ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 84 din 19.03.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila, printre altele, în baza art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. au fost condamnați inculpații A., B. și C. la pedeapsa principală de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., au fost condamnați aceiași inculpați la pedeapsa principală de câte 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, în formă continuată, fiindu-le aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale de 6 ani și de 5 ani închisoare aplicate inculpaților A. și B., urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea de câte 6 ani închisoare sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă de 5 ani închisoare, astfel încât s-a aplicat inculpaților A. și B. pedeapsa principală rezultantă de câte 7 ani și 8 luni închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

Referitor la inculpatul C., s-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt în concurs real de infracțiuni cu fapta pentru care același inculpat a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galați definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curții de Apel Galați, iar în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969) s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin sentința penală anterior menționată și dată spre executare această pedeapsă.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse principale de 6 ani și de 5 ani închisoare aplicate inculpatului, cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galați definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curții de Apel Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, astfel încât s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani, 10 luni și 20 zile închisoare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, printre alții, inculpații A., B. și C.

Prin Decizia nr. 330/A din 03 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 84 din 19.03.2020 pronunțată de Tribunalul Brăila, care a fost desființată, în parte, și în rejudecare, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, în referire la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., au fost condamnați inculpații A., B. și C. la pedeapsa principală de câte 5 ani și 6 luni închisoare, fiindu-le aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei principale de 8 luni închisoare aplicată inculpatului C. prin Sentința penală nr. 2551 din 27.11.2014 a Judecătoriei Galați definitivă prin Decizia penală nr. 324 din 12.03.2015 a Curții de Apel Galați, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă (2 luni și 20 zile), în total rezultând o pedeapsă de 5 ani, 8 luni și 20 zile închisoare, în regim de detenție, și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani, precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

Au fost obligați inculpații la plata către partea civilă Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Vămilor - Direcția Regională a Finanțelor Publice Galați, cu titlu de drepturi de import, la care se adaugă taxe și accesorii fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală, de la data epuizării infracțiunii și până la achitarea integrală a prejudiciului, astfel: inculpatul A. la plata sumei de 143.630 RON; inculpatul B. la plata sumei de 54.972 RON și inculpatul C. la plata sumei de 108.288 RON.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei.

Împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casație inculpații A. la 09.03.2022, prin apărător ales, avocat D. cu delegație avocațială aflată la dosarul de recurs în casație și cerere suplimentară la 04.04.2022, B. și C., la data de 04.04.2022, prin apărător ales, avocat E. fără împuternicire avocațială.

Prin cererile formulate de inculpați a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. inculpații A., B. și C. au arătat, în esență, că ulterior pronunțării deciziei recurate, prin Decizia nr. 176 din 24.03.2022 Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

S-a susținut că în argumentarea soluției sale, Curtea a constatat că fapta săvârșită în condițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracțiune derivată, corelativă și, cu privire la majoritatea acțiunilor/operațiunilor ce constituie elementul material al infracțiunii, este o infracțiune subsecventă, ce împrumută din caracterul faptei din care provin bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal, respectiv din infracțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal sau din infracțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a), b) și c) al aceluiași articol. Astfel că, în condițiile în care art. 270 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006 are stabilit un plafon valoric, reglementarea unei limite valorice similare celei stabilite prin alineatul menționat este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei, corespunzătoare pericolului social. Așa încât Curtea a constatat că, nesocotind principiul ultima ratio în materie penală, dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu reglementează un prag valoric sub care fapta nu constituie infracțiune, contrar principiului constituțional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Invocând lipsa situației premise - element de tipicitate al infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, recurenții inculpați au susținut că fapta de a achiziționa și de a deține mai puțin de 10.000 de pachete de țigări fără timbru fiscal emis de autoritățile române nu constituie infracțiune în interpretarea Deciziei nr. 32 din 11 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, ci reprezintă contravenție conform art. 449 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, întrucât cantitatea reținută în rechizitoriu este mai mică de 10.000 pachete de țigări, în funcție de fiecare act material în parte, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată potrivit legii infracțiune, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prevederilor art. 421 alin. (3), fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. h) din același act normativ.

Astfel, s-a arătat că achiziționarea de țigări, cunoscând că provin din contrabandă, nu este prevăzută ca modalitate de săvârșire a infracțiunii de contrabandă reglementată de art. 270 alin. (3) Cod vamal, iar, pe de altă parte, raportat la cantitate, fapta este dezincriminată prin dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal context în care nici actele ulterioare acestei acțiuni, respectiv transportul, depozitarea, oferirea gratuit spre consum sau revânzarea, nu constituie modalități de săvârșire a infracțiunii asimilate infracțiunii de contrabandă.

Totodată, s-a susținut că principiul neutralității fiscale precum și împrejurarea că o persoană care deține bunuri în interiorul Uniunii Europene, indiferent de modalitatea de dobândire, datorează taxe și impozite, nu conduc și la reținerea infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât mărfurile au devenit purtătoare de taxe și impozite în urma comiterii infracțiunii inițiale de contrabandă prin introducerea în țară, independent de acțiunile ulterioare ale inculpaților, astfel că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, întrucât, la momentul vânzării mărfurile nu se mai aflau în regim de tranzit vamal.

Un alt motiv invocat de recurenți a fost acela că, prin încheierea de ședință din data de 05.05.2021 a Curții de Apel Galați, în baza Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale, au fost excluse și îndepărtate fizic din probatoriul administrat un număr de patru înregistrări audio - video și prin fotografiere, însă era necesară și excluderea tuturor probelor derivate, respectiv procesele-verbale ce conțin localizarea posturilor telefonice, capturi foto și video, dar și fotografiile realizate de către Serviciul Român de Informații care nu este organ de cercetare penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a probelor astfel obținute conform dispozițiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 302 din 04.05.2017 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională, în opinia recurenților inculpați fiind astfel aplicabil cazul de imposibilitate a exercitării în continuare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul că nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea, motiv pentru care în privința tuturor inculpaților trebuia să se dispună achitarea.

În susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenții inculpați au arătat că au recunoscut săvârșirea faptelor, însă nu în condițiile reținute în actul de sesizare, în sensul că au vândut de câteva ori țigări de contrabandă pe care le-au procurat anterior dintr-o piață din Municipiul Galați; au avut o atitudine corectă și sinceră în fata instanței de apel; au făcut eforturi în vederea acoperirii prejudiciului; sunt persoane bine integrate în societate, au familii, copii, iar aplicarea acestor pedepse nu sunt proporționale cu gravitatea faptelor, sunt deosebit de excesive și contrare practicii judiciare conturate la nivelul Curții de Apel Galați, cu atât mai mult cu cât timpul scurs de la încheierea activității infracționale (15.04.2014) de cca 8 ani a atenuat ecoul social al faptei și periculozitatea inculpaților.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurenții inculpați au solicitat admiterea cererii de recurs în casație și, în urma rejudecării cauzei, casarea parțială a Deciziei nr. 330/2022 a Curții de Apel Galați și înlăturarea greșitei aplicări a legii, în sensul de a se dispune condamnarea acestora la pedeapsa cu închisoarea, iar ca modalitate de individualizare judiciară suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., recurenții inculpați au solicitat suspendarea executării hotărârii recurate.

Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori și a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 10, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune astfel, a reținut, în esență, că, din modul în care recurenții inculpați au formulat criticile împotriva deciziei penale recurate rezultă că se circumscriu cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care aceștia au fost condamnați din perspectiva realizării unei corespondențe depline între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurenților inculpați nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, ori a intervenit dezincriminarea acestora, recursurile în casație fiind admisibile în principiu numai sub acest aspect.

S-a reținut că analiza conținutului mijloacelor de probă administrate în cauză pe care instanțele inferioare și-au fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori a eventualelor contradicții între ceea ce rezultă din probe, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, ori modul de administrare a probatoriului excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Acest din urmă temei legal permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanței între starea de fapt reținută de instanțe și conținutul normei de incriminare valorificate la încadrarea juridică, nicidecum reaprecierea elementelor de fapt reținute, cu autoritate de lucru judecat, prin hotărârea penală definitivă.

Așadar, criticile aduse de recurenții inculpați A., B. și C. care vizează excluderea probelor derivate din cele patru înregistrări audio - video și prin fotografiere care au fost excluse din probatoriul administrat, respectiv procesele-verbale ce conțin localizarea posturilor telefonice, capturi foto și video, dar și fotografiile realizate de către Serviciul Român de Informații ori modul de administrare și de interpretare a probelor de către instanțele inferioare nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Limitarea normativă a obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege exclude rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel, și, implicit, cenzurarea stării de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel ori concordanța acesteia cu probele administrate.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite casarea hotărârii instanței de apel când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele legale, din modul în care recurenții inculpați au formulat motivele de recurs în casație, s-a constatat că argumentele dezvoltate nu se circumscriu în conținut cazului de recurs în casație invocat, nefiind evidențiate aspecte de nelegalitate, prin raportare la pedepsele aplicate.

În realitate, s-a apreciat că se critică modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților sub aspectul cuantumului acestora și a modalității de executare, considerate prea mari în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și datele personale ale acestora, situație exclusă din sfera de cenzură în calea de atac a recursului în casație, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. care este incident doar în situația în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu poate fi cenzurată modalitatea de individualizare a pedepsei, astfel cum au solicitat recurenții, întrucât acest aspect vizează temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea ei. Astfel, operațiunea de individualizare judiciară a sancțiunii penale, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, este atributul exclusiv al instanțelor de fond, singurele în măsură să stabilească o pedeapsă în limitele prevăzute de lege în funcție de criteriile menționate în art. 74 C. pen., instanța de recurs în casație fiind limitată, conform art. 433 C. proc. pen., la a verifica conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere că motivele invocate se circumscriu în conținut cazurilor de recurs în casație invocate, în limitele precizate anterior, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații F., G. și H. împotriva Deciziei penale nr. 1459/A din 29 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat I. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reține că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probator.

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurenții inculpați A., B. și C. au susținut, în esență, că ulterior pronunțării deciziei recurate, fapta de contrabandă calificată pentru care au fost condamnați a fost dezincriminată prin Decizia nr. 176 din 24.03.2022 pronunțată de Curtea Constituțională a României, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, constă în aceea că inculpatul B., în perioada septembrie 2013 - toamna anului 2016, acționând separat sau în cadrul grupului infracțional organizat (pe perioada funcționării acestuia: decembrie 2013 - aprilie 2014), împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de colectare, depozitare, preluare, transport, deținere și revânzare a cantității de 2.890 pachete cu țigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova sau Ucraina, cauzând un prejudiciu în sumă de 58.972 RON.

În sarcina inculpatului A. s-a reținut că, în perioada septembrie 2013 - toamna anului 2016, acționând separat sau în cadrul grupului infracțional organizat (pe perioada funcționării acestuia: decembrie 2013 - aprilie 2014), împreună cu membrii acestuia, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de colectare, depozitare, preluare, transport, deținere și revânzare a cantității de 8.010 pachete cu țigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova sau Ucraina, cauzând un prejudiciu în sumă de 168.630 RON.

În sarcina inculpatului C. s-a reținut că, în perioada decembrie 2013 - aprilie 2014, acționând în cadrul grupului infracțional organizat, împreună cu membrii acestuia, sau cu alte persoane, prin mai multe acțiuni repetate desfășurate în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat activități de colectare, depozitare, preluare, transport, deținere și revânzare a cantității de 5.390 pachete cu țigarete provenite din contrabandă, având originea în Republica Moldova, cauzând un prejudiciu în sumă de 113.288 RON.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 451 din 05.05.2022, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României sunt neconstituționale.

Prin această decizie, în esență, s-a reținut că infracțiunea reglementată la art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României este, prin elementul său material, o infracțiune de tăinuire, care privește bunuri de un anumit specific, respectiv bunuri ce provin din contrabandă, a căror deținere, depozitare, colectare etc. afectează bugetul consolidat al statului.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin faptul că nu reglementează un prag valoric/temporal cât privește faptele asimilate contrabandei și prin nesocotirea principiului ultima ratio în materie penală, aduc atingere principiului constituțional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Totodată, s-a imputat textului de incriminare a infracțiunii de contrabandă asimilată că, nereglementând un astfel de prag valoric/temporal, norma este afectată de un viciu de neconstituționalitate și din perspectiva stabilirii de către instanță a pericolului social concret pe care îl prezintă faptele de contrabandă deduse judecății și a aplicării unei pedepse corect individualizate, contrar dispozițiilor constituționale ale art. 124 privind înfăptuirea justiției.

De asemenea, prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional face trimitere la dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 care incriminează ca infracțiune "deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri [...]", pedeapsa stabilită fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

S-a mai reținut că, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că "pentru combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a incriminat, în mod general, sustragerea de la plata taxelor și impozitelor în Legea nr. 241/2005 și, respectiv, a incriminat în alte legi speciale modalități concrete de sustragere de la plata taxelor, infracțiunile din aceste legi constituind forme specifice de evaziune fiscală. Omisiunea plății taxelor datorate este, așadar, incriminată atât în Codul fiscal, cât și în Legea nr. 241/2005, respectiv în Codul vamal. Astfel, infracțiunea din Codul fiscal [art. 2961 alin. (1) lit. l), deținerea de bunuri accizabile în afara antrepozitului fiscal] este un act preparator al evaziunii fiscale incriminat distinct. Situația premisă se referă la depozite clandestine de produse accizabile, rezultate din producerea fără forme legale sau scoaterea din antrepozite fiscale fără forme legale a unor produse supuse accizării. [...] Evaziunea fiscală reprezintă incriminarea generală în cazul omisiunii plății taxelor și impozitelor cu privire la bunuri aflate pe teritoriul României, iar infracțiunea de contrabandă reprezintă o infracțiune complexă cu privire la omisiunea plății acelorași taxe și impozite, dacă bunurile au fost introduse în țară în mod fraudulos. Contrabanda reprezintă astfel o normă complexă de incriminare a unei modalități specifice de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea bunurilor cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Obiectul juridic al infracțiunii de evaziune fiscală este diferit de cel al infracțiunii de contrabandă doar prin faptul că în cazul infracțiunii de contrabandă se apără și regimul frontierei de stat, nu numai regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat." În prezent, art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 reglementează o soluție legislativă identică, incriminând ca infracțiune "deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri [...]", pedeapsa stabilită fiind închisoarea de la 1 la 5 ani.

Așadar, în paragraful 35 al Deciziei nr. 176/2022, Curtea Constituțională a reținut că infracțiunile incriminate prin art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din 2003, respectiv prin art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015 și prin art. 270 alin. (3) din Codul vamal constituie forme specifice de evaziune fiscală, cea dintâi constituind un act preparator al evaziunii fiscale, iar cea din urmă - contrabanda, atât în varianta-tip, cât și în cazul infracțiunii asimilate contrabandei, o infracțiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, și anume prin introducerea sau deținerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât și a celor care nu sunt purtătoare de accize) care au intrat în țară cu încălcarea regimului juridic al frontierei, încălcarea regimului vamal prin omisiunea declarării la frontieră a bunurilor provenind din afara Uniunii Europene, fiind, după caz, un act preparator al evaziunii fiscale sau chiar un act consumat de evaziune fiscală.

La data comiterii de către inculpații A. și B. a faptelor de mai sus, dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. h) Codul fiscal din anul 2015 stipulau că deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 de litri" constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, la data comiterii de către inculpatul C. a faptei menționate anterior, dispozițiile art. 296 indice 1 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003 stipulau că, deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 de litri" constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 4 ani

În cauză, se constată că, în raport de situația de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, fapta încadrată inițial în infracțiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul vamal întrunește și elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, având în vedere că autorul faptei practic nu deține un antrepozit fiscal legal reglementat, că țigaretele sunt produse accizabile și sunt supuse marcării și că este depășită limita de 10.000 de țigarete.

Astfel, din considerentele deciziei penale recurate reiese că recurenții inculpați A., B. și C. au colectat, depozitat, preluat, transportat, deținut și comercializat, importante cantități de țigări, respectiv B. -cantitatea de 2.890 pachete țigarete de diferite mărci, A.- cantitatea de 8.010 pachete țigarete de diferite mărci, C. - cantitatea de 5390 pachete țigarete de diferite mărci, rezultând, astfel că fapta imputată inculpaților depășește cu mult pragul valoric de 10.000 țigarete la care face referire art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din anul 2015, respectiv art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003.

Așadar, chiar și în situația în care urmare a Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale a României nu ar mai putea fi reținută infracțiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006, se constată însă că faptele în discuție, ce formează obiectul cauzei și imputate recurenților inculpați A., B. și C. în modalitatea anterior reținută, întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 452 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal din 2015, respectiv ale infracțiunii prevăzute de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal din anul 2003.

Nu în ultimul rând se constată că, față de art. 147 alin. (1) din Constituția României, care prevede că de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale vor fi suspendate de drept, urmând a-și înceta efectele juridice la 45 de zile de la publicare dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, legiuitorul, prin O.U.G. nr. 85/2022 din 17 iunie 2022 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 17 iunie 2022, respectiv în termenul de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 176/2022 a Curții Constituționale a României, a redefinit infracțiunea de contrabandă asimilată, în acord cu criticile de neconstituționalitate, la art. III pct. 2 din această ordonanță prevăzându-se că sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, dacă sunt depășite limitele cantitative sau valorice prevăzute la alin. (2) lit. a).

Or, față de cele anterior reținute, se constată că Decizia nr. 176/2022 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, invocată de recurenții inculpați A., B. și C. pe calea prezentului demers judiciar, nu se aplică în cauza de față, având în vedere că așa cum s-a menționat mai sus, incriminarea faptelor imputate acestora a avut continuitate, de la data comiterii infracțiunilor până în prezent, regăsindu-se și în fondul legislativ actual, iar dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. prevăd că dispozițiile art. 4 C. pen. nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.

Prin urmare, se constată că faptele pentru care au fost condamnați recurenții inculpați A., B. și C. nu au fost dezincriminate, criticile acestora fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 170 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 330/A din 03.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 170 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2022.

GGC - ED