ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1024 din data de 27 septembrie 2022 pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul nr. x/2019, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Judecătoria Bistrița, printre altele, a dispus condamnarea inculpatului A., , fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. (faptă comisă în data de 09.08.2019 în dauna părții vătămate B.), la pedeapsa de 1 an închisoare, în regim de detenție.

Potrivit art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - și de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. și de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Conform art. 396 alin. (1) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A. (cu datele de identificare de mai sus), pentru comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 213 alin. (2) C. pen. (faptă comisă în data de 09.08.2019 în dauna părții vătămate B.), la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - și de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. și de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în stare de concurs real, iar în baza art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă finală de: 1 an și 10 luni închisoare, în regim de detenție.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 11.08.2019 inclusiv și până în data de 20.08.2019 inclusiv.

S-a făcut aplicarea art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. față de pedepsele accesorii și complementare precizate mai sus.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. - și de martorul C. - de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a se apropia de: partea vătămată B. și de martorul C., de locurile de muncă sau de domiciliile acestora, la o distanță mai mică de 50 de metri, cu titlul de pedeapsă complementară pe o durată de 4 ani, aceasta urmând a se executa în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a luat act că în cauză nu s-a exercitat acțiune civilă.

În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. (cu datele de identificare de mai sus).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 755/A/din data de 10.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori în dosarul nr. x/2019, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., printre altele a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr. 1024/27.09.2022 pronunțată de Judecătoria Bistrița care a fost desființată în parte, numai în ceea ce îl privește pe inculpatul A., sub aspectul încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia, a cuantumului pedepsei principale și a individualizării pedepselor complementare și accesorii și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., ca efect al schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea ședinței publice de la data de 27.11.2023, care va fi executată în regim de detenție.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) (dreptul de a comunica cu victima B. și cu martora C. și de a se apropia de acestea la o distanță mai mică de 200 m) și o) C. pen. (dreptul de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m de locuința, locul de muncă, școala sau alte locuri unde victima B. desfășoară activități sociale), pe o durată de 3 ani, care se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen. si a dispus și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 11.08.2019 la 20.08.2019.

Au fost menținute dispozițiile privind prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în temeiul prevederilor art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008, precum și dispozițiile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în fazele procesuale anterioare.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 6 iunie 2024.

În motivare, inculpatul A. a criticat decizia penală nr. 755/A/din data de 10.05.2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2019, invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1) și pct. 7) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 7557A/2024 pronunțată de Curtea de Apei Cluj precum și a încheierii penale de schimbare a încadrări juridice pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 27 noiembrie 2023 și a sentinței penale 1024/2022 a Judecătoriei Bistrița, în ceea ce îl privește pe inculpatul A. și în principal - să se dispună ca rejudecarea cauzei să aibă loc începând de la procedura de cameră preliminară, respectiv de către instanța competenta să judece cauza în primă Tribunalul Bistrița-Năsăud, sau cel puțin rejudecarea apelului cu obligația readministrării tuturor mijloacelor de probă administrate în apel cu legala compunere a completului de judecată - cu participarea procurorului DIICOT, dispunând punerea în libertate a inculpatului A. iar în subsidiar, achitarea inculpatului A..

În argumentarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., inculpatul a arătat că în raport de noua încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A. și, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a apreciat că prezenta cauză a fost judecată în primul ciclu procesual de o instanță necompetentă material să soluționeze cauza, respectiv Judecătoria Bistrița-Năsăud.

În argumentarea cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., actul de acuzare în ce-l privește pe inculpatul A. a vizat două infracțiuni: aceea de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativa la proxenetism, (descrise la fila x din rechizitoriu) după cum urmează:

"Faptele inculpatului A., constând în aceea că, în intervalul temporal 09.08.2019-10,08,2019, a restricționat în mod ilegal libertatea de mișcare a persoanei vătămate B. în sensul că nu i-a mai permis să coboare din interiorul autoturismului cu care a făcut o deplasare din mun, București până în mun. Bistrița împotriva voinței ei, exercitând și violențe fizice

:

verbale și psihice asupra acesteia, a obligat-o să practice prostituția în incinta D. din mun. Bistrița pentru ca susnumitui să obțină foloase patrimoniale, aceasta întreținând un singur raport sexual contra sumei de 150 RON întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal ...și tentativă la proxenetism".

Astfel, se susține că scopul recursului în casație este și acela de a înlătura elemente de nelegalitate ale hotărârii definitive atunci când nu este întrunită trăsătura esențială a tipicității faptei, iar noțiunea de tipicitate se referă atât la elementele obiective, cât și la elemente subiective din structura normei de incriminare. Analizând concordanța între modelul descris de legiuitor în norma de incriminare și fapta concret săvârșită, s-a apreciat că inculpatul a fost condamnat în mod nelegal, neexistând o concordanță între trăsăturile faptei concrete și trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare.

Recurentul a arătat că toată acuzația referitoare la obligarea persoanei vătămate de a practica prostituția este infirmată tocmai de declarația persoanei vătămate din fața instanței, care deși a susținut că ar fi fost forțată de inculpat să se prostitueze, a arătat apoi că inculpatul i-ar fi redirecționat apelurile către numărul lui pentru ca aceasta "să nu mai muncească".

Totodată, în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., raportat la împrejurările cauzei și la motivele invocate în susținerea recursului în casație, a solicitat suspendarea executării deciziei penale atacate până la soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Prin încheierea din 18 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte, secția penală în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2019, constatându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., și a fixat termen de judecată la data 30 octombrie 2024 pentru soluționarea căi de atac exercitate. De asemenea, a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A..

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, subliniază că natura recursului în casație - cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat - implică posibilitatea exercitării acestuia exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Sub un prim aspect, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente".

Invocând incidența acestui motiv de casare, inculpatul A. a arătat, în esență, că în raport de încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina sa și, în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a apreciat că prezenta cauză a fost judecată în primul ciclu procesual de o instanță necompetentă material să soluționeze cauza, respectiv Judecătoria Bistrița-Năsăud.

Prin urmare, inculpatul A. a solicitat desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru existența cazului de nulitate absolută a necompetenței materiale a instanței atunci când judecata s-a efectuat de o instanță inferioară celei legal competente.

Criticile recurentului inculpat A. sunt nefondate.

În privința efectelor schimbării încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din două infracțiuni aflate în concurs real, ambele de competența de soluționare în primă instanță a judecătoriei, într-o singură infracțiune aflată în competența de soluționare în primă instanță a tribunalului, Înalta Curte în acord cu instanța de apel reține că solicitarea apărării de desființare a hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța Tribunalului Bistrița-Năsăud pentru existența cazului de nulitate absolută a necompetenței materiale a instanței atunci când judecata s-a efectuat de o instanță inferioară celei legal competente, nu poate fi primită.

Prin urmare, raportându-se la situația factuală reținută de către instanța de apel, Înalta Curte constată că legalitatea hotărârii pronunțate de instanța Judecătoriei Bistrița (ca de altfel legalitatea oricărui act procesual efectuat) se examinează prin raportare la momentul efectuării lui, iar nu prin raportare la împrejurări de fapt sau de drept survenite ulterior pe parcursul derulării procesului penal. Or, schimbarea încadrării juridice are natura juridică a unei modificări a situației de drept intervenită pe parcursul derulării procesului penal, care potrivit interpretării sistematice a prevederilor legale incidente, produce efecte numai pentru viitor, iar nu și pentru etapele și fazele procesuale anterioare.

Această concluzie transpare cu claritate din prevederile art. 49 alin. (1) C. proc. pen. interpretate prin coroborare cu cele ale art. 50 alin. (2) C. proc. pen., care stipulează că instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o judeca chiar dacă după schimbarea încadrării juridice, acesta este de competența instanței inferioare. Per a contrario, instanța nu rămâne competentă (efecte pentru viitor) a soluționa cauza dacă, după schimbarea încadrării juridice infracțiunea este de competența instanței superioare, după schimbarea încadrării juridice instanței revenindu-i obligația de a-și declina competența în favoarea instanței superioare, care va putea menține, motivat, probele administrate actele îndeplinite și măsurile dispuse de instanța care și-a declinat competența, acestea nefiind, așadar, lovite în mod automat și obligatoriu de sancțiunea nulității absolute pentru motivul necompetenței materiale a organului judiciar care le-a efectuat.

În același sens, în considerentele Deciziei nr. 7/2020 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat, în vederea unei corecte interpretări a Deciziei CCR nr. 250/2019, că în cuprinsul acesteia "nu se face nicio referire cu privire la existența nulității absolute pentru fazele și etapele anterioare schimbări de încadrare juridică, ci numai cu privire la obligația instanței care soluționează cauza de a dispune asistarea de către avocat a inculpatului, în cazul în care asistența juridică este obligatorie în raport cu noua încadrare juridică a faptei." S-a mai reținut că aceeași instanță de contencios constituțional a stabilit că "instanța este obligată, față de noua încadrare juridică a faptei, să își decline competența în favoarea instanței superioare, dacă infracțiunea este de competența materială a acesteia." A subliniat completul competent al instanței supreme că "nici în acest paragraf Curtea Constituțională nu se referă la existența nulității absolute pentru fazele și etapele procesuale anterioare schimbării încadrării juridice, ci numai la obligația instanței de a-și declina competența în favoarea instanței superioare, pentru ca soluționarea cauzei să se facă de către o instanță competentă material, în raport de noua încadrare juridică a faptei".

A concluzionat Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală că "aplicând considerentul nr. 41 al Deciziei nr. 250/16.04.2019 a Curții Constituționale (...), după schimbarea încadrării juridice, prima instanță dispune asistarea de către avocat a inculpatului, în cazul în care asistența juridică este obligatorie în raport cu noua încadrare juridică a faptei, iar instanța superioară sesizată prin declinarea competențeu soluționează cauza în primă instanță, fără a dispune trimiterea dosarului la parchet sau la judecătorul de cameră preliminară.

Orice altă interpretare și abordare a problematicii pusă în discuție, chiar circumscrisă prevederilor art. 281 alin. (3) C. proc. pen., conform sesizării formulate în cauză, ar avea drept consecință negarea efectului obligatoriu al unei decizii interpretative a Curții Constituționale, în condițiile în care obligativitatea unei asemenea decizii este atașată în egală măsură și considerentelor, iar acestea lămuresc pe deplin obligațiile instanței în cazul schimbării încadrării juridice a faptei".

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că schimbarea în apel a încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, nu poate produce efecte retroactive asupra legalității sentinței pronunțate de instanța Judecătoria Bistrița, în dimensiunea analizării competenței materiale a instanței, competență care se impune a fi raportată la încadrarea juridică a faptelor de la momentul pronunțării instanței asupra fondului acțiunii penale.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele recurentului inculpat, în sensul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., ca efect al schimbării încadrării juridice a faptei prin încheierea din data de 27.11.2023, pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate.

În concret, în cauză Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, că descrierea faptelor încadrate juridic corespunde întru totul modelului de incriminare a infracțiunii complexe de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., rap. la art. 182 lit. c) C. pen., care absoarbe în conținutul său infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Sub acest aspect (al stabilirii încadrării juridice), s-a mai reținut și faptul că, este irelevantă realizarea sau nu a scopului urmărit de inculpat (exploatarea prin obligarea la practicarea prostituției de către persoana vătămată), cerințele de tipicitate obiectivă impunând doar executarea actului de transport în una din modalitățile prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. în urmărirea realizării scopului exploatării- în înțelesul art. 182 C. pen.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcina inculpatului A., la termenul de judecată din data de 27.11.2023, instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate (din infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. și tentativă la proxenetism, prev. de art. 32 rap. la art. 213 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune complexă de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.), cu mențiunea că instanța de apel a avut în vedere exclusiv modelul abstract de incriminare, asupra temeiniciei acuzației urmând a se pronunța subsecvent.

Înalta Curte constată că situația de fapt reținută de instanța de apel realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., constând în aceea că inculpatul A. în perioada 09-10.08.2019 a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe persoana vătămată B. în sensul că nu i-a mai permis să coboare din interiorul autoturismului cu care a făcut o deplasare în municipiul Bistrița împotriva voinței ei exercitând și violențe fizice, psihice și verbale asupra acesteia, obligând-o să practice prostituția în incinta D. din mun. Bistrița pentru ca inculpatul A. să obțină foloase patrimoniale, contrar voinței reale a persoanei vătămate.

Înalta Curte conchide că fapta reținută în sarcina inculpatului A. întrunește elementele de tipicitate al infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, contestată prin recursul în casație de față.

Critica formulată de recurent, în sensul că nu ar exista probe că ar fi săvârșit infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat, sunt nefondate, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținute la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care la termenul de judecată din data de 27.11.2023 s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor sesizate (din infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. (1) C. pen. și tentativă la proxenetism, prev. de art. 32 rap. la art. 213 alin. (2) C. pen., într-o singură infracțiune complexă, și, practic, s-a contestat însăși săvârșirea acestora, împrejurare care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate forma obiectul examinării prin intermediul acestei căi extraordinare de atac.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului A., astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

De asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident cazul de recurs în casație menționat, respectiv, cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 755/A din data de 10 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penalăși de minori, în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2024.