ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 552 din data de 29 aprilie 2022 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66, alin. (1), lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri.

A mai fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri.

S-a constatat că faptele care fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 164/2013 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul penal nr. x/2013, definitivă la 16 octombrie 2013 și că sunt concurente cu faptele pentru care a fost stabilită pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul penal nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 968 din 20 iunie 2017 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b), art. 40 alin. (1) C. pen., au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele stabilite/contopite prin sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016, astfel: 2 ani închisoare (sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016), 2 ani și 4 luni închisoare (sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016) și 2 ani închisoare (sentința penală nr. 164/2013), au fost contopite pedepsele stabilite prin sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016 cu pedepsele stabilite în prezenta cauză, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani, 1 lună și 10 zile închisoare (1/3 din restul pedepselor), astfel că s-a stabilit pedeapsa de 5 ani, 1 lună și 10 zile închisoare.

În temeiul art. 15 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. din 1969, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 164/2013, pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa rezultantă parțială de 5 ani, 1 lună și 10 zile închisoare, astfel că, în final, acesta va executa pedeapsa de 7 ani, 1 lună și 10 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a), art. 67 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5), art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n), o) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea următoarelor drepturi: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a alege, de a comunica cu partea civilă B. sau cu membri de familie ai acesteia ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 200 de metri și de a se apropia de locuința sau de locul de muncă ale părții civile la o distanță mai mică de 200 de metri.

În temeiul art. 45 alin. (2), art. 67 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pe o perioadă de 3 ani (pedeapsa complementară stabilită prin sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016).

În temeiul art. 45 alin. (5), art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere (pedeapsa accesorie stabilită prin sentința penală nr. 495 din 21 decembrie 2016).

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.., art. 1357 alin. (1) C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată pentru partea civilă B. și au fost obligați inculpații C. și A., în solidar, să-i plătească acesteia suma de 25000 de euro sau echivalentul în RON la data plății în funcție de cursul B.N.R. cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1300/A din 31 iulie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a constatat că prin încheierea de ședință din data 16 martie 2023, instanța de apel a dispus, conform art. 386 C. proc. pen.., schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu și condamnat în primă instanță prin sentința apelată, din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (2) C. pen., fiind înlăturată forma agravată a alin. (3) din cuprinsul art. 205 C. pen.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 552 din 29 aprilie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desființată în parte cu privire la latura penală a cauzei, sub aspectul încadrării juridice dată faptei de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, și, pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-a înlăturat din încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului A., a prevederilor art. 205 alin. (3) lit. a) C. pen.

Au fost menținute pedepsele principale, complementare, accesorii aplicate inculpatului pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1) și (2) C. pen. și complicitate la vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Au fost menținute operațiunile de contopire realizate și aferente tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni constatate pentru inculpat.

Au fost menținute dispozițiile sentinței apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 552 din 29 aprilie 2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că la termenul de judecată din data de 16 martie 2023, s-a dispus, conform art. 386 C. proc. pen.., schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpații C. și A. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., în infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și (2) C. pen., fiind înlăturată forma agravată a alin. (3) din cuprinsul art. 205 C. pen., pe considerentul că probele cauzei nu confirmă împrejurarea că bâta de baseball utilizată de la agresarea victimei B. a fost utilizată la comiterea faptei, nefiind o armă propriu-zisă, astfel că este fără relevanță împrejurarea că la momentul privării de libertate a victimei de către cei doi inculpați, aceștia aveau sau nu asupra lor obiectul contondent folosit în prealabil la agresarea victimei. La același termen de judecată, Curtea de apel a respins ca nefondate toate celelalte cereri ale inculpaților și ale părții civile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată pentru argumentele prezentate sintetic în cuprinsul încheierii de ședință întocmite pentru termenul de judecată din data de 16.03.2023.

În ceea ce privește starea de fapt, în speță s-a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, în jurul orei 23:00, prin prezența sa și prin comportamentul său raportat la acțiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acțiunea sa de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele infracțiunii de complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, împreună cu inculpatul C., în condițiile în care partea civilă B. avea femurul stâng rupt, a transportat-o pe aceasta, contrar voinței sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, județul Cluj, unde au determinat-o să își sune tatăl pentru a-i cere bani și unde au ținut-o, contrar voinței sale, până în dimineața zilei de 21.11.2016, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) C. pen.

Inculpatul A. a comis infracțiunile reținute în sarcina sa în stare de recidivă post-condamnatorie în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare la care a fost condamnat prin S.P. 164 din 04 octombrie 2013 în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Huedin, definitivă, prin nerecurare, la data de 16 octombrie 2013.

Curtea de apel și-a însușit în întregime examenul probelor realizat la prima instanță prin sentința apelată, iar piesele probatorii ale cauzei confirmă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul C. a agresat victima B. cu o bâtă de baseball, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, iar inculpatul A. care, prin ajutorul moral dat primului inculpat, tradus prin prezența la locul exercitării agresiunilor, susținerea și încurajarea morală a coinculpatului, pe care l-a asistat, ironizând victima, a realizat acte de complicitate morală la comiterea infracțiunii de către autor, motiv pentru care, conform sistemului parificării pedepselor pentru autor și complice, răspunde penal pentru conduita sa ilicită, aceea de complicitate morală la infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. De asemenea, mijloacele de probă atent analizate la fond confirmă împrejurarea că declarația victimei este sinceră, corespunde realității, astfel că relatarea victimei în sensul că a fost transportată într-o locație aleasă de inculpați, unde i-a fost limitată libertatea de mișcare și acțiune, împotriva voinței sale, în condițiile anchetei și reținute prin sentința apelată, iar activitatea inculpaților C. și A., care s-a conjugat pe linia înfrângerii voinței victimei, pe fondul unui conflict/diferend financiar preexistent, este tipică incriminării de la art. 205 alin. (1) și (2) C. pen., privitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal. Reținând că acuzațiile penale formulate împotriva inculpaților au caracter cert, fiind susținute de probele cauzei, iar acestea sunt imputabile inculpaților (care au avut discernământul necesar la data comiterii lor), este temeinică angajarea răspunderii penale a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor analizate și reținute în sarcina lor.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 03 august 2023 .

Prin motivele de recurs în casație, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a susținut că din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că fapta pe care a săvârșit-o în concret nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de vătămare corporală sub aspectul laturii obiective.

Cu titlu preliminar, recurentul a precizat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani pentru complicitate la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., reținându-se că, la data de 20 noiembrie 2016, în jurul orei 23:00, prin prezența și prin comportamentul său, raportat la acțiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acțiunea de a lovi partea civilă cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza numitului B. leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 de zile de îngrijiri medicale. S-a constatat că fapta mai sus detaliată întrunește elementele complicității la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Recurentul a precizat că i se impută că i-ar fi oferit sprijin moral inculpatului C., în acțiunea acestuia de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball. Complicitatea intelectuală se caracterizează prin aceea că efectele sale se produc asupra psihicului infractorului, prin întărirea sau întreținerea intenției de a comite fapta prevăzută de legea penală. În concret, actul de complicitate intelectuală poate îmbrăca forma asistenței la comiterea actelor de executare. În doctrină s-a arătat că suntem în prezența unui act de complicitate morală și atunci când, în timpul săvârșirii infracțiunii, cineva asistă la comiterea actelor de executare. Evident, nu este vorba despre o simplă prezență pasivă, întâmplătoare, ci de un act intenționat, ce oferă sprijin moral autorului, prin aceea că el poate conta pe faptul că, în caz de nevoie, cel care asistă îi poate veni în ajutor. Or, în speță ne aflăm în ipoteza unei complicități negative, respectiv prezența pasivă a recurentului la comiterea actelor de executare de către inculpatul C., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârșirea unei infracțiuni și nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu se pedepsește niciodată potrivit regulilor participației penale.

Pe cale de consecință, recurentul a solicitat să se constate că fapta pe care a săvârșit-o nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune pronunțarea unei soluții de achitare pentru complicitate la infracțiunea de vătămare corporală.

În continuare, recurentul inculpat a arătat că a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., reținându-se, în fapt, că, la data de 20.11.2016, împreună cu inculpatul C., în condițiile în care partea civilă avea femurul stâng rupt, au transportat-o pe aceasta, contrar voinței sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, județul Cluj, unde au determinat-o să își sune tatăl pentru a-i cere bani și unde au ținut-o, contrar voinței sale, până la data de 21 noiembrie 2016, punând în acest mod în pericol sănătatea acesteia. S-a reținut că fapta imputată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) și (2) C. pen.

În ceea ce privește tipicitatea acestei fapte, recurentul a arătat că eforturile pe care partea civilă avea posibilitatea de a le face pentru a depăși "obstacolul" erau firești, sens în care nu se poate concluziona că suntem în prezența unei acțiuni de lipsire de libertate.

În concret, inculpatul A. a precizat că, din declarațiile lui și ale coinculpatului, precum și ale martorei D. rezultă că apartamentul nu a fost încuiat pe dinafară de către recurent, cheile se aflau în ușă, iar inculpatul C. a dormit în altă cameră față de partea civilă. Având în vedere că viața și sănătatea părții civile nu au fost puse în pericol prin faptele reținute în sarcina recurentului și a inculpatului C., astfel cum rezultă din actele medico-legale (raportul de expertiză medico-legală nr. x/2021 din 26 ianuarie 2021 al IML Cluj-Napoca, suplimentul din 17 februarie 2022 la raportul de expertiză medico-legală nr. x/2021 din 17 februarie 2022 al IML Cluj-Napoca și opinia nr. 4/2022 a expertului parte E.), se poate concluziona că partea civilă avea posibilitatea în orice moment de a părăsi locuința, cu atât mai mult cu cât în cursul zilei următoare a și realizat în concret acest lucru. Așa fiind, recurentul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sub aspectul laturii obiective.

Pe cale de consecință, inculpatul a solicitat să se constate că fapta pe care a săvârșit-o nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care se impune pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și părților, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 septembrie 2023. Prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 10 octombrie 2023.

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019 și s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7.

Instanța a constatat că decizia penală nr. 1300/A din 31 iulie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori (dosarul nr. x/2019) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a observat că recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Înalta Curte a constatat că este admisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform susținerilor recurentului, în speță ne aflăm în ipoteza unei complicități negative, respectiv prezența sa pasivă la comiterea actelor de executare de către inculpatul C., care, potrivit doctrinei, există atunci când o persoană asistă la săvârșirea unei infracțiuni și nu face nimic pentru a o împiedica. Astfel, complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu se pedepsește potrivit regulilor participației penale.

Astfel cum s-a menționat anterior, analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Instanța de recurs în casație nu poate schimba o situație de fapt în raport de care nu a administrat nemijlocit probe Referitor la criticile formulate cu privire la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1), (2) și (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că acestea au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, recurentul făcând referire la probele administrate în cauză și susținând în mod neechivoc o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel. Recurentul a arătat că partea civilă avea posibilitatea în orice moment de a părăsi locuința, cu atât mai mult cu cât în cursul zilei următoare a și realizat în concret acest lucru, iar instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 20 noiembrie 2016, împreună cu inculpatul C., în condițiile în care partea civilă B. avea femurul stâng rupt, a transportat-o pe aceasta, contrar voinței sale, cu un autoturism, la un apartament situat în Cluj-Napoca, strada x, numărul 5-7, județul Cluj, unde au determinat-o să își sune tatăl pentru a-i cere bani și unde au ținut-o, contrar voinței sale, până în dimineața zilei de 21.11.2016, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 205 alin. (1), (2) C. pen.

Față de criticile invocate în raport de cazul de casare susținut de apărare (fapta nu este prevăzută de legea penală), se observă că recurentul are în vedere o altă situație de fapt decât cea reținută în acuzația formulată împotriva sa prin rechizitoriu și considerată probată de instanța de apel, astfel încât criticile sale exced competenței recunoscute de lege instanței de recurs în casație care se rezumă la concordanța dintre faptele reținute de instanța de apel și elementele de tipicitate ale infracțiunii incriminate.

Cu ocazia dezbaterilor, la data de 24 octombrie 2023, referitor la cazul de casare circumscris dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., apărarea a solicitat să se observe că acțiunile inculpatului A. nu se circumscriu laturii obiective a infracțiunii [complicitatea la infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen..], susținându-se că a participat pasiv la comiterea actelor de executare de către inculpatul C. în sensul că doar a asistat la săvârșirea unei infracțiuni și nu a făcut nimic pentru a împiedica autorul. În opinia apărării, acțiunile inculpatului reprezintă o complicitate negativă, nefiind un act de participație, și nu produce consecințe în planul dreptului penal.

Analizând recursul în casație potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen... Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii.

Deoarece legea nu prevede competența de a administra probe cu privire la situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală), în ceea ce privește complicitatea la infracțiunea de vătămare corporală, incriminată de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen., susținând că acțiunile sale reprezintă o complicitate negativă, nefiind un act de participație, în sensul că doar a asistat la săvârșirea infracțiunii de către C. și nu a făcut nimic pentru a-l împiedica, astfel că o complicitatea negativă, nefiind un act de participație, nu este infracțiune și nu se pedepsește potrivit regulilor participației penale.

Conform apărării, complicitate negativă există atunci când o persoană care, știind că se va săvârși o infracțiune, nu aduce acest fapt la cunoștința autorităților sau care, fiind de față la săvârșirea unei infracțiuni, nu a intervenit pentru împiedicarea consumării acesteia.

Cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.., doar în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la complicitatea la infracțiunea de vătămare corporală, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv prin decizia pronunțată în apel.

Fapta celui care asistă la lovirea unei alte persoane și nu o ajută este infracțiune independent de poziția subiectivă a față de autorul care lovește victima (de sprijinire a autorului loviturilor sau de nepăsare față situația victimei, care nu are posibilitatea de a se salva). Lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate (art. 203 C. pen.) incriminează omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunța de îndată autoritățile de către cel care a găsit o persoană a cărei (...) integritate corporală sau sănătate este în pericol și nu are putința de a se salva. Atunci când integritatea corporală și sănătatea victimei sunt lezate ca urmare actelor autorului, iar imposibilitatea victimei de a se salva este determinată inclusiv de conduita celui care nu numai că nu acordă ajutor, dar susține actele autorului care produc o vătămare corporală victimei, sunt întrunite condițiile de tipicitate ale participație penale sub forma complicității la infracțiunea de vătămare corporală [art. 48 C. pen. rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen..], astfel cum este cazul în speță.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 20.11.2016, în jurul orei 23:00, prin prezența sa și prin comportamentul său raportat la acțiunile inculpatului C., i-a oferit sprijin moral acestuia în acțiunea sa de a lovi partea civilă B. cu o bâtă de baseball, faptă ce a fost de natură a-i cauza acesteia leziuni fizice pentru a căror vindecare a avut nevoie de 95-100 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele infracțiunii de complicitate la vătămare corporală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) C. pen.. Curtea de apel a reținut că inculpatul A. care, prin ajutorul moral dat primului inculpat, tradus prin prezența la locul exercitării agresiunilor, susținerea și încurajarea morală a coinculpatului, pe care l-a asistat, ironizând victima, a realizat acte de complicitate morală la comiterea infracțiunii de către autor.

Contrar argumentelor recurentului, instanța de apel nu a pronunțat o soluție de condamnare în absența unei conduite proprii a complicelui, de sprijinire a actelor autorului. Situația de fapt, astfel cum rezultă din considerentele deciziei citate mai sus, arată că recurentul din prezenta cauză a susținut conduita autorului prin acte de complicitate morală, ironizând partea vătămată în timp ce era lovită de autorul infracțiunii de vătămare corporală, conduita sa fiind de natură să îl încurajeze pe autorul infracțiunii. Atunci când o persoană este prezentă alături de autorul infracțiunii pe parcursul desfășurării actului de conduită care reprezintă elementul material al infracțiunii și, prin atitudinea sa, întărește voința autorului, încurajându-l în comiterea faptei (inclusiv prin cuvinte care descurajează o reacție a victimei ori care intimidează victima), sunt întrunite elementele participației penale sub forma complicității la infracțiunea comisă de autor. Practica judiciară este constantă în acest sens, astfel că soluția instanței de judecată nu reprezintă un reviriment jurisprudențial, așa cum a susținut apărarea (în același sens, T.S., s.p., d. 2060 din 1976, C.D., p. 277; T.S., s.p., d. 5479 din 1971, C.D. p. 271; T.S., s.p., d. 2697 din 1982, C.D. p. 288; T.S., s.p., d. 7357 din 1970, în R.R.D. nr. 10/1971, p. 176 în aplicarea C. pen. anterior ale cărui dispoziții în materie de participație penală, relevante în cauza de față cu privire la condițiile complicității, nu au fost modificate în C. pen. în vigoare).

Din cele ce preced, se constată că instanța de apel a descris faptele care se circumscriu unei complicități morale, caracterizată prin aceea că efectele actelor complicelui poartă asupra voinței autorului, prin susținerea conduitei autorului și descurajarea reacției victimei infracțiunii. În cauză sunt întrunite condițiile de existență a participației penale sub forma complicității: a) autorul a comis o faptă prevăzută de legea penală; b) complicele a descurajat o eventuală apărare a victimei nu numai prin prezența sa în tot timpul în care autorul faptei a lovit cu violență victima, dar și prin cuvinte care au descurajat victima, ajutându-l astfel pe autor să comită fapta mai ușor, în absența unei reacții a victimei, c) complicele a prevăzut că, prin lovirea violentă a victimei de către autor, integritatea corporală a victimei este afectată, stabilindu-se astfel legătura subiectivă cu autorul infracțiunii, care a fost încurajat în conduita sa; d) cronologic, actele complicelui s-au situat după luarea rezoluției infracționale de către autorul faptei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1300/A din 31 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 170 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2023.