ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., reține următoarele: Prin sentința penală nr. 24/2017 a Judecătoriei Galați s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen.
a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau în cadrul ADP sector 2 București, pe o perioadă de 30 de zile, în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 din C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor, obligațiilor de supraveghere și a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357, art. 1358 și la art. 1381 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la: - plata sumei de 89.913 euro, la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând plăți efectuate pentru ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța, - plata sumei de 86.913 euro, la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând plăți efectuate pentru ap. 1 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța, - 50.000 RON daune morale. A fost respinsă cererea părții civile B. de acordare a despăgubirilor materiale, reprezentând îmbunătățiri imobile.
În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. și C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. și D., pentru același apartament. În temeiul art. 256 din C. proc.
pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 și 2617 din 26.11.2013 prin care inculpatul împreună cu alte persoane înstrăinează două imobile, respectiv terenuri aflate în localitatea Găiseni, județul Giurgiu în perioada în care se derula urmărirea penală și care în mod vădit intenționat aceste tranzacții au fost făcute în scopul de a deveni insolvabil și de a nu satisface prejudiciile cauzate părții vătămate. Prin decizia penală nr. 1220/A din data de 22 noiembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, de apelatul inculpat A. și de partea civilă B., a fost desființată sentința penală nr. 24/2017 a Judecătoriei Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin sentința penală nr. 172/04.02.2020 a Judecătoriei Galați, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen. În baza art. 93 alin. (1) din C. pen.
a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau în cadrul ADP sector 2 București, pe o perioadă de 80 de zile, în condițiile art. 52 din Legea nr. 253/2013. În baza art. 404 din C. proc. pen., în referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor, obligațiilor de supraveghere și a celor civile, stabilite prin prezenta hotărâre.
În baza art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 998 din C. civ. 1964, a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la plata sumei de 89.913 euro la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând plăți efectuate pentru ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța, la plata sumei de 86.913 euro la cursul BNR de la data efectuării plății, reprezentând plăți efectuate pentru ap. 1 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța și la plata sumei de 50.000 RON, reprezentând daune morale. A fost respinsă cererea părții civile B. de acordare a despăgubirilor materiale, reprezentând îmbunătățiri imobile.
În temeiul art. 256 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. și C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între C. și D., pentru același apartament. În temeiul art. 256 din C. proc. pen. a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 și 2617 din 26.11.2013, fiind respinse și cererile de constituire de parte civilă a persoanelor vătămate D. și C., ca tardiv formulate.
Totodată, instanța de apel a constatat că SC E. SA București nu s-a constituit parte civilă în cauză. A respins cererea inculpatului privind obligarea numitei F. la acoperirea laturii civile din prezentul dosar, ca tardiv formulată. Prin decizia penală nr. 1038/A din data de 23.11.2020 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2015 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, inculpatul A. și partea civilă B. A fost desființată sentința penală nr. 172/04.02.2020 a Judecătoriei Galați și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Au fost menținute actele procedurale efectuate în cauză până la termenul de judecată din data de 21.01.2020.
Prin sentința penală nr. 1401 din data de 16.09.2021 a Judecătoriei Galați în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a fost stabilit termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Poliție Comunitară Sector 1 București sau în cadrul ADP sector 2 București, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probațiune București. În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., cu referire la art. 91 alin. (4) din C. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., privind situațiile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere și neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor, obligațiilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre.
În temeiul art. 397 din C. proc. pen. în referire la art. 25 din C. proc. pen., raportat la art. 998 din C. civ. 1964, a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul A. către partea civilă B. la plata sumei totale de 190022 euro (echivalent în RON la data plății) și 10.000 RON cu titlu de daune materiale și la plata sumei de 150.000 RON, cu titlu de daune morale. Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenții civile solicitate de persoana vătămată B. În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. și C. pentru apartamentul ap. 2 situat în imobilul din Municipiul Constanța, stațiunea Mamaia, lotul x și 8, județul Constanța și contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. și D., pentru același apartament.
În temeiul art. 256 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restabilire a situației anterioare formulată de partea civilă B., în sensul anulării contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr. x din 26.11.2013 și 2617 din 26.11.2013. Totodată, au fost respinse cererile de constituire parte civilă a persoanelor interesate D. și C. și a părții responsabile civilmente F., ca tardiv formulate. A constatat că SC E. SA București nu s-a constituit parte civilă în cauză. A respins cererea inculpatului privind obligarea numitei F. la acoperirea laturii civile din prezentul dosar, ca tardiv formulată. Prin decizia penală nr. 363/A din data de 08.03.2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc.
pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, de inculpatul A. și de partea civilă B., împotriva sentinței penale nr. 1401/16.09.2021 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul penal nr. x/2015 A fost desființată în parte sentința penală apelată și, în rejudecare: În ceea ce privește latura penală: A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. și art. 5 din Noul C. pen., de la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.
A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 91 și următoarele C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului A. S-a dispus executarea efectivă a pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Noul C. pen. și art. 5 Noul C. pen. În ceea ce privește latura civilă: În temeiul art. 19, art. 25 și 397 din C. proc. pen., în referire la art. 998 din C. civ. 1964, a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă B. și a sumei de 2.000 euro (echivalent în RON la data plății), cu titlu de daune materiale (contravaloare mobilier rămas în apartamentul nr. x). În temeiul art. 19, art. 25 și art. 397 din C. proc.
pen., în referire la art. 998 din C. civ. 1964, l-a obligat pe inculpatul A. la plata către partea civilă B. și a dobânzii legale la sumele acordate cu titlu de daune materiale și morale, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la încadrarea în drept, că fapta inculpatului A. care în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus și menținut în eroare persoana vătămată B., pe parcursul executării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. 890 din 24.08.2019 și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 02.02.2010, determinând-o să-i plătească suma de 144722 euro și respectiv 50.300 euro și 10000 RON, în schimbul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. x și y - situate într-un imobil (G.) din municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, Zona Butoaie, lotul x și 8, județ Constanța, fără ca la termenul convenit să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru ca persoana vătămată să devină proprietara apartamentelor, înstrăinând la data de 30.08.2012 apartamentul nr. x către o altă persoană fizică, iar cu apartamentul nr. x la data de 06.08.2010 a garantat restituirea unui credit contractat de la o unitate bancară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplic.
art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. În esență, Curtea de Apel Galați a reținut, în ceea ce privește latura penală a cauzei, vinovăția inculpatului A. în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate B. Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a formulat critici de netemeinicie, apreciind că, față de gravitatea faptei imputate inculpatului și consecințele acesteia, s-ar fi impus executarea efectivă a pedepsei. În motivele de apel formulate potrivit dispozițiilor art. 412 din C. proc. pen., apelantul-inculpat A. a solicitat:
Achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., apreciind că fapta imputată nu există, în realitate aflându-ne pe tărâmul unui litigiu civil. În susținerea acestei apărări, inculpatul a criticat aprecierile făcute de judecătorul fondului, potrivit cărora intenția frauduloasă ar fi survenit nu la momentul încheierii celor două acte juridice cu persoana vătămată, ci ulterior, pe parcursul derulării relațiilor contractuale. Acesta a susținut că nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei asemenea infracțiuni, operând practic o extindere a procesului penal și fiind astfel încălcate dispozițiile art. 371 din C. proc. pen. Cât privește fondul cauzei, inculpatul a susținut că în realitate, a existat o înțelegere pe care persoana vătămată nu a respectat-o, fapt ce a condus la necesitatea găsirii unor soluții pentru a evita o incapacitate de plată. Inculpatul a mai susținut că apartamentul nr. x a fost vândut cu consimțământul persoanei vătămate, existența unei înțelegeri emanând inclusiv din conduita părților.
Achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza II din C. proc. pen., apreciind că nu este întrunită tipicitatea subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, întrucât lipsește intenția de a induce în eroare persoana vătămată.
Inculpatul a mai invocat și un aspect de nelegalitate - în mod greșit s-a reținut în sarcina sa săvârșirea faptelor în formă continuată (art. 35 alin. (1) din C. pen.).
În subsidiar, s-a susținut intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale, față de data încheierii ultimului act juridic (02.02.2010).
A mai fost criticat și modul de soluționare a laturii civile. Astfel, inculpatul a susținut că mare parte din banii achitați de persoana vătămată au mers direct în contul instituției bancare unde avea contractat creditul ipotecar. Cât privește daunele morale, cuantumul acestora a fost apreciat ca fiind exagerat, persoana vătămată nedovedind existența unui asemenea prejudiciu. Partea civilă B. a formulat următoarele critici: 1. În mod greșit prima instanță a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de textul art. 91 din C. pen., întrucât inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a zădărnicit aflarea adevărului. 2. Prima instanță trebuia să admită și capătul de cerere privind plata daunelor materiale reprezentând îmbunătățirile aduse celor două imobile, precum și contravaloarea mobilierului de bucătărie rămas în apartamentul nr. x. Partea civilă a mai solicitat și plata cheltuielilor de judecată în apel. Instanța de apel a procedat la ascultarea inculpatului potrivit dispozițiilor art. 420 alin. (4) din C. proc. pen., declarația acestuia fiind atașată la dosar. În esență, inculpatul a reiterat aceleași apărări, invocându-și nevinovăția și caracterul civil al litigiului. Părțile au fost asistate de apărători aleși. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate în cauză sunt fondate, pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la aspectele de nelegalitate invocate de apelantul-inculpat A., Curtea a făcut următoarele precizări: a. Prin rechizitoriul nr. x/2013 din data de 29.05.2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că în baza aceleiași rezoluții infracționale, a indus în eroare persoana vătămată B., la datele de 24.08.2009 cu prilejul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x și 02.02.2010, cu prilejul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x, determinând-o să-i plătească suma de 614.281,50 RON și 30.000 euro, în schimbul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra apartamentelor nr. x și y - situate într-un imobil (G.) din municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, Zona Butoaie, lotul x și y, județ Constanța, fără ca la termenul convenit să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru ca persoana vătămată să devină proprietara apartamentelor, înstrăinând apartamentul nr. x către o altă persoană fizică (30.08.2012), iar cu apartamentul nr. x a garantat restituirea unui credit contractat de la o unitate bancară (02.08.2010). Curtea a reținut, așadar, că procurorul a sesizat instanța de judecată cu privire la toate actele de conduită ale inculpatului, inclusiv cele din 30.08.2012 dată când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2012, prin care apartamentul nr. x a fost înstrăinat numitului C. Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect prima instanță de judecată s-a supus dispozițiilor instanțelor de apel care s-au pronunțat anterior în cauză (a se vedea în acest decizia penală nr. 1038/A/23.11.2020 a Curții de Apel Galați) și a analizat întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva tuturor evenimentelor derulate în perioada 2009 - 2012. Curtea a constatat că nu poate primi, așadar, apărarea inculpatului, potrivit căreia prima instanță ar fi depășit limitele învestirii, imputând inculpatului o activitate infracțională cu care nu a fost sesizată. b. Cât privește forma continuată a infracțiunii de înșelăciune Curtea a reținut că potrivit rechizitoriului, inculpatul A. a săvârșit la diferite intervale de timp (24.08.2009, 02.02.2010, 02.08.2010, 30.08.2012) și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acțiuni sau inacțiuni care realizează, fiecare în parte, conținutul constitutiv al aceleiași infracțiuni. Prin urmare, Curtea a constatat că în mod corect s-a reținut în sarcina acestuia infracțiunea continuată de înșelăciune - formă a unității legale de infracțiuni. 2. În ceea ce privește latura penală a cauzei, în deplin acord cu judecătorii care s-au exprimat anterior, Curtea a reținut vinovăția inculpatului A. în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în dauna persoanei vătămate B. Curtea a constatat că încheierea actelor juridice, deci și a contractelor, este dominată în dreptul civil de principiile consensualismului, al puterii obligatorii și a relativității efectelor între părțile care le-au încheiat. Sancțiunile procedurale în procesul civil garantează respectarea acestor principii și ocrotesc voința reală a părților. Intervenția statului ca subiect de drept penal în anumite situații de fraudare a consimțământului unei părți cu ocazia încheierii sau executării unui contract a fost reglementată prin dispozițiile art. 215 alin. (3) din C. pen. în 1969, care incrimina infracțiunea de înșelăciune în convenții. În prezent, s-a reținut că fapta nu mai este prevăzută distinct în conținutul infracțiunii de înșelăciune, însă nici nu a rămas în afara incriminării, fiind absorbită în definiția prevăzută de art. 244 alin. (1) din Noul C. pen. Odată cu intrarea în vigoare a acestuia, a operat o extindere a incidenței normei de incriminare, dispărând condiția impusă anterior de art. 215 alin. (3) din C. pen. din 1969 ca inducerea în eroare să fi fost determinantă pentru încheierea sau executarea contractului. Curtea a constatat că, potrivit literaturii de specialitate, elementul material al faptei îl reprezintă acțiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul. Astfel, această formă a înșelăciunii poate fi realizată nu numai printr-o acțiune de inducere în eroare, ci și printr-o acțiune de menținere în eroare. Menținerea în eroare, spre deosebire de inducerea în eroare, presupune nu crearea, ci păstrarea în mintea victimei a reprezentării greșite a realității la care aceasta a ajuns independent de activitatea făptuitorului. Menținerea și inducerea în eroare sunt prevăzute în mod alternativ, ceea ce înseamnă că pentru existența infracțiunii este suficient să se săvârșească numai una din aceste acțiuni. Atât acțiunea de inducere în eroare, cât și acțiunea de menținere în eroare, trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia "cu prilejul încheierii unui contract" înțelegem intervalul de timp care s-ar scurge de la începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință, iar prin expresia "cu prilejul executării unui contract" înțelegem intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la executarea definitivă. Deși textul se referă numai la încheierea sau executarea unui contract, în literatura juridică s-a precizat că cerința legii este îndeplinită și atunci când acțiunea de inducere sau de menținere în eroare s-a produs cu prilejul rezilierii unui contract. Nu interesează caracterul sau obiectul contractului, fiind suficient ca acesta să fie de natură patrimonială. Din cerința săvârșirii unei acțiuni de inducere sau de menținere în eroare rezultă că neexecutarea obligațiilor ce derivă dintr-un contract încheiat nu constituie infracțiunea de înșelăciune, dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere dolosive față de creditorul obligației cu ocazia încheierii contractului. Curtea a constatat că practic problema cea mai importantă o constituie delimitarea infracțiunii de înșelăciune în convenții (care atrage răspunderea de drept penal), de fraudarea consimțământului unei părți la încheierea unui contract (care atrage sancțiuni de drept civil - anularea convenției și plata despăgubirilor), dar și de simpla neexecutare a obligațiilor ce derivă dintr-un contract. S-a arătat în literatura de specialitate că există nuanțe și gradații în exercitarea manoperelor viclene, iar cea mai gravă formă a dolului este înșelăciunea în convenții. Intenția, ca element subiectiv al infracțiunii de înșelăciune, presupune atitudinea subiectivă, în raport, cu care se poate reproșa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine, deoarece persoana acuzată și-a folosit capacitatea de înțelegere și prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos, iar atingerea acestui rezultat este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăției decurg din comportamentul exterior al inculpatului, de natură să clarifice sensul și scopul acțiunilor întreprinse de acesta. Motivația actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acționat. Curtea a reținut că cercetarea judecătorească trebuie să stabilească dacă s-au întrebuințat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract și dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea persoanei vătămate în realitatea înțelegerii intervenite între părți. Raportând considerentele de ordin teoretic expuse mai sus la speța de față, Curtea a constatat următoarea derulare a evenimentelor: a. Apartamentul nr. x: - 24.08.2009 - se încheie promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nr. 890, dintre inculpat și persoana vătămată, prin care inculpatul se obliga să vândă persoanei vătămate apartamentul nr. x, situat la parterul imobilului din municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, lotul x și y, cu o arie construită de 100 m.p. În promisiune s-a consemnat că apartamentul ce făcea obiectul acesteia, inclusiv locul de parcare și terenul aferent, au regimul unui bun viitor, apartamentul urmând să fie înstrăinat după efectuarea finisajelor și cu toate utilitățile incluse. Prin acest act, inculpatul A. se obliga să nu înstrăineze apartamentul unei alte persoane și să nu-l greveze cu sarcini. În legătură cu prețul și modalitatea de plată, în promisiune s-a stipulat că din cei 120.000 euro, "un avans de 20.000 euro s-a achitat azi, 24.08.2009, anterior autentificării actelor", iar restul de preț se va achita în 12 rate lunare, începând cu luna septembrie 2009. Despre întârzierea la plată a ratelor se arată că promitentul vânzător putea să solicite penalități de întârziere, egale cu dobânda corespunzătoare sumei datorate pe perioada de întârziere. Inculpatul se obliga să finalizeze apartamentul până la data de 31.08.2009, iar perfectarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare urma să se facă la 31.10.2009. Cu privire la răspunderea pentru neîndeplinirea obligațiilor, în cazul promitentei-cumpărătoare s-a stipulat: "În cazul în care se răzgândește și refuză perfectarea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică sau nu plătește restul de preț și penalitățile aferente până la expirarea termenului de grație în condițiile stabilite, prezenta promisiune de vânzare-cumpărare încetează de drept, fără notificare sau alte formalități prealabile, iar promitentul-vânzător este în drept să solicite direct radierea din cartea funciară a oricărei mențiuni și să rețină 10% din suma totală de 120.000 de euro, drept despăgubire pentru încălcarea obligației de către promitenta-cumpărătoare" - 02.06.2010 - persoana vătămată face o nouă plată de 42.000 RON, apartamentul fiind astfel achitat integral (ba chiar peste prețul convenit); - 15.06.2010 se radiază din evidențele OCPI ipoteca instituită anterior și interdicția de înstrăinare, grevare și închiriere fiind rămasă fără obiect, prin achitarea integrală a creditului; - 22.02.2011, 14.10.2011 - persoana vătămată face noi plăți; - 18.01.2012 se încheie între A. și F. și E. un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x situat la etajul P+1 al imobilului construcție Turistică din stațiunea Mamaia, Zona Butoaie pentru suma de 250.000 euro (aferentă contractului de credit nr. x), apartamentul fiind evaluat la 81.000 euro. S-a menționat în acest contract că banca are drept de preemțiune asupra acestui apartament și că garanții ipotecari nu pot înstrăina apartamentul la un preț mai mic decât cel care a fost comunicat băncii. Au mai fost ipotecate și alte apartamente (de exemplu apartamentele 15 și 29), rezultând ulterior că a fost ridicată ipoteca din extrasul de carte funciară. - 25.03.2012 - persoana vătămată mai achită în contul debitului suma de 32.000 RON, sperând că actul de vânzare-cumpărare va fi totuși perfectat; - 30.08.2012 - inculpatul A. a vândut apartamentul nr. x ce a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare încheiate cu persoana vătămată B., martorului C., în baza actului notarial nr. x/30.08.2012 emis de notar public H.; prin același act notarial, s-a înscris în cartea funciară asupra imobilului, un drept de ipotecă legală, pentru valoarea de 26.000 euro în favoarea inculpatului A. și a suspectei F. b. Apartamentul nr. x: - 02.02.2010 se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x dintre inculpat și persoana vătămată, prin care inculpatul s-a obligat să vândă apartamentul nr. x, tip duplex, parter plus etaj, situat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, lotul x plus 8, județ Constanța, cu o suprafață utilă de 119,60 m.p. și balcon în suprafață de 8,53 m.p., împreună cu un loc de parcare. În antecontract s-a stipulat că prețul total al vânzării este de 155.000 de euro cu TVA inclus, din care suma de 5.000 de euro a fost achitată înainte de autentificarea actului. Restul prețului în sumă de 150.000 de euro, inclusiv TVA trebuia să se achite până la data de 31.12.2010, când urma să se încheie contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, cu posibilitatea devansării și prelungirii termenului, de comun acord. În legătură cu nerespectarea obligațiilor asumate de către persoana vătămată s-au stipulat următoarele: "În cazul în care eu, B., beneficiara - cumpărătoare, nu voi mai dori încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică sau nu achit restul de preț, voi pierde suma achitată cu titlu de avans, prezenta promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare desființându-se de plin drept fără somație, notificare, punere în întârziere sau orice altă formă prealabilă. Cu privire la inculpatul A. s-a stipulat în antecontractul de vânzare-cumpărare, obligația acestuia de a nu încheia astfel de acte, cu alte persoane, în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate. În antecontractul de vânzare-cumpărare s-a mai stipulat că părțile au fost de acord cu încheierea acestuia, fără extras de carte funciară și fără certificat de atestare fiscală; - 15.06.2010 se radiază din evidențele OCPI ipoteca instituită anterior și interdicția de înstrăinare, grevare și închiriere fiind rămasă fără obiect prin achitarea integrală a creditului; - 02.08.2010 asupra apartamentului nr. x a fost instituit din nou un drept de ipotecă în favoarea E. SA, pentru garantarea unui credit al inculpatului în valoare de 250.000 de euro (ipoteca vizând și alte două apartamente - nr. 4 și nr. 30). Prin acest contract, A. și F. s-au obligat să nu mai facă niciun act de dispoziție asupra imobilului, scop în care au consimțit instituirea unei interdicții de închiriere, înstrăinare etc. pe întreaga durată de existență a garanției. Au declarat că imobilele nu au fost scoase din circuitul civil și nu sunt grevate de sarcini. Dreptul de ipotecă al băncii este intabulat la data de 06.08.2010; - 27.11.2013 - acest apartament a fost vândut în urma unei proceduri de executare silită declanșată la cererea creditorului E. SA București. Din șirul evenimentelor expuse mai sus, Curtea a conchis, în deplin acord cu judecătorul fondului, că nu există suficiente probe la dosar care să formeze convingerea instanței că la momentul încheierii celor două acte juridice cu persoana vătămată B., inculpatul A. ar fi avut intenția de a o induce în eroare. Desigur, acesta nu i-a adus la cunoștință faptul că are încheiate trei contracte de credit cu o instituție bancară (nici în fața instanței nu a recunoscut acest lucru) și nici nu a anunțat-o că prin ultimul contract de credit (pentru suma de 750.000 euro) s-a instituit în favoarea E. un drept de ipotecă asupra apartamentului nr. x. Era însă și o obligație a persoanei vătămate să verifice situația juridică a imobilului pe care intenționa să-l cumpere și pentru care a achitat avansul. Lucrurile au stat diferit la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. x când, promitenții-cumpărători au fost informați despre dreptul de ipotecă al băncii. Din acest moment, în opinia Curții, întregul comportament al inculpatului denotă intenția clară de a induce în eroare persoana vătămată. Așa cum a reținut și judecătorul fondului, în luna iunie 2010 apartamentul nr. x era achitat în întregime, chiar peste prețul convenit iar pentru apartamentul nr. x fusese achitată o sumă importantă de bani (cam 1/3 din preț). Este adevărat că de la această dată, plățile regulate ale persoanei vătămate au încetat. Acest fapt poate să denote o incapacitate temporară de plată. Inculpatul susține că în acest moment a intervenit o înțelegere între el și persoana vătămată, prin care convenea să acorde un răgaz persoanei vătămate, cu condiția ca aceasta din urmă să achite măcar dobânzile creditului restant. Indicii de veridicitate a înțelegerii există la dosar (pasivitatea persoanei vătămate în a efectua vreun demers împotriva inculpatului, afirmația acesteia din cuprinsul cererii reconvenționale formulate în fața Judecătoriei Constanța, etc.). Cu toate acestea, în lipsa vreunui înscris care să consfințească convenția părților, totul rămâne la nivel ipotetic și fără fundament probator. Chiar și dacă înțelegerea ar fi fost reală, cu atât mai mult comportamentul ulterior al inculpatului denotă intenția de a induce în eroare persoana vătămată. Astfel, acesteia din urmă i s-a creat convingerea că are șanse reale să devină proprietara ambelor apartamente, imediat ce va avea mijloace financiare să-l achite și pe cel de-al doilea (ap. nr. x). De altfel, B. s-a și comportat ca un adevărat proprietar, achitând utilitățile și cheltuielile de întreținere pentru cele două apartamente, pe care le-a și mobilat corespunzător. Curtea a mai observat că susținerile inculpatului, potrivit cărora conduita persoanei vătămate i-a creat alte datorii către bancă, nu corespund adevărului. La data de 02.05.2007, între inculpat și I. a fost încheiat contractul de credit nr. x pentru suma de 250.000 euro. Inculpatul a mai încheiat la data de 27.02.2008 contractul de credit nr. x cu I., pentru suma de 500.000 euro. J. a devenit E. SA București, prin urmare calitatea de creditor a fost preluată de noua instituție bancară. La data de 05.08.2008, a fost încheiat cu E. SA București un nou contract de credit, nr. x, pentru suma de 750.000 euro. Ca urmare a acestui contract a fost instituit dreptul de ipotecă al creditorului E. SA București asupra imobilului deținut de inculpat în municipiul Constanța, Stațiunea Mamaia, lotul x și y. Inculpatul încearcă să acrediteze ideea că a împrumutat doar suma de 750.000 euro, existând în realitate un singur contract de credit care și-a schimbat doar părțile contractante ca urmare a desființării I. În realitate, acesta a încheiat trei contracte de credit cu instituția bancară amintită, aflate la dosarul de fond . Mai mult, Curtea observă că inclusiv în adresa emisă de E. se menționează existența a trei contracte de credit, cu actele adiționale aferente. La dosar fond vol. I se află actele adiționale la contractul de credit nr. x, încheiate în perioada 2009 - 2010. Dacă acest contract nu ar mai fi existat, fiind preluat de noul contract (nr. x), nu ar mai fi fost posibilă încheierea unor acte adiționale la contractul vechi. La data de 02.08.2010 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru trei apartamente, printre care și apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x. La data de 18.01.2012 a fost încheiat un contract de ipotecă pentru apartamentul nr. x, generat de contractul de credit nr. x. Revenind, Curtea a observat că în perioada 11.11.2009 - 11.06.2010, a fost ridicată succesiv ipoteca instituită asupra apartamentelor din cele două imobile ale inculpatului (aspect care rezultă din extrasele de carte funciară aflate la dosarul de fond, vol. I, primul ciclu procesual) - ca urmare a achitării integrale a creditului. Este vorba desigur, de creditul de 750.000 euro contractat de la E. prin contract de credit nr. x din data de 05.08.2008 - singurul garantat la acel moment cu dreptul de ipotecă al băncii. Drept urmare, la data de 15.06.2010 cele două apartamente nr. x și nr. 2 erau libere de sarcini și evident, puteau fi supuse unor acte de dispoziție. Dacă în privința apartamentului nr. x plățile erau parțiale (însă deloc de neglijat), apartamentul nr. x era achitat. Cu toate acestea, inculpatul nu a inițiat niciun demers pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a acestui apartament. Ba mai mult, la data de 18.01.2012 încheie cu E. un nou contract de ipotecă asupra acestui apartament pentru ca la data de 30.08.2012 să-l vândă lui C. Deși recunoaște în mare parte sumele primite de la persoana vătămată, inculpatul admite că nu a inițiat niciun demers pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x (deși prețul fusese plătit) pentru că nu dorea să rămână în pierdere (cu privire la apartamentul nr. x). Prin urmare, doar interesul mercantil l-a determinat să folosească aceste metode și mijloace dolosive, pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că va deveni în cele din urmă proprietara apartamentelor - dar la prețul convenit inițial, mult mai mare decât cel al pieței din anii 2011 - 2012. Cât privește apartamentul nr. x, intenția înșelătoare a inculpatului este și mai evidentă. Deși prin antecontractul încheiat acesta avea interdicția de a mai încheia acte cu alte persoane în legătură cu imobilul promis persoanei vătămate, în luna august 2010 A. încheie cu E. SA un nou contract de ipotecă pentru garantarea creditului în valoare de 250.000 de euro prin care i se impune din nou interdicția de a înstrăina imobilul. Prin urmare, chiar dacă ar fi achitat diferența de preț din cel convenit inițial (100.000 euro), persoana vătămată nu ar fi putut deveni proprietara acelui apartament pentru că dreptul de ipotecă al băncii era instituit pentru o sumă mult mai mare. Apărările inculpatului referitoare la presupusul acord al persoanei vătămate B. cu vânzarea apartamentului nr. x nu au relevanță din punctul de vedere al existenței infracțiunii de înșelăciune. Chiar și dacă ar fi fost adevărat, acordul persoanei vătămate ar fi fost dat în speranța că va deveni măcar proprietara apartamentului nr. x. Or, la data vânzării apartamentului nr. x, apartamentul nr. x era deja ipotecat din nou în favoarea E. Inculpatul a avut la dispoziție două acte juridice care cuprindeau clauze rezolutorii în caz de nerespectare a obligațiilor contractuale (neplata prețului la termenele convenite). Nimic nu l-a împiedicat pe acesta să uzeze de acest beneficiu și să-și găsească alți cumpărători. În realitate inculpatul a dorit să profite de buna-credință și ignoranța persoanei vătămate, care nu s-a gândit niciun moment să-și conserve drepturile (de exemplu prin notarea antecontractelor în cartea funciară ori prin instituirea unui drept de creanță) și a amânat la nesfârșit perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare, deși încasase prețul unui din apartamente și o bună parte din prețul celuilalt. Lipsa unei evidențe clare a plăților efectuate de persoana vătămată, conturile diferite în care erau virate aceste plăți sau faptul că unele sume de bani au fost achitate direct inculpatului, pe baza unor chitanțe de mână (nerecunoscute ulterior) - denotă o intenție frauduloasă din partea acestuia. Un ultim argument care vine să răstoarne eșafodajul apărărilor formulate de inculpat este lipsa oricărei inițiative a acestuia de a restitui persoanei vătămate, fie măcar și parțial, sumele deja achitate. Mai mult, acesta și-a preconstituit o incapacitate de plată și a înstrăinat majoritatea bunurilor sale pentru ca o eventuală executare silită să fie sortită eșecului. Toate aspectele menționate conferă conduitei inculpatului atributele unui comportament interzis de norma de incriminare, acesta folosindu-se de mijloace amăgitoare pentru a-i crea persoanei vătămate impresia că-și va executa obligațiile asumate la încheierea celor două acte juridice. Față de cele expuse mai sus, Curtea a reținut că infracțiunea de înșelăciune imputată inculpatului există și a fost săvârșită cu forma de vinovăție cerută de lege- intenție directă. 3. Problema prescripției speciale a răspunderii penale a fost tranșată prin decizia penală nr. 1038/A/23.11.2020. Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continuate … de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. Curtea a reamintit că ultimul act de conduită imputat inculpatului prin rechizitoriu datează din 30.08.2012, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului nr. x între acesta și martorul C. Prin urmare, termenul de 10 ani al prescripției speciale s-ar împlini la 30.10.2022 (acesta fiind prelungit cu cele două luni cât țara noastră s-a aflat în stare de urgență). Curtea a constatat că dacă ne-am raporta la C. pen. din 1969, față de limitele mai mari de pedeapsă (3 - 15 ani), termenul de prescripție este de 10 ani, iar cel al prescripției speciale este de 15 ani. 4. Referitor la criticile de netemeinicie invocate de Parchet și partea civilă, Curtea le-a apreciat ca fiind fondate. Evaluând criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune (foarte aproape de limita maximă prevăzută de lege) nu a fost just individualizată sub aspectul cuantumului. Reapreciind asupra acestor criterii, Curtea a constatat că pedeapsa este prea mare, raportat la scopul acesteia și nevoia de îndreptare a inculpatului dar și la circumstanțele de ordin personal ale acestuia (aflat la primul impact cu legea penală). Curtea a apreciat, așadar, că o pedeapsă aflată la jumătatea intervalului dintre minimul și maximul special prevăzut de lege satisface mai bine exigențele individualizării. Sub acest aspect favorabil, urmează a fi admis apelul declarat de inculpat. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite în cauză, Curtea a constatat, însă, că executarea efectivă a acesteia este singura modalitate posibilă, raportat la pericolul social al faptelor imputate inculpatului, la conduita procesuală a acestuia, dar mai cu seamă la cuantumul prejudiciului cauzat și modalitatea concretă în care acesta a acționat. Curtea a constatat că numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure, atât exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală. Astfel, Curtea a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a colectat de la persoana vătămată o sumă impresionantă de bani (aproximativ 200.000 euro), pe care i-a folosit după propriul său interes, fără ca în final aceasta să devină proprietara vreunuia din cele două apartamente. Fapta inculpatului a produs consecințe devastatoare pentru persoana vătămată - suma avansată de aceasta și mai apoi pierdută provocând o întreagă avalanșă de probleme de natură financiară și nu numai. Inculpatul nu a găsit de cuviință să-i restituie persoanei vătămate nici măcar o parte din banii primiți ba mai mult, și-a înstrăinat majoritatea bunurilor, provocându-și o insolvență deliberată și paralizând practic orice încercare de recuperare a debitului. Față de toate argumentele expuse mai sus, în acord cu poziția exprimată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și de partea civilă în cadrul motivelor de apel, Curtea a apreciat că aplicarea instituției suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 91 din C. pen. nu se justifică în prezenta cauză. Curtea a avut în vedere la modificarea modalității de individualizare a executării pedepsei că aplicarea unei pedepse cu închisoarea este un mijloc de reeducare nu numai pentru persoana în cauză dar și pentru societate în general, pedeapsa având rol descurajator, atât pentru inculpat, pentru a nu reitera comportamentul ce a determinat aplicarea pedepsei, cât și pentru alte persoane care ar fi tentate să adopte aceeași conduită ilicită. De aceea, tocmai pentru atingerea acestui scop, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executare efectivă. 5. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, au fost făcute următoarele precizări: a. În cadrul procedurilor judiciare, pentru stabilirea valorii daunelor materiale este necesar ca prejudiciul să fie cert, actual (sau viitor) și susținut de mijloacele de probă administrate în cauză. Valoarea reală a prejudiciului material nu poate avea la bază prezumții și presupuneri, în lipsa unor probatorii care să confirme mai presus de orice dubiu cuantumul sumelor cheltuite de partea civilă pentru asistența și îngrijirea sa medicală. Instanța de apel a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu de ordin material nereparat încă, produs ca urmare a faptei ilicite, legătura de cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită și prejudiciul produs precum și vinovăția inculpatului, ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia. În concret, Curtea a apreciat că prima instanță nu a stabilit corect cuantumul daunelor materiale ce se cuvin părții civile - din perspectiva sumelor, reprezentând contravaloarea mobilierului de bucătărie rămas în apartamentul nr. x la vânzarea acestuia către C. În deplin acord cu partea civilă, Curtea a opinat că existența acestui mobilier a fost confirmată și de martorul C., atât cu prilejul audierii sale, cât și cu prilejul confruntării cu martorul K. (Bucătăria a rămas complet mobilată și utilată, plită și cuptor). Curtea a constatat că la dosar fond vol. II (primul ciclu procesual) se află înscrisuri din care rezultă că în prima parte a anului 2010 persoana vătămată a achiziționat piese de mobilier. Persoana vătămată B. nu a precizat valoarea acestui mobilier, drept pentru care Curtea a considerat că suma de 2.000 euro este suficientă pentru a acoperi acest prejudiciu. Cât privește contravaloarea îmbunătățirilor aduse celor două apartamente, Curtea a opinat că în mod corect prima instanță a respins acest capăt de cerere. Curtea a constatat că este adevărat că partea civilă a depus la dosar o serie de facturi și bonuri care atestă achiziția unor materiale de construcție, însă aceasta nu a dovedit că respectivele materiale ar fi fost destinate renovării celor două apartamente și nu a unor alte locuințe. Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect (pe baza înscrisurilor aflate la dosar) cuantumul sumelor achitate de partea civilă cu titlu de preț pentru cele două apartamente și pe care inculpatul va trebui să le restituie. Apărările inculpatului, în sensul că unele dintre sume au mers în contul instituției bancare, Curtea a constatat că sunt lipsite de relevanță câtă vreme partea civilă a acționat în acest mod la cererea lui, iar destinatarul real al acestora era tot el, ca parte a celor două acte juridice semnate cu B. Curtea a mai observat că în cererea de constituire de parte civilă, partea civilă a solicitat și plata dobânzii legale pentru sumele ce vor fi acordate cu titlu de daune materiale. Potrivit art. 1357 alin. (1) din C. civ. Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ. Prejudiciul se repară integral, dacă prin
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.