ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4 din data de 23 ianuarie 2024 pronunțată de Tribunalul Covasna, printre altele, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale), a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. art. 52 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 320 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri oficiale.

În baza art. 323 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 269 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele principale aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 11 luni închisoare, compusă din pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare și din sporul de 11 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (33 luni).

În baza art. 45 alin. (1) și (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria comunei Sânzieni, județul Covasna sau Primăria Târgu Secuiesc, județul Covasna, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Prin aceeași hotărâre s-a pronunțat o soluție și cu privire la inculpata B..

Instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatului A. care, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a omis să se sesizeze din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) din C. pen. cu ocazia încheierii procesului-verbal din data de 05.08.2019, din care rezultau indicii sub aspectul săvârșirii infracțiunii, și, totodată, a omis să dispună extinderea cercetărilor sau sesizarea din oficiu sub aspectul săvârșirii aceleiași infracțiuni de act sexual cu un minor prev. de art. 220 alin. (1) din C. pen., cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în care persoana vătămată C., în vârstă de 14 ani la data presupusei fapte, fiind audiată, a declarat expres că a întreținut raporturi sexuale cu inculpatul D., încălcând astfel dispozițiile legale exprese, prevăzute de legislația primară, respectiv C. proc. pen. și Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cauzând vătămarea drepturilor și a intereselor legitime ale persoanei vătămate minore C., realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale).

Fapta inculpatului A. care, care în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare desemnat să efectueze urmărirea penală în dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a consemnat în fals declarația persoanei vătămate C. din data de 10.11.2021, în sensul consemnării manifestării de voință a persoanei vătămate de a-și retrage plângerea prealabilă, deși aceasta se afla în localitatea Timișoara și nu și-a manifestat voința în acest sens, aspect care nu corespunde realității, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, l-a determinat pe martorul E. să semneze în fals declarația persoanei vătămate C. din data de 10.11.2021 în dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, la rubrica persoană vătămată/parte civilă/parte responsabilă civilmente în numele persoanei vătămate C., care nu a fost de față la încheierea acelui înscris, fiind plecată în localitatea Timișoara, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri oficiale prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. coroborat cu art. 320 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, a atașat înscrisul oficial falsificat, respectiv declarația persoanei vătămate C. din data de 10.11.2021 la dosarul penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc - de retragere a plângerii prealabile - în vederea înaintării împreună cu referatul cu propunere de clasare a cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de uz de fals prev. de art. 323 din C. pen.

Fapta inculpatului A. care, în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, în baza înscrisului oficial falsificat în prealabil de către inculpat, respectiv declarația persoanei vătămate C. din data de 10.11.2021 – prin care și-a retras plângerea prealabilă - a propus, prin referatul întocmit, dispunerea unei soluții de clasare a cauzei, acordând astfel ajutor inculpatului F. în scopul împiedicării sau al îngreunării cercetărilor și tragerii acestuia la răspundere penală realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei hotărâri, printre alții, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 414/AP din data de 31 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 4 din data de 23 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Covasna, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, numai în ceea ce privește greșita reținere a formei continuate a infracțiunii de abuz în serviciu față de inculpat și, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a dispus înlăturarea reținerii prevederilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) referitoare la forma continuată a infracțiunii de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin sentința apelată și s-a menținut pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă simplă prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Totodată, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna și inculpata B. împotriva aceleiași sentințe penale.

Curtea de apel a reținut, în esență, sub aspectul încadrării juridice a faptei de abuz în serviciu, că procesul-verbal încheiat de inculpat la data de 05.08.2019 a fost întocmit de acesta în cadrul dosarului penal nr. x/P/2019, activitățile consemnate în respectivul proces-verbal fiind determinate de plângerea persoanei vătămate C., ce a făcut obiectul respectivului dosar penal, și că doar ca urmare a organizării deficitare a activității inculpatului acest proces-verbal nu a fost depus, împreună cu cele 2 înscrisuri ce atestau efectuarea controlului medical de către minoră la un spital din Ungaria, la dosarul de urmărire nr. x/2019

În acest context, instanța de apel a considerat că nu pot fi reținute două acte materiale distincte cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, singura activitate circumscrisă acestei infracțiuni fiind realizată de inculpat într-un cadru unic, respectiv cu prilejul instrumentării dosarului penal nr. x/2019

*****

Împotriva deciziei penale nr. 414/AP din data de 31 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția penală, a declarat recurs în casație, în termen legal, inculpatul A., care a criticat soluția instanței de apel exclusiv sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen.

În motivarea căii de atac, recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că în mod eronat instanța de apel a menținut soluția de condamnare pentru infracțiunea de abuz în serviciu, deși fapta concret reținută sub această încadrare juridică nu este prevăzută de legea penală, deoarece nu există prejudiciul la care face trimitere art. 297 alin. (1) din C. pen.

Sintetizând evoluția dosarelor nr. x/2019, instrumentat de numitul G. și nr. 1006/P/2019, instrumentat de recurentul inculpat, acesta din urmă a prezentat următoarea cronologie a evenimentelor:

La data de 17.04.2019, minora C. a formulat plângere penală împotriva lui D. pentru violență în familie, astfel că, la data de 18.04.2019, a fost înregistrată la Poliția Municipiului Târgu Secuiesc lucrarea nr. x, având ca obiect infracțiunea sus-menționată, lucrare căreia i-a fost atribuit numărul unic 589/P/2019. Din declarația consemnată a minorei a reieșit că aceasta trăia în concubinaj cu inculpatul D., fără a se face vreo mențiune expresă cu privire la întreținerea sau nu a unor raporturi sexuale de către cei doi.

După trei luni și jumătate de la plângerea penală

formulată în dosarul nr. x/2019, mai exact la data de 05.08.2019, C. a formulat plângere penală împotriva lui D. pentru infracțiunea de amenințare, ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2019 În cuprinsul plângerii, minora a afirmat că

"am locuit împreună cu D., dar nu mai vreau să trăiesc cu el", la acel moment neexistând vreo sesizare din oficiu pentru infracțiunea de act sexual cu un minor în dosarul penal nr. x/2019

Tot la data de 05.08.2019, H. a formulat o solicitare verbală, prin care reclama faptul că C. este însărcinată cu D., solicitare ce nu a avut vreo legătură cu dosarul penal nr. x/2019 și nici nu s-a confirmat, având în vedere declarația minorei, declarația lui E., dar și documentele medicale eliberate de medici ginecologi din Ungaria, care infirmau starea de graviditate a minorei.

În cuprinsul referatului cu propunere de clasare întocmit în dosarul nr. x/2019 la data de 18 august 2019, martorul G. a făcut trimitere la împăcarea survenită între părți, ca temei al soluției de clasare, la acel moment neexistând vreo sesizare din oficiu pentru infracțiunea de act sexual cu un minor în dosarul penal nr. x/2019

La data de 01.10.2019, minorei i s-a consemnat o declarație în dosarul nr. x/2019, în care a afirmat:"...în anul 2018 am trăit în concubinaj cu numitul D. și cu care am avut relații sexuale dar nu am rămas gravidă...".

La data de 22.11.2019, în dosarul penal nr. x/2019, minorei C. i s-a consemnat o nouă declarație, în cuprinsul căreia a recunoscut pentru prima dată că a întreținut relații sexuale cu D..

Abia la data de 26.11.2019, la șapte luni de la înregistrarea plângerii penale pentru violență în familie în dosarul nr. x/2019, martorul G. s-a sesizat din oficiu pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, posibil după consultări cu procurorul de caz sau cu un alt coleg.

La data de 04.12.2019, procurorul de caz a emis două ordonanțe în dosarul nr. x/2019: o ordonanța de clasare pentru infracțiunea de violențe în familie și o a doua ordonanță, prin care s-a disjuns cauza și s-a creat dosarul nr. x/2019 pentru act sexual cu un minor, dosar care, ulterior, a fost reunit la dosarul nr. x/2019 și preluat de D.I.I.C.O.T. Covasna.

La data de 16.01.2020, minora C. și-a retras plângerea penală formulată în dosarul nr. x/2019.

În acest context factual, recurentul inculpat a apreciat că, din analizarea celor două declarații ale minorei date în dosarul penal nr. x/2019, rezultă neîndoielnic că aceasta a afirmat că a trăit în concubinaj cu D. și a întreținut raporturi sexuale cu acesta, însă în anul 2018. Or, coroborând elementele faptice care indică luna august 2018 ca moment inițial al relației dintre cei doi cu plecarea minorei, în luna septembrie 2018, de la domiciliul lui D., pentru mai multe luni, rezultă că relațiile sexuale au avut loc strict în perioada de minorat a celor doi, existând astfel o cauză de nepedepsire (minora avea în luna august 2018 vârsta de 14 ani, iar inculpatul - 17 ani și 9 luni).

Urmare a materialului probator administrat în cauză, la data de 31.01.2020, în dosarul nr. x/2019, recurentul a întocmit referatul cu propunere de clasare, care, la data de 18.02.2020, a fost confirmat de către procurorul de caz (respectiv magistratul care în urmă cu două luni confirmase sesizarea din oficiu cu privire la act sexual cu un minor, victimă fiind aceeași C., iar făptuitor - același D.) prin ordonanța de clasare.

Cu privire la ordonanța de clasare din data de 18.02.2020, recurentul inculpat a subliniat trei aspecte: procurorul de caz a reluat întocmai argumentele din cuprinsul referatului întocmit de inculpat, inclusiv cele referitoare la relația de concubinaj; referatul de clasare se afla în dosarul de urmărire penală alături de plângerea penală din data de 05.08.2019 și de declarația din data de 01.10.2019, ambele consemnate de C., din cuprinsul acestora reieșind cele afirmate anterior (respectiv, concubinajul s-a petrecut în anul 2018, ambii subiecți procesuali aflându-se în minorat); nimic nu împiedica procurorul de caz să infirme referatul de clasare, dacă ar fi considerat că acesta ar fi nelegal sau netemeinic, având în vedere prevederile art. 56 alin. (1) și (2) din C. pen.

La data de 15.11.2021, a fost emisă ordonanța procurorului de caz în dosarul penal nr. x/2019, prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei către D.l.l.C.O.T. Covasna, reținându-se, printre altele, că "în declarația din data de 22 noiembrie 2019, minora a arătat că, pe durata perioadei de concubinaj a avut relații intime cu D., fără a fi fost obligată", mențiuni din care rezultă fără dubiu că minora a întreținut relații intime, iar acest lucru a reieșit cu "certitudine" din dosarul nr. x/2019, doar în cuprinsul declarației minorei din 22.11.2019.

În raport cu această cronologie, recurentul inculpat A. a apreciat că, la momentul la care a întocmit referatul cu propunere de clasare în dosarul nr. x/2019, respectiv, 31.01.2020, colegul acestuia, numitul G., se sesizase deja din oficiu în dosarul nr. x/2019, încă din data de 26.11.2019, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor. Mai mult decât atât, acesta din urmă fusese sesizat pentru violențe în familie cu mult înaintea sesizării recurentului în dosarul nr. x/2019, mai exact cu patru luni și jumătate înainte ca acesta din urmă să înceapă investigațiile pentru infracțiunea de amenințare.

Făcând trimitere la mențiunile existente la filele x din rechizitoriu, potrivit cărora "Curtea Constituțională a apreciat că, prin expresia vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale persoanei fizice, se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială adusă intereselor legale ale persoanelor. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora

,

împiedicarea valorificării lor, etc. de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective. Paguba trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât în raport de acest criteriu se aprecieaza dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social", recurentul inculpat a apreciat necesară stabilirea pagubei produse prin omisiunea ce îi este imputată ca abuz în serviciu.

În acest sens, a subliniat că cercetările pentru infracțiunea de act sexual cu un minor fuseseră deja demarate la momentul sesizării din oficiu și, prin urmare, dreptul minorei de a fi protejată de instituțiile statului se născuse la data de 26.11.2019, moment la care, în dosarul nr. x/2019, martorul G. a constatat, în urma audierii minorei din data de 22.11.2019, că există suspiciuni cu privire la săvârșirea respectivei infracțiuni.

Or, pentru că ambii lucrători de poliție cercetau fapte săvârșite în același an 2019, între aceleași persoane, se cunoștea că existase o relație de concubinaj în cadrul căreia se consumaseră acte sexuale, cu caracteristici probatorii diferite: în dosarul nr. x/2019, perioada în care se consumaseră actele sexuale era cantonată în toamna anului 2018 (august- septembrie), în perioada de minorat a ambilor, în dosarul nr. x/2019, doar la data de 22.11.2019 reieșiseră primele indicii referitoare la actul sexual cu un minor sau chiar a unor abuzuri mai grave (conform ordonanța procurorului din data de 15.11.2021).

În mod contrar poziției recurentului, instanța de apel a apreciat că, în realitate, "prin modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2019 și exclusiv în cadrul acestui dosar penal, a omis să se sesizeze din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, deși existau suficiente date și informații pentru a o face, încălcând cu intenție indirectă, prin conduita sa dispozițiile art. 5, art. 8, art. 306, art. 311 alin. (1) C. proc. pen., fapta sa aducând vătămări drepturilor și intereselor persoanei vătămate C., aceasta nebeneficiind de protecția legii în fața acuzațiilor aduse, nefiind stopată activitatea infracțională ce s-a desfășurat în continuare fată de această persoană vătămată minoră, practic nebeneficiind de spijinul legii prin organul său de cercetare penală, inculpatul, pentru a i se asigura respectarea drepturilor legitime".

Recurentul inculpat a criticat aceste considerente întrucât, coroborând împrejurarea că urmărirea penală fusese deja demarată în dosarul nr. x/2019 cu argumentele Deciziei CCR nr. 405/2016, conform cărora "paguba trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât în raport de acest criteriu se aprecieaza daca fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social", se constată că persoana vătămată minoră intrase deja "sub protecția legii", lipsind astfel prejudiciul, ca element de tipicitate obiectivă al infracțiunii de abuz în serviciu prin omisiunea sesizării sau a extinderii cercetărilor în dosarul nr. x/2019 și impunându-se achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 31 octombrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 28 noiembrie 2024, recurentul inculpat a fost reprezentat de avocat ales, concluziile formulate de acesta, dar și de reprezentantul Ministerului Public cu privire la calea extraordinară de atac fiind detaliat redate în partea introductivă a prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Sintagma "nu este prevăzută de legea penală", regăsită în cuprinsul normei de procedură penală evocate, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reținută, cu titlu definitiv, în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată în raport cu norma de incriminare prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. constă, în esență, în aceea că, după ce persoana vătămată minoră C. a formulat plângerea penală înregistrată sub numărul 1006/P/2019 la data de 05.08.2019, deși din procesul-verbal din data de 05.08.2019, din plângerea scrisă a minorei și din declarațiile acesteia date la 01.10.2019 și 16.01.2020 rezultau indicii clare privind eventuala săvârșire a infracțiunii de act sexual cu un minor, inculpatul A. – în calitate de organ de cercetare al poliției judiciare care a instrumentat dosarul penal – a omis să extindă cercetările sau să se sesizeze din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii sus-menționate, încălcând cu intenție indirectă, prin conduita sa, dispozițiile art. 5, art. 8, art. 306, art. 311 alin. (1) din C. proc. pen. și cauzând, astfel, o vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei vătămate C., care nu a beneficiat de protecția legii penale în fața acuzațiilor aduse, nefiind stopată activitatea infracțională ce s-a desfășurat în continuare față de această minoră.

Invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că fapta de abuz în serviciu reținută în sarcina sa nu întrunește toate cerințele de conținut obiectiv, lipsind prejudiciul. Recurentul a apreciat, în acest sens, că de vreme ce, la momentul la care a întocmit referatul cu propunere de clasare în dosarul nr. x/2019, respectiv la 31.01.2020, cercetările penale pentru acuzațiile de act sexual cu un minor erau deja demarate într-o cauză distinctă (nr. 589/P/2019), încă din data de 26.11.2019, rezultă că minora se afla sub protecția legii, lipsind astfel prejudiciul ca element de tipicitate obiectivă a infracțiunii.

Criticile recurentului inculpat A. sunt nefondate.

Inclusă în categoria infracțiunilor de serviciu, abuzul în serviciu prevăzut de art. 297 alin. (1) din C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii infracțiunii comise de recurent) constă în "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice."

Norma de incriminare, modificată prin art. I pct. 3 din Legea nr. 200/2023, are în prezent următorul conținut: "Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică."

În ambele variante normative, abuzul în serviciu este o infractiune de rezultat, a cărei consumare implică, așadar, producerea uneia dintre urmările prevăzute alternativ de dispozițiile art. 297 din C. pen., și anume cauzarea unei pagube ori, după caz, vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

În contextul normativ specific abuzului în serviciu, paguba presupune o pierdere materială, o daună pricinuită prin conduita funcționarului public, subiect activ al infracțiunii, pe când vătămarea drepturilor sau intereselor legitime implică o lezare de orice natură – fizică, materială sau morală – a drepturilor sau intereselor recunoscute și garantate de lege unei persoane fizice sau juridice.

Astfel cum s-a reținut în considerentele Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 08.07.2016) – paragraful 85 – "vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în preocuparea acesteia de a-și satisface un drept sau un interes ocrotit de lege (...) orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare potrivit cu Declarația Universală a Drepturilor Omului. Așadar, gama intereselor (dorința de a satisface anumite nevoi, preocuparea de a obține un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societății pe care legea i le recunoaște și garantează."

În cauza de față, contrar susținerilor recurentului inculpat, s-a reținut cu titlu definitiv că fapta de abuz în serviciu dedusă judecății a avut ca urmare nu producerea unei pagube, ci o vătămare a dreptului și a intereselor legitime ale minorei C. de a beneficia de protecția legii, inclusiv penale, în fața unor abuzuri sexuale pe care aceasta le reclamase organelor în drept.

Din această perspectivă, susținerile recurentului A. referitoare la lipsa unui prejudiciu cert, efectiv și bine determinat produs prin fapta de abuz în serviciu nu se raportează pertinent la particularitățile factuale ale cauzei și, în mod particular, la configurația - concret și definitiv stabilită - a urmării produse prin încălcarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitatea sa de organ de cercetare penală.

Instanța de apel a constatat că omisiunea recurentului inculpat de a se sesiza din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor - în privința căreia avea indicii încă din datele de 05.08.2019 și, respectiv, 01.10.2019 - a avut ca urmare lipsirea victimei minore de orice protecție a statului în fața unor acuzații grave, cu consecința continuării supunerii acesteia din urmă la acte de traficare și obligare la întreținerea de acte sexuale până în vara anului 2020. Or, această consecință a omisiunii inculpatului de a se conforma exigențelor art. 5, art. 8, art. 306 și art. 311 din C. proc. pen. concretizează vătămarea adusă dreptului minorei de a beneficia de măsuri prompte și eficiente de protecție a libertății sale, inclusiv sexuale, prin mijloacele impuse de lege.

Împrejurarea că, într-o cauză penală distinctă (dosarul nr. x/2019), un alt ofițer de poliție s-ar fi sesizat din oficiu, la data de 26.11.2019, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor asupra victimei C., nu este de natură a lipsi de semnificație penală propria omisiune ilicită a inculpatului A..

Astfel cum s-a stabilit în mod definitiv prin decizia recurată, anterior respectivei sesizări din oficiu, recurentul avea cunoștință încă de la prima sesizare, în luna august 2019, de abuzul la care a fost supusă minora începând cu vara anului precedent, nesocotirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în calitate de ofițer de poliție sesizat cu plângerea penală și rămânerea sa în pasivitate având ca rezultat lipsirea de protecție a victimei și menținerea sa într-un mediu propice abuzării sexuale cel puțin în intervalul august – noiembrie 2019.

Din această perspectivă, corelarea, de către recurent, a datei întocmirii referatului cu propunere de clasare în dosarul nr. x/2019 – 31.01.2020 – cu momentul raportat la care s-ar fi impus a se constata că victima beneficia deja de protecția legii penale, este nepertinentă, instanța de apel stabilind cu autoritate de lucru judecat că lezarea adusă drepturilor și intereselor legitime ale victimei a constituit o consecință a pasivității manifestate de inculpat în intervalul premergător formulării propunerii de clasare, interval al cărui moment de debut a fost data de 05.08.2019.

Prin urmare, opțiunea procurorului de caz de a confirma propunerea de clasare – opțiune la care aluziv a făcut trimitere inculpatul A. în motivarea recursului în casație – este lipsită de orice semnificație în privința faptei de abuz în serviciu imputate acestuia din urmă, de vreme ce consumarea infracțiunii intervenise anterior dispunerii ordonanței de clasare de către procuror.

În fine, invocarea, în recurs în casație, a lipsei urmării socialmente periculoase a faptei ca efect al pretinsei incidențe a cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 220 alin. (5) din C. pen. (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) este lipsită de suport în condițiile în care, astfel cum s-a reținut explicit în considerentele deciziei recurate, diferența de vârstă între victimă și autorul faptei ilicite comise începând cu luna august 2018 era de 3 ani și 10 luni, diferență superioară, prin urmare, limitei de 3 ani prevăzută de legea penală în vigoare la acel moment.

Din această perspectivă, Înalta Curte concluzionează că în cauză sunt realizate toate cerințele de conținut tipic obiectiv specifice infracțiunii prevăzute de art. 297 alin. (1) din C. pen., criticile formulate de inculpatul A. fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/AP din data de 31 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 414/AP din data de 31 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2024.