ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 72 din data de 11 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 208 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de hărțuire (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. și art. 208 alin. (2) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la o distanță mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la o distanță mai mică de 50 m și cu titlu de pedeapsă accesorie.

A constatat că, în ce privește infracțiunea de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție, legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Legea nr. 217/2003, înainte de a fi republicată în temeiul art. II din Legea nr. 183/2020.

În temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale (09.08.2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și reținerea art. 5 din C. pen., în condițiile art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și reținerea art. 5 din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptului de a se apropia de locuința persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanță mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanță mai mică de 50 m, și cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 luni și 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 60 zile = 20 zile).

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, a aplicat inculpatului:

- pedeapsa complementară aplicată, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. și art. 208 alin. (2) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptului de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la o distanță mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani;

- pedeapsa complementară aplicată, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și reținerea art. 5 din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptului de a se apropia de locuința persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanță mai mică de 50 m, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5), cu trimitere la alin. (2) din C. pen., alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, a aplicat inculpatului:

- pedeapsa accesorie aplicată conform art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau de membrii familiei sale, precum și dreptului de a se apropia de locuința persoanei vătămate B., la o distanță mai mică de 50 m.

- pedeapsa accesorie aplicată conform art. 65 alin. (1) din C. pen., cu trimitere la art. 67 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen., constând în interzicerea dreptului de a comunica, pe orice cale, cu persoana vătămată B. sau cu membrii familiei persoanei vătămate (persoana vătămată B. și martorii C., C., D.) și de a se apropia de persoana vătămată sau membrii familiei sale, precum și dreptului de a se apropia de locuința persoanei vătămate B. sau de locul său de muncă, la o distanță mai mică de 50 m.

În temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 6 luni și 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula, conform art. 92 alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze, pe o perioadă de 60 zile, muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor sau în cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecție a Copilului Sector 4.

În temeiul art. 96 din C. pen., cu trimitere la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv consecințelor săvârșirii de noi infracțiuni.

În temeiul art. 272 alin. (1), art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.131 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 131 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale, iar suma de 2.000 RON, cheltuieli judiciare avansate în cursul judecății.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că inculpatul A. a săvârșit infracțiunea de hărțuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2020, a efectuat, în mod repetat, un număr de 40 de apeluri telefonice către persoana vătămată B. (în datele de 25.01 - 1 apel, 26.01 - 1 apel, 27.01 - 1 apel, 28.01 - 1 apel, 31.01 - 1 apel, 1.02 -1 apel, 2.02 - 2 apeluri, 6.02 - 1 apel, 7.02 - 1 apel, 11.02 - 1 apel, 16.02 - 1 apel, 17.02 - 7 apeluri, 20.02 - 2 apeluri, 4.03 - 2 apeluri, 11.03 - 4 apeluri, o altă zi din luna martie 2020 - 6 apeluri, 1.05-2 apeluri, 5.05 - un apel, 14.05 - un apel, alte două zile din luna mai 2020 - 3 apeluri) și i-a adresat, prin 10 mesaje telefonice tip SMS, injurii, reproșuri pentru atitudinea pe care a manifestat-o în privința relației inculpatului cu fiica persoanei vătămate și, chiar, amenințarea că "o să ajungă la pușcărie", împreună cu soțul și fiul ei, cauzându-i o stare de temere.

În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că situația de fapt reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă: mesajele text sub forma unor sms-uri din 13 aprilie 2020, 16 aprilie 2020, 17 aprilie 2020, 19 aprilie 2020, 04 mai 2020, 09 mai 2020, 18 mai 2020, trimise pe numărul de telefon al martorului C. și adresate persoanei vătămate B., declarațiile persoanelor vătămate B. și B., declarațiile martorilor C., D., C., E., F. și G..

În ceea ce privește cererea inculpatului de pronunțare a unei soluții de încetare a procesului penal în temeiul disp. art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., curtea de apel a reținut, în esență, că din conținutul sesizării formulate de persoana vătămată la data de 09.01.2020 se poate deduce manifestarea de voință neechivocă a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a făptuitorului A. în ceea ce privește infracțiunea de hărțuire.

S-a mai reținut că, în condițiile în care, prin sesizarea din data de 25.05.2020, persoana vătămată B. a reiterat aspectele menționate în plângerea depusă la data de 09.01.2020, precizând că situația a rămas neschimbată de la data primei plângeri coroborat cu împrejurarea că infracțiunea de hărțuire este o infracțiune de obicei, întreaga perioadă infracțională pentru care s-a dispus trimiterea în judecată este acoperită de cele două sesizări formulate de persoana vătămată la data de 09.01.2020 și 25.05.2020.

Sub aspectul situației de fapt, instanța de fond a reținut, în esență, că cele 40 apeluri telefonice primite de persoana vătămată B. de la inculpat în perioada ianuarie - mai 2020 și cele 10 mesaje text pe care curtea le-a reținut din cuprinsul acuzației ca fiind cu certitudine adresate persoanei vătămate B. (în perioada 13 aprilie - 18 mai 2020), fac dovada certă că a existat o stare de temere.

Astfel, s-a constatat, contrar a ceea ce a susținut inculpatul, că nu a fost vorba doar despre injurii, care nu puteau provoca niciun fel de temere, ci a fost vorba despre o atitudine de intimidare, menită să insufle frică, exprimată într-o tendință de supremație, cu dorința de a dovedi că inculpatul va "câștiga" până la urmă războiul dintre el și familia persoanei vătămate B., chiar dacă va trebui să recurgă pentru aceasta la violență.

Astfel, în contextul în care, încă din anul 2017, după despărțirea inculpatului de persoana vătămată B., inculpatul a adresat amenințări părinților acesteia, fiului și fratelui său, fie direct, fie prin intermediul persoanei vătămate, persoana vătămată B. luând cunoștință despre existența amenințărilor și despre modalitatea extrem de negativă în care prezența inculpatului a influențat viața fiicei și nepotului ei, instanța de fond a apreciat că este clar că și un simplu telefon, efectuat cu număr ascuns și fără a discuta nimic, a fost de natură a o alerta și a-i provoca o stare de temere. Or, în speță, s-au efectuat 40 de astfel de telefoane și 10 mesaje text tip SMS, prin care inculpatul a urmărit să îi amintească persoanei vătămate B. că el încă există în viața fiicei sale și că nu va putea fi îndepărtat.

Prin urmare, din moment ce persoana vătămată B. avea motive să se teamă că prezența inculpatului în viața fiicei sale nu putea avea decât consecințe negative asupra sănătății fiicei și nepotului, după cum avea motive să se teamă și că inculpatul le-ar putea face rău soțului și fiului, întrucât întreaga familie îl credea "în stare de orice", după cum transpare din declarațiile luate persoanelor vătămate și martorilor C., D., C., curtea nu a putut achiesa susținerii inculpatului că nu a existat acea stare de temere, esențială pentru acțiunea de hărțuire prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., chiar dacă, în perioada 16 martie 2020 - 15 mai 2020, pe teritoriul României a fost instituită stare de urgență și circulația persoanelor a fost restrânsă considerabil. De altfel, în calitatea sa de avocat, s-a reținut că inculpatul ar fi putut circula prin Cluj-Napoca și în perioada stării de urgență, invocând necesitatea de a se prezenta la instanță, având în vedere că, și în perioada stării de urgență, s-au judecat cauze urgente, iar persoana vătămată B., cunoscându-l în stare de orice, a avut cu siguranță reprezentarea acestui fapt, tocmai de aceea existența stării de urgență nu a putut fi un impediment pentru provocarea unei stări de temere prin atitudinea inculpatului de a o contacta telefonic și prin mesaje text SMS.

Astfel, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de hărțuire, instanța de fond a reținut că elementul material rezidă din efectuarea de apeluri și transmiterea de mesaje text tip SMS cu caracter repetat, cu scopul de a intimida, de a o îndepărta pe persoana vătămată de fiica sa și a înlătura astfel influențele care i-ar fi periclitat relația de cuplu cu persoana vătămată B..

Întrucât inculpatul a acționat pe durata a cinci luni de zile, au existat apeluri și mesaje la durate relativ scurte de timp, chiar și zilnic, precum și zile în care s-au efectuat mai multe apeluri, curtea a apreciat că, deși nu poate avea în vedere două mesaje text descrise prin activitatea infracțională imputată inculpatului în rechizitoriu, deoarece se referă în mod evident la o persoană de sex masculin, respectiv la martorul C. (aprilie 2020) sau nu se referă la o persoană de sex feminin, astfel încât există un dubiu cu privire la care dintre soții ... i-a fost adresat și acest dubiu trebuie, potrivit art. 4 din C. proc. pen., să profite inculpatului (4 mai 2020), cele 40 apeluri telefonice și cele 10 mesaje text de tip SMS în privința cărora s-a stabilit că provin de la inculpat și au fost adresate persoanei vătămate constituie un număr suficient de acte care să releve obișnuința, infracțiunea de hărțuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., de care este acuzat inculpatul, fiind una de obicei.

Instanța de fond a apreciat că starea de temere a fost produsă, contrar celor susținute de inculpat, și prin frecvența apelurilor efectuate și prin conținutul mesajelor text adresate persoanei vătămate. Chiar dacă inculpatul a sunat cu numărul ascuns și nu a vorbit nimic, a închis telefonul când i s-a răspuns la apel, persoana vătămată a știut cine o contactează, deoarece, până la despărțirea fiicei sale de inculpat, nimeni nu o mai sunase cu număr ascuns, motivul acestor apeluri și mesaje text constând în a-i arăta persoanei vătămate B. că nu va pleca din viața persoanei vătămate B., după cum transpare din declarațiile persoanelor vătămate și a martorilor C., D., C..

Or, privind în contextul faptelor petrecute anterior, aceste apeluri și mesaje text, au fost cu siguranță suficiente pentru a crea o stare de panică persoanei vătămate B., din moment ce persoana vătămată cunoștea modalitatea în care viețile fiicei și nepotului ei au fost tulburate de prezența inculpatului, după cum au menționat prin declarațiile lor toți membrii H.. Persoana vătămată B. a fost bulversată, nu mai știa cum trebuie să procedeze pentru a-i asigura liniște copilului ei și a-l ajuta să treacă cu bine peste examenele școlare pe care le avea, nu mai reușea să mănânce, să își îngrijească copilul, pentru că inculpatul o forța să îi acorde lui timp, în caz contrar urmând a-i hărțui părinții sau fiul, a suferit de o formă severă de anemie, a slăbit foarte mult, iar martorul D. a avut nevoie de tratament psihiatric pentru a-și putea găsi echilibrul, întrucât prezența inculpatului în viața lor, chiar după ce mama sa a decis să termine relația, l-a tulburat foarte mult.

Urmarea imediată a constat în producerea unei stări de pericol pentru libertatea psihică a persoanei vătămate. Încălcarea libertății psihice rezultă din starea de temere cu privire la existența unui pericol viitor, constând în afectarea sănătății fizice și psihice a fiicei și nepotului persoanei vătămate B..

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că acțiunile de hărțuire imputate inculpatului au produs starea de pericol incriminată de legiuitor în cuprinsul art. 208 alin. (2) din C. pen.. Infracțiunea este una de pericol concret, însă probatoriul administrat în cauză a făcut dovada că persoanei vătămate i-a fost provocată starea de temere, panică, ce justifică existența infracțiunii.

Sub aspectul laturii subiective, curtea a constatat că fapta a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul acționând cu dorința de a produce o stare de temere persoanei vătămate B., cu scopul de a o intimida și a o împiedica să mai încerce să-l separe de persoana vătămată B.. Cu alte cuvinte, a prevăzut rezultatul faptei comise și l-a urmărit, în sensul disp. art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

S-a mai reținut că inculpatul A. a săvârșit și infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în formă continuată, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale (09.08.2020), conform art. 35 alin. (1) din C. pen., cu reținerea art. 5 din C. pen., constând în aceea că, în perioada 28 mai 2020 - august 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încălcat în mod repetat o măsură de protecție instituită prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Cluj-Napoca în dispozitivul Sentinței civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020 (Dosar nr. x/2020), efectuând 93 de apeluri telefonice către beneficiara ordinului de protecție B. (într-una din zilele lunii iunie - 1 apel, în datele de 24.07 - 2 apeluri, 25.07 - 4 apeluri, 26.07 - 14 apeluri, 27.07 - 2 apeluri, 30.07 - 65 apeluri, 8.08 - 3 apeluri, 9.08 - 2 ori apeluri).

Astfel, instanța de fond a reținut că, în perioada 28 mai 2020 - 09 august 2020, inculpatul A. a apelat-o pe persoana vătămată B. de 93 de ori, cu toate că, prin Sentința civilă nr. 4463 din 28 mai 2020, Judecătoria Cluj-Napoca a emis împotriva inculpatului un ordin de protecție pe durata unui termen de șase luni, prin care acesta a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 300 de metri față de B. și D., față de locuința acestora, școala minorului și locul de muncă al persoanei vătămate. Totodată, inculpatului i-a fost interzis, prin ordinul de protecție, orice contact, inclusiv telefonic, prin mesaje, prin corespondență sau în orice alt mod, cu B. și D..

S-a reținut că apelurile au fost efectuate de inculpatul A. atât prin afișarea numărului său de telefon în momentul apelului, cât și cu numărul ascuns. Astfel, în data de 24 iulie 2020, inculpatul A., care folosește numărul de telefon x, a apelat-o pe persoana vătămată B. de 2 ori, în data de 25 iulie a apelat-o de 4 ori, în data de 26 iulie 2020 inculpatul a apelat-o pe aceeași persoană vătămată de 14 ori, în data de 27 iulie a apelat-o de 2 ori, în data de 30 iulie 2020 a apelat-o de 65 de ori, în data de 8 august 2020 a apelat-o de 3 ori, în data de 9 august 2020 a apelat-o de 2 ori. De asemenea, inculpatul a apelat-o pe persoana vătămată B. în luna iunie 2020 (nu se cunoaște data exactă).

Susținerea inculpatului că nu a sunat ascunzându-și numărul de telefon nu a putut fi primită, fiind contrazisă de declarațiile persoanelor vătămate și a martorilor C., D., C., din care rezultă, fără echivoc, faptul că inculpatul obișnuia să apeleze cu număr ascuns sau de pe alte numere de telefon decât cele pe care le cunoșteau, întrucât i-au blocat numărul și nu mai puteau fi contactați. Însuși inculpatul a furnizat, prin declarația sa, răspunsul la întrebarea "ce rost avea să sun de pe alt număr dacă oricum am încălcat ordinul de protecție sunând de pe numărul meu care era public afișat la Barou", prin aceea că a susținut că au existat situații în care a sunat-o pe persoana vătămată B. și numărul era blocat.

Curtea a mai reținut că persoana vătămată B. a fost lovită de inculpat și, tocmai din acest considerent, a solicitat emiterea ordinului de protecție, a avut probleme la serviciu și dificultăți în exercitarea mandatului de vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din Cluj, iar la data emiterii ordinului de protecție comunicase deja martorilor E. și F., cu care a colaborat pe durata exercitării mandatului de vicepreședinte al Colegiului Farmaciștilor din Cluj, încetat în luna martie 2020, că are probleme cu inculpatul, că, deși relația s-a terminat, nu mai poate scăpa de el, o hărțuiește și nu o lasă în pace.

Cu alte cuvinte, s-a constatat că nu doar membrii familiei persoanei vătămate B. cunoșteau că relația acesteia cu inculpatul încetase la momentul emiterii ordinului de protecție, în 28 mai 2020, după cum transpare din declarațiile luate părinților, fiului și fratelui acesteia (în privința cărora inculpatul a susținut că nu ar avea o imagine reală a ceea ce se întâmpla între el și persoana vătămată B., pentru că, în accepțiunea lui, relația de cuplu continua, dar era ascunsă de familia persoanei vătămate), ci și foștii colegi de serviciu. Așadar, nu poate exista vreun dubiu asupra intenției persoanei vătămate de a întrerupe orice contact cu inculpatul pe durata ordinului de protecție. Intenția de a comunica a aparținut inculpatului și a fost unilaterală, tocmai de aceea a și sunat-o cu insistență, chiar de 65 ori într-o zi.

Instanța de fond a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului este Legea nr. 217/2003 în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale față de limitele speciale de pedeapsă mai reduse prevăzute de legiuitor, și a reținut că, sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, cu aplicarea art. 5 din C. pen., reținută în sarcina inculpatului, elementul material al laturii obiective constă în acțiunile inculpatului de a o contacta telefonic pe persoana vătămată B., de 93 ori, încălcând astfel măsurile dispuse în sarcina sa prin ordinul de protecție emis conform Sentinței civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în Dosarul nr. x/2020.

Urmarea imediată rezidă în încălcarea libertății psihice a persoanei vătămate. Infracțiunea este una de pericol abstract, iar inculpatul, prin acțiunile sale, a produs starea de pericol la care se face referire prin norma de incriminare, aducând atingere valorii sociale protejate: libertatea psihică a persoanei vătămate.

Legătura de cauzalitate rezultă din probatoriul administrat, întrucât, în lipsa acțiunilor inculpatului, prin care acesta a încălcat în mod repetat dispozițiile ordinului de protecție, nu s-ar fi produs starea de pericol incriminată de lege.

Sub aspectul laturii subiective, curtea a apreciat că inculpatul a comis infracțiunea cu intenție directă, în modalitatea prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., prevăzând că, prin acțiunile sale, îi încalcă libertatea persoanei vătămate și urmărind producerea unui asemenea rezultat, pentru a-și impune voința și a-și asigura poziția în viața persoanei vătămate, fiind deja notat că inculpatul încă se considera, și chiar și la acel moment, într-o relație de cuplu cu persoana vătămată B..

Este vorba despre o singură infracțiune de încălcare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție în formă continuată (cu 93 acte materiale), comisă, așa cum dispune art. 35 alin. (1) din C. pen., în formă continuată, întrucât inculpatul a săvârșit, la intervale regulate de timp, fapte care întrunesc, fiecare în parte, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 înainte de republicarea din august 2020, în baza unei unice rezoluții infracționale, fiind animat de dorința de a menține legătura cu persoana vătămată, de a-i dovedi că ei sunt încă un cuplu și nimic nu îi va putea despărți, chiar dacă, în calitatea sa de avocat, a cunoscut care sunt implicațiile unei asemenea "dorințe".

Și în cazul infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, s-a reținut că probatoriul administrat în cauză face dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există și a fost comisă de inculpat.

Cu referire la modalitatea de individualizare și aplicare a pedepselor, notând dispozițiile prevăzute de art. 74, art. 80 și art. 83 din C. pen., curtea de apel a reținut că infracțiunile de hărțuire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție în formă continuată, reținute în sarcina inculpatului A. sunt săvârșite în concurs real, iar gradul de pericol social care a rezidat în concret din activitatea infracțională a inculpatului este ridicat, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, libertatea psihică a persoanei care fusese victima violenței fostului concubin, este însemnată, având în vedere împrejurările și modul de comitere ale infracțiunilor comise, precum și mijloacele folosite, faptul că inculpatul A. nu a recunoscut faptele și nici nu și-a asumat consecințele acțiunilor sale, sens în care doar aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în cuantum suficient, poate garanta îndeplinirea celor trei funcții ale pedepsei.

Curtea de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de hărțuire (limite de la 1 la 3 luni) și a unei pedepse de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordin de protecție (limite de la 1 lună la 1 an), sunt în măsură să respecte limita de proporționalitate a sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și periculozitatea inculpatului.

Starea precară de sănătate a inculpatului (care, de altfel, nici nu a fost justificată corespunzător, prin prezentarea unor documente medicale conform cărora ar exista afecțiuni atât de grave precum cele învederate curții cu prilejul luării declarației) nu poate influența regimul sancționator, din moment ce afecțiunile ar fi existat și la momentul comiterii infracțiunilor și nu l-au împiedicat să manifeste conduite prohibite de lege.

Prin raportare la natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, împrejurările cauzei și persoana infractorului, chiar dacă nici norma de incriminare de la art. 208 alin. (2) din C. pen., nici norma de incriminare de la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale (09.08.2020), nu obligă la interzicerea unor drepturi, curtea de apel a considerat oportun ca, în contextul prev. art. 67 alin. (1) din C. pen., să interzică inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen.

Ca atare, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta și starea de tulburare pe care inculpatul a adus-o în viața fiecăreia dintre cele două persoane vătămate, curtea a apreciat că se impune protejarea persoanelor vătămate și a membrilor familiei lor prin aplicarea unor pedepse complementare, în temeiul art. 67 alin. (1), cu trimitere la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen.

Întrucât s-a constatat existența unui concurs real de infracțiuni, curtea a procedat, în temeiul disp. art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., la efectuarea contopirii între pedeapsa de 2 luni închisoare, la care va fi condamnat inculpatul ca urmare a comiterii infracțiunii prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen., și pedeapsa de 6 luni închisoare, la care va fi condamnat inculpatul ca urmare a comiterii infracțiunii prev. de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării activității infracționale, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și reținerea art. 5 din C. pen., pedeapsa rezultantă fiind de 6 luni 20 zile închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din cealaltă pedeapsă (1/3 din 2 luni, respectiv 60 zile = 20 zile).

Alături de pedeapsa rezultantă principală de 6 luni 20 zile închisoare, se vor aplica și pedepse complementare și accesorii constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen.

Deoarece sunt îndeplinite cerințele art. 91 alin. (1) din C. pen. și nu este incident niciunul din cazurile de excludere prev. la alin. (3) al normei penale antereferite, curtea a opinat că nu este necesară executarea pedepsei în regim de detenție, motiv pentru care va acorda inculpatului beneficiul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin urmare, în temeiul art. 91 alin. (1) și art. 92 alin. (1) din C. pen., curtea a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 6 luni 20 zile închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care se va calcula, conform art. 92 alin. (2) din C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de supraveghere, instanța de fond a hotărât ca inculpatul să respecte întocmai măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite în considerentele hotărârii, cu luarea în serios a beneficiului acordat de către instanța de apel, ceea ce presupune că nu va comite alte infracțiuni, în caz contrar pedeapsa va fi executată în regim de detenție, ca urmare a revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea a insistat ca inculpatul să conștientizeze implicațiile textului art. 96 din C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale, a declarat apel în termen legal, inculpatul A. solicitând, prin motivele de apel transmise la dosar la data de 10 octombrie 2023, prin e-mail, desființarea sentinței atacate și, în principal, pronunțarea unei soluții de achitare, iar în subsidiar, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, încetarea procesului penal ca urmare a lipsei plângerii prealabile relativ la persoana vătămată B. sau dispunerea amânării aplicării pedepsei în temeiul art. 83 și urm. din C. pen.

A mai solicitat înlăturarea pedepselor complementare și accesorii, precum și a obligației de a achita cheltuielile de judecată.

În ceea ce privește încetarea procesului penal, inculpatul a arătat, în esență, că termenul general de prescripție este de 3 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., motiv pentru care faptele deduse judecății s-au prescris la data de 18.05.2023, respectiv la data de 09.08.2023.

Referitor la fondul acuzațiilor imputate, a susținut că acestea nu au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă, de vreme ce la dosar nu există nicio probă care să releve existența faptei și vinovăția sa, prima instanță reținând în mod greșit situația de fapt.

A mai susținut că nu a existat nicio plângere prealabilă pentru perioada 10.01.2020 - 24.02.2020 din partea persoanei vătămate B., precum și faptul că deși diferența dintre amânarea aplicării pedepsei și suspendarea sub supraveghere nu este foarte mare, este esențială în ce privește situația sa profesională.

Desfășurarea cercetării judecătorești în apel

În al doilea grad de jurisdicție, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 iunie 2023, primul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 12 octombrie 2023, când instanța a încuviințat proba cu înscrisuri astfel cum a fost solicitată de apelantul inculpat A..

La același termen de judecată, apelantul inculpat A. a precizat că nu cere continuarea procesului penal și că solicită să se dispună încetarea procesului penal, în raport de faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale, iar instanța de judecată, având în vedere dispozițiile art. 391 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cu ref. la art. 421 alin. (2) rap. la art. 405, art. 406 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a rămas în pronunțare și a stabilit termen pentru deliberare, redactare și pronunțarea hotărârii la data de 9 noiembrie 2023 și, ulterior, la data de 13 noiembrie 2023.

Analizând cu prioritate motivele de apel prin care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală pentru infracțiunile de hărțuire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, se constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub aspectul săvârșirii infracțiunii de hărțuire, prev. de art. 208 alin. (2) din C. pen. constând în aceea că, în perioada ianuarie - mai 2020, a efectuat, în mod repetat, un număr de 40 de apeluri telefonice către persoana vătămată B. și i-a trimis acesteia 12 mesaje telefonice, apelurile și mesajele cauzând, prin frecvență și conținut, o stare de temere persoanei vătămate.

Deopotrivă, prin același rechizitoriu, inculpatului A. îi este imputată și infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată, (93 acte materiale comise în perioada mai - august 2020), prev. de art. 47 alin. (1) și (2) din Legea nr. 217/2003, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 din C. pen., baza factuală a acuzației constând în aceea că inculpatul, în perioada 28 mai 2020 - august 2020, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a încălcat în mod repetat măsura de protecție prevăzută la art. 38 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 217/2003 ("interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima"), instituită prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Cluj-Napoca în dispozitivul Sentinței civile nr. 4463/CC/2020 din data de 28 mai 2020 (Dosar nr. x/2020), efectuând 93 de apeluri telefonice către beneficiara ordinului de protecție B., comițând astfel 93 de acte materiale.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, instanța de apel constată că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (2) din C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei, de la data săvârșirii ultimului act."

În ce privește termenul de prescripție, Înalta Curte reține că pentru ambele infracțiuni deduse judecății, durata acestuia este de 3 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen., în considerarea faptului că normele de incriminare prevăd pentru acestea pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda.

Astfel, art. 208 alin. (2) din C. pen., prevede că "Efectuarea de apeluri telefonice sau comunicări prin mijloace de transmitere la distanță, care, prin frecvență sau conținut, îi cauzează o temere unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă."

Referitor la infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată, prioritar, în aplicarea art. 5 din C. pen., că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este Legea nr. 217/2003 în forma în vigoare la data epuizării infracțiunii, înainte de a fi republicată în temeiul art. II din Legea nr. 183/2020, întrucât prevede limite de pedeapsă mai reduse față de noua reglementare.

Astfel, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data epuizării infracțiunii continuate imputate inculpatului, "Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 23 alin. (1) și (4) lit. a) și b) și dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an".

În jurisprudența obligatorie relevantă a Curții Constituționale, concretizată în Deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.O. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358/2022 (publicată în M.Of. nr. 565/9.06.2022) s-a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestei interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

Evaluată în contextul celorlalte dispoziții pertinente în materia prescripției, această particularitate imprimă C. pen. în vigoare în intervalul de timp limitat, anterior menționat, caracterul unei legi penale de natură să asigure, în ansamblul său, o situație mai favorabilă pentru inculpat și, astfel, să devină aplicabilă în speță, în conformitate cu principiul de aplicare a legii penale în timp, prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. pen.

În acest context factual și normativ, se constată că termenul general de prescripție de 3 ani, stabilit conform art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. a început să curgă de la data comiterii ultimului act material, 18 mai 2020, și s-a împlinit la data de 17 mai 2023, în ceea ce privește infracțiunea de hărțuire privind pe persoana vătămată B., respectiv a început să curgă de la data săvârșirii ultimei acțiuni, 9 august 2020, și s-a împlinit la data de 8 august 2023, în ceea ce privește infracțiunea de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată, privind pe persoana vătămată B..

Prin urmare, împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale pentru acuzațiile de hărțuire și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, în formă continuată, atrage incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., chestiune ce face superfluă analizarea celorlalte critici vizând acuzațiile imputate, în condițiile în care inculpatul a arătat în mod expres, la interpelarea instanței, la termenul de judecată din data de 12 octombrie 2023, că nu solicită continuarea procesului penal.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2022.

Va desființa în totalitate sentința penală apelată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată B..

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data săvârșirii ultimei acțiuni (09 august 2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată B..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond și în apel, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 72/2023 din data de 11 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2022.

Desființează, în totalitate, sentința penală apelată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de hărțuire, prevăzută de art. 208 alin. (2) din C. pen., persoană vătămată B..

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, în formă continuată, prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003, în forma în vigoare la data săvârșirii ultimei acțiuni (09 august 2020), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., persoană vătămată B..

Cheltuielile judiciare avansate de stat, în fond și în apel, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea hotărârii la dispoziția părților, a persoanelor vătămate și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 13 noiembrie 2023.

GGC - NN