ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 176 din 5.02.2024, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a respins cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apărătorul ales al părții civile A., avocat B., ca neîntemeiată.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 225 alin. (1) și (2) din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată (faptă din 11.02.2022), pedeapsă ce s-a dispus a se executa în condițiile art. 60 din C. pen., în stare de detenție.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani. Pedeapsa complementară se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) și alin. (3) din C. pen. s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, aceleași drepturi ce au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, care se va executa, potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei cu închisoarea.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii din data de 12.02.2022, ora 05:55, până la data de 12.02.2022, ora 21:55.

În baza art. 397 alin. (1) coroborat cu art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1) și (3) C. proc. pen. și la art. 1349, art. 1357, art. 252, art. 253 alin. (3) lit. a) și b) și art. 257 din C. civ., s-a admis în partea acțiunea civilă formulată de către părțile civile A. și U.A.T. Mioveni, prin reprezentant legal și a fost obligat inculpatul C. la plata către partea civilă A. a sumei de 1 leu, precum și obligarea inculpatului la publicarea unui extras din hotărârea de condamnare, o singură dată, respectiv a secțiunii în drept (În drept, fapta inculpatului C. care, în data de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10, a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Orașului Mioveni, deplasându-se în biroul primarului A. care se afla la serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptățite, respectiv a primarului A. și a polițistului local care asigura paza instituției, a refuzat inițial să părăsească incinta acestei instituții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, prev. de art. 225 alin. (1) și (2) din C. pen.) și a dispozitivului de condamnare, fără datele cu caracter personal ale inculpatului și ale părții civile A., însoțite de scuzele inculpatului cu privire la fapta ce face obiectul prezentei cauze, într-un cotidian național și într-un cotidian local.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul C..

Prin decizia penală nr. 691/A din data de 23 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva sentinței penale nr. 176/05.02.2024 pronunțată de Judecătoria Pitești, intimate fiind - părțile civile A. și U.A.T. Mioveni, prin reprezentant legal.

A desființat, în parte sentința penală și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului C., la 9 luni închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul C., la data de 19 iunie 2025, data plicului.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025: în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal și art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, desființarea deciziei penale atacate și în rejudecare:

- În principal, încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului;

- În subsidiar, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, prevăzută și pedepsită de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

De asemenea, a mai solicitat în temeiul art. 441 alin(1) din C. pen., suspendarea executării pedepsei după admiterea în principiu a cererii de recurs în casație.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, recurentul inculpat a invocat incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. pen., privind imposibilitatea exercitării acțiunii penale, întrucât existența plângerii condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul infracțiunii de violarea sediului profesional, în varianta agravată, faptă prevăzută de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

În acest sens, a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 50 din 18 februarie 2025, prin care s-a statuat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, este neconstituțională.

Recurentul inculpat a invocat lipsa plângerii penale, cauză de încetare a procesului penal. A precizat că aceste aspecte le-a invocat și în fața Judecătoriei și a Curții de Apel, însă au fost respinse prin greșita interpretare a dispozițiilor legale incidente.

În cazul infracțiunii de violare sediului profesional, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea penală a persoanei vătămate.

Subiectul pasiv al acestei infracțiuni este persoana juridică, atunci când pătrunderea are loc în sediul unei astfel de entități, astfel încât aceasta este singura care poate formula plângere penală. În acest sens, a indicat practica judiciară constând în decizia nr. 607/A din 26.10.2020 a Curții de Apel Brașov și opinia exprimată în doctrină:

"incriminarea violarea sediului profesional urmărește protejarea spațiului în care o persoană juridică își desfășoară activitatea și prin prisma protejării bunurilor și documentelor aflate în sediul acesteia." (M. Udroiu, Sinteze de drept penal. Partea specială, ediția a 2-a, vol. I, Ed. CHBeck, București, 2021, p.367).

Așadar, a opinat în sensul că plângerea penală în prezenta cauză trebuia depusă în numele entității cu personalitate juridică, subiect pasiv principal al infracțiunii, or în cauză această condiție nu este îndeplinită, plângerea penală fiind depusă de intimatul A., în nume propriu.

A apreciat că în mod greșit, Curtea de Apel a reținut că numitul A., în nume propriu și în calitate de primar al Orașului Mioveni, a solicitat, prin plângerea depusă la data de 28.02.2022 tragerea la răspundere penală a numitului C. inclusiv pentru infracțiunea de violarea sediului profesional, întrucât niciunde în conținutul plângerii numitul A. nu face mențiunea că prezenta plângere este depusă în numele UAT-ului sau măcar al primăriei. Simpla indicare a infracțiunii de violarea sediului profesional nu are capacitatea de a introduce în cauză persoana juridică cu capacitate procesuală.

În susținerea acestui aspect, a arătat că în cuprinsul cererii nici nu se regăsesc datele de identificare ale persoanei juridice, or, dispozițiile art. 289 alin. (2) teza a 2-a din C. proc. pen. prevăd expres că plângerea penală trebuie să cuprindă pentru persoanele juridice: denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, indicarea reprezentantului legal.

Or, în plângerea prealabilă din prezenta cauză, toate aceste elemente lipsesc, regăsindu-se exclusiv datele personale ale numitului A., care nici măcar nu menționează calitatea în care depune plângerea.

A mai precizat că plângerea inițială, din data de 11.02.2022 este formulată doar în nume propriu de către numitul A., iar ordonanța de începere a urmăririi penale in rem îl privește tot doar pe acesta, ca persoană vătămată.

Ulterior, la data de 01.03.2022, apărătorul ales al părții vătămate a depus la dosarul cauzei o nouă plângere penală în numele lui A., în calitate de primar al orașului Mioveni, însă în continuare nu apare UAT sau mențiunea că este făcută în numele UAT.

În opinia recurentului inculpat, instanța nu poate suplini lipsurile din conținutul plângerii, acestea fiind condiții indispensabile ale valabilității acesteia, apreciind nejustificat că:

"în declarația persoanei vătămate A. precum și în actele întocmite pe parcursul efectuării urmăririi penale se face referire la Primăria Mioveni, ca persoană vătămată."

În consecință, nu doar că plângerea nu este depusă în numele UAT-ului, dar acesta ca entitate juridică nici măcar nu se regăsește în dosarul de urmărire penală, întreaga cercetare fiind efectuată în numele domnului A. și a primăriei.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. (7) din C. proc. pen.

În susținerea acestui caz de casare a invocat incidența art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

Infracțiunea de violarea sediului profesional, astfel cum este reglementată, prevede două forme ale elementului material, ce constau în "pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare din sediile unde o persoană juridică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptățite."

În cadrul deciziei penale atacate, instanța de apel a înțeles să mențină incidența ambelor forme ale infracțiunii, raportat la starea de fapt reținută de instanța de fond.

A subliniat că nu contestă starea de fapt descrisă și reținută în decizia penală atacată, ci doar că fapta concretă nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.

Așadar, a arătat că la data săvârșirii faptei, paznicul nu i-a interzis accesul în sediul instituției, fiind astfel înlăturată prima trăsătură esențială a infracțiunii.

În ceea ce privește presupusul refuz, a precizat că starea de fapt reținută de instanța de apel la fila x, penultimul paragraf este străină cauzei, neexistând niciun fel de altercație fizică, motiv pentru care fapta de lovire sau alte violențe a fost clasată.

Astfel, a apreciat că se află în situația în care instanța de apel a motivat existența refuzului în baza unor acuzații ce nu fac obiectul cauzei, fiind chiar demonstrate ca eronate de către parchet. Mai mult, timpul scurs între solicitarea de a părăsi incinta și momentul în care aceasta a fost ascultată este relativ scurt, de aproximativ un minut și jumătate.

Practic, instanța de apel a identificat acest interval de timp insignifiant cu un refuz tacit al inculpatului, fapt contrar spiritului legii.

Prin încheierea din data de 7 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat C., numai în ceea ce privește aspectele subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv lipsa de tipicitate obiectivă a infracțiunii de violarea sediului profesional, prevăzută de art. art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. și aspectele circumscrise cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., din perspectiva incidenței cauzei de încetare a procesului penal, art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen. - lipsa plângerii prealabile.

Analizând recursul în casație formulată de recurentul inculpat C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, aspectele invocate de recurentul inculpat C. se circumscriu în esență următoarelor chestiuni:

- neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de violarea sediului profesional, din perspectiva elementului material al acesteia, subsumată cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

- incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale în cazul infracțiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. subsumată cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că acesta vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., în raport de faptul că accesul în sediul primăriei i-a fost permis de paznic, că primăria este o instituție în slujba cetățeanului, iar după solicitarea de a părăsi incinta a rămas doar circa 40 de secunde, conduita sa nu poate fi calificată drept acțiune care să se circumscrie elementului material al infracțiunii reținute.

În și pe aceste coordonate va purta analiza instanței de casare cu privire la tipicitatea obiectivă a infracțiunii de violarea sediului profesional.

Astfel, potrivit art. 225 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de violarea sediului profesional constă în pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptățite.

Dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol reglementează forma agravată a infracțiunii, configurată în trei ipoteze distincte: săvârșirea faptei de către o persoană înarmată, comiterea acesteia pe timpul nopții sau utilizarea unor calități mincinoase.

Astfel cum rezultă din cuprinsul normei de incriminare, elementul material al laturii obiective poate îmbrăca două modalități alternative.

Prima constă într-o acțiune - pătrunderea fără drept în sediul în care o persoană fizică ori juridică își desfășoară activitatea profesională - caz în care sunt necesare atât intrarea efectivă, cât și lipsa consimțământului persoanei care utilizează spațiul.

Cea de-a doua modalitate este reprezentată de o inacțiune - refuzul de a părăsi sediul - condiționată de existența prealabilă a unei solicitări exprese din partea titularului folosinței spațiului.

Indiferent de varianta în care fapta se concretizează, caracterul "fără drept" al conduitei constituie elementul esențial al laturii obiective, fiind definitoriu pentru lipsa unei justificări legale sau a unei permisiuni valabile care să legitimeze pătrunderea ori rămânerea în spațiu.

Raportând aceste exigențe normative la situația de fapt, astfel cum a fost definitiv stabilită de instanțele de fond, rezultă că fapta recurentului inculpat care în data de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10 (în timpul nopții), a pătruns fără drept în incinta sediului Primăriei Orașului Mioveni, deplasându-se în zona biroului primarului A. care se afla la serviciu, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar ulterior, la solicitarea expresă a persoanelor îndreptățite, respectiv a primarului A. și a polițistului local (martorul D.), care asigura paza instituției, a refuzat inițial să părăsească incinta acestei instituții, întrunește ambele modalități alternative ale elementului material al infracțiunii de violarea sediului profesional.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul inculpat, potrivit căreia intervalul foarte scurt - aproximativ 40 de secunde - în care a rămas în sediul primăriei după ce i s-a cerut în mod expres să părăsească incinta ar exclude tipicitatea faptei, Înalta Curte reține că o asemenea susținere nu își are temei în conținutul dispozițiilor legale aplicabile.

Analiza textului de incriminare evidențiază că legiuitorul nu a condiționat existența infracțiunii, în modalitatea refuzului de a părăsi sediul, de trecerea unui anumit interval de timp, nefiind instituit niciun criteriu temporal care să delimiteze durata rămânerii nelegale.

Norma penală sancționează conduita de neconformare față de solicitarea expresă a persoanei îndreptățite de a elibera spațiul, iar consumarea infracțiunii are loc prin simpla rămânere nejustificată, chiar și pentru o perioadă redusă.

A introduce, pe cale interpretativă, un prag temporal minim ar echivala cu adăugarea la lege, ceea ce ar contraveni principiului legalității incriminării. În acest cadru, faptul că rămânerea în sediu a fost de scurtă durată nu poate opera ca factor exonerator, durata prezenței neautorizate fiind lipsită de relevanță în configurarea tipicității obiective a faptei.

Totodată, nu poate fi primită susținerea recurentului inculpat potrivit căreia sediul primăriei, fiind o instituție publică, nu ar putea constitui obiectul infracțiunii de violare a sediului profesional.

Într-adevăr, instituțiile publice au o vocație deschisă în raport cu cetățenii, însă accesul în sediul acestora este permis doar în limitele programului de funcționare stabilit, iar după închiderea programului, clădirea nu mai este deschisă publicului, astfel încât pătrunderea sau refuzul de a părăsi sediul, pe timpul nopții, dobândește un caracter nelegal și se circumscrie condiției "fără drept" prevăzute de lege. Or, în cauză se reține că recurentul inculpat a pătruns în sediul instituției în jurul orei 21:00, așadar mult după încetarea programului de lucru cu publicul.

Regimul juridic al sediilor instituțiilor publice presupune, așadar, un acces condiționat temporal, iar depășirea acestor limite, fără consimțământul persoanei juridice sau fizice care îl folosește, precum și refuzul de a-l părăsi, la solicitarea expresă a persoanei, intră în sfera ilicitului penal, întrunind elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de violarea sediului profesional, prevăzută de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

Referitor la incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., respectiv lipsa plângerii penale în cazul infracțiunii de violarea sediului profesional, în formă agravată, prevăzută de art. 225 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., reține Înalta Curte că evaluarea actelor dosarului relevă existența unei plângeri prealabile valabil formulate.

Astfel, la data de 11.02.2022, numitul A. a formulat plângere, sesizând organele de poliție din cadrul Poliției Mioveni, despre faptul că în data de 11.02.2022, aflându-se în biroul său situat în incinta Primăriei Orașului Mioveni, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de primar, a fost agresat de C. care a pătruns fără drept în incinta instituției și a biroului său și a refuzat ulterior să plece, motiv pentru care a solicitat ajutorul paznicului de serviciu din primărie în vederea scoaterii afară din birou și instituție, solicitând astfel să fie efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violarea sediului profesional .

Urmare a acestei plângeri, a fost constituit dosarul penal nr. x/2022

În cadrul declarației date la 11.02.2022, A. a precizat că a formulat această plângere în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al persoanei vătămate, Primăria Mioveni.

La data de 28.02.2022, numitul A., în nume propriu și în calitate de primar al Orașului Mioveni, a formulat plângere penală arătând că, în seara zilei de 11.02.2022, în jurul orelor 21:10, în timp de se afla în sediul Primăriei Mioveni și desfășura diverse activități specifice funcției de primar, în biroul său au intrat fără drept numitul E. și, după câteva secunde, C., care a avut un comportament agresiv și a refuzat să părăsească la cererea sa biroul și sediul Primăriei Mioveni, solicitând tragerea la răspundere penală a numitului C. inclusiv pentru infracțiunea de violarea sediului profesional .

Urmare a acestei plângeri, a fost constituit dosarul penal nr. x/2022, iar prin Ordonanța din data de 09.03.2022, s-a dispus reunirea dosarelor penale nr. x/2022 și nr. y/2022, cercetările fiind efectuate în cadrul dosarului nr. x/2022

În acest context, în raport cu succesiunea actelor procesuale, conținutul plângerilor formulate și calitatea în care acestea au fost depuse, instanța supremă reține că nu poate fi primită susținerea recurentului inculpat privind lipsa plângerii prealabile.

Chiar și în ipoteza, neîntemeiată de altfel, invocată de recurentul inculpat, potrivit căreia mențiunea referitoare la unitatea administrativ-teritorială nu ar fi fost clar formulată inițial, această eventuală lipsă a fost ulterior suplinită prin declarațiile și plângerile depuse, fiind îndeplinite toate condițiile de validitate cerute de lege pentru exercitarea plângerii prealabile și pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 691/A din data de 23 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.