ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143 din 06 iunie 2024, pronunțată de Judecătoria Costești, a fost condamnat inculpatul A. la:

- pedeapsa de 2 ani și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (4 acte materiale) prev. și ped. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale) prevăzută și pedepsită de art. 244 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

- pedeapsa de 2 ani și o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea instrumentelor false în formă continuată (4 acte materiale) prev. și ped. de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară aferentă fiecărei pedepse principale, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie pe durata executării fiecărei pedepse principale, exercitarea următoarelor drepturi: - dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; - dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 1 an și 7 luni închisoare aplicată intimatului prin sentința penală nr. 21/27.01.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea judecătorească anterior menționată și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente: - pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (fapta din perioada septembrie - octombrie 2017); - pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice (fapta din data de 07.04.2019), aplicată prin hotărârea judecătorească anterior menționată ca efect al anulării amânării aplicării pedepsei potrivit art. 89 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru săvârșirea cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare și 9 luni închisoare menționate anterior.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite în prezenta cauză cu pedepsele 1 an și 4 luni închisoare și 9 luni închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare la care s-a adăugat un spor de 2 ani și o lună închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (2 ani și o lună închisoare; 2 ani și o lună închisoare; 1 an și 4 luni; 9 luni), dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani și 7 luni închisoare în condiții privative de libertate conform art. 60 din C. pen.

În baza art. 45 alin. (1), (2) și 3 lit. a) și b) din C. pen. s-au contopit pedepsele complementare stabilite prin prezenta sentință, cu pedepsele complementare stabilite prin sentința penală nr. 21/27.01.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și s-a aplicat inculpatului ca pedeapsa complementară rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 4 ani, ce s-a dispus a se executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante privative de libertate.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au contopit pedepsele accesorii stabilite inculpatului prin prezenta sentință penală, cu pedepsele accesorii stabilite inculpatului prin hotărârea judecătorească definitivă anterior menționată și s-a aplicat inculpatului ca pedeapsa accesorie rezultantă, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, ce s-a dispus a se executa de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale rezultante privative de libertate.

În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa complementară rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. executată de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 21/27.01.2021, 10.05.2021, la zi.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea d Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 143 din data de 06 iunie 2024 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. x/2023, intimată fiind partea civilă S.C. B. S.R.L..

A desființat, în parte sentința penală și, rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului în pedepse componente, pe care le-a repus în individualitatea lor și a înlăturat sporul aplicat.

A redus cuantumul pedepselor aplicate inculpatului A., la 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. la 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și la 8 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 318 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen.- 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta cu pedepsele de 1 an și 4 luni închisoare și de 9 luni închisoare aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 21/27.01.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Penală în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 397/A/10.05.2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 1 an și 3 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca inculpatul A. să execute în final 3 ani și 3 luni închisoare, în condițiile art. 60 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 05 mai 2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În susținerea cererii de recurs în casație, a arătat că a achitat integral prejudiciul suferit de partea civilă, aspect în raport de care fapta de înșelăciune reținută în sarcina sa, nu există.

Din ansamblul probator administrat în cauză a reieșit că inculpatul a achitat integral prejudiciul, astfel încât s-ar impune aplicarea dispozițiilor art. 244 alin. (3) din C. pen.

De asemenea, a învederat cu privire la situația de fapt, că în cauză nu există probe temeinice, directe sau indirecte care să conducă la concluzia existenței faptei și reținerea vinovăției inculpatului. Existența unor aspecte sau indicii care ar putea contura un fragment sau altul din evenimentele reținute de parchet nu sunt suficiente prin ele însele să înlăture prezumția de nevinovăție consacrată de lege.

A mai solicitat a se avea în vedere și situația familială și socială a inculpatului.

Temeiul achitării invocat de către recurentul inculpat este art. 16 lit. a) din C. proc. pen., text de lege ce presupune inexistența unei fapte în materialitatea sa.

În acest sens, a învederat că dispozițiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. nu presupune inexistența niciunui element de fapt, ci se referă la inexistența faptei, pe care, în norma de incriminare o descrie verbum regens.

Neprevederea faptei în legea penală semnifică, în principiu, identitate între conduita propriu-zisă și toate condițiile din normă, iar lipsa în concret a oricărui element din conținutul incriminării, obiectiv sau subiectiv, ar face ca fapta să nu existe, să nu fie prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din data de 23 septembrie 2025, Înalta Curte a admis cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., numai în ceea ce privește aspectele referitoare la incidența unui caz de înlăturare a răspunderii penale, întemeiat pe dispozițiile art. 244 alin. (3) din C. proc. pen. respectiv, achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă, asimilată unei împăcări a părților, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat a invocat incidența unui caz de înlăturare a răspunderii penale, fundamentat pe dispozițiile art. 244 alin. (3) C. proc. pen., arătând că achitarea integrală a prejudiciului către partea civilă echivalează cu împăcarea părților.

Înalta Curte constată că, deși critica a fost întemeiată formal pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în raport cu argumentele invocate și cu solicitarea explicită de înlăturare a răspunderii penale, aceasta se circumscrie, în realitate, cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din același cod:

"în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată nereținerea unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de condamnare a inculpatului.

Evaluând cauza, în aceste coordonate, reține Înalta Curte că la dosarul Curții de Apel Pitești, se regăsește declarația autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2025, BNP C., dată de S.C. B. S.R.L., în calitate de parte vătămată, prin care arată că:

"acoperind prejudiciul de 56.500 RON din dosarul penal nr. x/2023 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești și nu mai am niciun fel de pretenții de natură penală, civilă, materială, bănească sau de altă natură împotriva acestuia, între noi stingându-se litigiul, fiind de acord cu încetarea procesului penal."

Pentru a putea stabili dacă înscrisul invocat este de natură a atrage incidența instituției împăcării părților și, implicit, înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, se impune expunerea prealabilă a unor considerații teoretice privind regimul juridic al acestei cauze de înlăturare a răspunderii penale.

Instituția împăcării constituie înțelegerea intervenită între persoana vătămată/partea civilă și suspect/inculpat de a pune capăt conflictului născut din săvârșirea infracțiunii și de a renunța la punerea în mișcare a acțiunii penale sau la continuarea procesului penal.

Împăcarea, act bilateral caracterizat prin acordul de voință dintre persoanele între care intervine, este o cauză care înlătură răspunderea penală în privința anumitor infracțiuni, stingând și acțiunea civilă, efecte care se produc dacă împăcarea are loc până la citirea actului de sesizare a instanței, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 159 alin. (1), (2) și (3) din C. pen.. (În acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2016).

În consecință, împăcarea poate interveni în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și în fața instanței de fond, dar numai până la citirea actului de sesizare.

Așadar, intervenirea împăcării ulterior citirii actului de sesizare este lipsită de efecte, o asemenea intervenție ulterioară neputând fi invocată drept motiv de recurs în casație.

În jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanței, ca ultim moment în care poate interveni împăcarea este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilității de exercitare abuzivă a acestui drept, având în vedere că instituirea unor termene procesuale asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari. (Decizia Curții Constituționale nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 19 noiembrie 2014, Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011).

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că, deși declarația autentificată sub nr. x din 23 ianuarie 2025, BNP C., dată de S.C. B. S.R.L., exprimă o înțelegere între inculpat și partea vătămată, susceptibilă de a stinge litigiul penal și civil, aceasta nu poate fi valorificată ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale, în conformitate cu art. 159 din C. pen.

Din interpretarea dispozițiilor alin. (1) al acestui articol rezultă că împăcarea trebuie valorificată în mod efectiv până la momentul citirii actului de sesizare a instanței, termen expres și imperativ a cărui nerespectare atrage sancțiunea lipsei de efecte juridice.

Or, întelegerea intervenită între părți a fost depusă abia în cursul judecării apelului, etapă procesuală în care o asemenea manifestare de voință nu mai poate produce niciun efect juridic, fiind lipsită de aptitudinea de a conduce la încetarea procesului penal.

A accepta contrariul ar echivala cu nesocotirea caracterului peremptoriu al termenului legal și cu nesocotirea finalității instituției împăcării, menită să asigure soluționarea promptă a conflictului penal prin acordul părților.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 492/A din data de 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 octombrie 2025.