ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022 privind pe inculpatul A., constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 311 din 24.07.2015 a Tribunalului Galați pronunțată în dosarul penal nr. x/2012, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de câte 2 (doi) ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a două infracțiuni (două acte materiale) de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (2) din C. pen. și art. 5 C. pen.
Conform art. 38 alin. (1) coroborat cu art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului A. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare sporită la 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare. I-a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. Pentru inculpatul A. s-a dedus perioada reținerii de 24 ore pentru data de 28.11.2011. S-a dispus confiscarea de la inculpații B. și A. câte 137969,17 RON (SC C. a fost radiată de la ORC Galați).
În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul A., alături de alți doi inculpați, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada iunie 2007 - octombrie 2011, în calitate de asociat și administrator la SC D. SRL Tecuci, SC E. SRL Tecuci, SC F. SRL Tecuci, SC G. SRL Tecuci și SC H. SRL Măicănești, prin folosire de calități mincinoase și mijloace frauduloase (emiterea de file care aparțineau altor societăți) folosirea unui înscris aparent reprezentând un instrument de plată pe care l-a emis în cazul unei părți vătămate, emiterea de bilete la ordine fără acoperire, aspecte care i-au indus și menținut în eroare pe reprezentanții legali ai mai multor părți vătămate de la care au achiziționat mărfuri în valori considerabile, pe care ulterior nu le-au mai achitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.
Prin Decizia penală nr. 252/A/02.03.2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/2012, s-a admis apelul declarat de inculpatul A., s-a desființat, în parte, Sentința penală nr. 311 din 24.07.2015 a Tribunalului Galați, doar în ceea ce privește latura penală a cauzei și în rejudecare, s-au înlăturat din sentința penală apelată toate dispozițiile referitoare la soluționarea laturii penale a cauzei.
În baza art. 386 alin. (1) C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale) în o infracțiune de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 14 rechizitoriu x persoană vătămată SC C.) și o infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 15 rechizitoriu x persoană vătămată SC I. SRL Pitești).
A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 14 rechizitoriu).
A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 15 rechizitoriu).
În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele două pedepse aplicate inculpatului A. și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare sporită cu 4 luni (o treime din cealaltă pedeapsă), urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea inculpatului; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Matca, județul Galați sau în cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 1 Matca, județul Galați, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii de 24 de ore din data de 28.11.2011.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul A. a formulat contestație în anulare.
Prin Decizia penală nr. 1207/A/14.12.2022 a Curții de Apel Galați, în temeiul art. 432 C. proc. pen., s-a admis contestația în anulare formulată de condamnatul A.
S-a desființat, în parte, Decizia penală nr. 252/A/02.03.2017 a Curții de Apel Galați pronunțată în Dosarul nr. x/2012, numai în ceea ce privește latura penală a cauzei și numai în privința inculpatului A.
S-a dispus anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 34/08.02.2021 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 85/C/15.03.2021 a Curții de Apel Galați, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 311 din 24.07.2015 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 252/A/02.03.2017 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. x/2012.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 16.03.2021 emis de Tribunalul Galați, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
S-a fixat termen pentru rejudecarea apelului numai în privința laturii penale a cauzei, numai sub aspectul discutării intervenirii prescripției răspunderii penale, doar în privința inculpatului A. la data de 12.01.2023.
Prin Decizia penală nr. 165/A din data 09.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A.
S-a desființat, în parte, Sentința penală nr. 311 din 24.07.2015 a Tribunalului Galați, doar în ceea ce privește latura penală a cauzei și numai în privința inculpatului A., iar în rejudecare:
S-au înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile referitoare la soluționarea laturii penale a cauzei în privința inculpatului apelant A.
În baza art. 386 alin. (1) C. pen., s-a menținut dispoziția instanței de apel de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (2 acte materiale) într-o infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 14 rechizitoriu x persoană vătămată SC C.) și o infracțiune de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. (punctul 15 rechizitoriu x persoană vătămată SC I. SRL Pitești).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. și de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-a constatat că inculpatul apelant A. a fost reținut 24 ore în data de 28.11.2021, a fost arestat în Franța în perioada 20.08.2022 - 07.09.2022 și a executat parte din pedeapsa închisorii în perioada 07.09.2022 până la data de 14.12.2022 inclusiv.
S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza Sentinței penale nr. 311 din 24.07.2015 a Tribunalului Galați și emiterea unor noi forme de executare în baza aceleași sentințe penale rămasă definitivă prin prezenta decizie penală pentru inculpatul A.
Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației în anulare au rămas în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul-contestator A., în sumă de 170 RON, se va vira către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției (av. J.).
Decizia penală nr. 165/A din data 09.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, printre alții, a fost comunicată, printre alții, către: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 10.02.2023 și inculpatului A. la data de 17.02.2023, 14.12.2022.
Pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați termenul s-a împlinit la data de 12.03.2023, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 165/A din data 09.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, la data de 24.02.2023.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată către inculpatul A. la data de 02.03.2023, fila x, (inculpatul fiind pus în libertate la data de 12.12.2022), SC K. SRL la 21.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC L. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC M. SRL la 03.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC I. SRL la data de 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC N. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC O. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC P. la data de 02.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC Q. la data de 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, R. SRL la data de 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC S. SRL la data de 06.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC Nalba SA la 01.03.2023 și 02.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC T. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC U. SRL la 06.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC X. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC C. la data de 28.02.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC G. SRL la 28.02.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC H. SRL la 28.02.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC F. SRL la 28.02.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC E. SRL la 28.02.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței, SC D. SRL la 01.03.2023 și 27.02.2023 prin afișare la ușa instanței.
În cauză, nu au fost depuse concluzii scrise.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24.03.2023, sub Dosar nr. x/2022, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 25.04.2023.
În cererea de recurs în casație, s-a invocat cazul de recurs în casație prev de art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., și în esență, s-a susținut că decizia penală recurată este nelegală, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru cele două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Instanța de apel, deși a reținut că inculpatul A. a săvârșit cele două infracțiuni de înșelăciune în luna octombrie 2011 și a fost condamnat prin Sentința penală nr. 311/24.07.2015 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia penală nr. 252/02.03.2017 a Curții de Apel Galați, a apreciat, în mod eronat, că legea penală mai favorabilă se aplică acestor cauze, deși raportul de conflict se consolidase prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 02.03.2017, înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, la data de 25.06.2018.
Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. invocate de contestator, împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Pentru a fi incident acest motiv de contestație în anulare este necesar ca, la data pronunțării deciziei în apel, să fi existat la dosar probe care să susțină pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, ceea ce nu este cazul.
Prin Decizia penală nr. 297/26.04.2018 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională. Ulterior, prin Decizia penală nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în ansamblul lor. S-a reținut în motivarea acestei decizii că legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația, în temeiul art. 147 din Constituție să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.
Curtea a constatat că ansamblul normativ în vigoare nu oferea toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297/26.04.2018. Curtea a reținut că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297/26.04.2018, ca decizie simplă în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 și până la intrarea în vigoare a unui act normativ, care să clarifice norma prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderi penale.
Ulterior, prin O.U.G. nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30.05.2022, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. au fost modificate, având următorul cuprins "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".
Așadar, s-a constatat că, în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, în legislația penală a României nu a existat o reglementare care să includă vreun caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale, astfel încât, singurele norme în materia prescripției care se puteau aplica erau cele referitoare la termenele generale de prescripție, reglementate de art. 154 alin. (1) lit. a) - e) din C. pen.
Această opinie a fost exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în cuprinsul Deciziei nr. 67, din data de 25.10.2022, apreciindu-se că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal substanțial, fiind supuse, din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prev. de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.
S-a apreciat că legea penală mai favorabilă (C. pen. în forma din perioada 25.06.2018 - 30.05.2022) a intervenit după ce Decizia penală nr. 252/A/02.03.2017 a Curții de Apel Galați a fost pronunțată, astfel încât, nu poate produce efecte, raportul de conflict se consolidase prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 02.03.2017.
În consecință, dispozițiile referitoare la prescripție în interpretarea dată prin deciziile nr. 257/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022 ale Curții Constituționale pot fi aplicate cauzelor penale aflate în prezent în curs de judecată sau, pe calea contestației în anulare în situația cauzelor rămase definitive în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.
În cauză, decizia penală contestată de către A. a rămas definitivă anterior perioadei 25.06.2018 - 30.05.2022, astfel încât, nu existau motive pentru a se dispune încetarea procesului penal de către instanța de apel.
După cum s-a arătat și în motivarea Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, numai hotărârile rămase definitive ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 au avut aptitudinea de a constitui cauze pendinte la acel moment. Raporturile juridice soluționate definitiv anterior publicării deciziei menționate constituiau facta praeterita din perspectiva efectelor Deciziei 297/2018 și nu pot, prin intermediul contestației în anulare să fie transformate în cauze pendinte în raport cu aceasta.
Față de cele menționate anterior, s-a apreciat că instanța de apel în mod greșit a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru cele două infracțiuni de înșelăciune, reținute în sarcina sa, apreciind că a intervenit prescripția răspunderii penale.
În concluzie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., în referire la art. 438 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) teza I din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație și casarea, în parte, a Deciziei penale nr. 165/09.02.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., referitor la soluția de încetare a procesului penal cu privire la infracțiunile de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și rejudecarea de către instanța de apel a cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul A. pentru infracțiunile anterior menționate.
Prin încheierea din 25 aprilie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A.
S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători.
S-a acordat termen la data de 23 mai 2023, cu citarea intimatului inculpat A. și a inculpatei părți civile SC R. SRL, precum și asigurarea apărării pentru intimatul inculpat A. (apărător ales/din oficiu).
S-a reținut că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.
Cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c și d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați care a exercitat calea extraordinară de atac (V.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 165/A din 09.02.2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori), precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac și a procurorului general.
În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și s-a susținut, în esență, că se impune înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și respectiv de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen. raportat la art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a dispus admiterea, în principiu, și trimiterea cauzei completului 2, în compunere de 3 judecători.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.
Astfel, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, analiza este strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, neputând fi extinsă la analiza elementelor constitutive ale infracțiunii ce a atras prescripția răspunderii penale.
Având în vedere cele anterior menționate, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este întemeiat, întrucât instanța de apel în mod greșit a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru cele două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., respectiv de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
Astfel, prin Decizia penală nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.
Prin Decizia penală nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în ansamblul lor. În motivarea acestei decizii, s-a precizat că legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația, în temeiul art. 147 din Constituție să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.
Dispozițiile referitoare la prescripție în interpretarea dată prin Deciziile nr. 257 din 26.04.2018 și nr. 358 din 26.05.2022 ale Curții Constituționale pot fi aplicate cauzelor penale aflate în prezent în curs de judecată sau, pe calea contestației în anulare în situația cauzelor rămase definitive în perioada 25.06.2018 - 30.05.2022.
În cauză, decizia penală contestată de către A. a rămas definitivă anterior perioadei 25.06.2018 - 30.05.2022, respectiv la data de 02 martie 2017, astfel încât nu existau motive pentru a se dispune desființarea acesteia și încetarea procesului penal de către instanța de apel.
Legea penală mai favorabilă, C. pen. în forma din perioada 25.06.2018 - 30.05.2022, a intervenit după ce Decizia penală nr. 252/A/02.03.2017 a Curții de Apel Galați a fost pronunțată, prin urmare, nu poate produce efecte, raportul de conflict fiind consolidat prin pronunțarea unei hotărâri definitive la data de 02.03.2017.
După cum s-a arătat și în motivarea Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, numai hotărârile rămase definitive ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 au avut aptitudinea de a constitui cauze pendinte la acel moment. Raporturile juridice soluționate definitiv anterior publicării deciziei menționate constituiau facta praeterita din perspectiva efectelor Deciziei 297/2018 și nu pot, prin intermediul contestației în anulare să fie transformate în cauze pendinte în raport cu aceasta.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru cele două infracțiuni de înșelăciune, reținute în sarcina sa, apreciindu-se că a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere că decizia contestată a rămas definitivă la data de 02 martie 2017, anterior perioadei 25.06.2018 - 30.05.2022, nefiind incidente consecințele generate de pronunțarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.
Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca fiind incident cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022 privind pe inculpatul A.
Va casa în totalitate Decizia penală nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, precum și Decizia nr. 1207/A din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și, pe cale de consecință, va menține Decizia penală nr. 252/A din 02 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. x/2012.
Va dispune reluarea executării restului de pedeapsă potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/16.03. 2021 emis de Tribunalul Galați.
În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022 privind pe inculpatul A.
Casează în totalitate Decizia penală nr. 165/A din 09 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, precum și Decizia nr. 1207/A din 14 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și, pe cale de consecință, menține Decizia penală nr. 252/A din 02 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în Dosarul nr. x/2012.
Dispune reluarea executării restului de pedeapsă potrivit mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/16.03. 2021 emis de Tribunalul Galați.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iunie 2023.