ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 579/30.03.2021 pronunțată de Judecătoria Galați, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale, faptă prev. și ped. de art. 288 alin. (1) C. pen., față de sentința penală nr. 1669/2015 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 295 din data de 08.03.2016 a Curții de Apel Galați.

În baza art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată (2 acte materiale).

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a se apropia de persoana vătămată B. sau de membrii de familie ai acesteia la o distanță mai mică 200 metri, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a se apropia de locuința, locul de muncă sau alte locuri unde persoana vătămată B. desfășoară activități sociale la o distanță mai mică 200 metri, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. n) și art. 66 alin. (1) lit. o) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (3) C. pen., a fost revocată amânarea aplicării pedepsei de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 1669/2015 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 295 din data de 08.03.2016 a Curții de Apel Galați, și s-a dispus aplicarea și executarea pedepsei de 1 an închisoare.

În temeiul art. 44 alin. (1) și (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa închisorii de 8 luni (2 luni și 20 zile), în final, inculpatul fiind condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și 2 luni și 20 zile închisoare.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. și art. 1357 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 3000 RON daune morale și la plata sumei de 1300 RON daune materiale, către partea civilă B..

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare – onorariu avocat - către partea civilă B..

În baza art. 398, art. 404 alin. (4) lit. e) raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 530/A din 11.04.2022, Curtea de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și de inculpatul A..

A desființat în parte sentința penală nr. 579/30.03.2021 a Judecătoriei Galați și, în rejudecare:

S-au înlăturat dispozițiile privind condamnarea inculpatului, pe cele privind reținerea formei continuate prev. de art. art. 35 alin. (1) C. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, dispozițiile vizând aplicarea pedepsei rezultante, precum și pe cele referitoare la obligarea inculpatului la plata sumei de 1.300 RON, reprezentând daune materiale către partea civilă B..

A fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 (faptă din data de 22.07.2016).

S-a menținut revocarea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1669/2015 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală nr. 295 din data de 08.03.2016 a Curții de Apel Galați, precum și dispoziția de aplicare și executare a pedepsei de 1 an închisoare.

În temeiul art. 44 alin. (1) și (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa închisorii de 3 luni, aplicată în prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 1 lună închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin deciziei.

Împotriva acestei decizii penale a formulat recurs în casație inculpatul A., întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul inculpat A. a susținut că hotărârea pronunțată de instanța de apel este netemeinică și nelegală, întrucât a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevăzută de legea penală. Inculpatul a considerat că fapta nu atrage răspunderea penală, ci răspunderea contravențională pentru tulburarea liniștii publice, precizând că, în mod greșit, instanța l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

Deopotrivă, prin motivele de recurs în casație, inculpatul a susținut că nu a încălcat ordinul de restricție și a făcut referire la situația de fapt, prezentând și făcând aprecieri asupra declarațiilor persoanei vătămate B., martorilor C., D., E., F., G. și asupra celor pe care le-a dat în calitate de suspect și inculpat.

Totodată, a susținut că nu a comis fapta cu intenția de a încălca ordinul de protecție întrucât nu știa că tatăl lui se afla în curtea mătușii sale, nu a intenționat în niciun fel să nu respecte hotărârea judecătorească, ci, mai degrabă tatăl și fratele său sunt cei care i-au ținut calea.

Față de cele arătate, pe fond, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Prin încheierea din 25 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte – secția penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 530/A din 11.04.2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția penală și pentru cauze cu minori, constatându-se că, este admisibilă în principiu pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în ceea ce privește infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, sub aspectul chestiunii de drept invocată referitoare la neprevederea faptei de legea penală și atragerea răspunderii contravenționale.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 530/A din 11 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie pentru că fapta a fost dezincriminată.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În cauză, prin decizia penală nr. 530/A din 11 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (fapta din 22.07.2016).

Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 (forma în vigoare la data comiterii infracțiunii, în forma actuală a legii infracțiunea regăsindu-se la art. 47 alin. (1) din legea specială), constituie infracțiune încălcarea oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și dispuse prin ordinul de protecție.

În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 217/2003 (forma în vigoare la data comiterii infracțiunii), persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.

Aceste din urmă prevederi legale au fost preluate în forma actuală a Legii nr. 217/2003, la art. 38 alin. (1) lit. e), prin care se reglementează că persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:

e) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, astfel cum sunt definiți potrivit prevederilor art. 5, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.

Or, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 217/2003, republicată, prin membru de familie se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii.

În acest context legislativ, se constată că, în cauză, prin decizia nr. 530/A din 11.04.2022, instanța de apel a reținut urmare propriei analize asupra probatoriului administrat că, "prin sentința civilă nr. 807/15.06.2016, instanța a emis ordin de protecție împotriva inculpatului A., pe o perioadă de 3 luni, dintre obligațiile impuse fiind păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de persoana vătămată B. și față de domiciliul acestuia și interzicerea oricărui contact cu acesta. În pofida acestei hotărâri judecătorești, din actele dosarului rezultă că, la data de 22.07.2016, inculpatul s-a apropiat de tatăl său, B., la o distanță mai mică de 200 metri."

Această stare de fapt reliefează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului de infracțiune pentru care recurentul inculpat a fost condamnat definitiv de instanța de apel, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspect obiectiv. Astfel, verbum regens exprimat de norma de incriminare prin încălcarea unui ordin de protecție, prevăzut ca situație premisă, se regăsește în situația de fapt reținută cu caracter definitiv prin decizia recurată, instanța de apel stabilind în baza probatoriului administrat că recurentul inculpat s-a apropiat de tatăl său, B. și de domiciliul acestuia, la o distanță mai mică de 200 metri, încălcând astfel obligația ce-i fusese impusă de instanță prin sentința civilă nr. 807/15.06.2016.

Față de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație, se subliniază că aspectele relative la reinterpretarea probatoriului, reexaminarea conținutului mijloacelor de probă pe care s-a întemeiat soluția de condamnare, în vederea stabilirii unei stări de fapt diferite de cea reținută de instanța de apel, exced procedurii recursului în casație prin care este permisă exclusiv examinarea în drept a deciziei pronunțate în calea de atac a apelului, potrivit art. 433 C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul recurentului inculpat A. prin care a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu constituie infracțiune, ci contravenție, se constată că, în conformitate cu art. 40 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice (ce are corespondent în dispozițiile art. 57 din forma actuală a legii speciale), legiuitorul a stabilit că sunt contravenții faptele care nu constituie infracțiuni, potrivit legii penale, or, după cum s-a arătat în considerentele ce preced, recurentul a încălcat o normă de drept penal, fapta din 22.07.2016 săvârșită de recurent întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003.

De altfel, printre contravențiile enumerate de art. 40 din Legea nr. 217/2003 (actual art. 57), nu se regăsește nicio faptă care să aibă ca situație premisă un ordin de protecție emis de o instanță judecătorească, cum impune conținutul constitutiv al infracțiunii ce interesează cauza, ceea ce înseamnă că legiuitorul a considerat justificată antrenarea unei răspunderi juridice mai severe, respectiv a celei penale atunci când nu se respectă obligațiile instituite printr-un ordin de protecție fiindcă, implicit, se dă dovadă de un grad de periculozitate socială ridicată. Există o demarcație clară între ilicitul penal și cel contravențional, iar instanța de apel a stabilit în mod legal caracterul infracțional al faptei pentru care s-a dispus condamnarea recurentului inculpat A..

Nici dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu au incidență întrucât potrivit art. 1 din acest act normativ, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală.

Se mai impune precizarea că recurentul inculpat nu a indicat nici un temei legal al răspunderii contravenționale invocate în apărarea sa.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 530/A din 11 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 530/A din 11 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 septembrie 2022.

GGC - MM