani închisoare perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (197 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), și perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării în număr de 50 de zile, pedeapsa considerându-se a fi executată complet, în temeiul legii statului emitent la data de 08.02.2037.
Instanța de control reține că, potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, "În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."
Acest text de lege a fost transpus în dispozițiile art. 17 din Decizia cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care, la alin. (2) statuează că "Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată."
Pe cale de consecință, fiind incidente art. 156 alin. (1) din legea specială, Înalta Curte constată că prima instanță nu a dedus perioada în care persoana condamnată se afla în detenție, având în vedere că față de acesta s-a dispus transferarea în vederea executării pedepsei, astfel încât, din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. va deduce următoarele perioade: perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile), perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile), perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării de la 11.02.2021 la 30.03.2021 (50 de zile), precum și perioada de la data de 25.05.2023 la zi.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Va desființa, în parte, sentința penală apelată, numai în ceea ce privește deducerea perioadei executate.
Va deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. următoarele perioade: perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile); perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile); perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării de la 11.02.2021 la 30.03.2021 (50 de zile); perioada de la data de 25.05.2023 la zi;
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Va dispune anularea vechiului mandat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 133/F din data de 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.
Desființează, în parte, sentința penală apelată, numai în ceea ce privește deducerea perioadei executate.
Deduce din pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată persoanei condamnate A. următoarele perioade:
- perioada petrecută în arest preventiv de la 31.03.2021 la 14.10.2021 (198 zile);
- perioada executată în custodie de la 15.10.2021 la 24.05.2023 (587 zile);
- perioada petrecută în detenție în așteptarea extrădării de la 11.02.2021 la 30.03.2021 (50 de zile);
- perioada de la data de 25.05.2023 la zi;
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Dispune anularea vechiului mandat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2024.